Dileme : The best man
Am să încep povestea de fată cu o întrebare: Este oare cineva, vreun compatriot de-al nostru, care nu stie ce însemnează cele două cuvinte, “cavaler tomnatic”? Mă îndoiesc, dar spre beneficiul celor mai tinerei, e vorba despre bărbatii care asteaptă nu stiu ce minune si nu se căsătoresc până nu ajung spre anii părului carunt. Până atunci ei studiază căsătoriile altora, acumulând păreri si învătând din experientele altora, dar până la urmă urcă si ei amvonul cuplajului si când coboară de la altar, s-au debarasat de celibat.
Umbla pe buzele noastre cândva un cântec cu un sfârsit înduiosător: “Adio Jean, adio Radule/Adio Nae si Gigel,/Si voi prieteni din trecut,/ Din clica noastră de cheflii/ Care faceam din noapte zi,/Mă retrag primul la depou si vă salut!.
Am luat parte la multe nunti, unele mai reusite, altele mai putin, tineri sau mai trecuti si nu de putine ori am fost martorul a câtorva divorturi ale acelorasi perechi pe care i-am văzut nu de mult sărutându-se, sigilând legătura destinată a fi “pe viată”. Heinrich Heine a afirmat la vremea sa că muzica unor procesiuni de căsătorie îi aminteste mereu de muzica soldatilor care merg la bătălie.
Sunt nunti si nunti. Nu îmi amintesc de un amănunt: era la noi, pe lânga ginere, un alt bărbat care purta titlul de “best man”?
Nu cred si stiu că da, erau altii, priponiti la altar, în roluri de “nasi” (cât a dat nasul?), se striga mai târziu, când tuica si prastina îti tulburau judecata, erau “martori” care se alăturau fericitei perechi la Starea Civila, dar de un alt bărbat, chipes si cu “papion”, care să stea la dreapta ginerului, nu, asta nu găseai pe la noi. Este anecdotală povestea potrivit căreia o mireasă astepta binecuvântarea de pe urmă a preotului, când a oprit vreme de o secundă procesiunea si a exclamat: “Stiti ceva? Dacă domnul de alături este într-adevăr “The Best Man” de ce sa nu mă mărit cu el? A dat brânci ginerului si a tras pe nenorocosul “best man” la amvon. Stia pe semne că scara superlativului era “good”, “better” and “best”. Si candidata la “I do” vroia “the best”.
Dar de data asta nu e vorba nici de zvonuri si nici de povesti. Vă fac aici părtasii unui caz unic, de care sunt sigur că nici n-ati văzut, nici n-ati auzit si care a avut loc aici, în Toronto, de foarte curând timp. Doi tinerei se iubesc, îsi fac planuri de viitor, si când s-au hotărât să “tie the knot”, au celebrat evenimentul într-o sală modestă cu un delegat al Primăriei. Tânăra pereche nu avea bani de aruncat, nu poseda avere, dar părintii lor au aprobat hotărârea divină si, la ora destinată, cu câtiva prieteni, rude si vecini, asteptau deznodământul. Întră deci viitorul ginere, însotit de părintii lui, si, spre stupoarea celor prezenti, ginerele a adus cu el the “best” ce avea, câinele lui, împodobit în jurul gâtului cu un “papion” rosu. Si el nu e nici orb si câinele nu e “guiding dog”. Mireasa, păsind emotionată pe covorul rosu, a avut un “shock” la vazul câinelui ca “best man”, a mărit pasul si, îmbufnată, s-a alăturat procesiunii.
Nici o explicatie, nici o scuză, ginerele a îmbrătisat animalul, a spus “I do”, cel împuternicit să-i uneasca, uimit, nu a găsit în cartea lui vreun capitol care să-l ajute în a refuza slujba, au urmat sărutările de rigoare si toată lumea s-a risipit apoi spre casele lor. “The best man”, necuvântătorul, nu a avut desigur nimic de spus. Ma întreb ce loc a avut la masa de mai târziu.
Nunta aceasta va fi de neuitat, învitatii încă vorbesc stupefiati si părintii ginerelui găsesc că fiul lor a tinut într-adins să fie un original si a adus acolo singurul lui prieten. A fost, cum se spune, “o nuntă tristă plină de humor”.
Ei bine, am discutat cazul de mai sus si cu un preot si cu un rabin si apoi cu un ateu. Au zâmbit, au crezut că e o gluma, dar niciunul nu l-a ostracizat pe tânar. Eu, personal mă găsesc încă în tabara potrivnică. Cred că “îndrazneala” ginerelui a fost o aberatie, un “disrespect”, o absurditate si fără nici un sens si, mai mult decât atât, un afront adus bunului simt. Se spune deasemeni că în Washington, dacă vrei să ai un prieten sincer, cumpără un câine.
Nu-l cunosc personal pe acest inventiv si nechibzuit ginere, dar îl deplâng. La vârsta lui nu are sau nu a găsit un prieten care să-l însotească la o asemenea ceremonie când în tabloul mintii lui si al celor prezenti se va păstra imaginea câinelui ca invitat de onoare?
De cele mai multe ori nici nu ai pe cine blama când ai căzut în “plasă”, pentru că cei mai multi oameni se întâlnesc doar din întâmplare.
|
Harry Beer 3/18/2013 |
Contact: |
|
|
