Sitarul străveziu, poeme
Dacă luna se răstoarnă
Lsă-ti spicul la vedere,
Gândul tău e spaima lumii
Iar fâneata mă însală,
Că se-amestecă nebunii...
Să fim una pe alături
Împletind la umbre singuri
Când cu genele tu mături
Ptintre sălcii înspre grinduri.
Nici nu stii ce poti să capeti
Dacă luna se răstoarnă
Peste clipa-n care scapeti
Zare-n fân când cerul toarnă
Picuri uzi de început
Ce aleg atunci când spală
Câte-un laibăr descusut
Cu răbdare si migală.
Se făcea că tu erai
Cînd se crapă noaptea-n două,
Te visez descultă-n rouă;
De o parte-s zori si stele,
De-alta visurile mele...
Se făcea că tu erai
Cum se prinde pânza-n scai
Si urzeai departe Raiul,
Tu păianjenul, eu scaiul –
Eu cu ghimpii, tu cu firul,
Tu strânsoarea, eu răsfirul,
Tu cu mreaja cât e zarea,
Eu cu lacrima si sarea.
Am văzut cu ochii mei
Am văzut cu ochii mei
Cât ti-erau sânii de grei
Si mijlocul fir din fir –
Nu puteam să mai respir.
Am simtit pe pielea mea
Răsuflarea-ti cum ardea
Si cum pară în fuior,
Seca viul din izvor.
Devenise cerul scund
Si-ncercam să mă ascund
Pe un drum îngust de pai,
În infernul tău de rai,
Unde libere mă cern
Toate câte sunt infern
Si mă mint că vin din Rai
Când se tin de mine scai.
Se găteste si suspină
Cât rămâne zborul zbor,
Naste zarea din pridvor
Numărând la oase albe,
Până noaptea-si pune salbe.
Se găteste si suspină,
Iese singură-n grădină
Si asteaptă zburător
Cu furcă si cu fuior,
Să-i toarcă fir de lumină
Până când nu se dezbină
Malurile dintre ape,
Astepterea să-i îngroape
În pământ de Sân Văsâi,
Unde-a fulgerat întâi
Si-a făcut la ată nod
Împletind la maluri pod;
Pod fragil, din hău în zare,
Ce apare când dispare,
Pe sub care-n vreme trece
Apa Sâmbetei cea rece.
Se ascunde în tărână
În târână ce se-ascunde
Dacă-i este dor de dude
Si de inul de pe trup
Când zorile se surup...
De-ndoiala buzelor
Si de foamea gâzelor,
Când mă văd în cuie-n lemn,
Fără nici un fel de semn
Dinspre cercul care tese
Lucrurile neîntelese
În bumbacul din sudoare –
Ce mă frige că mă are
Răsucit în firul său
Si mă trage-n curcubeu
Să mă poarte cale lungă;
Ruga mea să îl ajungă
De pe frunzele din tindă,
Să-l străpungă si să-l prindă,
Să-l încânte în stihii
Si să-l stingă printre vii.
Stiu doar aripile mele
Când să trec peste fâneată,
Se văd zorile în baltă
Cum se limpezesc pe fată,
Prinse toate laolaltă.
Am dormit în loc să zbor
Într-un smârc pe trei surcele
Ascultând cântecul lor
Când se piaptănă la stele.
Si-si arată trupul gol,
Subtiindu-l la mijloc,
Strânse toate rotocol,
Fi-ne-ar zborul la un loc...
Împletit în sapte coarde
Si tras până-n răsărit,
Nimenea să nu-l deznoade
Dacă nu s-a isprăvit.
Să rămână doar o dâră
Scrijelită peste cer,
Arătând cărarea pură
Pentru care zbor si sper
Să se arate tot de-a unul
Pripăsind cântecul lor
Când îsi risipesc parfumul
Ce ne-ntoarce în fuior.
Si cât zbor de dimineată,
Stiu doar aripile mele,
Tot ce-mi piere sub mustată,
Fir-ar hora lor de Iele.
|
Dumitru Toma 2/5/2013 |
Contact: |
|
|
