De vorba cu Dustin Hoffman - (The Quartet) Debut regizoral
Cunoscutul actor american dar si de origine romana s-a declarat cu toata seriozitatea ca se considera cetatean al Iasului, deoarece bunicii lui provin de acolo si, deci, ca atare, se simte ca facand parte din comunitatea romineasca din plin. La-m felicitat pentru recunoasterea originei si i-am facut cunoscut faptul istoric despre Dimitrie Cantemir, a carui urmasa - sase generatii mai tarziu – Printesa Eleonora Cantemir pe care am descioperit-o de curand ca locuind in Los Angeles, ar dori foarte mult sa il cunoasca! Desigur ca s-a bucurat si eventual o sa le aranjez o intalnire cu, sau fara publicitate. Dar asta nu-i totul: i-m reamintit de anii petrecuti impreuna la Pasadena Playhouse in renumitul colegiu profesional din lumea cinematografica si a teatrului. De cite ori ne vedem ne amintim cu mare bucurie de „zilele bune” din tinerete si ridem ca doi tineri gata sa incepem clasele din nou!
RA: Merci c-ai venit, Dustin! E bine ca ne vedem mai des zilele astea!
DH: Placerea e a mea! Ce mai faci?
RA: Cum s-o duc, merg pe marginele Hollywoodului pana o prinde si unul din proiectele mele.
DH: Sa-ti fie cu noroc! Cand esti gata, adu-mi la cunostiinta care din ele.
RA: Cu siguranta!! Spune-mi mai bine, ce te face sa alegi un rol mai mult ca altele zilele astea?
DH: Ei desigur e continutul unei povesti, dar si un rol unicat care nu se aseamana cu ce am facut pana acum... adevarul este ca nu sunt multe care intr-adevar sa ma impesioneze asa cum m-au impresionat cele din trecut...
RA: Deci, odata ce-ai jucat in TOOTSIE ca femeie, n-o sa mai repeti...
DH: Depinde cit de traznit e rolul, plus ca la ora asta nu mai am alura!
RA: HA! Esti nostim ca intodeauna! Bravo tie ca nu te-ai schimbat, si eu la fel: refuz.!
DH: Si ce le spui cand t-i se spune ca imbatranesti?
RA: Ah, e simplu: Le zic ca ei imbatranesc iar eu stau pe loc!
DH: Bravo! O sa tin minte asta! Imi place enorm!
RA: Nu te-am intrebat niciodata... e adevarat ca inainte de te-ai inrolat la scoala dramatica fiind intr-o scoala elementara, erai obsedat sa-ti creasca notele si un amic ti-a sugerat sa iei niste cursuri de actorie caci acolo nu puteai sa cazi corigent? Mi-au cazut ochii pe un articol vechi...
DH: E adevarat, doar n-o sa mint...intr-adevar ocazia aceia m-a introdus in lumea teatrului si parca s-a trezit ceva in mine...ceeace m-a adus mai incolo la Pasadena Playhouse unde te-am intalnit, caci daca era sa devin actor, am vrut sa-mi fac un stagiu formal ca sa inteleg ce e valabil si ce nu merge.
RA: Si dupa cum vedem, ti-a priit bine! Si inca cum! Peste 20 de premii si nominatii de la Golden Globes, Oscar, Emmy, People’s Choice, B.A.F.T.A... (apropos, BAFTA premiul Britanic ale carui intiale in romeaste inseamna „Noroc!”, numai ca in acest caz represinta Academia Britanica, in initiale, dupa cum stim!
DH: Ha, nostim! Sa nu uit:pe vremea aceea Hollywood-ul avea in frunte actori ca Rock Hudson, Troy Donahue si altii care aratau splendid, erau inalti, frumosi ca modele de fashion, iar noi eram urati fata de ei, mai ales daca eram scunzi, cum sint eu, de exemplu!
RA: Stop it! Asta nu te-a oprit sa fi un actor mai mult decat foarte bun si recunoscut de industrie si de admiratori, altfel nu numai ca n-ai fi fost recunoscut cu premiile afirmand talentul tau de actor, dar iata ca si judecatorul care a fost de partea ta a amendat din plin cind ai dat in judecata o revista pntru US$5 milioane care ti-a utilizat chipul ca sa-si vanda niste imbracaminte si ai argumentat ca daca ai fi vrut tu sa modelezi, ai fi fost platit bine ca atare.
DH: Adevarul este ca nu era pentru bani ci valoarea a ceva particular pe care cineva are sau s-a nascut cu ea; zarzavagii profita de publicitate fara sa ceara voie ca si cum imaginea noastra ar fi fost proprietatea lor. Pai nu? Si atunci, daca vor sa-o inchirieze ca fatada pentru ca stiu ca-si vor vinde mai bine marfa, atunci trebuie sa platesca pentru aceste drepturi oricat de bogat ar fi cineva. Banii castigati pot fi dati la vre-o societate de binefacere sau de loc, dupa cum e situatia.
RA: Dar sa nu uit, la un moment dat ai avut curajul sa debutezi si ca regizor cu cateva piese pe Broadway...Cum de nu te-ai decis s-o faci si in film?
DH: Dupa cum sti si cred ca ai trecut si tu prin asta, e una sa regizezi teatru, si total alta s-o faci in film sau TV. Comparativ suna cam la fel dar in realitate, o piesa dureaza cateva luni s-o pui in picioare cum vrei tu, iar la film se complica de zece ori si vrei-nu-vrei se duc aproape doi ani iar cand turnezi de multe ori saptamani si luni cate 16-18 ore pe zi continuu si in locatii uitate de dumnezeu, sau daca ai noroc in orase unde traficul e oprit, etc., si cand te astepti mai putin, se intampla cev la care nu te asteptai si trebuie sa improvizezi si cand o zi poate sa coste o suta de mii de dolari sau mai mult, ai o
durere de cap in plus. Si atunci te intrebi dece? Ca actor, sunt chemat pe scena sau pe teren, ma dedau la ce imi place mai mult sa intruchipez un anumit character in care ma pierd, cum ar veni, si apoi ma retrag in lumea normala si cand pot imi iau familia cu mine pe unde calatorim, iar cind nu se poate, sintem singuri la fimari, si nu este deloc amuzant! Poate asta este pretul succesului. Dece sa ma plang ? Viata e cum e si am norocul sa fiu privilegiat intr-un rol continuu care-mi permite sa ma deghizez si sa intru in pielea altora incercand sa intepretez felul lor de a fi, ceeace de multe ori nu-i usor de loc caci pe masura ca intri sub pielea lor, cu atat mai mult descoperi ca partea umana a lucrurilor e chiar foarte complicata si trbuie sa te adaptezi si sa redai nuantele respective. Iarta-ma, vorbesc prea mult !
RA : Da de unde! Interesant este ca de cate ori ne vedem apare cate ceva nou din viata ta... probabil si din cauza unor experiente noi.
DH : Asta asa e ! Plus ce mai inventam noi insine sau paparazzi inventeaza despre noi si daca exagereaza trebuie pedepsiti.
RA : Corect ! Si pentru-ca veni vorba... te-ai mutat din New York la Los Angeles cu toata firma si familia ; ce te-a determinat cand stim ca New York-ul e mult mai vibrant din punct de vedere cultural?
DH : Adevarul este ca e mai usor de trait in California ca anotimp, in mod special, si cum nu mai sunt foarte tanar...plus ca Hollywood este totusi Hollywood - capitala filmului unde se iau deciziile si se determina politica studiourilor, asa ca...
RA : Asa ca imi pare bine c-o sa ne vedem mai des, sper !
DH : Fara doar si poate, mai ales daca ai un proiect bun pentru mine.
RA : Iinainte insa de ne despartim, sunt curios... fara doar si poate ai devenit un actor excelent care chiar daca subiectul filmului este mijlociu, tu te-ai evidentiat si ca dovada ti s-au acordat tot felul de premii...
DH : Ei, nici chiar asa!...
RA: Ba da, ce-i drept e drept... Ai filme care si azi sint in inima mea, si nu sint singurul: The Graduate, Midnight Cowboy, Tootsie, Kramer v. Kramer, Rain Man si probabil inca cateva care-mi scapa momentan... Dece crizi ca tocmai astea?
DH: Adevarul este ca in afara de continutul extraordinar ca poveste si regie, mi-au dat posibilitatea sa intruchipez niste caractere total diferite, iesite din viata de toate zilele, si am reusit sa le redau intocmai, caci altfel nu ar fi last asemenea urme si sentimente. Ce mai pot sa iti spun, ma contopesc in ele cu ardoare, cu pasiune, in toate instantele. Faptul ca rolurile acelea au patruns mai mult decat altele, probabil au atins o coarda de umanitate care a rasunat mai mult la cei care au vazut filmele astea in particular. Sigur ca am si eu sentimente similare la cateva roluri speciale printre care si acestea, dar sti cum e, fiecare cu sensitivitatile lui.
RA: Nici nu ma asteptam la altfel de raspuns. Cred ca si subiectele filmelor respective cat si cercetarile pe care un actor le face ca sa intre sub pielea rolulului respectiv ti-au facilitat o intelepciune mai aparte pe care ori care actor dedicat o castiga. Corect?
DH: Da, daca esti un actor dramatic dedicat pe de o parte si ca om cu a carui perspec-tiva, mai ales in zilele de azi, trebuie sa-ti mentii luciditatea ca sa poti reveni la realitea in care traiesti.Unii o pot face, iar altii raman scufundati in mentalitatea rolului in care au penetrat si se intorc acasa epuizati. Dar asta depinde de DNA-ul fiecaruia. De aceea se merge si la scoala ca sa te antrenezi cu tehnica necesara sa poti sa-ti iesi din piele si sa reintri cand e cazul.
RA: Si la tine cu este?
DH: Si asa, si asa...depinde de roluri.... intr-un fel este experienta profesiei si antrenamentul care dicteaza, dar daca ti-ai faurit o disciplina riguroasa, ajuta enorm!
RA: Dragul meu Dustin, esti o bomboana de...actor si-ti multumesc ca de obicei pentru timpul acrodat!
DH: Si eu la fel, caci altfel cum as putea fi votat pentru Golden Globes?! Glumesc...
RA: Lasa ca stiu cand glumesti si cand nu si cat de sugubat esti din fire.
DH: Vezi c-a meritat sa fim la scoala impreuna? HA! Ai grija de tine si nu uita daca ai o poveste buna de film sa mi-o trimiti.
N.O. Restul interviului in forma tiparita din 15 dec a.c.
|
De la Ray Arco, corespondentul nostru din Hollywood 12/12/2012 |
Contact: |
|
|
