Sublinieri : Calvarul informational
Mă gândisem să scriu ceva despre Mos Crăciun, poate nostalgic rememorat, poate numai reeditând speranta pe care prezenta –anuală- a Mosului o instalează dinolo de toate neputintele care ne marchează existenta ori pur si simplu dincolo de toate căintele care ne învălue la sfârsit de an.
M-am gândit degeaba pentru că mi-au slăbit vizibil puterile recapitulative... ce să mai vorbesc de cele intuitiv - optimiste ambele absolut necesare într-o relatare cât de cât inteligibilă a momentului în care lumea se aliniază (încă, sper ) intentiei ori poate mai corect dorintei de a fi mai bună.
Sceptică, o să ziceti, fie că vârsta estompează memoric si trimiterile sunt mai totdeauna confuze si chiar diluate, fie că o anumită dispozitie ocazională ivită asa ca o fantomă a neputintei nu te mai atasează imediatului...fie că-i numai o retragere (fără torte)... oricum i-ai zice tot scepticism se cheamă.
O fi!
Da’ nu e!
Cum Dumnezeu sa mă concentrez în directia asta când atmosfera generală mi se pare alterataă, nu atât de poticnelile personale cât de harababura generală din care încep să nu prea mai înteleg mare lucru chiar asa bombardată informational fiind, un fel de la „botul calului” dăndu-mi senzatia că m-am prostit, ba si mai rău că mi-am pierdut timpul –timpul ăla preferential – răscolind prin culturile lumii, citind cu furia curiozitătii, chiar si sub plapumă cu o lanternă chioară ori si mai si, ca unul din elevii mei de acum câtiva ani buni, la lumina lunii.
Las’ că la fiecare secundă ceva se schimbă „esential” viteza luând locul oricărei tendinte de oprire analitică, că marca existentei devine o simplă survolare a ceea ce se întâmplă si nu asa „în mare” ci „ en detail” ...oh! dar nu în acel detaliu semnificativ din care am putea retine si chiar întelege câte ceva, detaliul ăla destept care ne-ar putea „deschide ochii” si ne-ar tine mintea întregă...pur si simplu, detaliul amănuntului, al măruntiăului devenit monedă de schimb: ce-mi trebuie să stiu îmi trebuie doar să aflu!
„Toate drumurile duc la Roma!” zice latinul, focalizând existential necesarul ratiunii de a fi si de a justifica, în fapt, acest A FI... chestia e, care Romă azi? Că e polarizată în asa hal că nu o prea mai recunoastem neam, ori înctro ne-am întoarce este o „Romă” fie în derivă fie concentrată într-un zbor aberant ca si cum orice idee de echilibru, de firesc, de „fiecare zi normală” ar fi o imposibilitate absolută...
Că sunt cutremure, că sunt furtuni, că ninge, că plouă, că bate vântul, că vin meteoriti pe mai aproape sau mai pe departe, că explodează nu stiu ce stea si soarele îsi aruncă propriile „bombe atomice” orbind aparatura super sofisticată a observatorilor „out there” sunt nimicuri zilnice servite pe tava informatională cu acelasi zâmbet candid al oricărui „breacking news” din care n-avem de retinut decât speculativul tridimensional al stirilor barbare – cele care vin de oriunde si se răspândesc oriunde si care amplifică posibilitătile, dar mai ales imposibilitătile umane de a coopera lucid cu viata asa cum fiecare si-a propus (sau nu) s-o vrea.
Multitudinea accidentelor, a crimelor, a confruntărilor (pe româneste, războaie) a retragerilor, a victoriilor, a înfrângerilor, a oricăror deraiări într-o directie sau alta ne însotesc pretutindeni via I pod, I pad, telefon, radio, un fel de „megafon „ universal ne înregimentează, ne asează inconstient în disciplina marsului colectiv către ceea ce habar n-avem ce ar putea fi.
Frumos, o să-mi ziceti, ce-i rău în asta, suntem într-o epocă de „pick” stiintific si tehnic, progresăm într-un ritm impresionant, elaborăm continuu fie necesităti fie idei-care mai de care mai destepte ori cel putin mai incitatnte - dialogăm chiar cu Dumnezeu, de pe pozitia celui care stie nu întreabă – vezi dezbaterile asupra Big Bang-ului asa cum a fost conceput până acum, ori explicarea (oare?) a Particulei lui Dumnezeu( Bosonul Higgs) – mă rog, suntem remarcabili, inteligenti, curiosi si oricum în viteza ideatică la care am tot visat, toata lumea trebuie să stie asta, nu?
Nu prea!
Ne ascundem după deget chiar si atunci când stim – o! si ce bine stim asta! – că nu „călcăm în străchini” pentru prima dată, semnalele nelinistii par a trece pe langa noi si atunci vrem să aflăm cu ori ce pret – ce anume, n-are importantă - suntem ferfelită tatonând întelegerea si total dezechipati în a înfrunta – nu oricum, lucid – ce se întâmplă de ce se întâmplă.
Să spun drept nici nu stiu de ce m-am „ambalat” vis-s-vis de calvarul ăsta informativ, poate pentru că simt acut invazia superficialului în lumea pe care o iubesc cel mai mult cea a artei; literatura, muzica, pictura, sculptura (poate cel mai putin) rătăcesc într-o căutare facilă a formei în detrimentul fondului emotional- cel din care arta se iveste- acel „Je ne sais quoi” individualistic punct pe I care separă un Beethoven de un lăutar oarecare ori un Brâncusi de un „carver” de ursuleti .
Si poate pentru că tonalitatea aceasta uniformă care vine spre noi cu o insistentă de „brain wash” îmi irită nervi si asa prăpăditi de ritmurile reale si mă face mai tepoasă – în gandire - decât as vrea să fiu .
Si totusi, undeva într-un colt al puritătii sperantelor stă ascuns Mos Crăciun si cu toată tevatura asta a confuziilor zilnice mă întorc spre el stiind ca frământările, justificate sau nu, se vor estompa sub luminile bradului pe care Mosul îl aduce, îl luminează si ne îmbată cu mirosurile lui.
Toronto
Dec 2012 pt. Observatorul
|
Maria Cecilia Nicu 12/21/2012 |
Contact: |
|
|
