Atitudini : Moduri de comunicare
Pentru noi pare logic, odată veniti într-o tară străină, să purcedem la a-i învăta limba. Românii, la doar trei săptămâni după strămutare, complet lipsiți de inhibiții, ciripesc orice grai lăsat omului. Iată încă o calitate incontestabilă pe care, de bună seamă, poporul nostru o are: nu suntem un popor taciturn. Parcă ne-am fi născut cu dictionarul în mână! Franceza, italiana, spaniola, portugheza, chiar şi latina veche, fireste că n-au nicio scuză, fiind romanice. Dar e ceva de mers pe terenul altora până atingi stadiul de profesionist. Si, mai presus de toate, bogăția de cuvinte pe cap de locuitor nu implică automat si garanția unei bune înțelegeri. Ca peste tot, se aplică si aici regula ”întâi calitate, apoi cantitate”. Pe vremea cenzurii comuniste, în anii optzeci, au fost scoase din circulatie amplificatoarele care îngăduiau vizionarea televiziunii de la Sofia. Românii, nu s-au dat bătuti. În loc să vizioneze, au început să asculte televiziunea bulgară. Oamenii au început să învete bulgăreşte. Manualele de bulgară se vindeau pe capete. Ce vrei mai mult dovadă de talent poliglot?
Nu sunt multe natiile care se pot lăuda cu exegeti ai altor limbi în propriile rânduri, dar una e sa creşti înconjurat de o limbă, mergând la şcoală într-o tară străină, iar alta e însă să emigrezi gata educat, cum au făcut-o Emil Cioran, Mircea Eliade sau Alexandru Ciorănescu. La scurt timp, îi ajutau pe localnici să-si înțeleagă mai bine propria limbă, devenind profesionisti desăvârsiți în lingvistică si literatură comparată. Nu arareori au contribuit la cercetarea altor idioame mai abitir decât la cea dedicată limbii materne. Si am dat aici doar trei nume de specialişti, după care si-ar linge degetele cele mai vestite Universităti din lume.
V-ați întrebat de ce intelectualii nostri din exil se specializează tocmai pe literatura comparată? În fond, e o nisă de cercetare greoaie si migăloasă. Nu cumva tocmai pentru că nouă nu ne e greu să facem ceea ce altora li se pare aproape imposibil: să citim, să vorbim, să judecăm si să ne articulăm în mai multe limbi deodată? Ar mai fi ceva: când mai nimeni nu se oboseste să citească literatura noastră, nu ne rămâne decât să-i citim noi pe ceilalți, ca să aflăm unde ne e locul în tabloul general. Dar de ce atunci nu sunt poliglote si alte popoare, cu limbi cu răspândire modestă? De ce spre exemplu în Polonia, se vorbesc atât de puține limbi străine? Oare filmele americane si franceze sunt dublate sincron la ei la TV? Sau poate pur si simplu programa lor scolară nu include franceza sau engleza?
Iată ce scrie în internet un emigrant român, legat de dificultătile inerente la stabilirea în străinătate: „În Australia mi-a fost greu mai ales în ultimele luni, când am avut cele mai dificile momente, clipe în care mă simteam foarte singur. Noii mei prieteni de aici au fost alături de mine şi m-au ajutat, am descoperit ce înseamnă solidaritatea bazată pe aceeaşi limbă. Faptul că, într-o tară străină poti vorbi în limba ta nativă cu cineva, te apropie de acea persoană iar relatiile de prietenie se construiesc foarte uşor.” Aha, m-am mai linistit. Deci tot limba maternă rămâne pe primul loc.
Cu toate acestea, fiind nițel ... străină limba de adopție, uneori tentează să spunem mai mult decât e nevoie. Pe alocuri, doar de dragul de-a vorbi, uităm până şi mesajul propriu-zis. Românul salutat reglementar cu „How are you?”, sau „Wie geht’s?” tinde să se lanseze în descrieri ample ale vietii sale de familie, cu detalii picante despre starea de sănătate a membrilor ei, în loc să răspundă politicos şi laconic „fine, thanks” sau, simplu, „Gut”. „Ce treabă ai matale să ştii cum e ziua mea?”se pare că i-ar fi ripostat un german morocănos unui român perplex, ca răspuns la un „Bună ziua!” lăbărțat. Concluzia mea, cel putin în ce priveşte limba vorbită, este că românii sunt mai sprinteni decât mai toate celelalte „popoare migratoare”.
E o dovadă de istețime că ne place să comunicăm, chiar dacă uneori ne mai ia gura pe dinainte. Din păcate, în toate culturile lumii, înțelepciunea se asociază mai degrabă cu vorba cumpănită decât cu logoreea. Conversând ne putem oferi sansa de a rezona cu oamenii din patria de adopție, dar condiția este să nu uităm că schimbul de informație merge în ambele sensuri, implicând si ascultarea. Pentru o vibrație la unison, se recomandă reducerea precaută a volumului si, la răstimpuri, a se învârti preventiv butonul acordului fin.
|
Gabriela Călutiu Sonnenberg 12/6/2012 |
Contact: |
|
|