Clipe care te urmăresc toata viată
A fost un alt mare dar de la Dumnezeu ca, din cei 82 de ani ai săi, marele regizor Sergiu Nicolaescu să-si petreacă o jumătate de oră din viata sa cu mine. Eram în concediu pe plaja Mării Negre de la Eforie Nord, împreună cu sotia mea Mioara. Deodată îl văd pe plajă pe deja cunoscutul regizor Sergiu Nicolaescu. Nu-mi venea a crede. Era îmbrăcat într-un costum de vară, cafea cu lapte, tinându-si haina peste umăr, si păsea falnic în drumul său spre faleză. Am stat câteva momente parcă încremenit, nu-mi simteam nici respiratia.
După ce regizorul a trecut pe lângă noi, am lăsat-o pe plajă pe sotia mea si încetisor, parcă vrând să nu-l supăr cu ceva m-am luat după el. L-am ajuns si mergeam în linie. Nu puteam să pierd această ocazie, cum se va dovedi în timp, a fi unică. Aveam cu mine primul meu aparat de filmat Meopta de 8 mm, pe care-l simteam că mă încurajează în gestul meu.
“Dumneavoastră sunteti domnul Sergiu Nicolaescu?”, l-am întrebat vădit emotionat până în vârful urechilor. A zâmbit în coltul gurii si mi-a răspuns - “Da”. Era vocea din ecranul filmelor sale, am simtit cum sângele îmi invadează întreg trupul, o stare de emotie si bucurie, de timiditate si îndrăzneală… Cu glasu-mi, parcă piedut, am reusit totusi să articulez câteva cuvinte : “Vă rog, îmi dati voie să vă filmez”? El s-a uitat la mine si a văzut că tin în mână aparatul. Tocmai ajunsesem la planul înclinat care urca spre faleză. “Bine, ce vrei să fac“? mi-a răspuns. Atunci, entuziasmat, i-am zis că eu o să fiu sus, pe faleză, cu camera si că el trebuie doar să urce spre mine si când va fi sus, să privească în stânga, apoi să o ia spre dreapta si să-si continue mersul până cand îi voi spune stop. Asa a si făcut. M-a asteptat să ajung sus, să mă pozitionez si să-i spun “MOTOR“! După “STOP“, a venit la mine, s-a uitat la cameră, a studiat-o un pic, m-a întrebat de unde sunt, mi-a dorit succes si ne-am despărtit. N-am să uit niciodată că renumitul regizor Sergiu Nicolaescu m-a lăsat să-l filmez timp de trei minute, el acceptând să fie regizat de mine. Asta se întâmpla prin 1974.
În 1976 am fost să-i fac o vizită la Bucuresti. Aveam un film cu Sergiu Nicolaescu, în regia lui Benoni Todică si, un altul de 11 minute care luase locul trei, medalia de bronz la Festivalul filmului de la Timisoara, filmul Visul. Mai aveam cu mine două role, una de 8 mm si alta de 16 mm. Am ajuns în Bucuresti si am mers direct la blocul unde locuia. Adresa mi-o dăduse domnul Vasiliu de la România Film. Stiu că în balcon, la etajul doi avea un frigider FRAM. Am ajuns la usă, am sunat si dinăuntru mi-a răspuns o voce de femeie în vârstă. Am bănuit că trebuie să fie mama lui. Nu mi-a deschis, ci doar m-a întrebat ce vreau si când i-am spus că doresc să-l văd pe domnul regizor ca să-i arat filmuletele mele mi-a răspuns că nu este în oras ci este plecat la filmări în Dobrogea. Trist m-am plimbat pe străzile Bucurestiului până la următorul tren spre casă.
În 1979 am fugit din tară si de atunci am sperat că poate o să ajung vreodată să-l reîntâlnesc. Din păcate nu s-a mai întâmplat acest lucru.
În Australia am studiat film si consultând documente de referintă din domeniul cinematografie, am observat că dictionarele din vest îl mentionau doar pe Sergiu Nicolaescu ca regizor român pe langă alti mari regizori care lucrau deja de mult timp în Hollywood. M-am simtit mândru de timpul nostru.
Asa a fost să fie: Dumnezeu să-l ierte!
BEN TODICA
Cineast, Australia
|
Ben Todică 1/5/2013 |
Contact: |
|
|
