Lacrimi si bani ( fragment de roman )
STRIGĂT CĂTRE NICIUNDE
DINTR-O LUME DOAR CU LACRIMI
SI BANI
Dragii mei,
Sfârsit de august si, totusi, în
această lume a soarelui apune, cald. Parcă prea cald,
câtă vreme câinele a scos limba, pisica nu mai stie
unde să se ascundă, iar eu scot flăcări pe nas mai ceva
ca balaurii din povestile copilăriei noastre. Cu toate
astea, simt nevoia să mă destăinui. Într-un fel, să mă
spovedesc ție, Silvia ! În definitiv, nu am nimic de
ascuns. Da, ție si numai ție ! De ce ? Păi
Dumnezeu o fi, n-o fi
Si-apoi, cu El sunt într-un
vesnic război de când ai trecut dincolo. În plus, cum
si când să m-asculte tocmai El de-acolo, de niciunde,
câtă vreme pârliții ăstia, pământeni de lângă mine,
au surzit definitiv. Da ! Lumea în care m-ai lăsat
acum, după numai patruzeci de ani, e si surdă si
absurdă. Peste tot, muți si cocosați ! De promisiuni,
de una, de alta
Unii au luat deja culoarea
pământului. Alții, cam prea devreme, au devenit
figuri de ceară. Evident, bune de pus la colț de
stradă, pentru câinii rătăciți într-o lume la fel de
rătăcită. Asta e ! Câte nu inventează omul, doar,
doar, si-o găsi un loc si un sens, si câte nu ar face să
rămână măcar un punct, semn pe acest pământ. Din
câte îți amintesti, chiar si pe noi ne bântuiau
gândurile. Nici nu terminasem scoala si mă si
vedeam savant sau măcar un profesor în aula unei
universități cu renume. Tu, la fel ! Ție ți s-au retezat
drumurile. Of ! Când îmi amintesc
Abia astept săi
zic vreo două ! Eu n-am avut talent la discursuri.
Mintea mi-o ia si acum înainte, iar vorbele se împiedică
în te miri ce altă încurcătură venită tocmai
de la Turnul Babel. Cumva, cumva, însă tot trebuie
să-ți zic de pe aici.
Că s-a cam împuțit totul ! Ție !
Doar ție ! Cum de ce ? Doamne, ce n-as da să te am
alături ! Să îți spun, ca în anii de liceu, după vacanță,
că mi-a fost dor de tine. Să îți amintesc, că tot nu
ți-am mai spus demult
Intuiesti ce ?! Hai, că stii !
Nu ? Ei, cum nu ?! Sunt sigur că stii, însă ai vrea să
auzi iar de la mine. De ! Chiar si acum, la vârsta mea,
am rămas copil. Pe deasupra, de ce n-as recunoaste,
bărbații sunt cam nătângi, iar eu nu fac excepție. Deasta
m-am hotărât să îți scriu. În definitiv si scrisorile
au fost si au rămas celebre. Mai stii ?! Mâine,
poimâine, ne vor pomeni neamurile, alături de
Platon. După unii, se zice că el le-ar fi creat.
Dumnezeu stie ! Cert e că Seneca, Descartes, Pascal,
Spinoza, Leibniz, chiar si Kant au scris scrisori. La
destinatar : pământenii, de-atunci, din prezentul lor,
trecut al nostru, si pentru alții, din viitor. Avea
dreptate Augustin ! Dacă viitorul nu e asteptarea din
prezentul prezent în sufletul omului, viitorul este un
fel de acum mort, adică fără viitor. E ca si cum s-ar
înțepeni pământul în cer si distanța de aici până
dincolo ar deveni nimic. Nimic ?! Ne-am mai
întrebat noi, în tinerețe, ce e nimicul
Îți amintesti
? La Bucuresti, pe o bancă, în părculețul de
lângă operă. Atunci când tu, mai transant, ai zis :
Si totusi nimicul e !
Când ți-am zis să schimbi
cifrele de la politehnică pe vorbele celor de la
filosofie, că tot era facultatea la doi pasi !
Nu ne-ar
fi stricat un gram de înțelepciune, numai că la vârsta
aia, pentru amândoi, caii chiar erau cai verzi pe
pereți. Acum ce să mai zic ?! Mai întoarce, Doamne,
roata ! Si probabil ar întoarce-o, însă cu ce folos ?
Din lumea ta, nimeni nu s-a mai întors, iar eu n-as
mai vrea să mă privesc în urmă. E ca si cum mi-as
întoarce capul spre Sodoma si mi-as revedea sfârsitul.
Clipa aceea, clipa morții, clipa despărțirii ! Dezastrul,
pentru mine, atunci a început ! Poate era mai bine să
fii plecat împreună. Suflete pereche, călătorind spre
cer ! Rămânea însă singur copilul. Soarta ! Musai să o
fii purtat si pe fata noastră cumva în vreo parte, desi
nu cred nici în ea, în soartă. Pentru mine, dincolo de
spaima a toți, stă Echilibrul. Marele Echilibru ! În
univers, aici, pe pământ
Chiar si în lacrima care
m-a păcălit si îmi brăzdează acum, când îți scriu,
obrazul. Iar de aici, nu am încotro, trebuie să îți dau
dreptate : nimicul e ! E ! Află că E !-ul ăsta înseamnă
facere. Chiar facere din primordii ! Iar când
invers, E nu e
Aci e aci ! E-ul deja a fost.
Să
zicem, un fel de suflet a tot ce miscă-n univers.
Gândesc si eu ! Cum să-l vezi, cum să-l prinzi ?!
Vorba lui Cioran : Tare as vrea să sărut o sfântă ! Si
apoi, poate, poate
Tu ar trebui să stii. Acolo,
probabil, alte adevăruri, alte perspective
Aici, pe
pământ, din câte îți amintesti, lumea, totalitatea
faptelor, lumea este tot ceea ce se întâmplă. Si se
întâmplă ! Când mă gândesc la chestia asta cu
întâmplarea, un pumn cât povestea faraonului din
Biblie, mă izbeste, în fiecare dimineață, tocmai în
crestetul capului. Faptă si întâmplarea, faptă ! Sună
ca urletul meu într-un pustiu în care ecoul stă pe
gânduri. Ce să-i fac ? Nu are răspuns
În consecință, draga mea, după cum vezi, sunt
singur cuc. Nu am înțeles prea bine expresia, dar
simt că mi se potriveste mănusă, chiar dacă nici
măcar ecou acum nu am. Nimeni, evident, un alt fel
de nimeni, mai pământean, nu mă ascultă, nimeni
nu-mi răspunde. Întrebi guvernanții
Bălmăjeli ! Se
lamentează la televizor cu tot felul de
Vai de
mamă de om ! Apropo, parcă ți-am mai spus,
televizorul color nu mai e o problemă ! Mâine,
poimâine, o să-l vândă producătorii si la chioscul de
ziare. Asta dacă mai vor să mai facă între timp câte
ceva
Mă rog, cică si ziarele ar dispărea. Cât de
curând ! Nu de alta, dar s-au desființat ceapeurile.
Ascultă-mă, de-aici, din desființare, o să li se tragă
multora ! Inclusiv mie ! Îți dai seama, țăranii nu au
de ce să-si mai învelească bucata de brânză în
plenarele tipărite
Săracii ! Au încă din plin de ce
să înjure
Aceleasi bălmăjeli ! Congrese ? Sunt, nu
îți face probleme !
Ehe, înzecite si îndesite că
Una, două, pun ăstia de acum, de câte unul.
Si ce
congres ?! Nu te gândi, conducător iubit, la noi, e si
va fi cât lumea, numai că la gazetă apar femei
dezbrăcate
Astăzi, se vinde cel mai bine pielea de
pe om.
Aia sclivisită cu tot felul de vopseluri !
Pacostea, pentru cei ce ne conduc, stă cuibărită în
scăderea consumului de plumb, pe cap de muritor !
Nu se mai face nici măcar țuică la căzănel. În orice,
de la restaurantele de lux până la cea mai prăpădită
dugheană, se vinde alcool metilic. Un fel de spirt cu
arome ce păcălesc mintea. Orbeste al dracului ! E,
vezi, de murit tot se moare ! Nu asta ar fi problema
S-a inventat mult, sunt alte metode
Cum
s-ar zice, moartea a făcut progrese ! Să nu gândesti că
voi rămâne pe-aci. Într-o zi, tot ne întâlnim. Locul
ne e unde e, însă tare mi-e teamă că, până mâine,
poimâine, când o să închid ochii, vom fi un fel de
fosile înfipte în cer. Au apărut tot felul bazaconii !
Cianuri, chestii, socoteli
Toate aromate ! Nici cu
moliftele Sfântului Vasile, făcute vinerea, la Biserica
Mare, nu te mai dizolvi ! Mai pe româneste, ca să
înțelegi si tu timpurile mele : morții în ziua de astăzi
nu mai sunt morți ! Ci un fel de momâi ce nu mai
putrezesc ! În experiment cu omenirea, ăia cu experimentul,
aud că n-ar mai fi fost pusă si întoarcerea în
țărână. Cu gândul că asta ar fi venit de la sine
Cert
e că s-a făcut o economie
Acum, mai marii lumii
trec totul în contul facerii de bine, omenirii. Cică
ne-ar fi pregătit să fim gata îmbălsămați, pentru joia
de joi, când o să vină judecata de apoi. Mă întreb
însă dacă, până atunci, o să avem loc si noi, ca morți,
aici pe pământ ? Că de murit se moare în draci ! Nu
de alta, dar zice-se că am fi peste zece miliarde. Îți
dai seama ? Si, după mintea unora, ar trebui să
rămânem numai vreo cinci sute de mii. Rezervele,
gata, strigă
Ăia cu rezervele că nu mai stiu cum îi
cheamă ! Asta e ! Suflete călătoare. Plecăm si în altă
parte !
Ca țiganul cu cortul, că cerul e mare !
Însă, vezi tu, e o problemă câtă vreme nu sunt
gata trenurile de mutat cadavre de pe Pământ pe
Marte. Asta ca ultimă soluție propusă de nasa. Cum,
care nasa ? E, nu mă mai trage de limbă, ca securistii
de pe vremea comunismului. Ia mai zii, tov. Titus,
cum e ? Cine a furat grâul din vagoane ? Statu,
toarăsul, statu ! Îți aduci aminte ? Pe vremea cînd
eram sef la cefere ?!
Către alt securist : Titus ?
I-azi, tovule, Titus ?! Cine ți-a pus, bă, numele ăsta
de Traian roman ? Află că ai cam belit-o ! Te-arestez
pe cale de consecință si motiv de tentativă la statu
de conducător !
De conducător iubit, futu-te-n cur
să te fut ! Homosexuali ! Niste nenorociți ! Acum,
mă cam umflă râsul chiar dacă o altă lacrimă m-a
înselat iar si curge pe obrazul celălalt. Atunci ?!
Silvia, scumpa mea, lăsând gluma la o parte, nu
mi-e în niciun fel bine. Cum de ce ? Binele, cel puțin
la noi, încă nu s-a inventat. Povestea e însă alta !
Profitând de conjunctură, în vreme ce tu, dusă, eu
pe la greci plecat, coana Joițina
Mitra, de, concubina
noastră, după ce s-a îmbuibat, joiținele si-a
măritat, si-a luat ceva bocceluțe, lanțuri, brățări,
verzisori si părăluțe si la Țârdel ea definitiv s-ar fi
mutat. Vorba vine ! O stii doar ! Azi aici, mâine în
Focsani ! S-a dus dracu, a plecat ! N-a mai contat că
vrând-nevrând, copiii împreună i-am crescut, că
lângă mine lumea întreagă a văzut, că alături mie
oamenii îi spuneau doamnă că
! Nu a contat nici
că acum sunt mai bolnav, că mama e si ea la o
vârstă
Cu sacii pusi în căruță, si-a găsit un alt
ogeac. Pe deasupra, ca să vezi si tu, femeie a dracu,
mi-a trimis, în prag de seară, gasca lui Păsăroi, cu
Țârdel si Parpanghel, ca să-mi dea cu paru-n cap. Ce
să-ți spun ? Nu mi l-au spart, însă coastele mi le-au
pisat, ochii mi i-au cam umflat
În spital să tot fi
stat
Ce s-o mai cotesc, m-au tăbăcit cât mă stii tu
de bărbat ! Cu mama, gata de întâlnirea cu Bătrânul,
strada întreagă au măturat. Circ si circ ! Pâine, ca pe
vremea împăraților, la Roma, nu a existat. Pe la noi,
e foamete ! Vremurile s-au mai schimbat. Vorba lui
Sorescu, ți-l aduci aminte, poetul tinereței noastre ?
Astăzi, nici mălaiul nu mai este asa cum îl făcea
Si avea dreptate ! Conotațiile mălaiului s-au
schimbat. Ba în mită, ba în spagă
După ăstia cu
nasu-n vânt, mălaiul cică ar fi comision, adică, mă
înțelegi, tot un fel de păsat, dar cu miere si arome
amestecat ! Chestiuni de limbaj si interpretare.
Vreme si vremuri !
Draga mea, cu sau fără vrerea mea, gândurile
mi-au dat iarăsi buzna la timpurile alea pe când tu,
fată, eu, băiat, vorbeam despre libertatea si dreptatea
ce ne-ar fi dat demnitatea si a mea, si a ta, si a
omului, în general. Află că ne-am înselat ! În oricare
regim, la un adică, doar pe ici, pe colo, recosmetizat,
omul, muritor de rând, doar slugă, plătitor de taxe
către stat. Îți spun si ție ce am văzut cu ochii mei
cum : nu eu, ci jumătate din popor, la referendum,
pentru marile puteri, parcă nici că a existat. Poporul,
democrație, vot, dreptate, libertate, bună-stare, sunt
doar cuvinte-armă de înselat. Nu contezi ca om al
lumii, în fața interesului celor care o conduc. Celor
ce, cum spuneau bătrânii, au si pâinea, si cuțitul.
Foamea îmblânzeste si pe dracu, iar pe om îl bagă în
sperieți. Află că frica domină si astăzi, ca si atunci
când cu cească la palat. Ca de altfel în toate
timpurile, dar mai ales acum când justiția e doar
pentru cine trebuie să fie ! Si mai află că aici, în ea, e
marea putere. Doar la vrerea ei, hoțul se face, te miri
cum, cât ai clipi, scăpat. Ba mai mult, peste noapte,
te trezesti cu el împins de servicii, în scaunul de
împărat. Povestea cu Stalin, tâlhar, nu e chiar
poveste ! Criminalii îți dau, ca mie, în plină stradă,
când nici nu ai gândi, cu bâta în cap
Criminalul,
săgeată fiind, iarăsi nimeni nu a văzut, n-a auzit si,
fireste, tâlhar liber, prin târg cu aerul celui ce
libertatea i-a asigurat. Silvia, cazuri de-astea am
văzut, ehe
Doamne, te închini ! Fac cum fac si
când tocmai se astepta să i se facă dreptate,
vătămatul e condamnat sub pretextul că si-ar fi dat
singur cu bâta-n cap, că s-a pus, mai apoi, pe marele
urlat si linistea boierimii cu interes a deranjat.
Puscariabilii strigă puscăriabilii mai ceva ca hoțul
care strigă : hoții ! Ar fi culmea s-o pățesc la fel !
Scuip în sân, mă închin cu gândul că doar tu esti,
oriunde as fi, cruce celor patru zări. Apoi sper, însă
până una, alta, cu tot echilibrul din mintea mea,
îndur ce am de îndurat. Ce să fac cătă vreme pe aici,
doar lacrimi si bani ? Cum ți-am spus, justiție e si nu
e, politicul se luptă pe ciolan, iar boborul beleste
ochii la televizor apoi bate din palme că asta a
învățat. Dumnezeu a obosit sau îl doare în cot. Deaia
îmi vine uneori să mă iau iar si iar cu el de piept
si să-l întreb : Doamne, ce mi-ai făcut ? Bine că te
stiu măcar pe tine cumva în liniste. Apropo,
uitasem : află că ți-am comandat statuie. O să fie
curând gata. Poate vom fi alături, pe pământ,
cândva, cumva, semn. Până atunci, că tot nu am
apucat să-ți spun ce aveam în gând, am să-ți mai
scriu.
P.S. Dacă-L întânesti cumva pe Bătrânul, ia-l tu
de mustăți si zii vreo câteva din partea mea.
Întreabă-L dacă a făcut lumea doar ca să-si bată
dracii ăstia josnici, de aici, de jos, joc de ea ?!
Si
vezi ce zice ! Asta asa, pentru o vreme si pentru
linistea mea. Te rog ! Doar până ce ajung eu. Că
într-o zi, tot trebuie să stăm față în față si să ne
sfădim ca de la om la om.
Că Om, cică după
chipul si asemănarea Sa, ne-ar fi fătat !
EU CĂTRE SEMENII MEI
Mă, fraților,
Gânduri pe hârtie, un fel de
suflet aruncat în lume, în lumi posibile câtă vreme
Dumnezeu nu e aci cu mine, să-l văd, să-l pipăi, să
stăm de vorbă. Sau probabil o fi si
În definitiv,
vorba lui Pascal sau a soției. Valentina avea puterea
de a cădea în sus, în El, într-un Dumnezeu pe care
nu-l putea nega. Un fel de acceptare la vârsta
copilăriei, venită din tradițiile celor în mijlocul
cărora crescuse. Mda, vrem sau nu, suntem, din
călcâie până în vârful capului, parte a grupului în
care am crescut, în care ne miscăm, din care facem
parte. Si cultură, si comportament, dar mai ales
limbaj
De-asta m-am gândit să vă scriu. Asta e !
Stai în mijlocul țiganilor, te țigănesti, esti lângă niste
ardeleni, parcă ți se micsorează, de la zi la zi, ritmul.
Unde să fii stat coana Joițina, muierea asta, cu care,
într-un fel de concubinaj, mi-am trăncănit, de-aiurea,
viața, doar Cel de Sus stie ?! Hodoronca-tronca,
hodoronca-tronca ! Pierdere de vreme, pierdere de
om, pierdere de mine ! Asta e când îți face dracu ochi
dulci, apoi se bagă cu tine în asternut. Pentru un
nestiutor ca mine, o partidă de sex oral pe vremea
împuscatului mi-a schimbat mersul firesc prin lume.
Prins la necaz, cu nasul între țâțele ei, am crezut că
mi se îndreaptă linia vieții, chiar dacă o aveam la
vedere, curbă, pe bolta din căusul palmei. Aiurea !
Profesionista si-a stiut bine interesul. Să trăiască
bine, să îsi crească copiii, să-i spună lumea doamnă,
chiar dacă cele opt clase nu o ridicau decât la rangul
de coțomârlă.
Domnilor, vă spun în cunostință de cauză, ca
omul trecut prin focul vieții. Curvele, de când lumea,
tot curve ! Pe vremuri, că de vremuri trecute
vorbesc, soselele de centură, acum bordeluri la
vedere, nu existau. În consecință, ca o doamnă miloasă
si cu suflet mare (dracu poate fi si-n chip de
înger !), coana Joițina, asta a mea, a preferat si patul
din care abia plecase, săraca, pe lumea cealaltă,
nevastă-mea, si portmoneul meu, de două ori pe
lună, doldora. Banul e ochiul dracu, zice până si
popa în biserică, la slujbă, desi nu rare sunt cazurile
în care l-ar strânge (banul, nu pe dracu de gât, câtă
vreme de el fuge cu toată tămâia din altar), cu
cădelnița pe post de făras. Ce vorbesti, omule ?! Părintele,
mai de rusinea enoriasilor, mai de frica lui
Dumnezeu, îsi mai pune, ici-colo, piedică măcar din
când în când. Statul, evident, ca stat de drept, ca să
nu vă ducă gândul la cine mai stie ce fel de lene încă
necatalogată, curvele si manelistii rad tot. Te lasă în
curul gol cu strigare : fără număr ! Fără număr !
16
Primul, adică statul, o să pună taxe si pe aerul
de-l respiri, pe visele încă nevisate sau chiar si pe
viitorul viitorului câtă vreme a taxat în vara asta, ca
de altfel în oricare anotimp, apa încă necăzută din
cer. Ce să faci, arsiță pe pământ ?! Prăpăd si în buzunarele
lui, mai ales de când e ocupat cu marea grijă
față de om. Si pentru că tot a venit vorba de grijă,
musai să stiți că si curvele tot cu ea se ocupă. Adică,
vă dați voi seama, grija față de om, om în general, si
ea în particular, cât timp, cică tot un fel de om ar fi,
chiar dacă se întind vesnic, te miri unde, ca râma.
Pe primul plan, grija, toarăsi, față de necesitățile
omului, vorba ălui mai toarăsi decât toți toarăsii.
Acum, în capitalismul nostru încă nedomolit, fiecare
după cum si cât poate. Să fure, să
!
Cât despre manelisti ?!
Nu cred că mai e
cazul ! Amintesc doar că ei au reinventat datul din
cur, frângerea de solduri cu buricul rotitor la vedere
si botul siliconat. Asta si numai pentru faptul că, pe
lângă grija față de om, au în vedere pronunția
corectă a limbii române. Nu oricum poți spune
corect ore în sir Lola-lola cu folosirea în întregime
a cavității bucale, puternic salivată, si a gâtlejului,
până spre coardele vocale. Din câte am înțeles, anul
ăsta, sau cel târziu în cel care vine, academia- academiilor
le-ar da tuturor, adică statului, curvelor si manelistilor,
pentru binele gândit doar pentru popor,
premiul-premiilor. Eu, personal, le-as da un picior în
cur, le-as lega câte o talangă de gât si i-as urca în vârf
de munte, în toiul iernii, când iarba e cum nu e
poate mai bună de păscut. Pe cei cu politica lumii,
ridicați la rang de cioban mioritic, i-as investi cu
noua ordine a măgarilor vesnic preocupați, la nivel
astral, de băutul apei de către turma de oi. Nu de
alta, dar doar asa ar simți căldura lunii, ar auzi geamătul
pământului si urletul lupilor când, primprejur
trosnesc pietrele si de ger, si de foame. În plus, ei,
politicienii, parcă prea se bagă în toate ! Chiar asa, ce
treabă are măgarul, de ce beau oile apă ? Păi, are sau
nu, la noi are ! Că de-aia e măgar ! Iar meseria asta de
măgar, mare meserie ! Fără rezerve, chiar cu rang !
Dar ca să nu sărim de la una la alta si să fim condamnați
de superficialitate, să ne mai întoarcem, o
idee, la oile
pardon, curvele noastre si relația intrinsecă,
adică la firul rosu, care le leagă dintr-o parte
în alta a lumii, doar, doar o scăpa cumva nedeocheate
si vor rămâne genii în istorie. Nu vă mirați !
Istoria lumii le are între coperți. După unii mai răi,
cică doar pe ele, pe curve, că ceilalți, muritorii de
rând, murind ca prostii, n-ar mai avea de ce-i menționa.
Prostia are iz de vesnicie asa că
În consecință,
curve în pat
De ce să nu o recunoastem,
mai ales nouă, bărbaților, ne plac. Stiu meserie !
Curve pe centură
Pe ăstea, unii le fluieră, alții
le aplaudă
Halo, baby ! Ea, rezemată de portiera
masinii : Un oral, atât
, un normal, atât
un
total, total ! Doar, din când în când, poliția, când
nu îsi primeste partea în verzisori sau în natură, le
mai tulbură, pe ici, pe colo, activitatea. De ! Trăiesc
si ele, mai scot un ban si ăia cu infecțioasele !
Curve la catedră ! Cu rang de prof. univ. Ce să
zic ? Ăstea o duc bine chiar dacă lumea le mai înjură.
Ce folos, câtă vreme orice orbete are nevoie, acolo,
cât de cât, măcar de o diplomă ?! Te faci frate cu bordelul
până îi umpli sacul de hârtii, apoi dăi si luptă
în colegii, ca nu cumva carevasăzică, tu de la pasopt
si clopoțeii clinca, clinca. Că ăstea-s vremurile !
Din loc în loc, curve în cultură
Vai de mama
lor ! Ăstia-s fomisti din tată în fiu si pe alocuri prea
analfabeți. Cică ar sti să scrie, evident, tot felul de
bazaconii, dar de citit, ioc ! Printre ei, unii, cu fel si
fel de epoleți, pun totusi pe hârtie, într-un fel de
roman-pamflet-poet, sau invers, chiar si pe mumă-sa
de i-a făcut.
Curve la palat ! Nu ne mai miră, au fost de când
lumea si în vremuri vor fi ! Aici, tradiție, nu glumă !
Păi, altfel cum ar fi lăsat el, Balzac, si alții, scriitori
asemenea lui, povestile lumii, de neuitat ?
Păcat însă de curvele din sindicat, adică din rândul
nostru, al tuturor, că doar sindicatul nu e asa
un cuvânt gol. Are în el conținut catalogat, tabelat,
liste de electorat
Aici, problema e însă de statut.
Una e să fii curea sau cum s-ar zice curva-curvelor, la
sindicatul Urlea si alta e să fii mojic, bătător din
palme, bun doar de lins în cur pe nu stiu care curvă
cu rang si mai înalt. Mă rog, unii ar zice că chestiunea
sau, în termeni stiințifici, semantica curvei ar fi
doar o problemă de nuanță. Alții de perspectivă si
context
După nu mai stiu care savant, care ar fi
furat numele celui adevărat (Doamne, ce se mai fură
pe fața pământului !), curvele ar ține de perspectivă.
E, aici e aici ! Într-o astfel de încurcătură, mai că îmi
vine să le dau dreptate tuturor ! Nu de alta, dar la
mine în casă, caz experimentat : coana Joițina, recunosc,
mi-e cam rusine, curvă în patul meu, până mai
ieri-alaltăieri, când s-a dus dracu, mi-a luat tot si a
plecat. Astăzi, după cum spune omul învățat, e cu
context, adică în alt ogeac. Mâine, poate e la tine, la
amicul meu, oriunde, în alt cartier, într-altă zi, cât să
se convingă de nemulțumirea fie-sii, noaptea în pat,
îsi pune la încercat pe cel ce, cu doar câțiva ani în
urmă, cu alai si surle, de ginere, ea l-a luat.
Domnilor, rețineți : curvele încearcă tot ! Banii
însă sunt ceea ce si-au visat. Ce te faci când vrând,
nevrând, pe scena lumii, apare si concurența ei, a
curvei ? Când satul, când manelistul cu buricul, pe
ici, pe colo, un politic cu boticul, procuratorul,
săracu câtă vreme abia a plătit iahtul, dar încă nu sia
terminat palatul. Între ei toți si o jagardea,
coana Joițina mea. Până mai ieri, în patul meu,
mâine, probabil, în al tău. Vai de mine ! Ferească-te
Dumnezeu ! Dă cu grebla, dă din cur, ba chiar din
toate, pân te lasă, mă băiete, lat si pus la copârseu,
pe spate. Crede-mă, statu-i mai milos. Ia si pielea
pânla os, însă cu vrăjeli, fără lacrimi, doar cu chestii,
socoteli. Manelistul e chiar domn. Fără număr, fără
număr ! Scoți singur banul din buzunar, cât să arăți
celor din jur că prostia nu e, doar asa, un moft. Ea,
prin tine, fără număr, fără număr !, ia o formă si
un contur.
Oameni buni, nu-mi luați în nume de rău. Spun
si eu câtă vreme nu am cui, spun si mă tot întreb : ce
treabă o avea măgarul că beau oile apă din turma
lui ? Voi, ce ziceți ?
|
