Bonus, melior, optimus
Un fapt de constatare care nu suferă controversă este acela că -în conditii normale- tot ce este viu lupta pentru supravietuire fie că este vorba de om, animal sau plantă. Acest fapt traduce un adevăr : acela că viata are o semnificatie pentru tot ce este viu si moartea este inacceptabilă ; din acest motiv omul utilizind gindirea constientă, luptă pentru supravietuire ca si animalul care cu rudimentul lui de constiinta si cu "instinctul de conservare" caută să evite trecerea la non-existentza. Asa se explică faptul că în istoria omenirii au apărut din timpuri i ancestrale procedee de tratament al traumatismelor si bolilor cu scopul de a salva viata .
Una din explicatii al cestui "instinct de conservare" este faptul că în genomul a tot ce este viu există încorporat "sensul întregului" ,al unitătii, al apartenentei unei "integritatzi holistice" de care omul este constient - în timp ce animalul este lipsit de acest simtamint.
Mai mult;ca să protejeze propria viată si ca să lupte împotriva mortii, omul înfricosat, a recurs cu ajutorul imaginatiei lui -functie a unui creer în desvoltare evolutivă- la spirite, zei,,Dumnezeu, Buda , Allah -fortze supranaturale care erau implorate să-l asiste în lupta lui de supravietzuire proectind în acelasi timp existentza unei lumi virtuale în care ar avea loc reîncarnare al sufletului (budism)resuscitatie a sufletului (muslimi) resuscitare a sufletului si corpului (crestini) resususcitare a oamenilor buni cind revine un messaia (evrei) etc.
După cum se poate remarca toate aceste doctrine au acelasi scop de a asigura pe om că va putea reveni -chiar după moarte- din nou la ...viată .
În fata acestor evidente de atasament al omului la ideia de a trăi s-a ridicat intrebarea firească în ce ar consta sensul -scopul vietii omului;si acesta întrebare a preocupat si pe filosofii antichitătii dar încercările de a da un răspuns convingător lipsesc încă .
Pină în sec 18-19 a dominat doctrina religioasă care a încercat să convingă pe om ca supunerea fată de Dumnezeu sau alte fortze supreme îi asigura o viată eternă într-o lume adevărată care ar urma celei terestre care este considerată provizorie! ceastă conceptie se sprijinea si pe filosofia lui Descartes care admitea dualitartea spirit-corp si care deci acceptă perenitatea spiritului după moarte care astfel poate să se "evolueze" în sferele cele mai înalte .
Darwinismul si progresul neuro-psichiatriei au adus noi elemente în formularea unei conceptii diferite cu privire la sensul vietzii omului: Darwin a formult părerea că viatza are un sens -scop biologic , acela de reproducere datorită căruia speciile supravietuesc si sunt supuse selectiei naturale care asigură la rindul ei diversificare si complexificarea lor.
Dar pe de altă parte istoria speciei "homo" a demonstat convingător că fiintza umană a fost supusă evolutiei ;acesta a înlesnit desvoltarea creerului si aparitia ratiunii -gindirii si aparitia constiintei în genere si a consttintei de sine -proprie omunlui; acesta evolutie bio-morfologică a favorizat integrarea neuro-psicho-somatică a fiintzei umane astfel că omul să apară că un tot integrat în care toate părtile componente colaborează armonic si asigură functionalitatea întregului bine închegat. Asa se explica faptul că o tulburare în perfuzia - irigarea cu singe a creerului -că în cazuri de soc- produce o pierdere a constiintei si dacă starea se prelungeste si nu se intervine medical , intervine moartea creerului.Acest fapt si altele asemenatoare dovedeste că "spiritul" nu este independent de "somă",că el depinde de creer (fără creer nu există spiritualitate) si că organismul animal este un tot integrat.
Este evident că omul de azi nu este cel de acum 30.000 de ani si diferentza o face evolutia sistemului nervos central, care prin desvoltare de noi neuroni(neurogeneza) si retzele interneuronale a îmbogătit posibilitatea de gindire ,de a rationă ,a desvoltatat memoria si vorbirea,a căpătat inteligentza si si-a constituit o qualia (tezaur de experientza acumulat în generatii succesive si depozitart în memorie);toate aceste transformări au permis creativitatea-mecanică ,artistică,alimentară - în scurt a permis omului că să treacă delă locuintza în pesteri si caverne la palate si locuintza salubre de azi, să se deplaseze delă carul cu boi, în mercedes si rolls-roycesurile de azi.
Creativitatea a dat omului satisfactii, încredere în posibilitătile lui (i-a crescut self-esteem) si acestea la rindul lor l-au împins mai departe la ameliorări succesive a vietii pe toate planurile explicind cum s-a realizat saltul mare de prelungire a mediei de viatza, a scurtat "timpul" prin mijloace de transport rapid,a accelerat comunicările prin progresul "informativ" si a permis explorări a universului apropiat.
Toate colectivitătile umane au trecut în cursul secoleleor prin acest fel de transformări dar în mod inegal datorită conditiilor geografice, religioase si culturale; fenomenul de "meliorism " a fost însă absolut universal pentru că a avut motive intrinseci care au tentat si alimentat imaginatia si aspiratiile omului. Tendinta generală a fost aceea de a trece dela "rău" la "mai bine" si eventual "foarte bine ".
Si este tot atît de evident că acestă trecere s-a făcut în timp de secole,nu fără sguduituri politice(exemplu sunt revolutiile muslime contemporane) si de multe ori au urmat conflagratiilor între popoare.
Indiferent de conditii istorico-geografice "meliorismul" a îmbunătătit conditiile vietzi omului nu numai din punct de vedere material dar si intelctual-spiritual; ea a înlesnit o difuzare în masse a educatiei ,progrese în gindire si creativitate completind nevoile spirituale ale umanitătii.Rezultatul acestor transformări către bine si foarte bine a dus la o imbogatzire a vietzii si la o prelungire a ei devenind unn instrument de pretuire a vietii si de luptă contra ...mortii !
Principiul, care se conturează, poate fi formulat în "prin imbunătatire la supravietzuire" !
Este deosebit de greu de a configura saltul dela "melior" la "optimus" pentru că este imposibil de întrevăzut cum va gindi omul în următoarele sute de ani; un lucru , insă, este cert : în evolutia sa omul s-a comportat ca un luptător pentru "mai mult si mai bine"; nu este deci exagerat să se considere că aceasta ar putea consituti scopul vietii lui pe acest pămint.
Toronto/dec 2012
|
Dr Dinu Dimitriu 12/23/2012 |
Contact: |
|
|
