Portret de român basarabean: Petre Stefănucă
Născut în primul deceniu al secolului XX la Ialoveni, la numai zece kilometri de Chisinău, Petre Stefănucă se stinge, vremelnic si martiric, la 12 iulie 1942, in urma sentintei de condamnare la moarte hotarata de ocupantul sovietic, care, in urma pactului Ribbentrop-Molotov, se instalase intre 28 iunie 1940 si iunie 1941 la cârma Basarabiei pentru a doua oara in acel secol.
Fiu de mazil, P. Stefănucă studiază la liceul „Alexandru Donici” din Chisinau, apoi la Bucuresti la Facultatea de Filologie din Bucuresti, unde îi are ca profesori, printre altii, pe criticul literar si folcloristul Dumitru Caracostea (1879-1964), si pe academicianul si specialistul in română veche Nicolae Cartojan (1883-1944) . Cariera profesionala si-o imparte intre catedra de liceu si diverse activitati de cercetare. Colaborator al lui Dimitrie Gusti (1850-1952) si al Scolii Sociologice de la Bucuresti, participa la studiile monografice desfasurate in Basarabia interbelica. In 1939, dupa câţiva ani în care functioneaza ca secretar, este numit directorul filialei basarabene al Institutului Social Român, organizatia principala a renumitei scoli bucurestene.
Sociolog si folclorist, P. Stefanuca se remarca prin originalitatea si adancimea studiilor dedicate cu predilectie taranului si satului romanesc. Sanda Golopentia , fiica altui sociolog roman important, Anton Golopentia (1909-1951), ne povesteste ca gandirea harnicului profesor basarabean era ferita intotdeauna de ingustimea si cliseele vremurilor, existente de-o parte si de alta a Prutului.
Studiile sale vizau in genere intelegerea realitatilor complexe ale devenirii traditiilor in raport cu modernizarea si procesele istorice tulburi ale veacului, diverselor aspecte ale proceselor de asimilare (romanizare, rusificare, etc.) care se petreceau sub ochii sai, sau naturii dinamicii vieţii spirituale ţărăneşti. De altfel, P. Stefanuca remarca situatia paradoxala a satului Iurceni: in conditiile in care 80% din sateni erau analfabeti, acest sat avea o viata culturala mult mai bogata in comparatie cu alte asezari, in care de exemplu doar 20% erau nestiutori de carte .
Studiile sale asupra „manifestarilor spirituale”, ca jocurile si dansurile populare, releva transformarile la care este supusa cultura locala in contact atat cu modernitatea, adusa in Basarabia in special odata cu constituirea Romaniei Mari, dar si de contactele mai vechi cu cultura rusa si ucraineana. Desi in cadrul sărbătorilor populare jocurile (ziocurile) româneşti, precum Hora, Hăngusorul, sau Pădureţul, detin inca intâietatea (mai mult de 50% in cazul satului Iurceni), se remarca influenta dansurilor de salon din vremea ocârmuirii rusesti (valit-vals, polică-polcă, etc.), sau cele mai noi, de natura urbana, precum tangoul, rumba sau carioca. De asemenea, „fetele si flăcăii manifestă o atractie deosebită pentru dansurile în doi, uitând aproape cu totul dansurile în grup .”
Înţelegerea profundă a realitătilor românesti din Basarabia interbelică este evidentiată de numeroasele publicaţii, studii si articole, cele mai însemnate fiind: 1) Folclor din jud. Lăpusnas; 2) Contributia la bibliografia studiilor si culegerilor de folclor privitoare la Românii din Basarabia si popoarele conlocuitoare, publicată în ruseste; 3) Bibliotecile tărănesti din Nitcani; 4) Două variante Basarabene la basmul Harap Alb; 5) Literatura populară a satului Iurceni; 6) Cercetări folclorice în valea Nistrului de jos; 7) Amintiri din războiul mondial si 8) Limba română în Republica Moldovenească .
In 1939 P.Stefănucă este concentrat în Dobrogea ca sublocotenent de rezervă în Regimentul de Gardă, revenind la Chisinău la 25 iunie 1940, cu doar două zile înainte de ruperea Basarabiei de către sovietici. Cu un copil bolnav de hernie, cu părintii aflati la tară, de asemenea bolnavi (deportati si ei ulterior în Siberia), si cu materialele stiinţifice, la care tinea foarte mult în neorânduială, lui P. Stefănucă îi este imposibilă revenirea în România.
În iule 1940 se angajează la Institutul de Istorie, Economie, Limba si Literatura de pe lângă Sovietul Comisarilor Norodnici ai R.S.S. Moldovenească, pledând curajos, în contra curentului, pentru păstrarea alfabetului latin si identitatea limbii române si moldovenesti. Este însă arestat la 10 octombrie 1940 de catre NKVD. Acuzaţiile aduse: agent al imperialismului românesc, românofil, antisovietic, antisocialist si fascist...
În urma unui proces infam, în timpul căruia nici măcar cei care ar fi dorit să-i ia apărarea n-u fost lăsati să vorbească, P. Stefănucă este condamnat, printr-o sentintă aparent definitivă, la moarte prin împuscare si confiscarea întregii averi, si a materialului stiintific, considerat antirevolutionar.
Sotia sa, Nina Stefănucă, are prilejul unei ultime întrevederi cu soţul ei, si aceea în prezenta a patru soldaţi. Ultimele sale cuvinte sunt consemnate chiar de soţie: „Să fii cu fruntea sus, ideile mele tu le stii care sunt! Totodată sa transmiţi prietenilor mei de muncă, care m-au înteles, si m-au apărat, punându-si viata lor in pericol, toate multumirile mele cele mai sincere de dragoste profundă.”
Din cercetările din 1991 aflăm ca cererea de comutare a pedepsei cu moartea a fost totusi aprobată, P. Stefănucă fiind condamnat, ca detinut politic, la zece ani de închisoare într-un lagăr din R.A. Tătară. Cu toată această „clementă”, conform actului de deces (spravcai) numarul 1804 din dosarul său, folcloristul basarabean se stinge la 12 iulie 1942 în lagăr, cauzele exacte rămânînd încă un mister.
Toronto/ feb 2013
|
Cristian Medelean 2/12/2013 |
Contact: |
|
|
