Femeia, eterna poveste ...
La mijitul primăverii celebrăm, probabil deloc întâmplător, femeia, frumusetea si misterul ei, curajul, puterea si gingăsia-i, dar poate, în special, ipostaza ei maternă, că o recunoastere a esentei vietii pe care o poartă în ea, a germenului perpetuării si continuitătii sădit în ea, a fortei telurice, rodnice cu care este asociată din îndepărtate vremuri mitice si din care îsi trage seva renasterea (vegetală), înflorirea.
În decursul unei singure săptămâni, am trecut din sferă magicului, simbolicului ancestral al Mărtisorului, în cea a deplinei modernităti, a emancipatei Zile Internationale a Femeii (trasformându-se, însa, parcă tot mai mult dintr-o sărbătoare a femeii muncitoare într-una a mamei).
Trecem astfel ritual de la inocentă iubirii adolescentine gestânde sub imacularea zăpezii, la deplină maturitate a femeii împlinite si responsabile.
Într-adevăr, parcă nici o metaforă nu defineste mai bine femeia decât primăvară, de la îndrăzneala de a înfrunta amorteala iernii la blândetea soarelui în amiază, de la vigoarea si capriciile ploilor mărunte si repezi la adierea parfumată a zefirului, de la delicatetea florilor cu rădăcini în pământul înzăpezit la splendoarea copacilor în floare, de la speranta de rod a pământului la încrederea în fortă vitală a naturii.
Fără îndoială, nici o sărbătoare profană nu este atât de nobilă că aceasta în care gândurile si sentimentele noastre se deschid fără echivoc spre "cele mai iubite dintre pământence".
Cum bine spunea un autor anonim despre femeia - mamă, sotie, prietenă :
Îndură necazuri si cară greutăti, întretin fericirea, iubirea si bucuria.
Zâmbesc când ar vrea să tipe. Cântă când ar vrea să plângă. Plâng când sunt fericite si râd când sunt nervoase. Luptă pentru ideile în care cred.
Se revoltă în fata nedreptătii. Nu acceptă un refuz când au convingerea că există o solutie mai bună. Trăiesc în lipsuri pentru că familia lor să poată avea cele necesare. Plâng de fericire când copiii lor excelează si se bucură când prietenii obtin premii. Sunt fericite când află despre o nastere sau o nuntă. Li se frânge inima când le moare un prieten. Suferă când le moare cineva din familie si totusi sunt tari atunci când cred că nu le-a mai rămas putere.
Stiu că o îmbrătisare si un sărut pot vindecă o inima frantă. Aduc bucurie, sperantă si iubire. Sunt pline de compasiune, au idealuri si îsi sustin moral prietenii si familia.
Si parcă, uitându-ne înapoi, ne dăm tot mai bine seamă că ele, sotiile si mamele, sunt zămislite din netărmurită răbdare, din dragoste fără limite si fără conditii, dintr-un ocean de lacrimi si o constelatie de zâmbete, din nesecată sperantă si credintă, din blândete mângâietoare si întelegere, dintr-un sir nesfârsit de renuntări, dintr-o vale însorită de asteptare.
Si ne dăm seamă, o dată în plus, cât de bine ne-a fost si ne e în preajma lor, cum ne-au modelat darurile lor, cum suntem ceea ce suntem datorită lor.
Un gând în plus - de dragoste si recunostintă pentru mamele noastre, care împlinesc si o frumoasă vârsta chiar în această lună, pentru sotiile noastre alături de care trăim împlinirile si încercările vietii, pentru fiicele noastre care au devenit , la rândul lor, mame.
Fie ca începutul timid al primăverii să aducă în inimi si în sufletele celor dragi nouă mai multă lumina călăuzitoare a gândurilor si pasilor lor.
|
Puiu Popescu 3/8/2013 |
Contact: |
|
|
