Milena Munteanu, „Departe de tara cu dor",
Cartea scriitoarei Milena Munteanu, „Departe de tara cu dor", este asa cum însăsi autoarea o prezintă în prefată: „un jurnal al descoperirii lumii, departe de casă... o culegere de impresii personale, subiective, cele mai multe de călătorie, surprinzând reflectarea noastră în oglinzi de lumi străine". Sunt impresii pe care le-a pus într-o alternativă continuă cu România - tara cu dor, subliniere făcută chiar în titlu. Cartea e structurată pe capitole cu subcapitole scurte, având titluri din care desprindem prezenta tării natale, oriunde s-ar afla autoarea : "Madrid si Bucuresti", "Granada si Sălistea", "Algarve si Eminescu"... "Bănuiesc, subliniază Milena Munteanu, că fiecare dintre noi a pus o ancoră undeva, fiecare are un loc esential, de reper, un loc pe care-l poartă în suflet, oriunde s-ar afla. Despre mine stiu că oriunde as fi făcut umbră pământului, tot acasă am rămas, gravitând în jurul stâlpului casei".
Prezentările sunt adeseori concise, făcute în timpul trecerilor pe timp scurt. Cel mai adesea glisează, trecând pe repede-înainte, retinând imagini luate ca din zbor, nu în tihna unei vacante în care totul să se deruleze pe îndelete. Important este că surprinde esentialul cu scânteieri ale imaginilor văzute nu numai cu ochii, ci si cu sufletul, trăind fragmente de viată refăcute ca din cioburile cu care se încheagă întregul. Din câteva creionări reface imagini care îti crează inefabila iluzie a eternitătii, asemenea unui abur prin care poti zări vesnicia.
Nu de putine ori, însemnările sale au trezit în mine nostalgia duminicilor în care urmăream la TV emisiunea lui Aristide Buhoiu, "Drumuri europene". Lectura acestui volum mi-a amintit cum îmi sărea inima în sus de bucurie când auzeam melodia lui Jeff Wayne, “War of the worlds a Eve of the War”, care anunta emisiunea si însotea reportajele despre locurile care, pe-atunci, nu puteam visa să le vedem vreodată.
Însemnările scriitoarei Milena Munteanu te cuceresc de la bun început prin felul în care stie să descopere partea de poezie a locurilor, să citească evenimentele care refac istoria unor popoare, trecutul glorios al unor localităti, povestile unor clădiri tesute si păstrate în tainitele timpului, căci autoarea străbate locurile făcând cunostintă cu lumea prin senzatii, imagini si idei. Ducându-si existenta într-un mediu cultural exact, Milena Munteanu stie să stăpânească exuberanta în fata imaginilor locurilor vizitate, poate să-si tempereze emotia prin meditatie, prin căutări, prin introspectie, prin sondări spirituale.
Totul pare supravegheat de duhul analitic. Însemnările sale au la bază o documentare riguroasă, dar nu încarcă textul cu date care să te trimită cu gândul la reclame turistice, nu sunt lipsite de căldură si întelegere umană, nu sunt impersonale, se reflectă si pe sine în oglinzile textului. Adeseori ne aminteste sau ne sugerează că vizita făcută în diverse locuri este o reîncărcare sufletească, ca de exemplu, atractia pentru vizitarea mânăstirilor care îi crează sentimentul că într-o altă viată s-ar fi putut să fi fost călugărită sau călugăr.
Este cuceritoare mintea sa iscoditoare căutând ineditul căci: "... informatia nedistilată, nerafinată îsi poate avea farmecul ei. Am ajuns să descopăr poezia în locurile unde realitătile zilnice nu păreau, la prima vedere, deloc poetice. M-am bucurat să descopăr spectacolul lumii si în starea lui primară, nepurificată. Mai important, am folosit prilejul călătoriilor ca să reflectez asupra noastră în termeni relativi, prin filtrele străinătătii avute la îndemână".
Sunt încărcate de lumină si căldură, bine temperate, trimiterile la relatia frumoasă cu familia. Despre meritele sotului Marin, profesor universitar, care a determinat în bună măsură călătoriile în marile orase ale lumii cu ocazia participării la diverse evenimente, conferinte, aminteste discret iar despre copilul lor, Alexandru, vorbeste prin prisma părintelui care observă si subliniază participarea acestuia la ceea ce vede, surprinzând reactia lui la noile descoperiri.
Cultura aleasă a autoarei îi crează un bun prilej de a se misca simplu si firesc în lumea cuvintelor, pe care le stăpâneste bine, le mânuieste cu usurintă, într-o exprimare cursivă în care temperanta este la ea acasă, esentialul ti se prezintă într-un mănunchi bine legat, subtilitatea îti aduce bucuria ascunsă a semnificatiilor si în acelasi timp, această lume a cuvintelor este creatoare de alese frumuseti.
În partea a doua a volumului, lumea “tării cu dor”, în care autoarea, prezentând oamenii si locurile natale, familia si climatul în care a trăit bucuriile simple ale copilăriei în satul bunicii, Sălistea din Mărginimea Sibiului, crează pagini de antologie. E lesne de înteles de ce nu m-am putut dezlipi de acele pagini si le-am citit, revenind de mai multe ori cu plăcerea pe care o ai când ti-e sete si ai dat de apa bună, si bei de parcă nu te mai saturi, cu o satisfactie care te trimite, parcă, pe o altă lume. Cu cât te afunzi în lectură, cu atât mai pe deplin te simti integrat în familia si neamurile venite în vizită, "la masă sub bolta de vită de vie luată în stăpânire de savuroase dezbateri, de intense lecturi, de cântări românesti vechi, care exprimau ce trebuie să însemne; respect fată de traditie, comunitate si frumusete: exprimau demnitatea de a fi ceea ce esti de fapt". Cine nu si-ar dori să stea la o asemenea masă încărcată "de mâncare bine gătită de bunica si de împăcare". Ca cititor te implici total si gusti farmecul acelei lumi frumos chibzuite, în care "totul făcea parte dintr-un tabiet, o retetă de trai frumos si cumpătat. Nu la întâmplare, ci cu chiverniseală, cu băgare de seamă si recunostintă. Totul părea să fie conform unui ritual ancestral. Tu doar intrai în rolul ce-ti era desemnat de totdeauna. Repetai aceleasi obiceiuri în ritmuri predefinite, transmise tie de bunici si părinti. Era plină de semnificatii vacanta la Săliste. Ca un fruct copt, aromat, din care te-nfruptai. Iar noi ne defineam, cresteam, cu suflete pline. Iubitoare."
Întelepciunea sătenilor autoarei este subliniată si de rândurile în care redă câteva vorbe bine cumpănite ale nonagenarului Nicolae Stan Petrutiu, asezate într-o carte cu titlu foarte grăitor: "Amintiri din satul cu dor". Este o carte în care "face o radiografie sufletească a românului...vorbeste despre memoria colectivă, despre ce suntem si ce reprezentăm împreună", e o carte "ca o cuminecătură, de o onestitate frumoasă, matură... o carte ce-ti ajunge la suflet."
Implicarea autoarei în viata satului este totală si acum când trăieste la mii de kilometri distantă. O dovedeste si prin fiul ei, Alexandru, plecat la vârsta de cinci ani, dar care a rezonat grozav la revederea acestor locuri. "Legătura lui cu tara nu venea atât din experientă directă, căci trăise cel mai mult departe de ea, dar venea din ceva mai adânc, ceva ce nu stiu să numesc... Poate din istoria de mii de ani de ciobănit, acumulată cumva cu genele lui, poate din frumusetea limbii vorbite, fără exceptie în casă, din micile traditii pe care le continuam de departe ?..." La următoarea revenire în tară, Alexandru a închiriat o masină si a plecat să cunoască locurile ei minunate pe cont propriu, punându-si întrebări la care nu poti da un răspuns. "De ce gunoiul în România nu se aruncă la gunoi?" si zicând asta aduna gunoaiele aruncate de cei care intrau în pestera Scărisoara. Se întreba de ce oamenii se plâng, dar nu caută solutii de rezolvare. Mai mult, s-a implicat în a da un ajutor tării, inventând un sistem de comunicare numit "România optimistă", prin care comunitatea să găsească solutii la diverse probleme.
Te desprinzi cu greu de carte. După ce-ai ajuns la final, te surprinzi revenind ba la un pasaj, ba la altul. Voiajul autoarei fiind unul activ, dinamic, îti transmite si tie această stare si împreună pune la lucru reflectia si plăcerea descoperirii unei lumi care începe să-ti apartină si tie ca cititor. Te simti alături de autoare în plăcerea cu care compară, cântăreste, trage concluzii, defineste ce este caracteristic, descifrează motive, tipologii, structuri perene, toate retinute de un ochi deprins cu subtilităti, de un om cu bun gust format la scoala rafinamentului.
Pickering,Toronto, Canada
|
Elena Buica 2/12/2013 |
Contact: |
|
|
