Bach si Debussy in interpretarea pianistei Angela Hewitt
„Muzica este o putere spirituală în stare să lege toţi oamenii între ei.”
George Enescu
În data de 17 februarie 2013 a avut loc concertul pianistei Angela Hewitt, în sala teatrului „Reynolds Industrie” din cadrul Universităţii Duke (Reynolds Industries Theater, Duke University) din orasul Durham, Carolina de Nord.
Născută la 26 iulie 1958 în Canada dintr-o familie de muzicieni, Angela Hewitt este interpretă a muzicii clasice. S-a făcut remarcată prin înregistrări si spectacole extraordinare sustinute în aceste ultime decenii, câstigând foarte multi admiratori cu interpretarea sensibilă a pieselor marilor compozitori, mai ales ale lui Johann Sebastian Bach. Angela Hewitt a început studiile de pian la vârsta de trei ani, a studiat si vioara, a luat si lectii de balet în Ottawa, apoi a urmat Conservatorul Regal de Muzică din Toronto, unde a studiat cu Earle Moss si Guerrero Myrtle si a continuat să fie studenta pianistului francez Jean-Paul Sevilla, de la Universitatea din Ottawa. Este în primul rând cunoscută pentru înregistrările muzicii lui Bach, începute în 1994 si încheiate în 2005, când a reusit să acopere toată aria de lucrări mari ale strălucitului compozitor. Discografia ei mai cuprinde lucrări de Couperin, Rameau, Messiaen, Chabrier, Ravel, Schumann, Beethoven si Chopin. În 2010 a înregistrat primul ei disc de concerte de Mozart, cu Orchestra de Cameră din Mantova (Italia).
Programul anuntat pentru această zi a fost: J. S. Bach – French Suite No. 6 in E Major BWV 817; J. S. Bach – Toccata în D Major, BWN 912; Claude Debussy – Pour le Piano; J. S. Bach – French Suite No. 5 în G Major BWV 816; C. Debussy – Suite Bergamasque; C. Debussy – L’Isle Joyeuse.
Pe Angela Hewitt am ascultat-o într-un concert sustinut tot aici în Durham, în anul 2009, interpretând cu măiestrie Variatiunile Goldberg ale lui Bach. Si de data aceasta, Angela Hewitt a executat piese ale compozitorului si organistului german din perioada barocă - Johann Sebastian Bach - considerat unul dintre cei mai mari muzicieni ai lumii, născut în 1685 la Eisenach si decedat în 1750 la Leipzig, operele sale fiind apreciate pentru frumusete artistică, profunzime intelectuală, tehnicitate si expresivitate. Perioada barocă a precedat perioada clasicismului si a dăinuit de la începutul secolului al XVII-lea, până la mijlocul secolului al XVIII-lea. J. S. Bach a scris muzică religioasă si laică: cantate, piese pentru orgă (preludii, fugi, tocate) si pentru clavecin - sonate, suite (franceze si engleze), partitele (suite germane), concerte instrumentale (6 concerte Brandenburgice).
Amintim că a făcut parte dintr-o familie de muzicieni veche de 200 de ani, din care s-au remarcat 50 de instrumentisti străluciti si 9 compozitori, al căror nume s-a înscris pentru totdeauna în istoria muzicii universale. La 18 ani era un muzician desăvârsit, angajându-se pentru început ca violonist în orchestra printului din Weimar. Mai târziu a ocupat functia de cantor al bisericii Sf. Thomas din Leipzig, unde a rămas până la moarte. În mâinile lui, genul concertant a atins culmile desăvârsirii si ca toate geniile umanitătii, a depăsit timpul si spatiul, ridicându-se deasupra epocii sale.
Pianista Angela Hewitt a ales bijuterii muzicale, scotându-le în evidentă pretiozitatea, animată fiind de dorinta de pătrundere în arta lui Bach si convinsă că Bach a scris toată viata ceva interesant: „Nu puteam să cred, că Bach ajuns la sfârsitul vietii sale si a scris în cele din urmă ceva plictisitor”, a exprimat.
Suita vine de la cuvântul francez suite=succesiune, lucrare ciclică alcătuită din mai multe piese de sine stătătoare, diferite din punct de vedere al continutului si al constructiei si care urmează una după alta după principiul contrastului, istoricul lor pornind de la dansurile din sec. XVII – XVIII. Bach a dus la perfecţiune lucrările provenite din această muzică, păstrând titlurile dansurilor.
Concertul a început cu piesa - French Suite No. 6 în E Major BWV 817 - (BWV însemnând catalog tematic) într-o atmosferă si interpretare linistită, cu o emotie bine gradată si bine stăpânită. Cele opt piese scrise în gama majoră ne-au comunicat bucuria, începând cu Alemande care stabileste de fapt tonul întregii lucrări; Courante - adevărată fugă; Sarabanda - demnă si expresivă; Gavota si Bourrée de origine rustică - pline de viată, Poloneza – un menuet gratios si Gigue - cu care Bach încheie exuberant această suită.
Angela Hewitt si-a exprimat preferinta pentru Loure din a doua suită interpretată după Tocată - French Suite No.5 în G Major BWV 816 - alcătuită din sapte piese (Allemande, Courante, Sarabande, Gavotte, Bourrée, Loure, Gigue). Ea consideră Loure un dans teatral, un Gigue lent. Nouă celor care am ascultat această parte a suitei, ni s-a părut o reverie, ca si cum am fi privit un apus de soare si am fi ascultat valurile unei mări, puse în evidentă prin diferitele intensităti sonore… Superb!
Toccata în Re Major BWV 912 ne-a impresionat prin ritmicitatea si acuratetea ei. Denumirea vine din cuvântul italian toccare= a atinge, lucrare pentru instrumente cu claviatură, cu o miscare rapidă, clară, în valori scurte si care nu se execută legato. A avut imagini variate si puternice, îmbinând gravitatea si patosul organistilor germani (provenit din arta clavecinistilor francezi cu ornamentatia rococo-ului), cu suavitatea si cantabilitatea muzicii italiene, evitând linia melodică emfatică. Bach a asimilat aceste stiluri – german si italian – trecându-le prin propriul său filtru creator, înlăturând ornamentatia inutilă, dăunătoare claritătii. După un fericit alegro, Bach a introdus un adagio în stil recitativ, melodia fiind întreruptă de un tremolo, ca un murmur, un zornăit genial. Impresionant!
Originalitatea interpretării, tehnica, flerul muzical si inteligenta pianistei Angela Hewitt s-au combinat, oferindu-ne prilejul bucuriei de a asculta frumuseţea sonoră a muzicii lui Bach, a celui care a stiut să folosească deopotrivă iubirea şi raţiunea ca pe nişte imense coloane de piatră, ultimele acorduri sau note dintr-un final inducând în sufletele noastre acea linişte promitătoare, binefăcătoare. Ne-am convins, pentru a nu stiu câta oară, că măsura, armonia aparţin echilibrului acestei lumi şi muzica este aceea care o redă cel mai aproape de sufletul nostru, hrănindu-se cu patosul mintii si al sufletului.
Tehnica stăpânită perfect, precum si măiestria, pianista ne-a arătat-o si în interpretarea pieselor lui Claude Debussy – Pour le Piano, Suite Bergamasque si în special în ultima piesă L’Isle Joyeuse cu care si-a încheiat concertul.
Muzica lui Claude-Achille Debussy (1862-1918), compozitor, pianist, dirijor si critic muzical francez, sugerează imagini şi stări sufleteşti prin jocul de lumini şi umbre, prin nuanţe armonice vaporoase, prin subtile diferenţieri dinamice şi fluctuaţii ritmice, toate însumând un lirism discret. Debussy a fost promotorul impresionismului, curent de mare răsunet în cultura muzicală, strâns legat de pictura lui Monet, Manet, Renoir, Cezanne etc. şi de poeţii Verlaine, Mallarmé, Valery, Baudelaire, Rimbaud. În timp ce Germania şi Austria cunosteau la acea vreme experienţele expresioniste, Franţa aducea în cultura europeană muzica impresionistă, fiind mai degrabă o succesiune de impresii decât desfăşurări sonore dictate de o idee clară, un simţ rafinat în cizelarea îngrijită a detaliilor formei şi în dozarea efectelor sonore. În acest mod, impresionismul rămâne legat de romantism, fiindu-i proprie dominaţia subiectivului şi depărtarea de realitate, oferind o întelegere poetică a muzicii. În muzica noastră românească aceste calităti au fost remarcate în lucrările lui George Enescu.
Pour le Piano - de fapt o altă suită franceză constituită din trei parti: Prélude, Sarabanda si Toccata -, s-a asemuit cu piesa lui Bach. Preludiul bogat în diferite sonorităti si efectul de pedală a fost plin de ritm si armonie, Sarabanda – gravă, lentă si elegantă, Tocata constituind piesa de rezistentă care a demonstrat performanta interpretării pianistei.
Suita Bergamasque alcătuită din Prélude, Menuet, Clair de lune, Passepied, îsi are numele de la poemul lui Paul Verlaine „Clair de lune”: Votre âme est un paysage choisi / Que vont charmant masques et bergamasques / Jouant du luth et dansant et quasi / Tristes sous leurs déguisements fantasques. / Tout en chantant sur le mode mineur/ L'amour vainqueur et la vie opportune, / Ils n'ont pas l'air de croire ŕ leur bonheur / Et leur chanson se męle au clair de lune, / Au calme clair de lune triste et beau, / Qui fait ręver les oiseaux dans les arbres / Et sangloter d'extase les jets d'eau, / Les grands jets d'eau sveltes parmi les marbres. (Ti-e sufletul un peisaj ales, / Cu dans bergam si măstile bizare / Ce din lăute adiind, adesea / Par triste sub fantasta deghizare. / Cântând iubirea pe un ton minor / Si tot la fel viata oportună, / Par să nu creadă-n fericirea lor, / Iar zvonul li se pierde-n clar de lună, / În calmul trist al lunii, dând răgaz / În arbori păsărilor să viseze / Si să suspine, zvelte si-n extaz / Printre statui, havuzurile treze.)
Pianista declară că este piesa ei favorită încă de la vârsta de paisprezece ani, apreciind partea a treia, „Clair de lune”, întâiul ei titlu fiind „Promenadă sentimentală”, parte în care a atins cu delicatete clapele pianului, revărsându-se apoi asupra lui în dulci arpegii… Luna glisează pe cer printre nori… Angela este pătrunsă de fiorul liric, străbătută de gânduri, de întrebări care asteaptă răspunsuri… Degetele alunecă delicat pe clape… În sală se aud sunetele magice create de atingerea nuantată a clapelor pianului, sub dicteul inimii dar si al mintii… Fiorul liric ne cuprinde pe toti… Visul!, da, visul este cel care mângâie… Suntem fericiti numai atunci când visăm la o dragoste mare… Si… „zvonul” se pierde-n clar de lună… Angela ridică mâinile, ele rămân pentru câteva clipe suspendate în aer, privirea ei imploră cerul pe care vede luna glisând… Se trezeste din vis si… reia ultima parte a suitei: Passepied - dansul executat cu măiestrie, acel staccato arpeggio al mâinii stângi. Superb, superb!
L’Isle Joyeuse a fost inspirată de pictura francezului Antoine Watteau „L’embarquement pour Cythera” (Îmbarcarea spre Citera), Cythera fiind o insulă din Grecia, locul de nastere a zeitei Venus – zeita dragostei -, zărită în partea dreaptă a tabloului. Sentimentul bucuriei redat prin ritmicitatea piesei a cerut desigur un mare efort din partea pianistei, dar dificila piesă a fost redată cu măiestrie artistică, virtuozitate tehnică si înzestrare pianistică a minunatei Angela Hewitt.
Aplaudată îndelung de public, Angela Hewitt a preferat să rămână pentru încă câteva clipe în atmosfera compozitorilor impresionisti, interpretând o piesă a lui Ravel.
Muzica ne dă aripi, ne ridică deasupra acestei lumi terne, mi-am spus, părăsind sala teatrului.
Raleigh NC
|
Vavila Popovici 2/21/2013 |
Contact: |
|
|
