Doctorul Ascanu
Bunicul a fost inspector financiar.
Doctorul Ascanu este chirurg. Ortoped.
Bunicul a lucrat in Ardeal. Cu sasii. Erau negustori si viticultori. Trimiteau vagoane de vin in Germania. Trebuiau sa plateasca taxe pe CFR. Taxele trebuiau calculate. Daca nu erau calculate, nu se puteau plati. Daca nu se plateau, sasii plateau imobilizarea vagoanelor in gara. Sasii veneau la bunicul. Domnul sef, ajutati-ne. Ca platim penalitati mari. Nu pot, spunea bunicul. Nu am timp. VA RUGAM, DOMNU SEF. Avem noi grija de dumneavoastra. Numai sa platim mai repede. Si bunicul lucra noaptea. Sa calculeze impozitele datorate statului, de vinurile sasilor. Nemtii nu mai puteau de bucurie. Va multumim domnu sef. Si odata cu multumirile, ii dadeau bunicului si plata pentru munca suplimentara pe care o facea pentru ei.
ll stiu pe doctoral Ascanu din facultate. De pe cand era student. Era mai mare cu cativa ani. Era prieten de familie cu familia Mihaelei. Prietena mea. Era un student de exceptie. O ambitie iesita din comun. O putere de munca fara egal. In plus, cunoastea franceza la perfectie. Era ghid international. In anii aceia, tatal lui, colonel in armata, a murit. Congestie cerebrala. Ascanu a ramas singur cu mama sa. A cunoscut, ca ghid, un profesor chirurg strain. Aceasta a fost cucerit de farmecul, eleganta, inteligenta, cultura si energia lui. L-a invitat la clinica lui din strainatate. Acolo, chirurgul practica artoplastia. Johny Holliday, cunoscutul cantaret, a apelat la profesor. Chirurgul i-a propus lui Ascanu sa ii secondeze in operatie. Si Ascanu l-a secondat ireprosabil. De aici, din clinica profesorului, Ascanu a adus primele proteze in tara. A facut in tara primele operatii de protezare. A fost un pionier. A urmat cariera didactica, la facultatea de medicina, in paralele cu cea de chirurg, in cel mai mare spital al orasului.
Bunicul a venit in Oltenia cu bani. A cumparat casa generalului Pasalega dupa stabilizare. Avea banii sasilor. A lucrat ca inspector in regiune. Un taran l-a rugat sa il ajute la o impunere. Sa il scuteasca de niste bani. I-a propus sa ii dea, chiar, o suma marunta, pentru aceasta scutire. Legal, se numea mita. Bunicului i-o fi fost mila. A acceptat. Taranul era cu procurorii si militia dincolo de usa. A dat banii, si militienii a intrat. A fost arestat. Urma sa fie judecat.
Doctorul Ascanu opera in serie. Avea sa ajunga sef de sectie. Si eu aveam nevoie de o artoplastie. A venit la mine acasa sa ma consulte. Dupa consultatie, mama i-a dat un plic. O suta de euro, i-a spus. Daca nu ii iau, veti crede ca nu sunt multumit, sau ca nu voi face tot ce stiu mai bine, pentru fiul dv. . Totusi, prima mana a fost fostul sef de sectie. Ascanu, a doua mana. Am intrebat prima mana cat ma costa operatia. Nimic. Operatia este gratuita. Ca si proteza. Mi s-a raspuns. Dar statul imi plateste aceasta operatie, mie, ca si chirurg, cu 8 paini. I-am lasat primei maini 100 de euro, in lei, intr-un plic. Mi se parea sub demnitatea mea de inginer sa nu adaug celor platite de stat, 400 de paini, pentru piciorul meu stang. I-am multumit doctorului Ascanu dupa insanatosire, si i-am spus ca imi pare rau ca recunostinta mea a fost atat de palida. Mi-a raspuns: Dragul meu, toata viata nu imi vei putea plati aceasta operatie. M-am simtit umilit de imposibilitatea achitarii datoriei. Copii, familie, casa, trageau de aceeasi datorie, si imi spuneau ca am si alte datorii imposibile.
Ascanu a ajuns sef de sectie. A incercat sa modernizeze, in primul rand, blocul operator, si saloanele. A apelat la colegi. Raspunsul a fost: “Noi nu avem bani de aruncat. Daca tu ai…”…
Bunicul avea o speranta. Directorul Intreprinderii de Morarit si Panificatie al regiunii. Man. Functie mare. Painea era importanta pentru oameni. Fabricile de paine, centrele de comercializare, erau ale statului. Partidul trebuia sa tina bine in mana painea oamenilor. Caci lipsa painii ar fi insemnat caderea partidului. Man nu a miscat nicun deget. Nici nu a vrut sa auda sa intervina la Partid pentru bunicul. Si-o fi spus: cum pot sa intervin pentru un infractor? Bunicul era poate cel mai bun inspector al regiunii. Si fusese poate cel mai bun din regiunea Ardealului din care venise. Nu conta. Trebuia sa plateasca. A facut puscarie.
O femeie simpla avea de facut o operatie. I-a oferit doctorului Ascanu bani. A pretins ca i s-au cerut. Altfel, Ascanu ar fi spus ca nu o opereaza. Femeia i-a oferit banii. Ascanu i-a luat. Asa cum au luat toti medicii carora eu le-am dat un plic. Dincolo de usa, asteptau procurorii si politia. Ascanu a fost arestat. Asteapta judecarea.
In cazul bunicului, un taran. In cazul doctorului Ascanu, o femeie simpla. Au dat bani. O cursa. Prin care niste oameni de valoare, au fost redusi la conditia de infractori. Nu mai conta ce ai facut in trecut. Cat ai invatat. Cat ai muncit. Cat ai investit. In tine, si in altii, pe care i-ai impozat, sau operat, ireprosabil. Cu putinele erori umane si inevitabile, poate. Erai, dintr-o data, un paria. La mana denunturilor unor oameni care au, cert, o calitate : sunt si ei, oameni.
Eu nu voi face ce a facut directorul Man. Nu ma voi spala pe maini de doctorul Ascanu. Nu sunt Justitia. Dar daca justitia este oarba, asa cum se spune, si are in mana un cantar, tin sa spun ca in acel taler, in care sta dreptatea doctorului Ascanu, stau plicurile tuturor pacientilor care s-au simtit datori sa adauge celor 8 paini cu care statul platea o operatie, obolul recunostintei lor. Iar in celalalt taler, stau denunturile unor oameni. Care isi platesc un picior, sau o mana, cu 8 paini. Plus un denunt, pentru orice greseala in plus.
16-17 februarie 2013
|
Jianu Liviu-Florian 2/17/2013 |
Contact: |
|
|
