"Cipru, corolă de lumină vie – Note de călătorie, istorie si peisaj”, de Georgeta Resteman,
Prefata
Trăind într-o lume bolnavă si absurdă si într-o societate românească sărăcită, umilită, frustrată, manipulată, distrusă cu cinism, metodic, care nu mai crede în nimic, iată cu Dumnezeu ne prilejuieste întâlniri mirabile, dăruindu-ne clipe de bucurie si de îmbogătire sufletească… Asa a fost si este întâlnirea noastră cu minunatul om si artist care este doamna Georgeta Resteman, o poetă si o prozatoare foarte talentată, un suflet cald si sensibil.
Acum, după lectura cărtii „CIPRU, COROLĂ DE LUMINĂ VIE – Note de călătorie, istorie si peisaj”, ne cunoastem foarte bine, desi nu ne-am întâlnit până acum niciodată fată în fată, fată către fată, cum îi plăcea poetului Ioan Alexandru să spună. Emotionat, trăind sentimentul bucuriei, al preaplinului, după lectura cărtii Domniei Sale despre insula Cipru si fabuloasa ei istorie si existentă sunt convins că numai Dumnezeu putea, în bunătatea Lui nemărginită si cu subtilitate, să ne dăruiască această întâlnire.
Primele texte ale doamnei Georgeta Resteman le-am citit pe internet... Instinctul meu fin si intuitia dezvoltată mi-au spus de la început că mă aflu în fata unui creator sensibil si dotat, în fata unui artist pentru care cuvântul scris este plin de sacralitate si de frumuseti. De aceea am îndemnat-o să scrie si să creadă în dânsa, pentru că Cel de Sus a dăruit-o cu talent literar, cu acea dragoste de limba românească si cu acel simt al cromaticii si al muzicalitătii textului, care, sigur o vor ajuta să dea la lumină creatii literare pretioase. De aceea - am îndemant-o eu - ar fi bine ca să continue să scrie despre Cipru, iar solarele si minunatele reportaje să le adune apoi într-o carte...
Si iată că acum, în vara anului Domnului 2012, minunea chiar s-a întâmplat, iar eu am în fata ochilor, pe ecranul computerului, deocamdată, o bijuterie de text literar. După reportaje postate pe internet, publicate în revista Confluente, mi-au căzut sub ochi două poeme scrise de doamna Resteman. Mi-au plăcut cuvintele poemelor, ca niste brizbrizuri, pline de sonorităti sacre, de lumină si de aceea blândete caldă, mirosind a suflet românesc, care s-au turnat din potirul dumnezeiesc dar si din sufletul minunat al fiintei care este doamna Georgeta Resteman. Nu am mai stat pe gânduri, i-am scris că nu este numai un reporter foarte talentat dar si un poet talentat. Si sunt convins că prozatoarea Georgeta Resteman ne va mai dărui cât de curând încă un volum de versuri, alături de cele două, deja publicate... Cronica aceasta literară este, de fapt, Prefata la cartea de reportaj, de călătorii, la romanul dar si la cartea plină de poezie a doamnei Georgeta Resteman, intitulată „CIPRU, COROLĂ DE LUMINĂ VIE- Note de călătorie, istorie si peisaj”.
Scriu aceasta Prefată după ce am lecturat-o de două ori, cu aceeasi plăcere rară de bijutier împătimit, căruia îi place să adaste cu sufletul si cu privirea nesătioasă pe creatiile altui bijutier, lăsând ochiul să se bucure de reflexele luminii îndulcite, de liniile subtiri si măiastre si de profunzimile exotice ale pietrei pretioase. Pentru că lectorul care va tine în mână această carte va avea o bijuterie ale cărei pagini le poate întoarce ca să se bucure de frumusetile peisajului ireal al Ciprului.
Cartea aceasta, asa cum spuneam, este mai mult decât o carte de reportaj si de călătorii, bună pentru a o lua în vacantă ca să ne delectăm cu o lectură plăcută, aleasă, care să ne facă fericiti. Este o carte care, cu sigurantă, va fi apreciată si căutată de acea tipologie de lectori îndrăgostiti de literatura de călătorii, care le aduce în fata ochilor tinuturi mitice, exotice, peisaje nemaivăzute, romantice, unde poate nu vor putea ajunge niciodată… Există această tipologie de cititori îndrăgostiti de literatura de călătorii din care face parte si semnatarul acestor rânduri. Îmi amintesc, cum în copilărie citeam cu nesatiu cărtile de călătorii care-mi purtau sufletul si imaginatia prin tinuturi fascinante, mirifice, care în mintea mea căpătau dimensiuni si frumuseti uimitoare, de basm, semnificatii si proportii fantastice, prilej cu care trăiam emotiile peripetiilor extraordinare ale personajelor care străbăteau acele spatii necunoscute! De câte ori nu am călătorit împreună cu eroii cărtilor de aventuri si călătorii în Tara de Foc, la Polul Nord si la Polul Sud, în insulele luxuriante ale Oceaniei sau pe alte planete… Acum, când Dumnezeu m-a ajutat să fiu un scriitor împlinit, le multumesc cu recunostintă scriitorilor care mi-au purtat pasii în copilărie si după aceea toată viata pe meridianele globului, în tinuturi miraculoase unde nu voi ajunge niciodată si care mi-au îmbogătit orizontul, imaginatia si m-au ajutat să fiu scriitor…
O asemenea carte minunată care îti îmbogăteste cunostintele despre insula Cipru, despre civilizatia actuală si civilizatiile mediteraneene care s-au perindat în istorie si care îti încântă sufletul este cartea doamnei Georgeta Resteman „CIPRU, COROLĂ DE LUMINĂ VIE - Note de călătorie, istorie si peisaj”.
Spuneam mai înainte că această creatie literară este mai mult decât o carte de călătorii, decât o carte de reportaje despre un tinut minunat cu o istorie legendară foarte bogată, cum este Cipru. După ce o lecturezi, toate imaginile, peisajele, personajele, descrierile acelea minunate ca niste pictograme se adună în mintea ta într-o viziune unitară, îti dai seama, uimit, că această carte este în acelasi timp si un roman. Un roman plin de sensibilitate si de delicatete, scris cu o penită subtire, ca un filigran. Este „un roman al căutării si al regăsirii”, romanul căutării fiicei de către mamă în spatiul unei lumi globalizate, bolnave, care mereu se caută, fără a se regăsi.
Dacă romanul „Morometii”, capodopera lui Marin Preda, este romanul căutării si al regăsirii Tatălui, ei, bine, romanul doamnei Georgeta Resteman este un roman invers, la nivelul principiului feminin: mama este cea care pleacă în lume ca să-si regăsească, în plan psihologic, în plan sufletesc si în mod real, fiica. Este un roman invers în raport cu legenda si mitul biblic al Fiului risipitor… Ne aducem aminte? În Biblie, fiul neîntelept plecat în lume, după ce risipeste avutul tatălui si ajunge într-o situatia grea, nevoit de amarul vietii hotărăste să se întoarcă acasă, la tatăl său, care este, desigur, Tatăl. Toti oamenii de pe această planetă sunt copiii Tatălui, plecati din Împărătia cerească în lumea de jos… Suntem, altfel spus, niste fii risipitori. Si după ce trecem prin încercările vietii, după ce sufletul nostru se purifică trecând prin amarul si greutătile ei, după ce evoluăm spiritual (dacă evoluăm), ne întoarcem acasă, la Tatăl ceresc, care ne asteaptă. Si care are casa si vitelul, bunătătile, pregătite pentru noi… În Biblie, fiul rămas acasă, care îngrijea de turmele de vite îi reprosează tatălui… Bine, tată, pentru fratele meu care a risipit averea si te-a părăsit, tai vitelul cel gras, iar mie care am avut grijă de vite, nu mi-ai dat nimic?... Tatăl, întelept si fericit îi răspunde... fiule, nu te supăra, tu ai fost aici, cu mine, dar fratele tău pierdut a fost, mort a fost, si acum a înviat…
Asa după cum se stie, după căderea comunismului în urma unui sistem de lovituri de stat (nu a unor revolutii, cum fals s-a spus!) care a dat jos toate regimurile comuniste din Europa de Est, în anul 1989, si după răsturnarea si asasinarea lui Nicolae Ceausescu în mod mârsav, România a devenit Victima si Obiectul unui Mare război mascat, format dintr-o sinteză foarte subtilă, invizibilă, savantă, de războaie informationale, psihologice, financiare, economice, culturale, educationale, care au distrus într-un timp istoriceste scurt economia României, cultura, învătământul, agricultura, sănătatea, totul… Acest război invizibil, mascat, a distrus în întregime economia tării, urmând ca în continuare să distrugă poporul român…
În această situatie, muncitorii si tinerii români au părăsit România, căutându-si de lucru pe alte meleaguri. Se estimează că peste patru milioane de români si-au părăsit tara, fiind de fapt alungati de cei care s-au aflat la putere, ca să-si caute de lucru în alte colturi de lume… Este cea mai mare tragedie pe care a trăit-o si o trăieste poporul român de la războaiele daco-romane din anii 101-102 si 105-106, încoace... După 20 de ani de distrugere sistematică a economiei românesti, tinerii, noi, românii, în general ne găsim într-o situatie si mai grea… Medicii, inginerii, artistii valorosi, profesorii universitari, cercetătorii, mintile cele mai bune ale acestui popor, umiliti si condamnati la sărăcie în tara lor, condamnati să moară de foame, si-au luat lumea în cap, au renuntat la tot si si-au găsit de lucru pe alte meleaguri. Printre tinerii dotati, alungati din România acestor timpuri, este si Mădălina, fata scriitoarei. Copil dotat, studentă sârguincioasă, terminându-si studiile în turism, iată că si-a găsit de lucru... în Cipru, în cu totul alt domeniu, acela al tranzactiilor financiar-bancare, reorientându-se cu abilitate remarcabilă, unde este foarte apreciată si ocupă un post important, conducând un departament într-o companie multinatională din sfera tranzactiilor FOREX.
Ei bine, mânată de dorul de fiica ei dar alungată, probabil, si de sărăcia si de lipsa de orizont a vietii, în conditiile în care licentiată fiind rămâne fără sursa minimă de trai, silită de umilinta trăită aici, în tară, doamna Georgeta Resteman pleacă în căutarea fiicei sale, merge la aceasta, în Cipru. Tatăl asteaptă re-venirea fiului risipitor plecat în lume... În cartea pe care o prefatăm, mama este cea care pleacă în căutarea fiicei, nu se întoarce fiul acasă... Fiica este cea care o asteaptă si o salvează, îi dă posibilitatea să vadă si să cunoască locurile mitice din insula care este, în viziunea ei, un petec de pământ „ca o batistă aruncată pe obrazul mării”, îi dă ocazia să-si pună în valoare valentele creative încurajând-o si sustinând-o să publice mai multe volume de poezie în acelasi an în care scrie si această carte. Relatia dintre mamă si fiică este de o frumusete, de o delicatete si de o căldură extraordinară. Roman al relatiei filiale dintre mamă si fiică (si să stiti, nu există multe asemenea romane în literatura română sau universală), cartea investighează straturile semantice si afective ale acestei relatii, văzută în toată profunzimea si splendoarea ei!
Romanul sau cartea de călătorii a doamnei Resteman începe cu plecarea de pe aeroportul Băneasa înspre însorita insulă a Ciprului, într-o zi cenusie de februarie. Autoarea are scriitura fină a notatiei detaliilor, dublată de tusa învăluitoare a culorii în care descrie peisajul, asa cum vedem în pasajul următor:
Sfârsit de februarie 2011 într-un Bucuresti încă înghetat si obosit de-atâta iarnă, cu zăpezi adunate-n grămezi pe marginea soselelor, copaci cu ramuri încărcate de nea si clădiri cenusii sub lumina blândă a diminetii reci de sfârsit de săptămână. Admiram privelistea nu tocmai încântătoare a orasului cu mormane înnegrite de zăpadă, din taxiul care mă ducea spre Băneasa, numărând orele ce mă despărteau de revederea fiicei mele pe aeroportul din Larnaca, Cipru; nu îmi văzusem copila din vara anului trecut, când venise în tară să-si sustină examenele pentru masterul în turism ce-l urma la Cluj.
Iată, cât de bine reuseste să redea scriitoarea atmosfera sumbră si tristă din tară folosindu-se de obiectivitatea detaliului, de perceptia afectivă a realitătii si de privirea care încearcă să cuprindă totul într-o viziune:
Forfotă maximă si îmbulzeală, aspect de dugheană de mahala si miros de crâsmă ieftină în aeroportul Băneasa, de unde urma să mă îmbarc într-o cursă low-cost spre Cipru. În iarna anului 2007, pe când Mădălina era studentă a Universitătii Babes-Bolyai din Cluj si făcea practica la Limassol, zburasem spre Cipru prima oară, de pe Aeroportul International „Henri Coandă” - incomparabil cu ceea ce mi-era dat să văd acum într-o aerogară din capitala unei tări membre a Uniunii Europene. Lamentabil pentru societatea în care trăim dar mai adevărat si mai trist decât îmi putusem închipui. Fete marcate de griji si oboseală, oameni simpli si pe alocuri câte-o persoană care, se vedea de la o postă că se află doar în trecere prin capitala României, asteptau pe scaunele inconfortabile si scrijelite de pasageri «bine educati» în sala de îmbarcare anuntul zborului spre Cipru.
În contrast cu civilizatia tristă de acasă, cu fetele sumbre si îngândurate ale oamenilor, aeroportul pe care aterizează avionul în insula Afroditei sochează în mod plăcut ochiul si sufletul celei care vine în Cipru să-si vadă copila… Iată si cum ne redă doamna Resteman emotia si căldura sufletească a reîntâlnirii:
Două ore de zbor fără probleme, fără turbioane si scuturături, într-o atmosferă calmă si civilizată, navigând deasupra continentului si-apoi a Mediteranei au trecut, oarecum îngreunate de asteptarea revederii minunii mele de copil, si avionul a aterizat în sigurantă pe aeroportul din Larnaca. Cu toate că gândurile si atentia mea erau îndreptate spre copila pe care nu o tinusem în brate de mai bine de opt luni, aeroportul, acum o clădire nouă, modernă, civilizată si primitoare a fost primul soc suferit la reîntâlnirea cu legendara insulă a Afroditei; lăsasem în 2008 o aerogară destul de modestă, care semăna la vremea aceea cu un simplu hangar si iată că la început de 2011 păseam într-o clădire absolut deosebită si cu servicii la înalte standarde, asa cum «dă bine» pentru o tară europeană. După ce-am trecut de ghiseul în care s-a consumat etapa formalitătilor vamale am ajuns, în sfârsit, să-mi tin copila în brate rămânând asa minute în sir, nesăturându-ne una de cealaltă si bucurându-ne din plin de frumusetea si emotia momentului.
Lumea aceasta a Mediteranei, a Ciprului, contrastează dureros cu cenusiul si tristetea din România. Orasul Limassol, în care trăieste si lucrează Mădălina o primesc cu căldură si cu dragoste pe cea care va descrie frumusetile insulei si va scrie poate cea mai frumoasă Monografie despre insula si despre „natiunea cipriotă” - să folosim acest termen, despre istoria si frumusetile geografice, despre legendara insulă a miturilor si a epocilor care au trecut peste acest pământ, nu crutat de Dumnezeu.
La Limassol ne-a întâmpinat o fantastică atmosferă de carnaval început de curând si care urma să dureze încă mai bine de-o săptămână. În amurgul splendid al unei zile lungi, obositoare dar fericite, eram din nou împreună cu fetita mea! Urmau două săptămâni si jumătate de sedere în Cipru, unde aveam să fac cunostintă cu cele mai frumoase locuri, pline de inedit, de mit si frumusete.
Iată si o viziune istorică si de ansamblu asupra Ciprului, cuprinsă într-o perspectivă largă de parcă insula ar fi fost văzută din avion într-o zi luminoasă, plină de melancolie:
Fiind a treia ca mărime între insulele mediteraneene (după Sicilia si Sardinia), Cipru, aflat în aria Orientului Mijlociu, este situat în coltul de nord-est al Mării Mediterane, în sudul Turciei, vestul Siriei, la nord de Egipt si nord-vest de Grecia. Numeroase au fost stăpânirile care s-au perindat în insulă de-a lungul secolelor! Vechimea existentei pe aceste tărâmuri este de ordinul miilor de ani, dar izvoare documentare complete s-au găsit de-abia după secolul al XI-lea. Începând cu secolul al XII-lea si până în 1489, Cipru a fost ocupat de cruciati, după care a intrat sub stăpânire venetiană până în 1570, când Imperiul Otoman a invadat insula. 1878 a fost anul în care Imperiul Britanic a pus stăpânire pe Cipru si acolo a rămas coroana britanică până la 16 august 1960, când insula si-a câstigat independenta de stat, constituindu-se ca republică federală binatională (greacă si turcă) în cadrul Commonwealth-ului Britanic. Urmele istoriei zbuciumate se regăsesc si astăzi în multe dintre vestigiile arheologice ce se pot vizita pe insulă sau conservate în muzeele cipriote.
Ceea ce urmează este o călătorie continuă pe suprafata insulei Cipru, cu plecări si reveniri acasă, la Limassol, la bază, cum s-ar spune. Doamna Resteman notează totul ca un reporter căruia nu vrea să-i scape nimic, făcând dese comparatii cu peisajele si statiunile turistice românesti. Descrierea călătoriilor este atât de veridică încât ai sentimentul, ca cititor, că te găsesti alături de scriitoare si de fiica ei în masină. Să ne bucurăm, asadar, împreună de călătoria la Troodos, de frumusetea si de farmecul locului:
Troodos, zona muntoasă cu cel mai înalt vârf din Cipru (1953 m) si unde, dacă ai noroc, este singurul loc în care poti găsi zăpadă în timpul iernii mediteraneene sau verdeată autentică pe timpul verilor toride, se află la o distantă considerabilă fată de Limassol, punctul nostru de pornire în periplul cipriot. Am traversat o regiune de o frumusete deosebită pentru a ajunge în munti, pe un drum sinuos, cu nenumărate serpentine, rulând pe soselele săpate direct în coastele muntilor. După câteva zeci de kilometri parcursi fără a întâlni nici o localitate la sosea, printre munti cu creste dantelate în stâncă vulcanică si pe alocuri cu vegetatie caracteristică (pin, stejar pitic, cedru si chiparos) am ajuns la Troodos, o statiune montană asemănătoare cu Predealul nostru, dar mult mai mică. În afara peticelor de zăpadă de care se mai bucurau copiii cu săniutele si câteva restaurante si tarabe cu diverse produse si souveniruri, cei care veneau aici se puteau bucura de plimbări în aerul proaspăt de munte, departe de forfota oraselor, alpinism sau alte activităti specifice turismului montan.
Acum vizităm împreună cu gazdele noastre Mănăstirea Kykkos. Cu câtă acuratete si intimitate descrie autoarea „atmosfera” acestei călătorii, care semănă, în plan muzical, cu o Fugă de Bach:
Soarele amiezii de februarie în Cipru poate fi asemuit cu blândul astru al zilelor de mai în România noastră, asa că, în decorul absolut superb al muntilor care se desfăsurau ca o nesfârsită împletitură din stânci ornate cu ochiuri de verde crud, primăvăratic, rulam vesele pe soseaua dăltuită în munte spre un loc în care îmi spusese Mădălina că mă voi bucura din toată inima, si asa a fost. Mănăstirea Kykkos ni s-a înfătisat ca o adevărată fortăreată, cu fatada din piatră bazaltică de o frumusete rară, cu fresce si colonete vechi de sute de ani, făurite parcă special pentru desfătarea ochiului si încântarea mintii si sufletului, deopotrivă.
Călătoria si vizita la Polis si la celebrele Băi ale Afroditei o redăm în întregime, pentru că ne găsim într-un loc si într-un timp mitic si legendar care este re-creat cu atâta finete, intimitate si autenticitate:
Polis si Băile Afroditei.
Drumul spre Polis a decurs într-o armonizare perfectă a sufletelor de-abia încărcate de binele si frumusetea trăirilor din Kykkos, cu natura râzând de-atâta verde pe soseaua ce serpuia a nesfârsire, la coborârea din munti. Am traversat mai întâi, trecând prin masive impresionante cu înăltimi variabile - de la 800 la peste 1000 metri -, o vale unde bătrânii cedri tronau ca niste împărati printre pini si alti arbori cu totul si cu totul deosebiti, numită Valea Cedrilor, ca apoi să coborâm spre câmpia ce se deschidea în fata noastră ca un evantai verde picurat cu lacrimi galbene… Culturi de rapită înflorite în cel mai superb galben ce-l poti vedea primăvara, pomii încărcati de floare - parcă în acelasi timp în care s-a produs limpezirea sufletelor noastre la Kykkos -, livezi de portocali, lămâi si pomelos plini de fructe coapte si flori în acelasi timp, umplând atmosfera din jur de miresme sublime, ne-au întâmpinat regeste la coborârea din munti. Sate cu o arhitectură aparte, cu strădute înguste si case placate cu piatră într-un mod cu totul si cu totul specific Ciprului, ne duceau cu gândul la vechile legende grecesti, pregătindu-ne, totodată, pentru a vizita locul ce urma să se deschidă ca un vis în fata noastră, Grădina botanică din Polis si renumitele Băi ale Afroditei. Eram deja la mai bine de 200 de kilometri de Limassol si văzusem atâtea locuri minunate, încât mirajul insulei mă învăluia de-acum, precum o vrajă.
Însotindu-le în toate călătoriile si excursiile lor, pe Mădălina, aflată la volanul masinii ei, si pe scriitoare, ne trezim pe nesimtite fermecati de frumusetea, de atmosfera antică si legendară, plină de melancolie a sufletului acestui loc binecuvântat de zei de la începutul lumii. Este uimitor cât de bine reuseste doamna Georgeta Resteman să redea poezia, inefabilul si sacralitatea locurilor pe care le vizitează si de care retina noastră se lasă înfiorată:
O dimineată superbă la Kourion. Dimineata celei de-a patra zile de sedere în Cipru ne-a îmbrătisat cu raze de soare căldut si cer albastru ca marea, si, după ce ne-am băut nelipsita cească de cafea, iată-ne rulând pe autostrada construită pe malul mării în acorduri de muzică grecească, spre plaja preferată a fiicei mele, Kourion (Curium, în engleză), aflată la mică distantă de cel mai important si interesant sit arheologic de pe insulă, impresionant amplasat undeva, deasupra mării, pe stânci. Situl de la Kourion datează din anul 3300 î.Hr. -perioada calcolitică, dar istoricii sustin că primul oras important a fost construit aici de micenieni în anul 1400 î.Hr. atingând apogeul dezvoltării în timpul dominatiei romane. Pagubele datorate invaziilor arabe din perioada care a urmat au determinat migrarea populatiei spre mijlocul insulei si orasul a început să se degradeze. Începând cu 1873, aici s-a desfăsurat o intensă activitate arheologică, săpăturile continuând până astăzi.
„CIPRU, COROLĂ DE LUMINĂ VIE” este o carte de poezie, dar si de istorie, este un dictionar care capătă pe nesimtite vesmintele unei cărti de legende, fiind în acelasi timp o carte initiatică în misterele Insulei Afroditei... Nimic nu-i scapă autoarei însetate de cunoastere, de parcă ar vrea să ne transmită si să ne familiarizeze cu toate frumusetile, tainele, nestematele culturale si legendele Ciprului. Cu câtă dragoste mergem să vedem teatrul grecesc de la Kourion, loc sacru si binecuvântat, unde au fost văzute mii de spectacole de teatru, si care ne aminteste de amfiteatrele teatrului antic grecesc, de izvoarele teatrului si ale poeziei:
Teatrul Greco-roman de la Kourion este de o frumusete rară; construit pentru a găzdui peste 3.000 de spectatori, de către străvechii greci, extins apoi de către romani, ulterior a constituit scena pe care s-au desfăsurat luptele cu gladiatori sau alte genuri de spectacole specifice acelor timpuri. Merită vizitat pentru că este în totalitate restaurat iar vara devine o adevărată atractie prin spectacolele de teatru si concertele care se organizează aici. Pe lângă frumusetea dăruită ochiului de locatia în sine, nu este de neglijat nici panorama pe care vizitatorul o are asupra Mediteranei. Maluri stâncoase, dantelate si stratificate într-un mod aparte, alternând cu plaje însorite. Este, dacă vreti, specificul tărmurilor cipriote care la Kourion au o notă aparte. Plaja din imediata apropiere a sitului este una dintre cele mai frumoase de pe întinderea coastelor insulare. Mărginită de stânci, plaja are o deschidere minunată spre mare - portiuni acoperite cu nisip fin, strălucitor, alternând cu altele presărate cu pietre de toate culorile, rotunjite de zbuciumul valurilor care se sparg pe mal si unde cochiliile scoicilor oferă un adevărat spectacol de formă si culoare.
Nu ne mai săturăm ascultând legendele care dau un fundament istoric si spiritual acestui univers fabulos, mângâiat de privirile Domnului Dumnezeului nostru. Suntem acum chiar la începutul timpului când zeii zburau prin văzduhul insulei si se hârjoneau pe platourile scăldate de soare ale acestui colt de rai:
Se spune că Ciprul a fost «locul de joacă al zeilor», insula miturilor si a legendelor pline de mistere, fapt ce face ca Petra tou Romiou să fie una dintre principalele atractii turistice de aici. Coborând de la sosea spre malul mării rămâi stupefiat de frumusetea privelistii ce ti se deschide în fata ochilor, pentru că ai senzatia că deschizi o carte învechită de vreme din filele căreia se ridică, semete si pline de mit, Stâncile Afroditei. Legenda spune că aici, pe tărmul sudic al insule, a căzut în apa mării bărbătia zeului Uranus amputată de rudele sale geloase, iar din spuma mării zbuciumate s-ar fi născut zeita dragostei, Afrodita.
Cum doamna Georgeta Resteman, în setea ei de a cunoaste cât mai profund si complet acest tinut miraculos nu lasă nici un colt nevizitat, dar care de-a lungul istoriei nu a fost ferit de primejdii si de lovituri ale sortii populatia insulei trecând de multe ori prin momente dramatice, si cum vrea să ne spună cât mai multe despre această tară a Afroditei si a lui Zeus, legendară si modernă în acelasi timp, nu se putea să nu ne poarte pasii si în capitala „împărtită” a Ciprului, de interese politice si de stat, cum ar spune ironic un „analist politic”. Haide, stimate cititorule, să păsim împreună pe străzile Nicosiei, să vezi cât de multe lucruri o să aflăm despre dăruita si nefericita capitală a Ciprului: Nicosia si “linia verde”. Nicosia (Lefkosia grecească), cu o populatie ce depăseste 250.000 de locuitori în jumătatea aflată în administrarea Guvernului cipriot, centrul administrativ al Ciprului, este situată pe râul Pedieos; cunoscută în antichitate sub numele de Ledra sau Ledrae, devine scaunul regilor Ciprului în anul 1192, ca apoi, în 1489 să fie preluată de autoritatea Venetiei si în 1571 să fie ocupată de către turci. Înainte ca Ciprul să devină stat independent, Nicosia a constituit scena unor lupte si violente extreme. Capitala Ciprului este un renumit centru comercial si recunoscut producător de textile, pielărie, ceramică, mase plastice. În apropierea Nicosiei se află mai multe mine de cupru, Ciprul fiind un important exportator pe acest segment.
Fiind amplasat colinar, cu sosele care urcă si coboară lin si din care se deschid spre cartiere strădute înguste cu case construite într-un stil aparte, orasul Nicosia îti oferă posibilitatea de a vedea multe lucruri inedite, iar ca să le poti savura în liniste si să cuprinzi totul în detaliu ar trebui să stai acolo câteva zile. Centrul Nicosiei este înconjurat de o fortificatie venetiană datând din secolul al XVI-lea. Bogată în muzee si monumente din diferite perioade, capitala Ciprului uimeste prin varietatea arhitectonică, prin acele elemente care îi conferă specificitate si nu în ultimul rând, prin ineditul dat de împărtirea ei în două: este capitala apartinând a două administratii, a două guverne, a două state.
Multe ar mai fi de spus despre frumoasa carte a doamnei Resteman si despre binecuvântata de Dumnezeu insulă a Ciprului, dar cum Prefata nu si-a propus să epuizeze nici comentariul asupra cărtii, nici redarea tuturor frumusetilor acestui pământ antic si fascinant, ci să fie doar o introducere în universul cărtii si al acestei lumi bogate în legende, în frumuseti si în istorie, pentru a spori curiozitatea si setea de lectură a cititorului, vă lăsăm pe dumneavoastră, cititorii, să vă bucurati parcurgând cu ochiul drumurile si peisajele Insulei Afroditei..
Nu putem să nu spunem însă, în încheiere, că asa cum un renumit istoric român, Nicolae Iorga, a scris cea mai buna si completă istorie a Imperiului Otoman, si în cazul cărtii de fată ne găsim într-o situatie asemănătoare… O scriitoare româncă, foarte talentată, apropiindu-se cu sufletul plin de dragoste de miraculoasa insulă a Afroditei, iubind-o cu toată inima si sensibilitatea a dat, deopotrivă statului Cipru si literaturii române, cea mai frumoasă carte, sau una dintre cele mai frumoase cărti care s-au scris despre Cipru… Este cel mai bun, cel mai bine organizat si cel mai frumos - gândindu-ne la scriitura aleasă - ghid turistic al insulei Cipru.
De aceea recomandăm cu toată căldură cartea si cititorilor dar si autoritătilor cipriote, s-o traducă si s-o publice în limbile engleză, greacă si turcă, pentru că nu vor mai găsi pe altcineva care să scrie atât de frumos despre pământul plin de istorie si de bogătii spirituale al Ciprului. Nu vor mai găsi pe altcineva care să recomande si să descopere atât de convingător si de emotionat insula Cipru oamenilor, turistilor, cititorilor din lumea întreagă… Prin această carte de suflet scriitoarea româncă Georgeta Resteman face un serviciu enorm atât culturii cipriote cât si turismului acestui stat împărtit între comunitatea greacă si turcă.
Sentimentul pe care-l avem după lectura cărtii este că scriitoarea ne-a adus pe insula Cipru, ne-a luat cu dânsa în călătoriile si excursiile care au acoperit întreaga insulă, nelăsând un loc nebătut de pasul si de ochiul ei, ne-a emotionat, ne-a vrăjit si ne-a lăsat aici… Pentru că după ce am citit această carte frumoasă si îmbogătitoare a sufletului si a mintii si după ce am cunoscut acest tărâm miraculos si odihnitor… nu mai putem pleca din insula Afroditei! Rămânem aici, împreună cu autoarea si cu fiica ei, să ne bucurăm de legendele si de miturile locurilor, de vraja peisajelor, de perspectivele largi si odihnitoare care ne anesteziază sufletul cu frumusetea si măretia lor!
|
Stefan Dumitrescu 2/22/2013 |
Contact: |
|
|
