Traditii la sarbatorile de iarna
"C-asa-i legea din batrani Din batrani, din oameni buni"
"Datinile, povestile, muzica si poezia sunt arhivele popoarelor: cu ele se poate reconstitui trecutul intunecat. (...) Dintre diferitele neamuri raspandite pe malurile Dunarii, nici unul nu are, ca neamul romanesc, o poezie populara atat de variata, atat de frumoasa si atat de strans unita cu amintirile antichitatii". (G. Dem. Teodorescu - Colinde - din marea opera "Poezii populare romane" - Editura "Universala" - Alcalay & Co 1936 - pag. 3) "Numele romanesc si slav, colinde, deriva de la calendae Januarii. Timp de secole, autoritatile eclesiastice au incercat sa le extirpe, dar fara succes (In 692, Sinodul din Constantinopol reitera interdictia in termeni foarte aspri). In sfarsit, un anumit numar de colinde au fost «crestinate», in sensul ca au imprumutat personaje si teme mitologice din crestinismul popular". (Mircea Eliade - Istoria Credintelor si Ideilor Religioase - vol. III, Editura Stiintifica si Enciclopedica - 1988, pag. 233)
Florile dalbe
... Si mai ales in iarna asta lasati copiii sa colinde, - Sa nu se'nchida nici o poarta in prejma lor, si nici un semn Sa nu-i opreasca din curatul si sfantul datinei indemn, - O, mai ales in iarna asta lasati copiii sa colinde!... Cand argintiile lor graiuri vor ingana "Florile dalbe" Ganditi-va ca nu e data inchipuirii omenesti O mai aleasa intrupare de sol al vrerilor ceresti, Cu argintatele lor graiuri cand vor canta "Florile dalbe"
(Elena Farago - din Calendarul Ligei - 1908 - Bucuresti "Minerva" Institutul de Arte Grafice si Editura, pag 29)
Sorcova
Sorcova Vesela, Sa traiti Sa'mbatraniti, Ca un mar, Ca un par, Ca un fir De trandafir, Tare ca piatra Iute ca sageata Cate pietricele Atatea mielusele, Cati bolovani, Atatia carlani, Cate cuie sunt pe casa, Atatia galbeni pe masa.
Colinde - strigate colindatorilor
Ia sculati boieri sculati Florile dalbe, Priveghind va bucurati, Si va sculati slugile De maturati curtile S-aprinde-ti facliile Ca va vin colindatori Noaptea pe la cantatori. Nu va vin cu nici un rau Ci v-aduc pe Dumnezeu Mititel si-nfasetel Curge mirul de pe el. Fasa dalba de matasa Dumnezeu in asta casa.
(din volumul: Colinde - Editie ingrijita de Ileana Ene - Editura Muzeul Literaturii Romane - Bucuresti - 1997, paginile 32, 33 - 19)
Colind de fereastra
Florile dalbe, Ler de mar, scoala, scoala, ici domn bun, si fa focul mare, mare, si-mi aprinde-o lumanare si-o lipeste'ntre icoane. 'Ntinde masa 'n toata casa, peste masa, grau revarsa ca ti-au venit juni d'ai buni, juni d'ai buni colindatori, sa-ti colinde si sa-ti cante si tie si fetilor: feti frumosi s'or pomeni si pe noi ne-or darui cu daruri de la parinti cu un colac de grau curat cu colacul lui Craciun pe fata colacului plata colindatului Buna vremea'ntr'asta casa la boieri ca dumneavoastra.
(G. Dem. Teodorescu - Colinde - pag. 19, 20)
Colindul Craciunului
Asta seara-i seara mare, florile dalbe, seara mare-a lui Craciun, florile dalbe, cand s-a nascut Domnul bun, florile dalbe, Noi umblam sa colindam p'asta noapte'ntunecoasa. Pe carare-alunecoasa nemeriram l'asta casa, l'asta casa, l'ast domn bun. domnul bun, jupan (cutare) el, de veste cum prindea inainte ne iesea c'un clondir plin de rachiu: cu clondirul d'a dreapta cu paharul d'a stanga; din clondir turnandu-ne, din gura graindu-ne: - voi, patru colindatori, va alegeti doi din voi, doi din voi mai tinerei, si sariti in cea gradina: rupeti fir de calomfir s'o stebla (manunchi n.n.) de busuioc treceti, mergeti la fantana. la fantana lui Iordan; muiati fir de calomfir si steble de busuioc si-apoi mergeti colindand, doi pe urma botezand; stropiti casa, stropiti masa, stropiti feti (fete n.n.) de coconi creti Coconi creti s'or pomeni, mai frumos ne-or darui, cu daruri de la parinti; stropiti feti de fete mari: fete mari s'or pomeni, mai frumos ne-or darui cu mahrami grele de fier; stropiti feti de cei batrani: cei batrani s'or pomeni, mai frumos ne-or darui c'un colac de grau curat; pe colac vadra de vin, fie galbenul deplin, c'asa-i legea din batrani, din batrani, din oameni buni. Buna vremea'n alte case, La multi ani cu sanatate ca-i mai buna decat toate.
(G. Dem. Teodorescu - Colindele din marea opera "Poezii populare Romane", pag. 14-16. Colind "mare si primordial" scris dupa "raposatul meu tata in anul 1865)
Plugusorul
Hai, hai, plugusor cu doisprece boi... Hai, hai! Plesniti mai! Hai, hai! Plecaram intr'o sfanta joi cu plug cu doisprece boi: boii dinainte cu coarnele poleite, boii din mijloc, cu coarnele de foc. boii de la roate cu coarnele belciugate boii streinei in coade codalbei sa aiba (cutare) parte de ei. Trosniti, mai! Hai, hai! Deci, cu plugul ferecat, cu cateni de fier legat cum este bun de arat, noi juni cu ai batrani iesiram la campul mare cam in rasarit de soare, si pamantul masuraram. masuraram si-l araram: joile vaile, miercurile gropile, c'asa n'erau locurile. Dupa ce-l araram, il graparam si grau curat semanaram: grau de vara far'secara, sa rasara 'n primavara. Trsniti, mai! - Hai, hai! Sa ne vie cu izbanda ast an, cu mare dobanda! Piara din noi viclesugul Si soseasca-ne belsugul! Plesniti, mai! - Hai, hai! Si apoi, mergand la luna, la luna, la saptamana sa vedem cum ne da mana, ne minunaram si mult bucuraram, cand il priviram si-l gasiram in paiu, ca trestia, in spic ca vrabia si'n bob ca mazarea. Plesniti, mai! - Hai, hai! Merseram la targurele, cumpararam fier s'otele si facuram secerele pentru noua nepotele. Unii-l secerau, altii snopi faceau, din snopi claie minunata de mult norod laudata. Dupa ce-l seceraram, il treieraram, cu opt jugani juganiti, tot sufland de osteniti; pe unde calcau pietrele sdrobeau. si ca ziua luminau. Dupa ce-l treieraram, il vanturaram. si'n saci il bagaram: sacii in car am urcat cu toti la moara am plecat, Trosniti, mai! - Hai, hai! Hodoronc... tronc... ajunseram la scoc si gasiram morarul la foc - Frate morar, mai macinar, am venit sa macinam, roata morii sa-ti spalam! Iar el, cam ne'mbracat mana sub moar-a bagat si tarata saraciei o dete'n gura vijeliei, iar cu tarata uricioasa fugi si iarna lenevoasa. Trosniti, mai! - Hai, hai! Si macinaram Si caru'ncarcaram, si sosiram la asta casa pe care belsugul n'o lasa, si sosiram l'asti oameni bogati de daruri sfinte'ncarcati. Am mai ura, am mai ura, Dar nu stem de ici colea, ci suntem de la munti unde sunt fratii multi unde paiul de grau e mic si Romanul e mult voinic Trosniti, mai! - Hai, hai! Pamantul este cam uscat, fiarele ni s'au mancat; pamantul e cam gloduros si fiarele ni s'au cam ros, si veseli acum asteptam drept osteneala ospat sa luam.
(G. Dem. Teodorescu - Vasilica, Plugusorul, Oratii de nunta, Paparudele si Caloianu. Editura "Universala" Alcaly & Co Bucuresti - Biblioteca pentru toti - Nr. 1417-1418 - pag. 12-15
Sarbatorile de iarna si obiceiurile specifice
Sarbatorile si obiceiurile populare, grupate in preajma solstitiului de iarna (20 decembrie - 7 ianuarie), poarta numele generic de sarbatori de iarna. Perioada este deschisa si inchisa de sarbatori prefatate de ajunuri, atat Craciunul, cat si Boboteaza, si intersectate la mijloc de noaptea Anului Nou. principalele sarbatori ale ciclului de iarna - Craciunul, Anul Nou, Boboteaza - au functionat de-a lungul vremii ca momente independente de innoire a timpului si de inceput de an. Romanii folosesc, pe langa calendarul oficial, recunoscut de stat si Biserica, un calendar neoficial - calendarul popular - creat de popor si transmis folcloric. Spre deosebire de calendarul bisericesc oficial si de calendarul civil, care constituie un simplu tabel al zilelor grupate pe saptamani si luni, calendarul popular indica timpul optim pentru arat si semanat, pentru petit si logodit, pentru mostenirea stramosilor sau aflarea ursitei etc. Sarbatorile si obiceiurile populare, care au loc in decurs de o zi sau de mai multe zile, diurne sau nocturne, cu data fixa sau mobila, dedicate divinitatilor calendaristice, oamenilor, animalelor, pasarilor, plantelor, fenomenelor terestre si cosmice sunt cunoscute si respectate, in unele zone etnografice, pana astazi. Unele au preluat numele sfintilor crestini, altele nu au nici o legatura cu crestinismul ("Caloianul", "Paparuda", "Dragaica" etc.) sau sunt pe cale de a fi asimilate, precum Craciunul, de crestinismul carpatic. Divinitati mostenite de la substratul autohton, trac si greco-dac, cele imprumutate si similate de la greco-romani si popoarele orientale, cat si creatiile mitice stramosesti si romanesti alcatuiesc un original panteon.
Ignat este divinitatea solara care a preluat numele si data de celebrare a Sf. Ignatie Teofanul (20 decembrie) din calendarul ortodox, sinonim cu Ignatul Porcilor - in zorii zilei de Ignat se taie porcul de Craciun - si cu Inatoarea. Potrivit calendarului popular, Inatoarea, reprezentare mitica a panteonului romanesc, pedepseste femeile care sunt surprinse lucrand (torc sau tes) in ziua de Ignat. Animalul sacrificat in aceasta zi este substitut al zeului care moare si renaste. Impreuna cu timpul, la solstitiul de iarna. In antichitate, porcul a fost simbol al vegetatiei, primavara, apoi sacrificiul lui s-a transferat in iarna.
Colindatul este un scenariu compus din texte ceremoniale (colinde), formule magice, dansuri, gesturi, interpretat in casa, pe ulite, de o ceata sacra. In calendarul popular, acest fenomen apare sub diferite denumiri zonale in perioadele solstitiului de iarna. ("Steaua", "Plugusorul", "Sorcova"), echinoctiului de primavara, solstitiului de vara si echinoctiului de toamna. Colindele transmit urari de sanatate, rod bogat, implinirea dorintelor in noul an. Colindatul este cea mai raspandita traditie a romanilor. Cand persoanele colindate nu primesc colindatorii, inchid usile sau nu ofera daruri, efectele magice sunt opuse, ei incalcand regulile acestui obicei.
Craciun este un zeu solar, de origine indo-europeana, specific teritoriilor locuite de geto-daci, indentificat cu zeul roman Saturn si cu zeul iranian Mithra. Timp de peste un mileniu, crestinii sarbatoreau Anul Nou in ziua de Craciun. Determinativul de "mos" arata varsta zeului adorat, care trebuie sa moara si sa renasca, impreuna cu timpul calendaristic, la Anul Nou. In legatura cu Mos Craciun au circulat multe legende. Prin tot ce face, Craciun se opune sau impiedica nasterea pruncului crestin Iisus, deoarece venirea pe lume a acestuia inseamna moartea Mosului. Traditiile contemporane despre "sfantul" Craciun, despre Mosul "darnic si bun", "incarcat cu daruri multe" sunt influente livresti care au patruns in cultura populara de la vest la est si de la oras la sat. Sarbatorile de Craciun dureaza, in sens restrans, trei zile (25-28 decembrie), sau, in sens larg, 19 zile (20 decembrie - 7 ianuarie).
Pomul de Craciun este un brad impodobit, substitut al zeului adorat in ipostaza fitoforma, care moare si renaste la sfarsit de an, in preajma solstitiului de iarna, sinonim cu Butucul de Craciun. Impodobirea bradului si asteptarea de catre copii a "Mosului", numit, in sud-estul Europei, Craciun, care vine cu daruri multe, este un obicei occidental care a patruns de la oras la sat, incepand din a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Pomul de Craciun s-a suprapus peste un mai vechi obicei al incinerarii Butucului (zeul mort) in noaptea de Craciun, simbolizand moartea si renasterea divinitatii si a anului la solstitiul de iarna, Obiceiul a fost atestat la romani, aromani, letoni si sarbo-croati.
"Steaua" este un colind care incepe din prima seara a Craciunului si se incheie la Boboteaza.
25 Decembrie - Nasterea Domnului (Craciunul)
Dumnezeu, vazand ca neamul omenesc este asuprit de diavol, S-a milostivit si L-a trimis pe Arhanghelul Gavril sa vesteasca Fecioarei Maria nasterea, prin puterea Duhului Sfant, a Fiului lui Dumnezeu, facut om, Iisus Hristos. Fiul lui Dumnezeu s-a nascut intr-o pestera din Bethleem si a fost pus, infasat, de catre Nascatoarea de Dumnezeu, in ieslea dobitoacelor, El Cel care venise sa ne mantuiasca pe toti de pacatele noastre. Nasterea unui mare Imparat fusese prorocita de mult de Vrajitori, care spuneau ca "Stea din Iacov va rasari si va zdrobi stapaniile lui Moab". Trei magi, cunoscand aceasta prorocire, cercetau cand o sa apara aceasta stea si cand au vazut steaua lui Hristos au urmat-o si, cazand in genunchi, I s-au inchinat Lui si I-au adus daruri, aur, tamaie si smirna. Irod, imparatul iudeilor, temandu-se ca va pierde tronul prin nasterea lui Mesia, a poruncit ca toti pruncii din Bethleem sa fie ucisi. Asa au murit 14.000 de copii, dar Iosif si Maria au reusit sa-L salveze pe Fiul Domnului, vestiti de un inger, figund in Egipt. Dumnezeu s-a facut om pentru a nu ne mai vedea cazuti in rele si nenorociri, pentru mantuirea pacatelor noastre. Craciunul, ziua Nasterii Domnului Iisus Hristos, este cea mai mare sarbatoare a crestinismului. La romani, sarbatoarea Nasterii Domnului se sprijina pe un fond stravechi, legat de cultul solstitiului de iarna, al lui Craciun, personaj mitic dacic, dar si pe datinile romane legate de zilele "Soarelui Invingator" si Saturnalii. Pentru ca acum, la sfarsit de decembrie, este ziua cea mai mica a anului, Soarele trebuie ajutat, prin tot felul de elemente magice, sa nu moara. In vechiul mit al ciobanului Zeu-Mos se introduc elemente crestine si astfel se contureaza povestea ciobanului Craciun. Acesta refuza sa o primeasca pe Fecioara Maria sa-si nasca pruncul. In ascuns, sotia sa o gazduieste si-l moseste pe Iisus. Craciun o pedepseste taindu-i mainile. Fecioara Maria infaptuieste o minune lipindu-i mainile la loc, lucru ce il converteste pe Craciun la crestinism. De bucurie ca nevasta sa a scapat cu bine, Craciun aprinde un rug din lemne in jurul caruia se incinge o hora. Dupa joc, Craciun ii face daruri Fecioarei Maria si pruncului si, astfel, se produce transfigurarea lui Craciun in sfantul care aduce daruri copiilor de ziua Nasterii lui Iisus. Este demn de remarcat ca cei mai multi cercetatori romani afirma ca apelativul de Craciun deriva din cratio, - onis care, in latineste, inseamna nastere. Mai mult, Petru Caraman sustine ca numele de Craciun se gaseste numai la romani. In afara granitelor romanismului, termenul nu se regaseste decat la slavii din imediata vecinatate, care l-au imprumutat de la romani. Sarbatoarea de Craciun imbina o multime de obiceiuri. Dominanta este componenta crestina care marcheaza nasterea lui Hristos si ea se vede in colindele religioase "Steaua" si "irozii" s.a. Craciunul marcheaza insa si un nou ciclu de viata, inceputul unui nou an roman. Obiceiurile au semnificatii multiple. Pe de o parte, se intrevede urarea menita a prevedea, a provoca indeplinirea dorintelor omului si ale comunitatii, dar si protejarea fata de fortele raului. Colindul, in acest context, incepe nu intamplator seara si dupa reguli bine stabilite. In seara de Ajun colinda doar copiii, simboluri ale puritatii, ale curateniei fizice si morale. Abia in ziua de Craciun colinda flacaii, femeile fiind excluse. Ceata de colindatori se organizeaza pe vecinatati si merge din casa in casa pentru ca urarea lor este socotita de bun augur. Arsenalul lor format din clopotei, bete, bice are menirea ca, prin zgomotul facut, sa alunge fortele malefice. In acelasi cadru trebuie amintite jocurile cu masti: capra cu variantele sale - camila si chiar girafa, ursul, calutii, dar si ceata de mascati, care are menirea de a stigmatiza toate racilele din comunitate. Sunt reprezentate, de asemenea, si profilurile ocupationale: crasmarul, caldararul, agricultorul etc. Din costum nu lipseste niciodata siragul de zurgalai, care are aceeasi menire - de a indeparta fortele raului. Craciunul este marcat si printr-o masa bogata, din care nu trebuie sa lipseasca colacii, cornurile, fructele, pestele, dulciurile si, bineinteles, bautura. Tot ce se pune pe masa are o trimitere clara la ocupatiile traditionale ale comunitatii romanesti. De pe masa nu pot lipsi nucile si ouale, care au o simbolistica mai complexa, cu trimitere la rezistenta in timp, la samanta care nu se pierde. Sarbatorile de iarna, incepute de Craciun odata cu Nasterea lui Iisus, se incheie abia la Boboteaza cand in lumea satului au loc alte petreceri unde, intr-un cadru special, sunt prezentate comunitatii viitoarele cupluri si astfel viata isi reia ciclul firesc, odata cu renasterea naturii.
Prof. Corneliu Popescu,
Colinda
din Timis, Torontal
Tocma-n acel timp,
De salas, aproape-n câmp,
Turme cu pastori erau,
Noaptea strajile pazeau
Si pe ceri s-a aratat
Slava Domnului înalt
Si-mprejur a stralucit.
Îngerul s-a coborât,
Iar pastorii s-a-nfricat,
Îngerul le-a cuvântat:
- Nu va temeti caci vestesc
La tot neamul omenesc
Bucuria-n viitoriu:
S-a nascut mântuitoriu
Si Christos cel profetit,
Iisus îndumnezeit.
Acesta va fi un semn
Ca aici spre Vitleem
Veti afla prunc înfasat
Si în iesle asezat.
Iata ostile-ngeresti
Vin cântând versuri ceresti:
Marire întru cei de sus
Voua pace lui Iisus!
Si pastorii auzind
Corul îngeresc cântând,
Toti pe loc s-au sfatuit,
La Vitleem au pornit,
De-a cauta dupa cuvânt,
Si pastorii au cautat,
De-a afla pe Fiul Sfânt.
Salasul si l-au aflat,
Pruncu-n scutece-nfasat
Si în iesle asezat.
Raze mândre stralucind,
Îngerii frumos cântând,
Caci azi Tatal l-a facut
Prin multi îngeri cunoscut.
Apoi toti s-au închinat
Si în fluere-au laudat
Pe cerescul Dumnezeu
C-a trimis pe Fiul Sau,
Voia de a-si împlini,
Pe popor de-a mântui [ . ]
Si pastorii-atunci s-au dus
Mare veste lumii-au spus
Cum ca Iisus s-a nascut [ , ]
Pe Christos l-au cunoscut.
Culeasa de Nic. Firu înv., în 1897 ("Controla ", nr. 1, Timisoara, dumineca în 1 ianuariu nou, 1898, anul IV, p. 1-2)
|
Observator 12/6/2012 |
Contact: |
|
|
