Noaptea Sfântă
Noaptea aceasta sopteste iubire E bucurie si-atâta lumină Se-aude a clipei veche vestire Si steaua apare pe bolta senină.
Zăpada sclipeste si extaziază, Glasuri de-argint ajung din depărtare Cântul cu-amintirea se-ngemănează… O,ce colind…Suntem în sărbătoare!
La geam colindul sfâsie si gerul: Cum, pe Mesia l-a născut Maria! Si cum privirea devăluie si cerul… O, Doamne! Noi iar simțim copilăria…
În dor,sub bradul verde, se preface Lumina! Pâlpâie-n pom atâta jar! Trecutu-n clipe dulci, iar, se desface, Imaginile celor dragi, din nou, apar.
Visăm,..visăm în marea sărbătoare Lacrimi de ceară fosnesc a mătasă Din soba învechită focul, în casă Lasă atâtea umbre în asteptare!
O, în uitarea întunericului Gândul se topeste în zâmbet, iubite! Si în tactul repezit al sufletului Ducem trecutul cu noi înainte…
|
Lia Ruse 12/23/2012 |
Contact: |
|
|