Seară de Crăciun in copilărie
Realitatea de odinioară a copilăriei, nu s-a topit odată cu timpul scurs de ani, ci a rămas până azi, acel vis real cu străluciri diamantine luate de pe vesmântul de mătase al cerului si cusute în amintirea mea. Vietuind ani multi prin măruntaiele lumii, la capătul pământului, în preajma Crăciunului, gândurile îmi fug pe oglinda amintirilor înghetate de timp, în spatiu de dincolo de ocean, în satul meu de munte. Mă văd meru întorcându-mă acasă, pe punti de sfoară prinse de colturile cerului, ce se arcuesc peste satele Apusenilor, unde Nasterea Domnului fericea fiecare sălas sufletesc.
În acele timpuri, în seara Crăciunului, noi, copiii satului, ca niste postasi ai cerului, duceam vestea Nasterii Domnului de la o casă la alta, fără să stim că steaua noastră în rotirea ei, modela lutul omenesc, frământându-i fiorul credintei, prin puterea colinzilor din natura noastră angelica.
De la aprinderea serii, până la inima noptii, erau ceasuri lungi, în care vocea înaltului îsi cobora ecoul, în glasul colindelor, la căsutele unde candela inimii, era aprinsă, si opaitul lumina ferăstruică casei. În pacea noptii, luna, prinsă că o piatră pretioasă în inelul stelelor, îsi prăvălea potopul de lumină, peste scena întinsă a satului, ca orice privire să poată vedea ieslea cu pruncul Isus. Noi copiii, adunati la colturile ulitelor, eram gata să cutreierăm munti si vai, prin nămeti până la subsuoara gardurilor. Mărsăluiam veseli ca niste soldati ai cerului, printre nuieluse cu coajă de sticlă, amestecându-ne privirile de faină cu nuantele sidefate ale zăpezii, peste care albastru cerului îsi cernea Lumina Sfanta. Din orice colt al satului prive-ai, dăde-ai de turla bisericii înfipta-n cer, pusă pe dealul din mijlocul satului, ca un con de lumină, pe fetele căruia luna proiecta conturul căsutelor si a ulitelor cu umbrele colindătorilor albite de pulberea fulgilor.
Când ajungeam la căsuta de pe coama muntelui, ni se părea că trăim tridimensional, pentru că acolo lumea era alta, emotia crestea proportional cu apropierea de cer. Acolo sinele cucerit de nuantele luminii astrale, ne dădea sentimentul că suntem la început de lume, la marginea unei galaxii, unde cerul contopit cu pământul făcea simtită prezenta Divinitătii. Cu suflarea aburindă, ne apropiam de pervazul ferestrei, strânsi unii în altii, dându-ne tonul din priviri, si începeam: “Steaua sus răsare ca o taină mare...” în timp ce privirile noastre aprinse de ger, traversau fereastra cu flori de geanta, deslusind silueta oamenilor ca într-un apus cetos. Vede-am într-un ungher întunecat, cum se ridică o umbră de pe priciul acoperit cu tol vărgat, să aprindă lampa agătată deasupra mesei, si îndată odăita îsi dezvăluia frumusetea, în simplitate si confort. În timp ce colindam, privirea asprită de ger, era absorbită de căldura ochilor de jar ce ne chemau prin usită sobei să cochetam cu privirile curioase ale motanului înclincit pe scăunelul cu trei picioare.
Acolo sus, între realitate si vis, colindul nostru dăltuia coloana sonoră a sărbătorii, prin fiorul emotiilor ce băteau toaca stâncilor, de unde ecourile sfinte îsi revărsau sunetul pe fundul văilor în abisul eterne al omului. La finalul colindelor, când usa casei se deschidea, mirosul bucatelor si bunătatea oamenilor, ne făceau chemare în împărătia binelui. Intrând cu bucurie si sfiala, tremurul colindului misca luminile lămpii ce ne proiecta umbre colosale pe peretii odăii, amestecându-ne privirile sticloase cu ochii piosi ai icoanelor. Acele clipe erau rupte din rai, atât în bucuria noastră, cât si a gazdelor ce ne fericeau pe deplin cu, lasandu-ne sa plecând cu traista plină de bunătăti si câte un bănut la fiecare.
Iesind la lumina sidefata a lunii, în hohote de fericire, simteam cum cerul si natura se alătura bucuriei noastre, în timp ce norii în dans, acopereau sau dezveleau trupul alb al pământului, intrând pe marele ecran alb, sub conul lor de lumină, chiar pruncul Isus. În acele clipe aveam senzatia că dispărem din realitate, absorbiti de colindul răsunător al crailor si păstorilor, ce compuneau cu vioară inimilor lor, misterul Noptii Sfinte. Parcă acum o văd pe sora mea mică si vioaie, înotând prin omăt, cu pălmutele iesite direct din umeri, ca niste aripioare, părând în cojocelul alb, o păpusă de lână, pierdută pe ulita de vreun înger.
Cetele colindătorilor în peisajul satului părea un desen de copil, iesit din realitate, unde copiii luati de degetul îngerilor, erau pusi la fereastra omului, să-i facă lumină în noaptea lui adâncă. În timp ce învârteam steaua, colindul suflat de vânt, bătea ecoul sufletesc să-si deschidă ploaia, convertindu-i orbirea la vederea vesnică. Noi, îngerasii pământului, îmbrăcati în mantia zăpezii, urcam cu colindul stelei, pe scena văzduhului să întâmpinăm intrarea Pruncului Divin în lume. Toate scenele erau orchestrate de sus, la căderea serii, când puzderia de stele se aprindea, si cerul îsi trăgea cortina norilor, lăsând să se vadă scena Nasterii, de unde concertul Noptii Sfinte cuprindea realitatea lumii. Acolo, în acel timp, copiii, ceata îngerilor pământeni, cu puritatea lor angelica pareau o sculptură vie în bobul de grâu, ducând potirul de cuminicare a luciditătii de la o cetate sufletească la alta.
Ca apoi, târziu, când noaptea glisa spre ziua si răsăritul soarelui nou, se oglindea în fereastra fiecărei inimii, ne retrăgeam obositi pe la casele noastre, închizând freamătul bucurie sub pleoapele înmiresmate de somn si noaptea trăită în răi îsi făcea culcus vesnic în cutiuta inimii noastre
Miracolul sărbătorii Nasterii Domnului din copilăriei, a făcut rădăcini atât de adânci în fiinta mea, încât par să dăinuiască în albumul meu sufletesc, până când zărea eternă mă va lua la ea. Oricât de departe în timp si spatiu voi simtii profund concertul de înăltare emotională a Crăciunului. Astfel că, în fiecare an, în preajma Sărbătorii Nasterii, la lumina trandafirie a serii, sinele meu pare să dispară din realitate, dus de vis în acel loc nespus de frumos. Acolo departe în satul meu de munte, să colind fără încetare si să fiu iarăsi acel copil cu aripi de lână, păpusă unui înger uitată în acel colt de răi, unde emotia realitătii a învesnicit în suflarea mea, miracolul Noptii Sfinte.
Kitchener ON
|
Maria Sava 12/21/2012 |
Contact: |
|
|
