Note personale : Nefericire populară
Noi românii suntem o lume în care dacă nu se
face ori nu se gândește prea mult, ne putem
mândri că cel puțin se discută foarte mult.
I.L. Caragiale
Câteodată, e adevărat că din ce în ce mai rar, te poți trezi că în loc să te lovească încă o belea, cum ar fi cât se poate de normal, dă norocul peste tine. Nu cât să te dărâme, dar dă. Așa mi s-a întâmplat și mie zilele trecute: m-am trezit pe o plaja caldă, lângă o apă albastră, tolănit pe un scaun la umbra rară a palmierilor. Si nu doar atât: scosesem din geamantan volumul lui C.Noica: Moartea omului de mâine, pe care îl păstram de o vreme nedeschis, ca pe un vin bun pe care nu-l bei oricând și oriunde. Si, la umbra de care vorbeam, m-am pus pe citit ca să mă dumiresc în privințe în care de multă vreme nu știam ce să mai cred.
Volumul lui Noica e alcătuit din articole de ziar pe care filozoful le-a publicat între anii 1934-1937. Rândurile mele nu sunt o recenzie a cărții ( nici n-aș fi în stare de așa ceva), ci doar o reflexie asupra vieții românesti de astăzi și de atunci, făcută prin oglinda spuselor marelui nostru filozof. Privim astăzi realitățile vieții românești și ne minunăm cum după 23 de ani de la căderea comunismului, neamul ( încă se mai admite să se spună așa) nostru, în loc să fi ajuns la mal să-și stoarcă pantaloni, să-și verse apa din gumari și s-o ia la drum, pare nelămurit dacă n-ar fi mai bine să se întoarcă să-și caute ceasul Pobeda, scăpat cândva în gârlă. Cum s-o scoată la mal cu atîta corupție, cu politicienii ăștia de mahala, cu justiția speriată și vîndută și cu tot ce mai știți și dumneavoastră? Cum?
Să privim la cele ce se întâmplau acum 75 de ani:
Trăim în mijlocul unui dezastru politic pe care numai faptul că-l avem zilnic în față ne face să nu-l vedem cât e de adânc, spunea C. Noica în1934. Greu de crezut că vorbele acestea se pot referi și la alte vremuri decât la cele de azi. Nu pot continua însă fără să fac câteva precizări: C. Noica a fost și a rămas până la sfârșitul zilelor sale unul din cei mai fini și mai obiectivi observatori ai vieții românești. Politicienii perioadei interbelice aveau multe cusururi, dar în marea lor majoritate erau oameni bogați, bine educați, care chiar dacă își dezamăgeau electoratul, nu-l târa totuși până la dezgust. Goana după averi era ceva mai potolită. Astăzi majoritatea politicienilor sunt aproape complet lipsiți de educatie, provin de regulă din categoria șmecherilor lacomi și desigur că n-au pic de rușine. Au căpătat siguranța pe care le-o ofera structura lor de gașcă și cu asta basta.
Am auzit pe foarte mulți tineri raționând în felul următor: oricât de bine înzestrat ai fi, în Tara Românească nu se poate face nimic. De ce să mai stărui? Nici eu nu voi face nimic!scria C.Noica tot în1934. Pare că disperarea tinerilor de astăzi de a se vedea rămași într-o țară ce nu le oferă nici o șansă, nu se deosebește cu aproape nimic de cea a celor din anii de dinainte de război. Citind pagină după pagină, ești frapat cît de multe asemănării izbitoare poți descoperi în aproape toate situațiile de viață la care face referire textul. Dar ceea ce este mai important decît orice, este motivația pe care C.Noica o găsește acestor stări de fapt în articolul Fericit Popor Român: Este, desigur, ceva bun și trainic în noi, iar conștiința acestor înzestrări ne face nepăsători față de ziua de azi. Avem curiozități, dar nu ne stăpânesc neliniști grave. Există popoare mai mici care răstoarnă
lumea pentru câte un fleac. Noi însă nu răsturnăm nici măcar guvernele. Cad singure, după cum au venit singure. Suntem, cu vorbele mele, un popor de necombatanți, care preferă adăpostul codrului în locul încăierărilor cu tot felul de haimanale flămânde venite din cine știe ce colț de lume. Poate și pentru că am avut noroc de o țară frumoasă și bogată și de convingerea că apa trece și pietrele rămân. Si totuși: cât de mult ne deosebim de alții? Escrocheria românească, mai spune C. Noica, nu este, probabil, mai păgubitoare materialicește decât escrocheria altor țări, mai mult sau mai puțin democrate. Dar ea este mai penibilă și, în fond, cu mult mai tragică întrucât este anonimă, în măsura, adică, în care e protegiuită de legi sau de o opinie publică scandalos de tolerantă.(1934) Scandalos de tolerantă! Din păcate Noica nu ne spune și de ce opinia publică, e atât de tolerantă.
Zilele trecute un coleg ceh, aici in Canada, tare mândru până nu de mult de etnia lui, mi-a mărturisit plin de indignare, că astăzi în țara lui de baștină politicienii taie și spânzură și nimeni (opinia publică) nu poate să-i oprească. Si ca să-ți dai seama, mi-a spus el, cît de tristă și chiar de caraghioasă e situația, pe unul din politicieni, nejudecat încă, dar reținut, îl aduce poliția cu mașina la ședițele de parlament. Privatizările s-au făcut pe ochi dulci, din strașnica industrie cehă n-a mai rămas apropape nimic, politicienii sunt plini de bani și de imunitate și șomajul crește. Mi-e silă și am renunțat la ideea de a mă întoarce acolo după pesionare. Si ca să fiu sincer, m-am bucurat de cele auzite (că doar sunt român, ce naiba!). M-am bucurat nu de necazul cehilor, ci la gândul că societatea românească nu e totuși o excepție. Ea dansează, ca și suratele ei din preajmă (mai mult sau mai puțin democrate, cum spunea C. Noica) după cum e muzica de la centru. E adevărat că ceva mai lent pentru că e mai melancolică și uneori mai plictisită. Ca să se învioreze i-ar trebui o horă sau o sârbă. Dar de unde când pe toate canalele naționale și internationale curg manele?
Toronto
|
Viorel Neacsu 2/25/2013 |
Contact: |
|
|
