Despre sărăcie si prostie ca formă manifestă
Desi nu am dovezi, reiau o expresie ce a fost atribuită lui Brâncusi: ,,Când am plecat, v-am lăsat prosti si săraci, vă găsesc si mai săraci si mai prosti’’. Chiar dacă nu-i apartine, oricum faptul că această expresie circulă, tine de geniul poporului român, sau chiar al umanitătii, în general.
În consecintă, contextual, academicianul Eugen Simion si, evident, toti celalti asemenea Domniei Sale, care au fost la Craiova (Nicolae Dabija, Vasile Tărâteanu, Mihai Cimpoi, Nicolae Breban, Nicolae Georgescu), si au participat la a XIII-a editie a ,,Zilelor Marin Sorescu’’ ar fi putut spune asemenea: ,,v-am lăsat prosti si săraci, atăzi, acum, vă găsesc si mai săraci si mai prosti’’.
Nu a făcut-o! În primul rând nu au venit de la Paris, ci din teritorii românesti unde, cam tot o apă si un pământ!
În al doilea rând, cuvintele sunt grele! Pe unii, incapabil de a vedea dicolo de vârful pantofului, i-ar fi ofensat. Nici o problemă! Putem folosi sinonime, echivalente. Limba română permite, însă farmecul limbajului se diminuează. Pe deasupra, ne-am îngreuna chiar si pe noi, vorbitorii limbii române, la interpretare, dar pe cei care nu o stiu?! Înlocuirea cuvintelor într-un discurs tine mai mult de diplomatie. Eu am învătat, însă, de la ai mei din neam că, atunci când vrei să dai cu barda, te duci si iei de la locul ei barda.
Revin însă la prima editie a ,,Zileleor Marin Sorescu’’ si amintesc faptul că ele au fost organizate tot în vremuri de sărăcie. Se tine asta, adică sărăcia, de noi mai ceva decât râia de pielea broastei, în conditiile în care avem în Apuseni tot atâta aur încât tăranii români si-ar putea potcovi până si caii cu potcoave din pretiosul metal.
E, în contiile acelea, nu tocmai prielnice, la prima editie, a venit la Craiova Eugen Simion, Grigore Vieru, Maya Simionescu, D.R. Popescu, Cătălin Târlea, Ioana Drăgan, o trupă de actori, de la Teatrul Notara, din Bucuresti. În prezenta doamnei Virginia Sorescu, în sala Teatrului National Marin Sorescu, s-a decernat si premiul cu acelasi titlu, un tablou, pictat chiar de către autorul lui ,,Iona’’. După un spectacol de poezie sustinut de actorii bucuresteni, domnul Emil Boroghină, director, atunci, al nationalului craiovea, a pus pe masa amenajată în biblioteca institutiei, câteva fursecuri, niste fasole bătută, suc, niste apa... Cam ce a putut strânge în astfel de îmrejurări în care, repet, sărăcia îi stătea, aproape, oricui, în prag, gata, de intrat în casă.
Evident că unii nici măcar nu au apucat să guste din putinele bucate, iar de ajus, nici pomeneală! Într-o asemenea îmrejurare, profesorul George Sorescu mi-a propus să primiesc pe câtiva dintre oaspetii Craiovei, la masă, la mine acasă.
Mi s-a rupt sufletul că, din lipsă de spatiu, (locuiam, si atunci si acum, într-un apartament cu două camere, într-un bloc, la etajul patru), nu mi-au trecut pragul si actorii din capitală, însă m-au onorat stând în jurul mesei (una improvizată dintr-o usă scoasă din balamale si asezată pe masa ce o tineam în bucătărie. Nimeni nu s-a prins!), cei enumerati mai sus (Eugen Simion, Grigore Vieru, Maya Simionescu D.R. Popescu, Cătălin Târlea, Ioana Drăgan), la care adaug pe Tudor Nedelcea, George Sorescu, pe subsemnatul, autorul acestor rânduri, împreună cu sotia. Am schimbat vorbe, gânduri, amabilităti, fără a face negustorie cu ele. Într-un cuvânt, ne-am simtit bine.
În ziua următoare, am fost invitati, la prânz, de către Î.P.S, Nestor Vornicescu, la Mitropolie. Masa, din salonul de oaspeti, orientată pe directia nord-sud, ne-a primit, pe noi, invitatii (Eugen Simion, Grigore Vieru, Tudor Nedelcea si eu), în partea dinspre răsărit, iar în partea dinspre vest, pe Î.P.Sa. Eram, ca si crestini, în Postul Pastelui! Asa că ni s-au servit la prânz multe, chiar prea multe feluri de urzici si alte feluri de sfeclă fiartă. Totusi, toate bune , ba chiar potrivite pentru că au diluat un păhărut de tuică, servit între ele.
Dacă si acum, în 2013, noul Mitropolit ne-ar invita la o masă, pun pariu că nu am mai putea înghiti mai nimic. Nu de alta, dar între timp, chiar si urzicile au modificate genetic sau si-au adaptat tepii la noile cerinte ale mondializării. În consecintă, mai mănâncă urzici, dacă mai ai de unde!
După 13 ani, din cei cinci care am stat, atunci, în acel salon, alături, mai suntem, în viată, trei. Procentual 40%! Dacă mă exclud, având în vedere că nu reprezint cine stie ce, 50%. Prin extrapolare, la prima verere, cam asa ar arăta si pierderile la nivel social. Pierderile, în plan moral, dar mai ales în structura spirituală a poporului, sunt mult mai mari, dacă avem în vedere faptul că multi printre noi suntem un fel de morti vii, ce umblă ca momâile, cu capul între umeri, prin lume. Nu-i mai punem la socoteală si pe cei rău intentionati, că ne apucă pandaliile! Praful se alege, dacă nu cumva s-o fi ales! Procentul celor greu de înlocuit tinde spre 100%.
E, abia acum drama, chiar tragicul care începe dintr-un ,,când’’. Când nu mai ai ce pune în locul celor dispăruti, când un popor nu poate pune la loc altii, asemenea lor, adică altii asemenea spiritelor ce împing un popor spre a fi viu, un alt tip sărăcie! Altfel spus, când nu îti conservi valorile si nu promovezi altele ce apar când apar, sărăcia cu nuantă existentială! Iar din existentialism, limitele. Probabil, chiar limitele disperării! În asemenea conditii, un Dumnezeu deja în lume, prezent în Vechiul Testament, un Dumnezeu panteist, s-a întrupat OM si ne-a reamintit, în urmă cu aproape 2000 de ani, că trebuie să fim oameni. Se pare că iar am uitat!
Când sărăcia, ca nuantă manifestă, bântuie popoare ( exemplu: coruptia are si talie si structură mondială, moralitatea e decadentă aproape oriunde pe fata pământului, chiar si la Vatican etc.), spiritele universale se răsucesc si în cer si în pământ. Se răsuces, cutreieră lumea si încearcă reconstientizarea.
Probabil într-o astfel de împrejurare, nelinistile lui Dante, mi-au pus în mână condeiul si am rescris pentru români, Infernul.
Finalul primei cărti la-m semnat, totusi, cu acest Eu-Tu, convins fiind de existenta unei alterităti, convins fiind de faptul că Eu sunt un Tu multiplicat, până la universalizare. Diferenta dintre noi stă în specificitate. La nivelul specificitătii, si sărăcia, ca formă în a fi! Un ansamblu a tot, întelegerea! Întelegerea, la nivelul comunicării umane, ca oameni. ...Însă cel mai greu e să fii Om!
Iar până a putea fi, expresia ,,când am plecat, v-am lăsat prosti si săraci, vă găsesc si mai săraci si mai prosti’’ are consistentă. Exprimă adevăr! Îndreptarea? Stă în a fi! Când omul va fi iar Om, sărăcia cu sigurantă moare! Până una, alta, însă, văicăreli si zbatere?
28 02 2013
|
