Un roman-eseu: «Prima statie inainte de paradis »
Astfel am putea numi recenta carte semnata de scriitorul pitestean Lucian Costache, aparitie girata de Editura Tiparg din cetatea prunilor, dar si a automobilului romanesc «Dacia». Romanul, pentru ca totusi, este un roman nu pentru ca autorul sau il numeste astfel dar, in principiu are toate datele unui roman, apare intr-o tinuta grafica placuta. Pe prima coperta avem imaginea unui tren care iese dintr-un tunel (cu farurile aprinse-vom vedea ca trenul, de fapt trenurile, caci sint doua circuland in sensuri opuse, joaca un rol important, de fapt unul din personajele de seama, am putea spune in opera in discutie. Pe coperta ultima avem doua portrete medalion ale autorului : unul din tinerete, reprezentand un tanar romantic cu freza à la Beatles, de fapt, cred, apartine anilor `72-`73, deci contemporan cu celebrii tineri din Liverpool, al doilea, un chip de profesor cu sacou si vesta, tip «ex-cathedra», cu o mustata si barbison bine grizonate, ce ne aminteste de un Titu Maiorescu.
Poate am insistat cam prea mult, prea mult asupra acestor detalii grafice, dar ele mi-au placut si ele indica o preocupare speciala, pedanta chiar pentru a da operei sale o tinuta mai aparte, implicand si rafinament artistic, daca se poate spune asa, pe langa continutul sau. Am avut si norocul nesperat sa particip si la lansarea acestui volum, candva pe la mijlocul lunii lui cuptor, eveniment petrecut intr-un cadru festiv la Biblioteca Centrala «Dinicu Golescu» din centrul municipiului, cu o participare de exceptie, numai «lume buna». Lucian Costache are ambitia si curajul sa publice o opera masiva, aproape 450 de pagini, unii are spune-rautaciosi desigur-prea stufoasa, dar deh, aceasta este treaba autorului, material epic impartit aproape egal in doua parti. Partea I Adevarul, partea II Spovedania. Opera se deschide cu un scurt prolog, un fel de preambul semnat de Sebastian, naratorul si personajul principal al romanului. Nu este prea greu de ghicit ca acest personaj principal, cu un nume simbolic de tanar sfant martir, este chiar autorul ce trimite la conexiuni romanesti i.e. Titu Herdelea al lui Liviu Rebreanu.
Sebastian este un veritabil erudit, un savant déjà format, in ciuda tineretii sale biologice, matematician si fizician, dar in egala masura si filozof si poet (aici iar se face trimitere la autor, care in prima tinerete a scris si a debutat editorial cu niste carticele interesante de versuri; eu plecand de mult din tara nu mai stiu evolutia sa ca poet si nici ca prozator, acesta fiind primul eveniment literar semnat L. Costache, pe care il descopar, cu surprindere). Sebastian este si foarte ambitios, isi pune probleme galactice : «Universul e gol. De aceea trebuie umplut cu sufletul nostru (Ah, Nichita Stanescu!). Altfel, Cosmosul nu are nici un sens». Sau mai departe, isi propune sa scrie despre istoria sufletului, sau poate despre filozofia mortii, despre moarte, religie, adevar, doar a calculat si descoperit formula adevarului-la care tine foarte mult si e panicat de a nu i se fura. Alege, totusi sa scrie despre istoria unor ganduri si a unor ecuatii, pentru ca «acest subiect e cu totul particular. El mai marturiseste in scurtul prolog : «Eu sunt dincolo de personaje, propriul meu gand si cele doua trenuri despre care nu pot spune deocamdata nimic din ce se va intampla cu ele.» Apoi «abilitatea de a vedea prin lucruri si timp e adevarata. Poezia si matematica insa, trebuie sa le pui din timp, in valiza de calatorie»… Adevarul e insa relevat abia la ULTIMA STATIE INAINTE DE PARADIS.
Mai citam din preambul : «Toti veti trece in calatoria voastra prin aceasta statie ultima. Sa nu credeti ca trecerea de ea e importanta, ci calatoria pana acolo. Nu toti primesc bilet de intoarcere, asa ca ultima statie poate deveni iarasi prima. Daca sunteti pregatiti, doar daca sunteti pregatiti, va pot insoti pana acolo. Eu voi incerca de fiecare data sa ma intorc.» Teribil, enigmatic si sententios este acest Sebastian, nu-i asa (Q)
Apoi incepe derularea calatoriei proriu-zise, actiunea se petrece intr- un compartiment de tren, din care doar se coboara, nu intra nimeni pana in apartea a doua, cand apare un preot la fel de enigmatic, de fapt un urias, o matahala de om, cum il descrie autorul. Actiunea are ceva cinematografic in ea, dar la inceput oamenii, calatorii, de fapt, discuta in maniera unui cunoscut film, despre revolutie, daca a fost sau nu ce a fost si se concluzioneaza «totul a fost o brambureala si o harababura» si ca «etilistii sunt elitisti, nu e nici o diferenta».Triunghiul moral : libertate-dragoste-frumusete, sau altul: ura-dragoste-dictatura (interesant ca in ambele triunghiuri cuvantul dragoste este present). Dupa aceasta «dezbatere filozofica-politica» ce se intinde pe spatiul a vreo 30 de pagini, in sfarsit, se iese la aer curat si ca intr-un scurt relache, autorul ne plimba prin Colegiul National «I.C. Bratianu» din Pitesti, introducandu-ne in minunata si gratioasa biblioteca in care elevul Sebastian intra insotit de alti colegi sa imprumute doua carti, impuse de profesorul diriginte : «Dacica» lui Parvan si «Amintiri din copilarie» de Ion Creanga. Inca de pe atunci autorul va fi obsedat tot restul vietii de aflarea adevarului.
Dupa ce toti calatorii coboara la anumite statii, in sfarsit in partea a-II-a a cartii Spovedania ceva mai interesanta si unde se gloseaza mai mult despre religie, adevar, dragoste, viata isi face aparitia preotul Eftimie, un personaj cu adevarat conturat si cu personalitate, care ii face fata unei conversatii mai acatarii tanarului Sebastian. De fapt aceasta a doua parte a romanului cu o turnura cert eseista ne-a si sugerat atributul din fruntea acestor randuri. Cei doi interlocutori au cu adevarat o confruntare, o dezbatere filozofica pe teme majore ale vietii, ajungandu-se pana la teorii stiintifice de ultima ora, cum este teoria bosonilor a lui Higgs (Peter Higgs n.1929 savant britanic, profesor emerit de fizica teoretica, distins cu numeroase titluri universitare si academice, prezent de mai multi ani pe lista laureatilor Premiului Nobel).n.a.
Sebastian, galonat cu numeroase titluri si distinctii universitare si academice se intoarce in orasul tineretii sale unde fusese elev pentru a tine o importanta comunicare stiintifica, prilej nefericit; are un accident de tren. Pentru a evita ciocnirea celor doua trenuri, al sau, cu altul ce venea din sens opus, sare din tren, din fericire scapa cu viata si asta si datorita interventiei prompte si utile a doctorilor Mihai Toma si Sorin Marinescu (numa reale ale unor fosti colegi cu autorul) dar va gasi si valijoara de voiaj cu importantele sale manuscrise stiintifice si, evident, cu formula adevarului.
In incheierea acestor scurte (deh,oarecum) insemnari simt nevoia unui «foot-note» cum ar spune un englez, sau notita de subsol, in prea dulcea limba romaneasca. Nu pot sa nu marturisesc faptul ca autorul mi-a fost elev la celebrul lacas de cultura pitestean I.C.Bratianu, promotia 1971). La fel Toma si Marinescu, acesta din urma fiindu-mi si vecin in Pitesti, ambii renumiti medici-primul chirurg, celalalt cardiolog. Si Cristi (Tutza) cunoscut actor, acum disparut dintre noi, le-a fost coleg de an, si coleg de clasa cu «pictorul», acum un celebru sculptor (Gh. Marcu) si important cadru universitar la Institutul national de Arte Plastice «Nicolae Grigorescu» din Bucuresti. Imi place sa precizez ca atat aceste nume, cat si altele, de profesori, doctori, economisti, au fost elevi foarte buni si la limba engleza si oricare dintre ei acum mi-ar fi putut fi straluciti colegi, dar spre norocul lor si-au ales un alt drum in viata. Ca nu cumva aceste randuri sa para prea iconoclastice sau biografice imi permit sa fac doua observatii pertinente, credem noi dar necesare.
Romanul mi se pare totusi prea masiv si la o viitoare editie probabil ar castiga enorm daca s-ar renunta la cel putin 100 de pagini, prea multe digresiuni neinteresante si descrieri amanuntite care enerveaza si plictisesc. La fel, chestie de stil-am si notat la pg. 15-16, se repeta de vreo 4-5 ori cuvantul aidoma ceea ce iarasi supara. Un profesor de limba lui Eminescu, de altfel, poate gasi solutii avantajoase.
Deocamdata atat despre eventuale neimpliniri, nevrand sa cad in categoria criticilor «hair-splitter» din literatura engleza. Dar astfel de mici «scapari» se pare sunt inevitabile intr-un material epic de dimensiunea celui de fata. Dar eu intotdeauna am pledat pentru o conciziune si acuratete a stilului, a respectului fata de cititor si timpul sau. Dar puse una peste alta, vom conclude ca Lucian Costache este un scriitor interesant pentru mine, aflat in plin avant tineresc, care merita sa fie luat in seama de critici si cronicari literari mai avizati decat subsemnatul. Cunoscandu-i apetitul pentru cercetare, informatie si progres, vad in el un viitor prozator de top in Romania actuala.
Montréal.
|
Traian Gardus 2/21/2013 |
Contact: |
|
|
