Nicăpetre ( 27 ianuarie 1936 - 21 aprilie 2008 )
Nicăpetre, pe numele lui civil Petre Bălănică,a absolvit Institutul de arte plastice Nicolae Grigorescu, în 1964. Prin calitătile artistice de ex-ceptie ale lucrărilor, s-a afirmat de la debut ca desenator si sculptor ori-ginal, de mare valoare.
Până în 1980, a trăit si a creat în România. A publicat desene, încă din studentie, în revistele Luceafărul, România Literară, Săptămâna, Viata Ro-mânească, Albina, Ifiumuncacs. A ilustrat volumele: Poeme de Theodor Bals, Libertatea de a trage cu pusca de Geo Dumitrescu, Vesmânt si culoare de Cristina Anghe-lescu, Coloana fără sfârsit de Mir-cea Eliade. Prima expozitie perso-nală, de sculptură si desen, Cariatide, a fost realizată în anul 1969, la Galeria Simeza.
I-au urmat expozitiile de sculptură din anii 1970, 1972, 1974, la Galeria Apollo; 1975 expozitia de desen la Galeria Amfora; 1976 expozitia de sculptură la Galeriile de artă ale municipiului Bucuresti; 1979 ex-pozitia de sculptură si desen la Galeriile de artă Bacău; 1980 expozitia de desen la Galeria Galateea. Sculpturi monumentale din această perioadă se află la Măgura Buzăului: A fost aici, odată... (1971), Zăbală si palos (1979), iar la Târgu-Jiu a realizat decoratia ex-terioară de la sediul primăriei (32 capitele).
La 15 iulie 1980, data la care Nicăpetre a părăsit România, creatia sa de desenator si de sculptor, realizată între 1962 - 1980, a rămas în atelierul din Bariera Vergului, Intrarea Mieilor nr. 10, atelier devastat după refuzul artistului de a reveni în tară.
Plecarea din România i-a fost favo-rizată de invitatia la Simpozionul de sculptură în marmură de la Skironio (Grecia), organizat de sotia sculptorului Costas Polichronopo-ulos, în memoria acestuia.
După o scurtă perioadă petrecută în Grecia si în Italia, în iulie 1981 Nicăpetre emigrează în Canada, la To-onto. Desi a fost obligat să lucreze ca dulgher sau vopsitor pentru a su-pravietui, în ascuns a continuat să deseneze (ciclul Artistul si Natura), să picteze (ciclul Livezi înflorite), să scrie (volumul autobiografic Brăilita - Downtown - via UAP) si să cioplească în parcuri, în locuri izolate, trunchiuri de copaci răsturnati de furtună si din ce în ce mai rar, în piatră.
Din 1982, a reusit să expună în Toronto, pictură si sculptură la Columbus Center, iar în 1985, a des-chis expozitia personală de sculptură la Goethe Institute.
Acesta a fost începutul unei intense activităti expozitionale care îi va aduce recunoasterea internatională. Nicăpetre s-a impus prin varietatea tehnicilor, a genurilor si prin complexitatea operei sale, prezentată în galerii si în alte spatii culturale de referintă din Canada, SUA, Japonia, Grecia, Germania, Austria. În 1991, a fost distins cu Marele Premiu la Concursul International de Sculptură Henri Moore de la Ha-kone (Japonia). Lucrarea premiată, Adam si Eva, sculptată în marmură, a intrat în colectia Muzeului Regal din Tokio. În 1993, a obtinut Premiul Juriului la a II-a editie a Concursului Inter-national de Sculptură organizat de Universitatea din Birmingham - Alabama, SUA. Lucrarea Invocatie, sculptată în lemn, a fost cum-părată pentru colectia Universitătii. În 1995, a participat cu lucrarea în lemn, Devenire, la Expozitia Tri-enală de Sculptură de la Osaka. Alte lucrări monumentale sculptate de Nicăpetre sunt instalate în parcuri culturale si spatii publice din lume: Iubirea mea... despre tine (1974), marmură, la Villany (Un-garia), Marea Umbră (1980), marmură, la Skironio (Grecia), Orgă de liniste (1988), granit, la Straubing (Germania), Acrotiri (1993), marmură, la Krastal - St. Paul (Austria), Devenire, lemn (1994), la Saint-Jean-Port-Joli (Quebec), Păstaie (1996), lemn, la Kirkfield (Onta-rio) s.a. Pentru Câmpul Românesc din Ha-milton a sculptat portretele lui Mihai Eminescu (în 1989) si Nae Ionescu (în 2000), ambele în marmură, bustul lui Horia Stamatu (în 2001) în marmură, portretele lui Aron Cotrus (în 2002) si Mircea Eliade (2005), în bronz.
În vara anului 2004, Nicăpetre s-a reîntors pentru un stagiu de lucru la Brăila. A desenat alte variante ale temei Artistul si Natura, a modelat în lut bustul filosofului Petre Andrei si a publicat Nicăpetre despre Nicăpetre, volum alcătuit din fragmente selectate din autobiografia Brăilita - Downtown via U. A. P. S-a stins din viată la 72 de ani, în dimineata zilei de luni, 21 aprilie 2008.
Repere critice
Petru Comarnescu a intuit cel dintâi valoarea sculptorului Nicăpetre.
În 1969, în cronica primei expozitii personale de sculptură, criticul scria, despre autorul ei, că "va deveni un foarte original si mare scul-ptor". Încă de la debut, Nicăpetre si-a afirmat atasamentul la modernitatea clasică, asa cum a fost ea definită de Brâncusi, prin adop-tarea cioplirii directe, prin urmarea modelului formelor artei arhaice si prin subordonarea materialului fată de idee. De atunci, din 1969, Nică-petre si-a urmat cu tenacitate destinul, afirmînd un tip de atitudine care nu admite compromisul în artă si un stil despre care cronicarii au scris că îmbină două estetici: una traditională, prin modelul lui Mi-chelangelo, si una modernă, prin Brâncusi. Din această conciliere a rezultat, remarca Tudor Octavian, "o operă îndatorată în mod superior celor doi părinti si, deopotrivă, liberă de orice datorie, cu o matrice stilistică originală".
În ianuarie 1980, Nicăpetre a deschis ultima sa expozitie în tară, o expozitie de desen - crochiuri după model - ce atingea o culme a artei sale de desenator. Călin Dan remarca, cu acel prilej, preferinta pentru grafică a sculptorului Nicăpetre, "domeniu unde el reuseste să-si creeze o notă aparte, mai constantă poate decît în sculptură". Perceperea, cu toate simturile, a miscării nudului de femeie si încremenirea ei fluidă si voluptoasă într-o imagine, dau măsura înzestrării sale ca desenator. Sculptura si desenul sunt, pentru Nicăpetre, aparent paralele, dar complementare. Sunt mijloace prin care caută să redea expresia directă a ideii initiale (sculptura) sau expresia directă a formei esentiale (de-senul). Prin motivul cuplului, numit succesiv: Adam si Eva, Faun si Nimfă, Artistul si Natura, exaltă bucuria de a trăi, cu mintea clară, mâna sigură si sufletul luminos, asemenea unui artist al barocului. Sculptorul îsi asociază trăirea cu "bucuria lui Dumnezeu, când a cre-at cerul cu stelele, când a împrăstiat întunericul si s-a făcut lumină, când a creat totul din nimic". Nicăpetre afirmă aceeasi conceptie în sculptura în lemn. Comentatorii canadieni ai operei sale au remarcat că în trunchiul de copac pregătit pentru lucru el vede forma viitoarei sculpturi si întreaga ei miscare. Intentia este să-l ridice, să-l facă să zboare. Astfel, forma se naste dintr-un bulb sământă, ca dintr-o "casă a vietii", singurul punct de sprijin al stâlpului care creste, din el însusi, ritmic spre cer. După Virgil Untilă, stâlpii lui Nică-petre par să vorbească despre ace-lasi principiu ca si Coloana lui Brâncusi, dar poartă în carnea lor amprenta particularului, accidentele unei biografii sever determinate. Desi treptele inegale, tăiate în fusul coloanelor de Nicăpetre, tre-zesc vaga amintire a formei ideale, recuperate de coloana brâncusia-nă, ele avertizează asupra dificul-tătii spre împlinirea fiintei.
Opera
Există trei etape de referintă în creatia lui Nicăpetre, stadii ale devenirii ideii, ale dezvoltării registrului expresiv într-un repertoriu formal constant. Prima etapă, 1965 - 1980, cuprinde lucrări cioplite în piatră, realizate în România. În ele se reflectă atasa-mentul sculptorului pentru geniul pietrarilor tărani si pentru frumusetea formelor arhaice. Prin ar-hitecturi de volume simetric arti-culate, dinamizate de accente decorative exprimă unitatea dintre for-mă si structura materialelor. De ase-menea, anuntă viitoare forme de expresie non-figurativă. Etapa a doua grupează sculpturile cioplite în marmură, realizate în Grecia, în perioada 1987 - 1988. Reflectă atasamentul pentru idealul clasic de reprezentare, înteles ca ar-monie, echilibru, proportie. Exprimă frumusetea plastică a for-mei prin amplificarea detaliului semnificativ. Anuntă intentia de a crea în sensul naturii. Etapa a treia, (1982 - 2001), cuprinde sculpturile cioplite în lemn, realizate în Canada. Impune forme simbolice, ine-puizabile ca sens si expresie, exprimate monumental, printr-o metodă proprie, care îmbină ordinea arhitecturii cu libertatea sculpturii. Muzeul Brăilei, prin sectia de artă, si-a fixat ca obiectiv crearea unui loc în care opera sculptorului să se întregească. Întrucât o parte din lu-crările rămase în tară au putut fi salvate de sculptor si expuse, din 1998, în grădina Casei Colectiilor de Artă, sub genericul "Sculpturi recuperate", această clădire a de-venit sediul Centrului Cultural Nicăpetre. Centrul a fost inaugurat în 6 decembrie 2001, cu expozitia de desene "Nulla diaes sine linea". Cu acest prilej, sculptorul a comunicat intentia de a dona muzeului o parte din lucrările realizate în Ca-nada împreună cu materialul documentar referitor la perioada canadiană a creatiei sale.
A treia etapă a proiectului, realizarea Albumului Monografic Nică-petre, s-a desfăsurat în 2003 si s-a încheiat cu lansarea cărtii la Bucuresti (Muzeul de Istorie si Artă a Municipiului ) si Brăila (Centrul Cultural Nicăpetre). Proiectul de înfiintare a Centrului Cultural Nicăpetre la Brăila, initiat în Anul International Brâncusi, este primul caz de recuperare, pentru patrimoniul cultural national, a operei unui artist român de talie in-ternatională, din diaspora. Donatia sculptorului cuprinde 763 desene, 85 sculpturi si materiale documentare.
Membru al colectivului de redactie al Observatorului, de la infintare, si fondator al cenaclului Eminescu de pe lângă revista Observatorul.
După decesul lui Nicăpetre, in 2008, Cenaclul poartă numele Nicăpetre.
In fiecare an, in Ianuarie, grupul de la Observatorul acordă un premiu special, unui valoros artist , in memoria lui Nicăpetre.
|
Observator 1/27/2013 |
Contact: |
|
|
