Trecerea prin icoană de Ionatan Pirosca
Stihuri crestine despre viață, adevăr si fericire
Volumul de versuri Trecerea prin icoană - partea întâia, de Ionatan Pirosca, a apărut în 2009, la editura Hypogrammos, din Oradea. Volumul este dedicat Sorinei, soția autorului, fără de care, scrierea acestei cărți nu s-ar fi întâmplat. Stihurile din acest tom sunt un simbol al ființei poetului si poartă însemnele crestine consacrate, precum rugăciunea, lumina, învierea. Propria experiență religioasă, umblarea pe calea mântuirii, înălțarea spirituală sunt tot atâtea teme ce vorbesc în Trecerea prin icoană despre permanenta căutare a lui Dumnezeu de către autor. Cele două poeme care alcătuiesc volumul de față Rază pentru ochi senini si Fântâna în clocot surprind cu sensibilitate dorința poetului de a pune ordine în propria relație cu Creatorul, de a elimina orice contradicție ce mai există între omul pământesc si cel spiritual, dar si fiorul dragostei, remarcabil transpus în ludic.
Cartea aceasta a apărut după ce poetul, care deja suferea de o paralizie foarte veche, a mai aflat ceva: că a primit un carcinom (cancer) hepatocelular malign care, omeneste vorbind, i-ar putea curma viața. Dar cum la Dumnezeu toate sunt cu putință, înțelege să accepte aceasta ca pe o încercare prin care trebuie să treacă si nu se gândeste decât la ceea ce Dumnezeu i-a incredințat: scrisul spre lauda Domnului.
De aceea, face un apel către toți aceia care ar putea să-l ajute financiar, fie pentru ca să-si scoată următoarea sa carte (Trecerea prin icoană - partea a doua), care e gata si al cărei manuscris asteaptă editarea, fie pentru cheltuielile implicate de tratarea acestor boli. Dacă se găseste cineva căruia Dumnezeu îi pune pe inimă un astfel de ajutor, poetul poate fi contactat pe e-mail la adresa ionatan.p@gmail.comThis e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it sau la telefon +4.0339.110240. Numele celor care îsi oferă ajutorul, la dorința lor, va fi menționat în carte.
Le stil cest lhomme
Pentru Ionatan Pirosca versurile pe care le plăsmuieste sunt o exprimare a întregii sale vieți. Nu l-a ajutat nimeni, niciodată să făurească stihuri, ci s-a trezit pur si simplu făcând acest lucru de îndată ce a deprins literele. Avea doar opt ani când a asternut primele rime pe hârtie, fără să stie că se apucase de ceva special, de o activitate complexă. Poeziile lui se remarcă printr-un stil literar inconfundabil, în care calitatea se împleteste cu mesajul izvorât dintr-un autentic fundament ideatic crestin. Le stil cest lhomme, de aceea poetul nu crede în conceptul de artă pentru artă si nici nu depinde de anumite condiții pentru a scrie.
Ionatan Pirosca a debutat publicistic cu două grupaje de poezie publicate în anul 1984 de revista Astra, de la Brasov. În acelasi an, acesta obține si primele două premii la concursuri literare naționale. Abia după zece ani, în 1994, după mai multe premii si recunoasteri publicistice în diverse reviste literare, Ionatan Pirosca debutează editorial cu placheta Cu fața la cruce. Era poezie scrisă de-a lungul anilor, dar schimbată si regenerată astfel încât să reflecte o mare modificare ce se petrecuse la nivelul sufletului său - întoarcerea cu fața către Hristos si către crucea Sa mântuitoare. Până în prezent, poetul a publicat sase volume de poezie si are în pregătire încă patru.
Roagă-te definitiv
De obicei, scriu ca o exprimare a întregii mele vieți. Ca o reîntoarcere către frumos si sensibil a tot ceea ce Dumnezeu a lăsat desăvârsit si curat pe pământ si care a fost pervertit de păcat. A propriilor mele simțiri, care nu pot fi recuperate de adevăr decât prin Cel ce poate recupera toate lucrurile. De aceea, nu pot renunța la a mă închina lui Hristos, cu poezia mea. Din punctul meu de vedere, crestinismul nu este numai o influență în poezie, ci însăsi concepția mea despre lume si viață, care stă la baza întregii mele existențe si a tuturor manifestărilor mele. O altă dimensiune definitorie care trebuie să caracterizeze o poezie crestină este aceea de... poezie, de excelență literară, mărturisea poetul Ionatan Pirosca.
Iată de ce, poezia lui este impregnată de pasiunea pentru Dumnezeu, astfel că personalitatea sa profund religioasă răzbate din fiecare vers. Rugăciunea este folosită ca simbol, ca soluție viabilă pentru efemeritatea vieții. Dimensiunea religioasă a liricii lui Ionatan Pirosca vorbeste despre natură, ca trimitere la creațiune, ca o desprindere de teluric. pe Dumnezeu nu poți să-L scoți din jurul mâinilor Lui/când vrei mângâiere roagă-te definitiv/ca atunci când trec anii/si vei pricepe un colț de frunză un capăt de drum/o întoarcere seara acasă/ca un pahar cu apă în Numele Lui/după masă.
Doamne, condu-mă până acasă
Aspirația poetului spre lumea de dincolo, spre paradis, are legătură cu miracolul învierii. Viziunea sa este usor mistică să stiu cum să trec prin icoană nerănind-o iar marea trecere este legată de împlinirea menirii sale pe acest pământ. Abia atunci când si-a împlinit menirea pentru care a fost hărăzit, porțile deschise nu îl vor mai durea pe poet si pătrunderea în raiul crestin va deveni o integrare în absolut. Doamne când si porțile deschise mă dor/si mă întreb de ele cu tot decorul/mai lasă-mă trei zile cât o înviere/apoi fă să scârțâie zăvorul Tău/ca să stiu cum să trec prin icoană nerănind-o.
Expresia lirică este dominată de imaginar. Poetul evocă realitatea de aici, dar si o realitate de dincolo, imposibil de văzut altfel decât cu ochii spirituali. Umbra este simbol al universului reflexiv, vorbind despre o deconectare de la concret. Frontiera dintre teluric si paradisiac este marcată de această umbră, importantă pentru poet. Este seară, amurg, iar timpul nu mai are valoare. Doamne condu-mă până acasă/în seara asta sunt singur nu stau mult/desi mi se pare atât de importantă umbra/si parcă a trecut un univers de când/traversam strada.
Culorile curcubeului
Creația lui Ionatan Pirosca are o notă de mister, inedită si specifică în contextul civilizației moderne. Culorile în care poetul îsi zugrăveste sinele sunt cenusii, dezolante. Totusi, elementul religios crestin vine să restaureze această tristețe, să aducă speranță, să salveze. Desi aflat într-o situație limită, poetul evocă în versurile sale curcubeul, a cărui frumusețe contrastează cu accentele terne si sumbre de până acum. cutremurele vin din/adânc eu nu le văd/ori plâng ori mă bucur plutesc/sus în lacrima Lui de acolo soptesc/cutremurele nu strâmbă niciodată/culorile curcubeului.
Versurile sunt de altfel, în concordanță cu declarațiile autorului: Niciodată nu am scris poezie în mod neserios, spune Ionatan Pirosca. E ceva neserios în a respira ? De fapt, totul a decurs cât se poate de dramatic, as spune. Întreaga mea biografie poate fi privită ca o corabie plutind pe o mare. Numiți marea aceasta poezie, apoi imaginați-vă toate furtunile si toate pânzele care poartă această corabie până se rup si furtunile, dar si pânzele... Numai susurul blând si subțire al Duhului lui Dumnezeu m-a adus la un liman linistit.
Duminici albe
Cromatica lui Ionatan Pirosca include si albul, care devine reper. Albul simbolizează puritatea, curățenia, linistea. Duminica, ziua prin excelență a cultului crestin, este comemorarea învierii lui Hristos, o zi aducătoare de bucurie sfântă. Cu toate acestea, duminica, simbolul renasterii spirituale, înseamnă pentru poet, întoarcerea într-un trecut în care sacrul era exilat. Prins în labirintul lumii profane, autorul trăieste într-un ritm amețitor o existență ce stă sub semnul tragicului. duminici albe duminici lungi duminici iar/drojdia lumii schimonosindu-le singurătatea/învolburate secunde jucându-se-n miristi/de neînchinare de suflete în răspăr /pe aici a luat-o si inima mea odinioară/când timpul s-a scris cu cerneală ecosez/ea călărea peste cadavre era era/toate aceste cadavre călăritoare.
În continuare, asistăm la o stare de grație absolută, într-o lirică meditativă, în versuri în care sacrul se transformă într-o manifestare a iubirii jertfitoare. Comuniunea dintre om si Dumnezeu se realizează prin intermediul sacrificiului mântuitor, laborios exprimată în stihuri bogate si sensibile. asa s-a frânt El în bucăți pentru ca eu si tu/asa a curs El în potir pentru ca eu si tu/ca frângerile si curgerea lumii eu si tu/noi pentru ca pâinea ca trupul Său ca iubirea.
Numai ziua mea
Versurile lui Ionatan Pirosca sunt tributare metaforei. de aici încolo cât vezi cu ochii e/numai ziua mea/nu are importanță calendarul luna anul data/nu mai contează/de aici/încolo dau drumul florilor de salcâm/să-si viziteze albinele vedeți nu întârziați prea mult/că vine seara vine ora parfumului asa e si ziua mea/si as dărui ziua aceasta stie cineva/cum se întoarce iubirea/ca să sune la soare si-un sfert fix adică/peste un om si ceva după ce scriu. Floarea, în speță floarea de salcâm, iar ulterior, cea de cires, este un simbol al principiului pasiv, dar si al dragostei si al armoniei. Floarea reprezintă copilărila, puritatea, inocența si are legătură cu Edenul. Floarea este un centru spiritual.
Aspirația spre absolut a poetului se realizează prin faptul că el are constiința unei misiuni ce trece dincolo de timp. de aici încolo cât vezi cu ochii e/numai ziua mea/nu are importanță calendarul luna anul data. Ionatan Pirosca nu mai resimte fragilitatea si efemerul existenței. Stilului sobru si întunecat de până acum îi iau locul limpezirea, lumina, floarea de salcâm. Poetul acceptă realitatea si dobândeste pacea interioară. Nonsalanța exprimării dovedeste că speranța este de acum înainte sursa de inspirație, că Ionatan Pirosca a atins o dimensiune spirituală superioară, că trecerea prin icoană s-a produs. Versurile sale vorbesc despre această realitate: eu stiu unde îmi este izvorul oriunde-as curge.
|
Octavian Curpas 1/1/2013 |
Contact: |
|
|
