2012 - 2013 - Drumu-i lung
La îndemnul Domnului Puiu Popescu - un prieten cu care nu ne-am văzut niciodată fată cu fată, dar îl simt foarte aproape - m-am oprit din drum ca să răspund la ancheta Observatorului. Drumu-i lung si mai am multe de străbătut, cum zicea un cântec si nu strică să facem câte un popas ca să ne adunăm gândurile, să consemnăm ce am lăsat în urmă si să ne gândim la viitor.
M-am asezat asadar pe borna kilometrică si privesc cu mirare în juru-mi întrebându-mă “unde sunt zăpezile de odinioară?” Doar am văzut în viata mea destule troiene ca să stiu ce înseamnă o ninsoare adevărată. Iar în valea unde locuiesc, la nord de paralela 49, în această tară hiperboreană cu ale sale “arpents de neige” ar fi trebuit de mult să fie iarnă. Ne răsfată în schimb o toamnă uitucă care tine treze plantele si zăpăceste păsările migratoare în drum spre binecuvântatul sud. Încălzirea planetei nu mă îngrijorează fiindcă acum 1000 de ani când vikingul Leif Ericson a descoperit Groenlanda trebuie să fi fost cu mult mai cald dacă el a găsit acolo păsuni si păduri întinse. Mă bucur în schimb de vremea blândă care micsorează nota de plată pentru încălzire.
Sorindu-mă în strălucirea după-amiezii încerc să fac bilantul ultimei etape si mai întâi mă gândesc cu strângere de inimă la ceea ce am pierdut pe drum. Anul care ne părăseste mi-a răpit doi dintre cei mai buni si vechi prieteni. Dan Lubenescu a fost geolog, specialist în metale rare, alpinist si participant asiduu la explorările de pionierat speologic conduse de Marcian Bleahu. Era un fotograf talentat dublat de un artizan exceptional care îsi petrecea iarna mesterind cu migală echipament pentru campaniile de teren din vară. El a descoperit zăcăminte valoroase pe care orânduirea bezmetică le-a împrăstiat în vânt. Teodor Nalbant a fost un ihtiolog cum putini a avut România. În meseria lui era un savant si totodată un artist, ilustrându-si lucrările publicate cu desene migălite, de mare frumusete. În ciuda oprelistilor impuse de sistemul politic obtuz a colaborat cu renumite institutii stiintifice aflate pe partea luminoasă a cortinei de fier acestea încredintându-i spre studiere materiale pretioase recoltate de binecunoscutele expeditii oceanografice Challenger, Albatros si Galathea. Înfruntând dificultăti de neînchipuit înpreuna cu mentorul si colegul său Petre Bănărescu au alcătuit a colectie ihtiologică de circa 10.000 de exemplare adunate din întreaga lume care face mândria Muzeului Grigore Antipa din Bucuresti. Cu cei doi dispăruti si cu inginerul Constantin Ignătescu, un alt prieten de suflet, am pornit cândva însufletiti de entuziasmul naiv al tineretii să deschidem noi orizonturi cunoasterii. Fără fonduri, planificare si directive aprobate de sus am initiat cu succes o modestă revolutie tehnico-stiintifică – dăruind o zi însorită României prizonieră în mijlocul glaciatiei socio-comuniste. Dar ca orice minune si a noastră n-a tinut decât trei zile. Ignoranta, invidia si otrava partinică au distrus totul dând prilej unor hahalere să-si facă culcusuri comode din prada furată de care mai profită si astăzi. Odihnească-i Dumnezeu pe cei trecuti în lumea umbrelor unde nu este nici durere si nici dezamăgire.
Nu trebuie să uit că au fost si evenimente plăcute pe cale. La începutul anului Cenaclul Nicăpetre m-a onorat cu Premiul Literaturii din Exil care perpetuează memoria lui Aurel Sergiu Marinescu, cinste pe care am primit-o cu adâncă recunostintă si umilintă. În primăvară devreme, printr-o întâmplare fericită si prin intermediul telefonului, l-am cunoscut pe Profesorul Traian Gărdus din Montreal, poet subtil si om de cultură, un ardelean generos si plin de întelepciune. Apoi am început să colaborez la Observatorul unde mi-am făcut noi prieteni, asa cel putin sper, printre dumneavoastră cei ce cititi aceste rânduri. Revista de idei Origini - Romanian Roots care apare în Georgia (USA) m-a acceptat printre colaboratori publicându-mi la sfârsitul verii un eseu dedicat lui Brâncusi. Revista a fost înfiintată de Gabriel Stănescu, scriitor, filozof si patriot sufletist care nu s-a crutat pe sine si nici nu si-a drămuit resursele proprii investind totul în promovarea culturii românesti si a talentelor din diasporă. Ca să folosim idiomul potrivit “he burned his candle at both ends” părăsindu-ne prematur si lăsând în urmă un mare gol si nenumărate regrete. Din fericire stafeta a fost preluată de sotia sa, scriitoarea Virginia Stănescu care continuă o operă exemplară si unică. În sfârsit, am reusit să termin prima redactare a celui de-al doilea volum al trilogiei la care lucrez de câtiva ani. Fireste că mai sunt multe de finisat si apoi se pune problema publicării: unde si cu ce fonduri?
Si iată-mă gândindu-mă dintr-o dată la viitor. Dar oricâte planuri fac eu soarta lor ca si a mea este în mâna Celui de sus, asa încât ce încropesc aici este numai o listă de dorinte. Doresc deci ca în etapa următoare să public volumul doi al trilogiei si să-l termin pe cel de-al treilea care si el este cam pe jumătate gata. De asemenea doresc să continuu colaborarea mea la Observatorul si la Origini.
Acum însă trebuie să-mi iau sacul si să plec mai departe. Cândva sacul, desi doldora de vise era usor. Multe din vise s-au risipit, pe altele le-am părăsit ca să-mi usurez sarcina, dar sacul devine tot mai greu. Vina este a amintirilor care sunt câteodată grele ca plumbul. Anul trecut cam pe vremea asta am făcut din obligatie si nu din plăcere “o vizită la fruntarii” despre care am raportat în paginile puse laolaltă cu drag si dăruire de prietenul Puiu Popescu. Vă mai amintiti? Acolo am primit prelungirea vizei de sedere, dar nu si data când expirâ. Asa că trebuie să mă grăbesc fiindcă am planuri pentru încă patru sute de ani.
Namata BC
|
Gabriel Watermiller 12/13/2012 |
Contact: |
|
|
