„Priveste cum ninge decembre...”
UMBRA TA
Încă te iubesc, după atâta vreme,
Si mă cuprinde încet, ca o boală,
O teamă nebună,
Oasele mi se lichefiază,
Când tin în brate
Usoara ta umbră
Sub raza de lună.
Cărtile mele...nu le-am scris eu,
Ci tu, în aerul vesnic văratic,
Cu fanteziile tale,
Eu, ca o vrednică scolărită,
Am transcris doar,
Cu mintea in caligrafii
Voievodale.
Încă te iubesc, după atâtea secole,
Si as vrea să o spun
La timpul trecut,
Dar pagina albă, luminoasă,
Se umple de hieroglife
Grijulii, obosite,
Fără sfârsit si-nceput...
IMPERIUL PIERDUT
Singurătatea albă la margine de mare
Mă săgeta cu gândul la tot ce nu am fost;
Se răzvrătea în tâmple sălbăticitul sânge
Si reclădeam aiurea doar visuri fără rost.
Am fost Seherezada, ti-am spus povesti o mie,
Frumoase ca lumina prin frunza de artar,
Trăiam doar pentru tine si reinventam mituri,
Să te păstrez în viata-mi de-un cenusiu barbar.
Am încropit poeme din firele de iarbă
Crescute lângă templul cu scris cuneiform,
Iar, când erau uscate, le umezeam în lacrimi,
Le descântam pe frunte, când nu puteam s- adorm.
Ti-as fi clădit imperiul pierdut în bătălie,
De-ai fi rămas cu mine plutind pe-acelasi val,
M-am vindecat cu ierburi de fum, de nebunie...
Azi sunt cariatidă în fort medieval.
ASTEPTARE
Nu mai vorbim de mult aceeasi limbă,
Nici în culori nu ne mai întâlnim,
Rodesc în noi doar spatii fără nume,
În care s-a-ntâmplat să pribegim.
Să te mai strig pe nume...Care nume?
Chemarea mea s-ar rupe în fâsii,
Ar flutura pe crestele abrupte
Din muntii si oceanele pustii.
La tine n-ar ajunge nici ecoul,
Desi m-a întrupat precum am fost,
Se vor găsi, cu sigurantă, sceptici,
Să spună că nimic nu are rost.
Sub clopotele care răsuna-vor
Prin Universul celor Patru Sori,
Te-oi astepta ca altă Penelopa,
Să germinăm sub caldele ninsori.
NIMENI
Nimeni nu deschide poarta,
Desi o tin descuiată,
Cheia am rătăcit-o,
Sau mi-a furat-o cineva,
Ori, poate, nici n-am avut.
La ce mi-ar trebui o cheie?
Inăuntru sunt doar eu
Fără argint, fără aur, fără alte comori,
Decât un brat de poeme
Pe care le trec dintr-o parte in alta,
Să le scutur de praf.
Nimeni nu bate la fereastra
De la etajul saizeci...
Pun de cafea pentru prieteni,
Dar ei imi dau de veste
In ultimul moment,
Prin porumbei voiajori,
Cum că trebuie să plece
Pe neasteptate, fără bagaje,
Si să nu-i mai astept,
Rolurile se vor inversa,
Mă vor astepta ei pe mine,
Să nu-mi fac nicio grijă,
Nicio grijă...
In privinta aceasta,
Nimeni ...
|
