Declinul culturii ? Ceea ce nu vedem si nici nu auzim ...
Trăim vremuri pline de contradictii.
Librăriile din mall-uri sunt pline de cărti, acestea revărsându-se si pe vastele coridoare.
Găsesti acolo sfaturi cum să-ti compui testamentul, modul cum să faci dragoste cu partenerul de ambele sexe, memoriile lui Jane Fonda care-si popularizează bucuriile menopauzei si aventurile extravagante ale lui Harry Potter.
Multimile le ocolesc fiindcă desi multi dintre semenii nostri scriu, numai putini mai citesc. Ca urmare Save-on-Food si-a desfintat standurile de carti înlocuindu-le cu ustensile de bucătărie fabricate în China în vreme ce la Safeway literatura apare sporadic, expulzată pe tarabe ascunse între closete, rafturi cu ouă si frigidere cu înghetată on sale.
Cititorul selectiv nu mai găseste nicăieri literatură serioasă oricât ar căuta, clasicii vechi si noi trebuind comandati special. Cât despre mari autori contemporani acestia se lasă asteptati. Pe bună dreptate putem să ne întrebăm parafrazând pe Villon “Ou sont les belles lettres d’antan?”.
Născută din necesitatea de-a împărtăsi gânduri si sentimente intime cu cei apropiati intelectual, spiritual sau emotional, literatura apărută sub forme primitive foarte de timpuriu – înainte chiar de inventarea alfabetului – si-a păstrat nealterată până de curând independenta subiectivistă.
Creatia literară a fost din totdeauna o ocupatie solitară. Autorul elaborează în mintea sa, izolat într-o lume virtuală, sustrăgându-se tumultului cotidian chiar si atunci când scrie într-o cafenea ca Viky Baum sau O.Henry.
Răspândită initial oral, apoi prin scriituri copiate, literatura s-a transformat în epoca modernă – datorită perfectionărilor inventiei lui Gutemberg – într-un bun de larg consum Dacă ar fi să-i credem pe statisticieni, în ciuda indiferentei crescânde fată de cuvântul tipărit, pe glob apar zilnic circa trei mii de volume de “literatură”. Este un volum substantial de “marfă” pe care cineva trebuie s-o neguteze, să initieze “strategii” de vânzare si s-o promoveze.
Înjosirea cărtii prin înlocuirea statutului ei de operă de artă cu acela de marfă a condus la complicarea relatiilor dintre scriitor si tipograf si la aparitia unor intermediari mai mult sau mai putin parazitari.
Întâi au apărut editorii, apoi agentii si recent specialistii în marketing. La început tipograful era si editor si librar. Prima casă de editură per se a fost Cambridge University Press, înfintată în 1534 prin decret regal de către Henry al VIII-lea. Rolul ei a fost acela de-a promova arta scrisului si de filtru care s-o separe de zgură. Ulterior editurile înfintate de intreprinzători independenti, iubitori de literatură si cu bani de investit, s-au axat pe publicare acestia nefiind interesati în tipărirea propriu-zisă. Relatiile dintre editori si scriitori au fost pentru multă vreme dominate de dorinta primilor de-a promova adevărate talente artistice indiferent de convingerile autorilor. Au trebuit să intervină comunistii ca lucrurile să se schimbe radical, transformând cartea în produs industrial cu caracter propagandistic si pe scriitori în “ingineri ai sufletului omenesc”.
În vreme ce pe partea umbrită a cortinei de fier s-a purces la comasarea editurilor în mari conglomerate socialiste, proprietate de stat prin nationalizarea editurilor private un proces similar de concentrare avea paradoxal loc simultan si de partea însorită a rusinoasei perdele. Acolo însă, chiar dacă rezultatele erau aceleasi, nu statul era promotorul actiunii ci capitalismul corporativ. Trebuie că lumea a fost bântuită de un element nociv în momentul acela.
În 1980, Christopher Lasch, istoric american al culturii, a publicat lucrarea întitulată “The Culture of Narcissism” pentru care i s-a decernat premiul organizatiei The American Book Awards. Profesorul Lasch a declarat, într-un articol din “The New York Times” că nu intentionează să accepte premiul deoarece selectionerii au înlocuit procesul de selectie bazat pe valoarea literară dând prioritate numărului de cărti vândute. Tendinta era după dânsul urmarea nefericită a înghitirii editorilor independenti de către marile concerne.
Cum acestea absorbiseră fără discriminare nu numai edituri ci si cluburi de carte, librării, parcuri de distractii, echipe de baseball, statii de radio si studiouri cinematografice era firesc ca singurul criteriu comun să fie succesul comercial si nu calitătile literar-artistice.
Protestul profesorului Lasch a fost un gest eroic inutil fiindcă tendinta a continuat, iar astăzi există numai sase companii care îsi împart între ele comertul mondial de carte. Micile edituri care au lansat mari scriitori mai supravietuiesc doar ca “imprinturi” pe panopliile patronilor absolutisti.
Unul dintre cei sase mari, Random House, a fost înfintată în 1927 “ca să publice câteva cărti la întâmplare” (at random).
Descoperind si lansând numerosi scriitori faimosi printre care F. Scott Fitzgerald, Ernest Hemingway si William Faulkner, Random a început încă de la înfiintare să-si înghită competitorii ajungând în prezent cea mai mare editură de interes general din lume cu ramificatii pe toate continentele si stăpânind peste două sute de mari diviziuni, subsidiarii si imprinturi.
Dar contrariu traditiei Random nu mai acceptă manuscrise direct de la scriitori. Într-o organizatie de asemenea amploarea nimeni nu are timpul să citească pletora de lucrări cu care i-ar asalta autorii prezumtivi, sarcina aceasta fiind delegată agentilor literari. Dar agentii care retin 15-25% din drepturile de autor, preferă să reprezinte notorietăti nu talente si deci nu se mai publică cărti ci celebrităti.
Între memoriile unui filozof necunoscut si aventurile scabroase ale unui ucigas pervertit alegerea cade fireste pe manuscrisul criminalului, de multe ori scris “în colaborare” cu scribi năimiti, dar care s-a bucurat deja de expunere mediatică.
Iar publicul ignorant este dresat printr-o reclamă insidioasă să cumpere cărti pentru a-si satisface setea de senzational nu ca să-si facă o bibliotecă de referintă.
Oare de ce nimeni nu se sinchiseste că am luat-o razna pe o cale alunecoasă?
Martie 2013 / Naramata B.C.
|
Gabriel Watermiller 3/21/2013 |
Contact: |
|
|
