Mâinile tale
Printesa ta azi ti-a îmbrătisat privirea,
din dor cu dor primită a fost învăluirea –
mâinile tale-si căutau suave cuiburi,
iar buzele gustau tăcutele-i săruturi.
O lume ce cântă în interiorul ei
se zbate precum o pasăre în cusca cu lei,
freamătă din toată fiinta dezgolită…
de mâinile tale cercetată…pitită.
Fiecare sărutare a asezat mici urme – fiori,
iar castelul ei a revărsat tăcut roua de culori;
dulci culcusuri îmbrăcate-n parfume
ti-a pus pe buze dorinte picurate cu nume.
De vrei cu adevărat să-i cunosti petalele
Iubeste-i eternitatea lumii – buzele…
cu aripi dincolo de spatiu al ei simbol,
în noaptea noptilor azi, visul e …gol…
Cât de mult…
Cât de mult te iubesc nu pot descrie-n cuvinte,
Cât de mult te iubesc spun noptilor fără vesminte.
Cât de mult te iubesc când plânge-n surdină vioara,
Cât de mult te iubesc mă-n-văluie-n cânt înserarea.
Cât de mult mă iubesti răsună în mine cuvântul,
Cât de mult mă iubesti sopteste în noapte si vântul.
Cât de mult mă iubesti e tremur de trupuri tăcute,
Cât de mult mă iubesti sunt timpuri gustate stiute.
Cununi de gânduri
Un cântec vechi ce-aduce în inimi doruri
uitate într-un cuib secret, acorduri din fioruri,
o melodie picurată din lacrimi de vioară
răsună-n noaptea-ntunecată, acum e frig afară.
Un gri ce-abundă-n trupul meu din întrebări uitate
răspunsuri sunt doar buze reci cu – patimă…sărutate
si nu voi sti nimic acum din dulcea nebunie –
frânturi de doruri sau doar doi nebuni au vrut să fie.
A fost un vis reîntregit c-o poezie? …
din rime note de-aramă au vrut să reînvie,
cununi de gânduri risipite la cumpăna-nserării,
acum îmi par necunoscute si vreau să las uitării…
Învăluiri risipite-si caută muze
Nu-mi spui nimic si totusi acum, ceva –
Torni peste mine toată dragostea ta,
Presari usoare întrebări în juru-mi
Si-astepti tăcut ale mele răspunsuri.
De unde ai vrea sa încep?
De ce oare simturile mele-si petrec?
Când ziua se scurge concep
Un nou vers, o nouă zi cu tine petrec…
Sunt acasă, cuibărită în bratele tale,
As sta încremenită, înghetată pe cale
Si sunt amintirea gustată pe buze
Când zilele trec încercând să ne-amuze.
Vise încrustate la portile cortinelor sacre
Când noaptea se lasă descriind noi acte,
Jocul tăcut adus din nestiut musteste
Se revarsă în cupele poetilor…clocoteste.
Un simplu început deja renaste
Bătând din aripi căutându-si vechi astrii,
Sclipiri picurate-n săruturi dulci pe buze
Risipite, acum pe cer îsi caută muze…
Vorbele-n cuget sfârsesc
Te reversi în mine umplându-mi potirul trupului,
mă cuprinzi de-antregul cu nostalgia trecutului
si nu sti dacă e realitate sau o nărăvasă dorintă,
fiindcă uneori tremuri si tu din întreaga fiintă.
Din petalele mele te-nfrupti si-mi bei iubirea
privindu-mi zbaterea când vorbele-n cuget sfârsesc,
în pumn îmi ti inima să-i simti fericirea –
o păstrezi, nu-i pierzi urma…să nu-ti lipsesc…
Susură-n sânge un cânt ce-l cânt cu tine –
îmbrătisări din lumină scăldate-n parfum de verbine…
arcusul e la tine, doresti si sti cum să-l folosesti,
iar eu sunt vioara ce-ti dăruie ceea ce tu iubesti.
Neputinta de a spune ceva
Tremurul meu n-a coborât singur din vis,
îti simt mângâierile târzii si simplul demers
sunt tot ceea ce sunt - parfum desuet,
fiindcă curgi prin mine…sângele fierbe-n duet.
Neputinta mea se ridică din cenusă,
se revarsă si renaste dintr-o roză ascunsă;
e miezul desfrunzit de atingeri cercetase –
vesmânt din miresme calde, buclucase.
Un pumn de culoare pitit între iubiri târzii
când se lasă noaptea sfesnice – stele…iluzii
scapără usor sub cupola de catifea
prezent sau trecut, urme ce le simt adesea.
Cu taina îmbrăcată-ntr-un simt necuprins
păsesc în miezul căutărilor cu sângele aprins
si nu stiu dacă e secret sau dorintă –
ard totusi…ca un rug aprins din întreaga fiintă.
Psihoze
Răsună pribeag dorul, îi simt din nou fiorul
E un chin, uneori as vrea să-ti cer ajutorul –
Să dorm tăcută pe-alte nisipuri plutitoare-n castel,
Când sângele creionează schite în noul pastel.
E un vesnic tablou ce locuieste simplu în mine
Când amintiri se topesc din gheata trupului…aline –
Sunt rătăciri ce îsi caută ceasul înserării,
Nemuritoare acorduri ascunse-n fundul zării.
Mă preling stingheră în noaptea tăcută
Căutând o poveste, gustată, stiută…
Acum nu mai sunt havuza-nnoptată
Ce-ascultă durerea veche cântată…
Tăcere… sunt femeia, felină cu ochi stranii
Ce-asează simple linii în aureola lunii –
Respirând pitită parfum suav de roze,
Desene, schite…însângerate psihoze.
Dor frământat în mi si mi de cuvinte,
Ajur de stele, petalae mici vesminte –
Un copil ce doarme legănat de îngeri
Ce-si adună în palme suave plângeri.
Vesmânt al linistii
Zâmbetul din palmele mamei e ajur armonios,
bucurie si lumină presărat în trupul curios –
daruri ce vibrează din cuvinte simple, duioase
e freamăt de inimi răspândit în daruri frumoase…
Tesătură fină din cuvinte alese îmi coase
picături magice cu drag presară în case,
e zâna bună; inima-mi tresare prinsă-n cânt –
Da, e – MAMA ce-mămbracă-n al linistii vesmânt.
Pasii tăi…
În templul linistii mele e MAMA,
un soare prins în ajur de stele
ce gustă simfonia de lumină – anima
ca un pui legănat ce-si scutură pletele.
Acum vreau să-ti spun că: ,,te iubesc’’
mi-e dor în fiecare zi de ochii ce zâmbesc,
de parfumul ce-l simt în bratele tale
si da, mi-e dor de pasii ce trec agale.
Trupul te caută
Fiecare picătură din mine ti-a îmbrătisat iubirea,
iar pieptul a gustat cu buzele mierea si fericirea;
strânge-mi inima în palmă, e tristă curată,
însă se scurge mai mult ca niciodată.
Când esti stăpânul meu, sufletul se zbate –
prins în răsăritul diminetilor o rază răzbate
si trupul te caută cu aripile întinse spre nori,
fiindcă simte căusul de liniste ce-i dă fiori.
Acasă
Nu te simti iubit, singuratic visător… si totusi ai plâns
pentru o iubire pierdută cândva în brate m-ai strâns –
o ghirlandă de amintiri, bijuterii ce ne înconjoară…
e totusi iarnă albă acum, e frig tăios afară.
Mi-ai asteptat îmbrătisarea învăluit în gânduri,
ai cules din aminitiri un cuib de rânduri
si-ai asezat în inima mea doar regăsirea –
din dor cu dor mi-ai pus pe buze doar iubirea.
Acum sopteste-mi la ureche că sunt ,,acasă’’,
când lacrimile dor ti-am fost mireasă,
aripi de zefir mi-au desenat pe cer culoare…
curcubee ce cântă doruri si dulcea visare.
Nelinistea nebună
Când esti singur în noapte pierdut într-o lume nebună,
Când zilele trec singuratice si-ncep să apună,
Când nepăsarea oamenilor doare si nu mai sunt raze de soare
Te pierzi în nisipul jilav ce curge murmurând doar…o întrebare.
Câti oameni au inimi curate?...Vorbiti-mi voi clopote!...
Sunati, aduce-ti cântul ridicat pe buze de ropote –
Si acum vreau să-mi alungati nelinistea nebună
Din trupul ce frământă… dospind noi nori de furtună.
|
Antonela Adela Cristina Marian 3/30/2013 |
Contact: |
|
|
