Daco-getii: suflet si nemurire
În spatiul carpato-danubiano-pontic daco-getii au acordat o atentie deosebită problematicii sufletului si nemuririi. Referindu-se la cultura getilor din aria Pontului Euxin, Simion Mehedinti (1868-1962) spunea în 1941 că: “Dar si mai semnificativă era înăltimea culturii lor.
Ceea ce uimise mai mult pe colonii greci, care pătrunseseră cu negustoria în bazinul Dunării de jos, era sufletul autohtonilor (subl. ns.) si îndeosebi religiozitatea lor, adică socotelile cu vesnicia .” De altfel si Herodot (484 i.Hr. – 425 i.Hr.), în istoriile sale, spunea că getii se credeau nemuritori: “ei cred că nu mor si că acel care dispare din lumea noastră se duce la zeul Zalmoxis.”
Precum la Platon, distinctia suflet-corp este reliefată în cultura si religia daco-getilor, cu accentuarea rolului primordial si al primatului sufletului asupra corpului .
Zalmoxis însusi, personajul axial al religiei dacilor, nu era nici zeu nici om, ci un daimon al cărui mesaj central se refera “la supravietuirea sau imortalitatea sufletului. ” Nemurirea sufletului nu era însă doar un crez, ci un lucru care se dobândea în urma unor ritualuri si initieri mistice, asemănătoare celor grecesti si elenistice . De altfel Mircea Eliade accentuează faptul că verbul athanatizein din formularea din limba greacă “getas tous athanatizontas” înseamnă “a se face nemuritori” si nu “a se crede nemuritori” .
Herodot ne mai informează că Zalmoxis învăta elita getilor că “nici el, nici oaspetii săi si niciunul din urmasii acestora nu vor muri, ci vor merge într-un loc anume unde vor trăi pururi si vor avea parte de toate bunătătile.”
Zalmoxis nu indică locul anume al acestei lumi eterne în care sufletele vor dăinui după moarte dar, spre deosebire de Homer care sugera doar o lume fadă a umbrelor, si de Platon, care în Phaidon sustinea, printre altele, transmigrarea sufletului dintr-o fiintă intr-alta (fie ea om, animal sau plantă), credinta zalmoxiana aduce un spor calitativ al acestei lumi de după, specificând că “nemuritorii” vor avea parte de “toate bunatatile” (chiar daca natura acestor “bunătăti” nu este detaliată).
Bibliografie
Eliade, M. (1995), De la Zalmoxis la Genghis-Khan. Bucuresti, Editura Humanitas.
Iliescu, V., Popescu, V.C., Stefan, G. (1964). Izvoare Privind Istoria Romaniei, vol. I. Bucuresti, Editura Republicii Populare Romane.
Mehedinti, S. (1995), Crestinismul Romanesc, Bucuresti, Fundatia Anastasia.
Platon, (1994). Phaidon, Bucuresti, Editura Humanitas.
Vladutescu, G. (2005). Ontologie si metafizica la greci.Platon. Bucuresti, Editura Academiei Romane, 73-84.
Toronto/ martie 2013
|
Cristian Medelean 3/2/2013 |
Contact: |
|
|
