O carte de citit : „Problema Ardealului văzută de un american”
„Ardealul, pământ românesc” de Milton G. Lehrer , o carte cu subtitlul „Problema Ardealului văzută de un american” a avut o primă ediţie în limba română în 1944, o ediţtie în limba franceză apărând în Elveţia în aceeasi perioadă.
Milton G. Lehrer s-a născut în 1906 la New York. Tot din prefată aflam că părintii săi erau evrei din România care, după un timp trăit în Statele Unite s-au reîntors în tară. Milton si-a continuat studiile în România deprinzând limba română foarte bine. Apoi a plecat la Paris la studii universitare si a obţinut doctoratul în drept international. Fiind cetătean american si vorbind ebraică, engleză, română si franceză a făcut ziaristică la diferite publicatii europene, dar angajat permanent era la La Tribune des Nations.
În 1939, datorită unei zgomotoase propagande despre asa zisele nedreptăti pe care le suferă minoritatea ungară în statul roman, redactia hebdomadarului îl trimite pe Milton G. Lehrer în Transilvania să se informeze si să informeze corect despre realitatea minoritătilor din Transilvania unită cu România din 1918 . La 6 octombrie 1939, Milton G. Lehrer scrie în hebdomadar: Opinia publică occidentală este voit dezinformată de propaganda revizionismului maghiar. Situatia minoritătii maghiare din România este departe de cea incriminată zilnic de presa sovinistă ungară. Pentru a impresiona străinătatea, lucrurile sunt prezentate sub o falsă lumină. Ungurii îsi au scolile lor, bisericile lor, asociatiile lor, si duc o viată potrivit traditiilor lor . În continuarea articolului: Dacă, pe lângă superioritatea numerică a elementului românesc , se are în vedere trecutul istoric al Transilvaniei, provincie autonomă timp de secole, incorporată Ungariei abia în 1867 - cum este posibil să se conceapă revizuirea Tratatului de la Trianon care nu a creat nici o nedreptate ci, dimpotrivă, a reparat una. Drept care a fost din nou, reafirmat si consfintit, în Tratatul de la Paris din 1947 al natiunilor europene.
În următoarele luni Milton G. Lehrer publică în La Tribune des Nations alte articole pe această temă printre care si unul intitulat Transilvania, pământ românesc ce va fi si titlul volumului său, de mai târziu, în care a adunat toată, repet toată documentatia disponibilă la acea vreme despre istoria locuitorilor transilvăneni cu ajutorul căreia a pledat, informat si magistral, ideea ca Tratatul de la Trianon nu a creat nici o nedreptate ci, dimpotrivă, a reparat una , pe cea făcută secole de-a rândul românilor ardeleni, majoritari autohtoni în Transilvania.
După ocuparea Parisului de către trupele germane în 1940, Milton G. Lehrer are motive întemeiate să părăsească capitala franceză si se refugiază în România, la Bucuresti. Astfel, trăieste alături de poporul român tragedia Ultimatului de la Moscova si a Dictatului de la Viena. Observă atent situaţia internaţională, stă de vorbă cu refugiaţii din partea Transilvaniei ocupate de Ungaria si adună materiale pentru volumul intitulat Le probleme transylvain vu par un americain cu subtitlul La Transylvanie - terre roumaine, terminat în franceză si română în 1944, an în care versiunea românească este editată si publicată în primă editie. Din nefericire pentru naţiunea română, versiunea franceză nu a putut fi publicată în Franta din motive financiare si este încă o rusine a guvernantilor români care aveau posibilităti de finantare, dar nu au făcut-o !! Si nu numai a guvernanţilor dar si a Academiei Române, a istoricilor si scriitorimii romane, a avuţilor din acea vreme printre care nu s-a găsit nici un sponsor pentru publicarea volumului în Parisul eliberat. Astfel opinia publică occidentală nu a fost informată corect despre le probleme transylvain, lăsând cale liberă propagandei unguresti de atunci s până în prezent .
Edita de fata a treia, este de fapt prima ediţie completă a volumului document, imbatabil martor al adevărului s se datorează sotei autorului, Doamna Edith Lehrer, care a venit în România aducând manuscrisul primei părti a volumului, în care se arată continuitatea populaţiei autohtone în Dacia, parte ce nu a fost publicată în editiile anterioare. Aparitia editiei de faţă se datorează si Uniunii Nationale Vatra Românească si istoricului Ion Pătroiu.
În prefata volumului de cinci sute de pagini, istoricul Ion Pătroiu face o scurtă prezentare a autorului, jurnalistul si scriitorul american Milton G. Lehrer, pe care îl caracterizează drept un om de cultură, perfect informat, observator atent si obiectiv, având un stil concis prin selectarea esentialului.
În continuarea prefetei, Ion Pătroiu care, în 1991 împreună cu sotia autorului, Doamna Edith Lehrer, a îngrijit editia volumului apărut la Editura Vatra Romanească - Cluj Napoca , si tiparita la Imprimeria Oltenia din Craiova , precizează că obiectivele lui Milton G. Lehrer au fost etalarea adevărului istoric si social din Transilvania , a monstruozităţii Dictatului de la Viena ( August 1940 ) si a metodele propagandei unguresti : falsul deliberat, minciuna sfruntată, nerusinarea cinică.
Această care este acum si mai actuală, pentru că unele din elitele maghiare din România nu scapă prilej de-a santaja orice guvernare de care se lipesc cu scopul - bine cunoscut - de-a transforma Transilvania într-un „teren de dispută” inter-statală. Pretentiile rostite de către unii din iredentistii maghiari din România, cu afirmatii aiuritoare: despre autonomii secuiesti, despre cum nu ar trebui ca maghiarii să stie să învete limba oficială a statului, despre cum îi sperie din textul Constitutiei formularea „stat national unitar român”s.a. sunt lipsite de sens.
Tot o lectură , bine de a fi cititia , este si nu demult apărutul volum, „Fereste-mă, Doamne, de prieteni” de Larry Watts, Editura Rao,
Cartea „Ardealul, pământ românesc” de Milton G. Lehrer mai poate fi găsită la bibliotecile centrale si ar trebui un interes mai mare din partea auroritătilor române - pentru a fi tradusă si in alte limbi de circulatie internatională !
|
Mircea Popa 3/23/2013 |
Contact: |
|
|