Valiza cu bani - fragment din romanul " Priveghiul "
De la București, nevasta lui Ionel al lui Duran primea vești din ce în ce mai triste : Am făcut rău, femeie, că am venit aici, nici nu știi tu ce iad este în acest oraș, am sărit din lac în puț, venii din război să mor aici ! Vin ale dracului blestematele alea de avioane anglo-americane și ne pisează ca pe iepuri. Eu ca eu, c-am trecut prin viață, dar ce fac cu fata asta pe care-am rupt-o de acasă s-o aduc aici la școală. De bine de rău am înscris-o la Gimnaziul Unic Filipescu, dar trebuie s-o țin mai mult acasă , mi-e frică s-o las să se ducă singură la școală tocmai din Militari, să trverseze Bucureștul cu tramvaiul. A venit eri un bombardament de a întors Bucureștul cu susul în jos, mi-a venit să și râd când striga un țigan din Ferentari :,, mooo, american, mai acana cu bombardeaua că mi-ai stricat șandramaua ! și cum s-a nimerit că tocmai pe casa lui a căzut bomba și i-a făcut-o praf. Stau blocurile dărâmate cu gurile căscate spre cer și liniile tramvaielor făcute armonică, ruine peste tot și oameni înnebuniți de frică și mașini și trăsuri aruncate peste clădiri și crucea roșie nu mai prididește cu căratul la morgă; mor oamenii asfixiați în adăposturi, mor pe stradă, mor pe sub dărâmături, mor și în tramvaie, aici târfa de moarte e peste tot. N-am hârtie să pot să-ți povestesc ce este aici, noaptea asta sunt în post la Primăria capitalei că m-a mutat de la Patru- verde, și-am să-ți scriu mai mult și să-ți povestesc și ție una: alaltăeri eram în post la primărie și pe la nimiezi era o căldură de curgea nădușala de pe om, ăștia marii și-au luat valea cu bombardamentele astea. Bucureștiul a rămas pustiu și eu stam pe scaun, mă gândeam și eu așa ca prostu cam ce zi este, se apropia leafa și promisesem și eu că vă trimit prin Păsărică ceva parale, niște zahăr și alimente. Că zicea Păsărică să vină acasă să vadă ce face cu pământul ăla, îl mai ia sau nu-l mai ia că i-a dat vorbă cocoana Câmpineanca să vină că mai lasă din preț. Era zi întâi, leafa cam acu venea
și cum stam eu așa și mă gândeam, mă pomenesc cu unu Praporică din Dudești: ,,Să trăiți dom sergent!, ,,Să trăiești Praporică!, zic eu și tocmai mă întrbam de ce dracului n-o fi stând ăsta acasă pe zăpușala asta.
Și-i zic:,,Încotro Praporică pe vipia asta? ,,Păi nu știi dumneata, dom sergent, că pe țigan nu-l găsește moartea niciodată acasă?-zice el. ,,Să nu furi Praporică din casele oamenilor că e păcat ,băă, e păcat de la Dumnezeu și legea e lege, dai de dracu! ,, Eu, dom sergent? Să fur eu ? Neam de neamul meu n-a avut obiceiul ăsta !. și cum termină el vorba, se-auzi din senin, întâi mai încet, apoi din ce în ce mai tare urletul sirenelor. ,,Iar fac ăștia exerciții de alarmă !- își dădu cu părerea Praporică. Mie parcă mi s-a înfipt un cuțit în inimă
și mă întreabă Praporică :,, da ce dom sergent ți-e frică de moarte ? ,,Mi-e frică, Praporică, eu am mai trecut prin prăpădul ăsta! ,,și dacă vin,ce, dom sergent, o moarte are omu și-o gaură-n c
N-a trecut mult și-au început să claxoneze mașinile, tramvaiele, trăsurile pline ciopor de oameni, goneau toate spre marginea orașului, era o învălmășală de nedescris. ,,Noi ce facem dom sergent ? Eu n-aveam voie să-mi părăsesc postul, aveam un adăpost la subsol și în caz de urgență mă băgam acolo. ,,Păi ce să facem ? tu poți să pleci, dar eu
Praporică ăsta era un hoț, după ce plecau toți din oraș, el da iama prin locuințele oamenilor și le lua tot ce găsea și le vindea în tancioc.
Nu trecu mult după învălmășala asta că începură avioanele să urle, un urlet greu de oțel, ieșit parcă din fundul pământului. În tăcerea acelei zile de vară care se așternuse peste tot, urletul lor era însăși moartea strecurată în sufletul fiecăruia. Și Praporică trist cu capul în jos : ,,Astăzi s-or duce spre Ploiești, dom sergent ! ne-or ierta dom sergent, -repeta el cu capul pe cer .,, Să te audă Dumnezeu !- zisesem eu cu gândul acasă la voi și la fata aia pe care o lăsasem acasă la cumnatu-meu
Și-ncepură primele salve de artilerie pe centură, scurte, înfundate, trăgând parcă în baloți de vată, fluierau, piuiau ,urlau și se spărgeau undeva pe cer. Apoi au început să cadă bombele, la Cățelu , la Spitalul militar, la Scoala superioară de război, pe Panduri
Praporică ieșise în stradă, jucând și cântând : ,,La Cățelu, la Cățelu/ S-a-mbătat aseară Mielu
Juca și cânta cum fac țiganii de mahala în mijlocul străzii pustii și eu priveam la el din ușa Primăriei și-l strigam : ,,Praporicăăă ! Măiii Praporicăăă ! Îmi venea să mai și râd de el cu moartea în spinare. Că-mi povestise cum se-mbătase el de bucurie că-și găsise iubita, pe Jeni Marmeladă, cică fusese arestată în Piața Matache pentru furt de la negustori, o cunoșteam și eu, era o țigancă durdulie, frumoasă, ocheșică, plină de aur din cap până-n picioare.,, Îmi dam viața pentru ea dom sergent !-îmi povestea el. Mielu Praporică fugise la ea, o luase în brațe și-o întrebase : ,,Ai scăpat ? și când Mielu Praporic cânta refrenul în mijlocul străzii a venit o bombă așa din senin și a căzut lângă el ; în clipa aceea eu am închis ochii și-am tras ușa, mă năpădise praful, și când i-am deschis, am văzut capul lui Praporică și cu o mână agățate de gardul Cișmigiului, rânja, rămăsese cu acel refren pe limbă și rânja
Treba asta s-a petrecut așa într-o fracțiune de secundă pentru că imediat a trecut o mașină în fugă prin fața Primăriei și-am văzut cu ochii mei cum a căzut o valiză din porbagaj drept în mijlocul străzii. Eu am coborât repede scările și-am luat valiza, pierzând pe Praporică din vedere. Am pus valiza jos lângă mine și ascultam urletul bombelor care acum trebuie să fi căzut pe Gara de Nord. După ce se mai potoli prigoria ce zic eu: ,,ia să dechid eu valiza să văd ce e în ea
-Și ce credeți, fraților că era?- îi întreba el pe prieteni când se întâlneau la Carul cu bere.
-Ce dracu putea să fie ?- îi lua Leu vorba din gură.
-Bani, băăă, era plină cu lire italiene !- le spunea el încet, conspirativ. Lire italiene, da,da, era tixită cu lire italiene
și aruncai pușca, fraților, cât colo, pusei chipiul pe masă, scosei batista din buzunar să mă șterg de sudoare că transpirasem tot. Mă luase așa un tremurat la gândul că tot bănetul ăla o să fie al meu. Ia , uite, Doamne, cum iese norocul în fața omului,mă guduram eu pe lângă valiză, și mă gândeam ca prostul ce să fac eu cu atâta bănet. Prima dată mi-a venit în minte să iau casa lui Traian Pisică, casă mare cu șase camere, apoi pădurea cocoanei Câmpineanca și cu pământul
o sută, două sute de hectare, nu mai conta câte
De acum voi fi și eu cineva acolo în sat, nu voi mai fi Ionel al lui Duran, voi fi domnuIonel, voi sta și eu la rând cu Câmpineanca, cu Dinu, cu Ilie învățătoru,cu Ghică Popescu, cu Nae Sterescu
Apoi ce-mi vine mie : să-l dau dracu de sat căci neam de neamul nostru tot cu râtul în pământ a stat, nimeni nu s-a îmbogățit de pe urma pământului, boierii de ce-l vând ? simt ei ceva, nu se poate, că ei sunt oameni deștepți,mă găsii eu mai cu moț să cumpăr pământ
Cu banii ăștia aș putea să mă duc în lumea mare, unde nu sunt nici războaie, nici lume rea
Auzise și el de America, să se ducă-n America, nu pleacă toți în America și acolo se fac oameni ? Ce, el cu acest geamantan de bani nu s-ar face om? și se văzu cu nevasta și cu cei trei copii pe un transoceanic, alunecând pe ape, spre țara fericirii. Toți erau îmbrăcați în alb, nevasta lui, țăranca lui de acolo din sat, într-o rochie de crep-saten, foșnind ușor în bătaia vântului, cu decolteurile largi ca demoazelele din lumea mare, și copiii-ăștia cu băști bleomaren și uniforme albe de marinari, și el la fel, într-un costum alb de camgăr englezesc, cum se putra Câmpineanu , când era flăcău ; să umble chelnerii sau picolii pe lângă ei și să le aducă fel de fel de mâncăruri și băuturi și lapte de cuc acolo în compartimentul lor
și-apoi să vadă țări și orașe și lumea largă, mări și oceane, California, sau Copa Cabana
Fulgerător îi trecu și o idee năstrușnică prin minte : să se ducă și el o dată la Crucea de piatră, Leu, al dracului, cu leafa mai mică ca a lui și se dusese ; frati-său, Ioviță, la fel. El mai prost i-o ducea toată Gigei, na , femeie, banii,uite-i
Se opri câteva clipe din gândurile lui. Bombele nu mai cădeau, nici avioanele nu se mai auzeau, o luaseră spre Ploiești sau se descărcaseră și-o șterpeliseră la casele lor. Tremura și-i curgea întruna nădușala de pe el, i se făcuse frică de atâta liniște
Privi pe ușă, capul lui Praporică era parcă o sperietoare de ciori pusă pe gard, mâna-i căzuse jos pe caldarâm și era plină de moloz, restul corpului parcă intrase în pământ, se amestecase probabil cu pereții dărâmați și se făcuse chisăliță. Apoi își reluă iar gândurile lui frumoase
Auzise de Coasta de Azur, îi povestse și lui nevasta unui inginer care fusese acolo, se va duce și el acolo să vadă și să vină să le povestească ăstura, lui Leu, lui Ioviță, lui Radu și cu cine s-o mai întâlni el, ce minuni, să vadă și ăștia că e om umblat, nu e un prost așa cum îl cred ei.
Iar privi pe stradă, din pământ și din moloz ieșau nori de praf prin razele soarelui. Se auzi un sunet care-l trezi definitiv din gândurile lui. Era alarma, anunța că s-a terminat bombardamentul pe ziua aceea. Apoi forfota de dinainte, în sens invers, căruțe, mașini , trăsuri, tramvaie se înghesuiau printre dărâmături să-și facă loc, oamenii, ciorchini pe ele, înjurau, blestemau, plângeau, ambulanțele cărau la morți, claxonând înnebunite printre mulțime
După acestă alarmă trebuia să apară și țiganu-ăla de Praporică, dar nu va mai apărea, capul lui va rânji ce va mai rânji sus acolo pe gard și adio lume, oare Jeni Marmeladă o fi auzit ? o fi știind ea unde este el acum ? O s-o întâlnească el și-o să-i povestească toată pățania
Mulțumi lui Dumnezeu că scăpă și de data asta de nenorocire și-l întreba pe Praporică: ,,mâine cine-ți va mai lua locul, domnule Praporică? Azi trec cioclii, te buzunăresc și te duc la morga, te-amestecă cu toți morții și te fac cenușă, praf și pulbere
O lacrimă, apoi alta, căzură, lunecară pe obrajii lui încinși, după care îl apucă un tremurat, ce era cu el, îl trăsese curentul, privi spre Cișmigiu și își aminti de pădurea lui de acasă, cumpărată proaspăt de la Eliza Câmpineanu, ce bine ar fi fost acolo în răcoarea ei, pentru ea dăduse mahmudelele rămase de la bătrână-său, Duran, și loturile de pământ din Tudoria
Scoase batista și-și șterse fața
Ce căuta el aici în București, în brambureala asta ? De ce dracului nu rămăsese el acolo în satul lui să stea cu nevasta și copiii ?
Cineva îl apucă de mâneca vestonului și-l trezi din visurile lui : ,,domsergent !, dom sergent ! Se uită în dreapta lui și văzu un om aproape nebun cu fața desfigurată, părul vâlvoi și ochii scoși din orbite, hainele erau făcute praf pe el și plângea și se văicărea. ,,Ce-ai, omule, -âl întrebă el restit, crezând că e vreun nebun scăpat de la spitalul nouă- ce ai ? ,,Monsenioreee !- striga ăla cu ochii bulbucați- una valiza degli ambasada italiana, lire ,monseniore, leafa la ambasada italiana
La început nu pricepu ce vrea străinul , dar când auzi de valiză, se schimbă la față ; deodată i se spulberaseră toate visurile lui
Ia, uite, domne, ce prost fusese, nu putea s-o pitească și el undeva?... Se ferise de așa ceva că era pericol dacă te prindea cu lucruri dosite, legea era clară, îl mânca pușcăria, asistase la două astfel de procese la Tribunal când doi gardieni fuseseră condamnați pe viață
Sergentul își schimă trist privirea de pe acel om pe valiză și tăcu. Necunoscutul, văzând valiza, a sărit ca un nebun pe ea, îl îmbrățișă pe sergent, îngenunchease în fața lui și plângea în hohote de bucurie. ,,La pușcărie, la mine dacă nu găsit- repeta el- la pușcărie, monseniore
eu secretarul la ambasada italiana
,,
Tu-vă mumele voastre de secretari, înjură sergentul, de data aceasta scos din pepeni,
tu-vă mumele voastre de căscați, de ce n-aveți, mă, grijă de bani ? Aruncați banii pe străzi și-apoi umblați după ei cu gura căscată ! Lăsați amărâți de ăștia ca mine să viseze, le dați speranțe, iluzii, și-apoi vii tu cu ambasada ta Italiană
,,Grația
grația
- repeat străinul
,,Nici-o grațiere, eu n-am nevoie de grațierile tele, ia-ți valiza și du-te dracului unde vei vedea cu ochii
Străinul desfăcu valiza, se repezi într-un teanc de bancnote și-i întinse sergentului ca drept mulțumire o mână de bani. ,,Nu-mi trebuie nici-un ban !- sări sergentul ofensat- ia-o și du-te, pleacă să nu te mai văd ! N-am nevoie de lirele tale, striga el cât îl ținea gura, lasă-mă sărac și curat, dă-i drumul de lângă mine mai repede, ai înțeles ? și luă teancul de bani și i-l aruncă în valiză. ,,Grația, grația
-repeta străinul cu valiza în mână, coborând scările primăriei. Sergentul puse capul în jos urmărind pe străin cum coboară și tăcu minute în șir, închinându-se la Dumnezeu că-și spălase sufletul de toate necurățeniile pe care i le adusese acei bani, de toate gândurile rele și de visele prin care trecuse. Când ridică ochii, Praporică tot acolo era, nu-l luase nimeni, sta pe gard agățat ca o brezoaie pusă să sperie ciorile, rânjind la trecătorii grăbiți
Sergentul se așeză pe scaun obosit, își scoase bastista din buzunar, se șterse de nădușală și rămase buimac clipe întregi. Rămăsese așa ca o stană de piatră privind spre Cișmigiul înnegrit care de-abia se zărea de praful ridicat în slăvi de bombele căzute peste clădirile din apropiere. Capul lui Praporică stătea ca un trofeu al ignoranței și-al absurdului înfipt în grilajul gardului cu ochii spânzurați pe cerul cenușiu. Se făcuse liniște, parcă tot orașul intrase în pământ
Ce căuta el aici? Să fie Leu al dracului că el îl pusese la cale să vină în București! El , țăranul care-și muncea pământul liniștit, alături de nevastă și de copii, să vină la București să se pricopsească! și dacă nu venea acum poate că lupta prin Tatra lângă rus până la victoria finală
Să fie al dracului și Hitler când se sculă el să facă războiul ăsta! Că dacă nu era Hitler poate că trăia și el fericit cu nevasta și cu copii la casa lui
-Să trăiți, dom sergent!- îl trezi un om din visele lui.
-Să trăiești și dumneata! Ce dorești de la mine?
-Dați-mi voie să dau un telefon de la Primărie că am nevasta moartă lângă Caru cu Bere
A atins-o suflul unei bombe și-a dat-o cu capul de zid
! A murit săraca
Omul plângea. I se scurgeau lacrimile pe obraji șI tremura tot.
-și cui să-i dai telefon?
-Are un frate prin Ferentari, să vină s-o ia cu vreun car mortuar
Eu nu pot s-o părăsesc!
--Dă, măi, omule, vaide capul tău
Vaide capul nostru
|
Ion Ionescu-Bucovu 12/8/2012 |
Contact: |
|
|
