Elena Farago – la 135 de ani de la nastere
În procesul de afirmare a liricii noastre feminine la începutul secolului al XX-lea, Elena Farago a avut o contributie însemnată. A debutat sub auspicii sămănătoriste , dar s-a orientat apoi în mod natural spre simbolism, prin structură si sensibilitate; poetă si prozatoare, a contribuit la dezvoltarea si consolidarea liricii feminine, atât de timid manifestată până la aparitia ei. Confruntată de timpuriu cu greutătile vietii, a ajuns totusi în preajma unor mari personalităti ale vietii literare, ca I.L. Caragiale, Alexandru Vlahută, G. Cosbuc, Liviu Rebreanu, Nicolae Iorga sau Eugen Lovinescu, care i-au influentat decisiv destinul creator.
Debutul literar a avut loc în anul 1902, când Elena Farago publică în ziarul ,,România muncitoare” poezia Gândul truditilor, retipărită apoi sub titlul Munca în volumul de debut, intitulat Versuri , apărut în 1906 la Editura Luceafărul, din Budapesta. Semnând Fatma, Ileana sau Andaluza, îsi publică primele creatii artistice în ,,Adevărul”, ,,Epoca” sau ,,Zeflemeaua”, neavând curajul, după cum mărturisea poeta , să îsi trimită poeziile la ,,Sămănătorul”. Va face acest pas după lungi ezitări, astfel încât la 19 octombrie 1903 apare în prestigioasa revistă poezia Noapte, iar la 4 decembrie, poezia Fără cuvinte, pentru ca din 1905 tânăra poetă să devină o colaboratoare frecventă a revistei, fapt care îi asigură aprecierea si sustinerea lui Nicolae Iorga, dar si recunoasterea valorii în epocă. În acelasi timp, publică si în ,,Luceafărul” sau ,,Revista noastră” poezii care atrag aprecieri elogioase.
Volumul de debut, Versuri, este primit cu interes si admiratie, iar Nicolae Iorga îi face o prezentare elogioasă în ,,Sămănătorul” din 4 iunie 1906: ,,De mult nu scrie la noi o femeie cu idei, cu stiintă de vers, de iubire pentru arta sa. Părăsind pentru totdeauna discutiile cu sine însăsi, lăsând altor tânguitori lungul vers de jălanie, vorbind naturii fără viată pe care o învie, deslusind pe cei smeriti din viata oamenilor si din afară de dânsa, căutând să dea de urma potrivirilor tainice ce se află între cele însufletite si cele fără de suflet, d.na Farago îsi va însemna trainic numele în literatura noastră”. Eugen Lovinescu apreciază mai cu seamă poezia de iubire: ,,o iubire discretă, tristă si duioasă. E una din acele iubiri ce se consumă departe, în tăcere, si nu se trădează decât printr-un cuvânt cu două întelesuri, printr-o strângere de mână, printr-o privire furisă ce se sterge repede, lăsând în amintire o dungă luminoasă si un dor neînvins de lacrimi” . Aproape în totalitate, critica literară salută aparitia unei poete capabile să dea ,,scânteieri de adevărată poezie”, având darul ,,de a ne face să recunoastem în autor pe un ales, un talent”.
Îndemnată spre lectură, exersând pe mari modele ale literaturii universale prin traduceri care îi cizelează versul si îi sporesc orizontul liric, Elena Farago descoperă poezia modernă, spre care se orientează în mod firesc. Mărturisirea modului în care s-a produs această adaptare la mijloacele de expresivitate simboliste vine mai târziu, într-un interviu cu Virginia Darie: ,,N-am adaptat-o eu, ci s-a adaptat de la sine. Am mers, cred, în pas cu vremea, simplu si fără să vreau anume să mă modernizez. Am mers fără să mă controlez, fără să-mi impun o anumită tinută, asa cum nu te gândesti la cum se miscă piciorul si totusi păsesti, alergi, urci, cobori, mergi drept, după teren, împrejurare sau anotimp. Am scris poezie simbolistă? Nu stiu. Remarcam, e drept, că ar fi în notă, dar după ce era gata scrisă… Niciodată n-am renuntat si n-am transformat pentru că asa se purta” .
După o perioadă petrecută la Constanta si Brăila, poeta se stabileste în 1907 la Craiova, unde sotul ei, Francisc Farago, este numit director de bancă. Aici se integrează de îndată în viata culturală si socială. În 1905 apăruse revista ,,Ramuri”, în al cărei comitet de redactie va fi numită, poeta aducând, asa cum aprecia C. Saban Făgetel, ,,un nume si un prestigiu literar a căror strălucire avea să se reverse de acum asupra tinerei noastre publicatii” . Evenimentele dramatice ale primăverii anului 1907 o vor prinde în vâltoarea lor si pe Elena Farago, care, sustinută de N. Iorga, contribuie la sprijinirea tăranilor care au avut atât de suferit în urma răscoalei din Oltenia. Compasiunea si solidaritatea cu cei săraci si oprimati, din rândul cărora ea însăsi se considera a face parte, rămân o directie dominantă a scrisului său. Un rezultat direct este ciclul de poezii Martie-decembrie 1907, pe care îl include în volumul Soapte din umbră, apărut în 1908 la Editura Ramuri. Împreună cu Traduceri libere, publicat în aceeasi editură, volumul este premiat de Academia Română. S-a evidentiat, astfel, si ca o bună traducătoare din scriitori clasici si moderni ca Villon, Ronsard, Malherbe, Corneille, Guyau, Verlaine, Henri de Regnier, Verhaeren etc. În raportul de premiere, Andrei Bârseanu aprecia limba curată si armonioasă a traducerilor, precizând că ,,Libertatea aceasta de nouă învesmântare a cugetărilor exprimate de poetii străini a făcut ca traducerile d.nei Farago să apară ca niste lucrări originale, încât cititorul nici nu simte că ceea ce citeste este tălmăcit în altă limbă” .
Comentariile criticii sunt elogioase. Eugen Lovinescu apreciază originalitatea, profunzimea si farmecul care se degajă din poezia Elenei Farago, care ,,nu e poezie cântată la lumina crudă a soarelui de amiazi, nu e strigătul de bucurie al învingătorului, – ci e poezia îngânată în amurgul unei zile de toamnă… Poeziile d.nei Farago n-au contururi lămurite, simtirea e învăluită si discretă, cuvintele, desi sunt simple, au întelesuri îndepărtate… E un farmec.”
Al treilea volum de poezie originală, Din taina vechilor răspântii, de asemenea receptat admirativ, publicat în 1913, este urmat, în acelasi an, de volumele cu versuri închinate celor mici, Pentru copii si Copiilor, care deschid un nou orizont liric, datorat si experientei maternale , domeniu în care poeta se va afirma pe deplin, acela al creatiei pentru copii, prin care numele Elenei Farago se singularizează în literatura română.
Abia în 1919, la îndemnul lui Eugen Lovinescu, Elena Farago trimite pentru ,,Sburătorul” poezii care vor constitui nucleul volumului Soaptele amurgului, publicat la Editura Ramuri din Craiova, în anul 1920. Volumul de istorioare în versuri pentru copii Din traista lui Mos Crăciun continuă preocuparea pentru ceea ce poeta însăsi va considera a fi ,,literatura pedagogică”, al cărei rol în formarea si educarea copiilor îl întelegea pe deplin. Acesta este urmat de alte volume pentru copii: Bobocica, Să nu plângem, Dar din dar, în Editura Samitca din Craiova, precum si de un alt volum de traduceri din literatura universală, Traduceri libere si Reminiscente. În 1921 este numită directoare a Fundatiei Alexandru si Aristia Aman, contribuind la completarea si organizarea fondului de carte al Bibliotecii publice pe care o conduce până la sfârsitul vietii sale. În acelasi timp, activează ca inspector al Azilurilor pentru copii si membru în Comitetul de lectură al Teatrului National din Craiova.
În sedinta solemnă din 12 iunie 1921 a Academiei, I.Al. Brătescu-Voinesti propunea spre premiere volumele apărute în 1920, scotând în evidentă ,,aceleasi însusiri de muzicalitate a versului, de claritate în exprimarea imaginilor, pe care le admirăm la această stăruitoare si modestă scriitoare” .
În 1922, împreună cu alte personalităti ale vietii culturale întemeiază revista literară ,,Năzuinta”, revistă traditionalistă si autohtonistă prin program, dar cu o largă deschidere spre stiintă si literatură, adunând colaborări dintre cele mai prestigioase: Ion Barbu, Radu Gyr, Camil Petrescu, Ilarie Voronca, Ion Voiculescu, Ion Pillat, G. Mihail Zamfirescu, Felix Aderca, Eugen Lovinescu, Iorgu Iordan, Mihail Dragomirescu etc. Orientarea creatiei poetice spre lumea copilăriei se concretizează în volumele Ziarul unui motan, publicat în 1924, si Într-un cuib de rândunică, apărut în 1925. Premiul ,,Neuschotz” pentru literatura pedagogică va răsplăti aceste aparitii. Si chiar dacă poeta mărturisise că va scrie numai poezie pentru copii, versurile publicate în reviste sunt reluate în volumul Nu mi-am plecat genunchii, publicat în anul 1926, la Editura Prietenii Stiintei din Craiova. Si volumul de proză literară Să fim buni, dedicat copiilor, este primit cu căldură de critica vremii.
Recunoscută drept cea mai mare poetă a vremii sale, Elena Farago este sărbătorită la împlinirea vârstei de 50 de ani, prilej cu care societatea ,,Prietenii Stiintei” din Craiova, coordonată de doctorul Charles Laugier, organizează în sala Teatrului National o adunare festivă.
Liviu Rebreanu, în calitate de presedinte al Societătii Scriitorilor Români, îi trimite expresia pretuirii de care se bucură ,,pentru opera d-tale poetică de o rară delicatete si adâncime, pentru sufletul d-tale vesnic bun si entuziast” . În aceeasi perioadă i se conferă premiul literar ,,Femina” pentru volumul Soaptele amurgului. Desi activitatea creatoare este mult încetinită, poeta publicând sporadic în revistele vremii, doar creatia pentru copii o aduce în prim-planul literar, prin volumele A ciocnit un ou de lemn, Într-o noapte de Crăciun, 4 gâze năzdrăvane, Plugusorul jucăriilor, Să nu minti, să nu furi.
În anul 1931, Nicolae Iorga, ministrul instructiunii publice, îi conferă medalia ,,Bene Merenti” clasa I, urmată de o recunoastere a întregii sale activităti prin distinctia ,,Meritul cultural în grad de cavaler”. În anul 1937 este răsplătită cu Premiul National pentru poezie, recunoscându-i-se eforturile cu care ,,a oficiat cultul artei si al poeziei” .
Confruntată cu mari probleme de sănătate, Elena Farago a rămas totusi activă, mereu prezentă în viata socială si culturală a Olteniei, primind pentru aceasta titlul de ,,Cetătean de onoare al Craiovei” la 21 aprilie 1947.
S-a stins din viată la 4 ianuarie 1954, fiind înmormântată în cimitirul Sineasca din Craiova, în pământul Olteniei, căruia a simtit că îi apartine pentru totdeauna.
La propunerea UNESCO, în anul 1978, poeta a fost sărăbătorită la împlinirea a 100 de ani de la nastere.
În perioada actuală, Biblioteca ,,Alexandru si Aristia Aman” din Craiova a sprijinit publicarea unui volum de recuperări biografice si a unei antologii si îi consacră în fiecare an, la sfârsit de martie, numeroase activităti în cadrul ,,Zilelor Elena Farago”.
Elena Paximade, căsătorită Farago, s-a născut la 29 martie 1878 în orasul Bârlad, descinzând dintr-o veche familie grecească stabilită la Galati, ca al doilea copil din cei sapte, pierzându-si mama în anul 1890, iar tatăl în 1896.
Apărută la 2 decembrie 1901 la Bucuresti, revista ,,Sămănătorul” promovează gruparea fortelor artistice românesti pentru o literatură care să răspundă aspiratiilor nationale, capabilă să oglindească ,,sufletul românesc”.
În 1905 conducerea este preluată de Nicolae Iorga, care atrage atentia asupra rolului activ al literaturii, a influentei culturii în dezvoltarea societătii.
Volum receptat elogios în presa literară, prin cronici ca: Ilarie Chendi, Elena Farago – Versuri, în ,,Viata literară”, an I, nr. 22, 1906; Ovid Densusianu, Elena Farago: Versuri, în ,,Viata Nouă”, 1906; C.Ş. Făgeţel, Elena Farago; Versuri, în ,,Ramuri”, an I, nr. 7-8, 1906; Ion Gorun, Elena Farago: Versuri, în ,,Revista noastră” 15 iunie 1906; G. Ibrăileanu, Elena Farago: Versuri, în ,,Viata Românească”, an I, nr.5, 1906; N. Iorga, O nouă poetă: D.na Farago, în ,,Sămănătorul”, an V, nr. 23, 4 iunie 1906 s.a.
Cercetarea vietii si operei Elenei Farago se datorează mai cu seamă profesorului C.D. Papastate, care, pe lângă experienţa directă din timpul activitătii alături de poetă, valorifică un bogat fond epistolar aflat în posesia sa, în volumul monografic Elena Farago, apărut în Craiova, la Editura Scrisul Românesc, în anul 1975, precum si în Elena Farago, Traian Demetrescu, corespondentă , publicată la Bucuresti, Editura Minerva, în anul 1976. Informatii preţioase se găsesc si în volumul publicat de Eugen Lovinescu, Corespondentă cu Mihail Dragomirescu si Elena Farago, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1976.
Contributii biografice aduc George Sorescu si Ada Stuparu prin volumul Elena Farago în scrisori si documente inedite – Recuperări biografice, Craiova, Editura SimArt, 2010.
E. Lovinescu, Pasi pe nisip, Fălticeni, 1906, pp.141-150
Virginia Darie, De vorbă cu d.na Elena Farago, în ,,Facla”, 8 iunie 1936
C.S. Făgeţel, Un popas, în ,,Ramuri”, număr festiv, 1929, p.17
Raport de premiere, în Analele Academiei Române, S.II, t.31, 1908-1909, sectia literară, p.264
E. Lovinescu, Critice, I, Editura Alcalay, 1920, p. 97-99
În anul 1907 familia Farago adoptase un băietel, Mihnea, iar în anul 1913 se născuse o fetită, Ana Virginia, căreia poeta îi consacră ciclul de poezii Din preajma leagănului, ea însăsi poetă mai târziu, cunoscută sub numele de Coca Farago.
|
