Marin Sorescu, Poezii populare
Un eveniment de mare însemnătate pentru viata culturală românească, ,,Zilele Marin Sorescu” desfăsurate în Craiova, marchează si în acest an contributia scriitorului la dezvoltarea literaturii române prin noi aparitii editoriale, între care si volumul Poezii populare, publicat cu sprijinul Consiliului Judetean Dolj si al Bibliotecii Judetene ,,Alexandru si Aristia Aman”.
Multiplele ipostaze în care s-a manifestat geniul creator sorescian sunt, astăzi, bine cunoscute, atât în spatiul românesc, unde acesta s-a plămădit din asimilarea unei spiritualităti nationale specifice, cât si în afara granitelor, ca scriitor apt, prin vigurozitatea si originalitatea operei sale, să se înscrie în universalitate. Ca si în alte cazuri, o astfel de operă, de o mare diversitate – poetul, prozatorul, dramaturgul, eseistul, criticul literar Marin Sorescu s-a manifestat si ca talentat pictor – a generat judicioase întrebări în legătură cu sursele inspiratiei. Scriitorul însusi este frământat de problema creatiei artistice. Volumul său intitulat Tratat de inspiratie , purtând subtitlul Poezia, pur si simplu, este un ,,jurnal de călătorie” în poezia contemporană, o dezbatere dialogată cu cei peste 100 de poeti antologati despre resursele si rosturile creatiei, despre fenomenul inspiratiei.
Semnificativ ne pare, în acest sens, dialogul cu Eugenio Andrade, poet portughez, în care acesta, interogat în legătură cu sursa inspiratiei, evocă vârsta copilăriei: ,,Mama stia multe cântece populare (romancero) si asta mi-a luminat copilăria. Erau niste poezii foarte luminoase, foarte limpezi. Ritmul lor e asemănător ritmului vorbirii”, mărturisind apoi: ,,Ca poet sunt fidel pământului, omului, cuvântului .” Poezia apare, în dialogul cu Jorge Luis Borges, ca ,,o încercare de orientare în lume”, o reflectare deci a unei experiente de viată, în care omul cunoaste si se autocunoaste, care vorbeste despre lucruri care ,,sunt mereu aceleasi: iubirea, speranta, memoria, uitarea” . Universalitatea resurselor artistice este evidentă si pentru Edoardo Sanguinetti, pentru care poezia este ,,un fel de limbaj primar. Un limbaj al originilor, la nivelul istoriei lumii si la nivelul istoriei personale” , o prelucrare ritmică a limbajului, în raport direct cu ritmurile naturale.
Cu această adâncă întelegere, Marin Sorescu îndemna spre protejarea si revitalizarea traditiei nationale, vorbind despre tărani: ,,Ei sunt si au fost rezervorul cel mare al creativitătii orale. Să învătăm de la ei, cât se mai poate, câteva din tainele oralitătii. Eu am mare stimă pentru acest aspect oral, chiar dacă el ni se transmite scris uneori. Fată de traditia cultă anemiată de diverse experiente estetizante, oralitatea este încă suculentă, plină de fortă si ingenuitate” . Este o dovadă totală de pretuire. O astfel de atitudine justifică o inedită ipostază, aceea de culegător de folclor, cu care Marin Sorescu vine să îsi dovedească pluralitatea profilului său artistic.
Volumul intitulai Poezii populare este rodul unor preocupări constante, desfăsurate de la vârsta scolară până la maturitate, deoarece contactul cu creatia literară populară a constituit o permanentă a existentei sale.Poezia populară spusă/ cântată l-a fascinat din copilărie, având sansa de a găsi în Niculina Sorescu, mama sa, un talent artistic nativ, memorie a unei lumi rurale cu o bogată experientă de viată. Retinând fapte si chipuri umane, modul lor de gândire si vorbire, dar si creatii care le însoteau existenta, Marin Sorescu a efectuat un act de recuperare a unui univers a cărui extinctie o intuia.
Culegerea acestor creatii i s-a impus de la început ca o necesitate (avea doar 12 ani când a început să culegă folclor). Zona Bulzestiului, locul său de nastere, spatiu privilegiat de trecere dinspre munte spre câmpie, este o matrice de plămădire a fiintei noastre nationale si, odată cu ea, a unei bogate creatii artistice.
Între documentele poetului au fost găsite trei caiete cu poezie populară, două datând din perioada studiilor, iar al treilea, din anul 1977, mult mai bogat si mai divers.
Nota scrisă în anul 1957, la Iasi, cu care se deschide primul caiet cu creatiile populare culese de Marin Sorescu în timpul liceului (1950 – 1954), după cum specifică pe prima pagină, indică interesul tânărului student pentru o astfel de culegere, chiar fără a avea perspectiva publicării:
,,Poeziile populare cuprinse în cele două caiete le-am cules, fie personal, fie prin intermediul unor cunostinte si prieteni, între anii 1950-1954. Am notat în dreptul fiecăreia locul de unde a fost auzită si persoana (fără a-i indica întotdeauna vârsta).
Aceste productiuni apartin regiunii Craiova – în afara unui număr restrâns de poezii care apartin altor regiuni (Cluj, Galati). S-ar putea grupa pe teme: de dragoste, de haiducie, de cătănie etc.
Nu am folosit transcriptia fonetică, dar ele nu-s departe de forma lor originală. (Vorbirea oltenească se apropie mult de cea literară – exceptii: după o consoană, în Oltenia, vocalele e si i sunt înlocuite cu ă si î: fusei – fusăi, auzisi – auzîsi etc).
Nu am putut să consult toate colectiile mai vechi de folclor, cred însă că aceste poezii sunt, în mare parte, inedite. Iasi, 1957 Marin St. Sorescu
P. S. Fratele meu, prof. George Sorescu, a folosit câteva poezii din această colectie pentru două articole despre folclorul regiunii Craiova.
Aceste preocupări continuă, astfel încât, în bogata sa corespondentă cu fratele mai mare, aduce în atentie preocuparea pentru folclor. Proiecte avea, fără îndoială, însă acestea s-au concretizat doar prin continuarea culegerii de creatii în cel de-al treilea caiet mentionat anterior. Păstrate de fratele său, profesorul universitar George Sorescu, cele trei caiete stau la baza acestei culegeri care a fost completată cu un număr semnificativ de creatii populare culese sau comunicate de diferite surse. Acestea au fost descoperite între documentele poetului de George Sorescu chiar în timpul redactării acestui volum.
Numeroasele călătorii prin tară i-au oferit prilejul cunoasterii unui bogat fond literar popular realizat cu mijloace lingvistice specifice. Volumul cuprinde creatii culese mai cu seamă din Oltenia – Bulzesti, Tismana, Cărbunesti, Brâulesti – Filiasi, Râmnicu-Vâlcea, din Rosiori si Strehaia. Altele provin din zona Sibiului, din Alba, Cluj, Bihor, Baia-Mare, precum si din Banat sau Maramures si, mai putine, din Brăila sau Galati, la majoritatea fiind specificate data, locul si sursa culegerii sau unele precizări contextuale de interes pentru cititor. Unele, ca cele din Maramures sau din Banatul sârbesc, se bucură chiar de o transcriere fonetică, poetul, lingvist fiind, interesat si de originalitatea regională a lexicului si pronuntiei.
Materialul cules este imens. Cele peste 550 de texte acoperă o largă arie: doine, balade, descântece, poezia obiceiurilor, jocuri de copii, strigături, ghicitori, toate mărturie a bogatei noastre vieti spirituale. Venind din vechime, acestea, inedite sau nu – unele au mai apărut, fără îndoială, în culegeri de folclor, mai mult sau mai putin cunoscute – merită transmiterea lor către generatiile următoare.
Considerând utilă o clasificare tematică, textele sunt grupate pe genuri si specii literare, apartenenta regională deducându-se, mai ales, din indicatiile culegătorului, iar în conditiile în care acestea lipsesc, din particularitătile de limbaj, usor de recunoscut. O parte dintre textele culese, unele evident fragmentare, unele pretioase tocmai prin slefuire si esentializare, au fost incluse în capitolul ,,Lirică scurtă”, alături de strigături, forme sintetice ale spiritului creator românesc, cu care multe se pot asimila.
Constient de importanta unei prezentări comparative, Marin Sorescu retine, la unele texte, variante culese din diferite surse, unele chiar din zone diferite, ilustrând circulatia folclorului românesc, unitatea experientei noastre istorice, dar si specificitatea realizării artistice.
Interesul poetului s-a orientat mai ales asupra creatiei versificate, fie că este vorba de creatia lirică, bogat ilustrată de doină, fie de cea epică, reprezentând eposul eroic prin baladă – cântecul bătrânesc, cântece epice despre evenimente păstrate în memoria populară. Câteva notatii se referă la obiceiuri străvechi, unele cuprinzând si textele/ formulele care le însoteau.
O dovadă a pretuirii folclorului românesc este si ciclul monumental ,,La Lilieci”, epopee a satului oltenesc, tezaur lingvistic si document monografic unic în literatura română. În mod cert, originea acestuia, imboldul de a consemna o lume, cu evenimentele ei si cu modul de a le spune, poate fi găsită si în preocuparea sa de a culege creatia populară. Felul în care a surprins acest univers de viată si de trăire supus, inexorabil, disparitiei se datorează întrutotul geniului sorescian, capabil de a asimila creator limbajul artistic popular pe care l-a pretuit dintotdeauna.
....................................................
Marin Sorescu, Poezii populare, Craiova, Editura AutografMJM, Cuvânt-înainte ,,Către obârşii – pasiuni şi preocupări”, note de George Sorescu, Studiu introductiv de Ada Stuparu, 2013, 327 p.
Marin Sorescu, Tratat de inspiraţie, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1985.
Op. cit., p.10
Ibid.,p. 18
Ibid., p. 111
Ibid., p. 117
Util este, în acest sens, documentar şi estetic, studiul lui George Sorescu, ,,Marin Sorescu şi fabulosul folcloric” în vol. Marin Sorescu. Versuri inedite, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 2001, pp. 5-22
|
Ada Stuparu 2/25/2013 |
Contact: |
|
|
