Titus, despre Jotina
Dragii mei,
Desi mi-am propus ca o vreme să nu mai tot pomenesc de jotine, de urinele, cioc(cioline) de al de Sfârlogel, Limbric si cavele (m-am săturat până peste cap de ele si abia mi-am mai limpezit si sufletul, si creierii, prin Dominicană), nu am încotro. Prezența lor, a satrei hoților de suflete, în lume, ține de evidență. În consecință, a-i nu îi lua în seamă ar fi o mare greseală, mai ales că jotinele si sfârlogeii stau cu ochii pe tine, ca hoții de butelii de pe vremea împuscatului. Cu alte cuvinte, nu-i putem evita. Vrem sau nu, suntem, într-un fel, hrana lor. Ca si păduchii, îsi fac loc. O iau pe picior în sus, se mai opresc printre picioare unde, cică, pielea ar fi mai moale, sug si din... până ce se umflă bine, apoi, usor, usor, sus. Când deja, de pe sira spinării, au ajuns pe cap, cu toată nesimțirea, garează pe frunte, fie si numai pentru a arăta lumii că el este cel ce si-a luat din tine cât i-a poftit inima. Acum, desigur, ca om cu prețenții, scolit pe vremea în care în România era si ceva bun simț legat de învățământ si se făcea si ceva carte, ca om care a condus, contextual, mii de oameni, încerc să îmi explic cum se poate una ca asta. Cum procedează o pleosntă împuțită si un scârbos de păduche încât vesnic se agață, când nici nu gândesti, de oriunde. Si pentru că în expresia ,,la barza chioară, îi face Dumnezeu cuib, nu am găsit răspuns, iar jotinele, cioc(ciolinele) si sfârlogeii sunt asemeni pleosntelor si păduchilor, mă întorc, iarăsi, spre stiințe.
De data aceasta, la cele în care subiectivul e principala problemă, adică este subiectul pus în discuție. Si pentru că nu putem lua totul în răspăr deodată (am fi cu siguranță superficiali dacă am face-o!), ne vom situa mai întâi la nivelul intutiei. Cum însă luată separat, ea, intutia, cu greu poate fi explicată, desigur, vom reamiti câte ceva despre adevăr, despre înțelepciune, despre înțelegere, si, de ce nu, despre lume, într-o formă de abordare de tip holistic si comprehensiv. S-o luăm pe rând si să spunem, mai întâi, că la nivel intuitiv, adevărul nu rezultă matematic, din combinații logico formale, ci se situează la vedere, prin sine, din convingeri interioare. El, adevărul, sau, după caz, falsul este stiut de transparența minții auto-creatoare. În termenii lui Kant, cunoscutul, într-o astfel de situație, se situează la nivelul datelor apodictice.
Trebuie spus însă că datele intuitive evidente prin sine ca ,,autentice sunt generate în minte pe baza experienței, concepțiilor imaginative, rațiunii, auto-observării si, adesea, altor inputuri extrasenzoriale. Convingerea si încrederea în puterea înțelegerii începe să fie stabilită dacă ea este într-o stare de rezonanță cu adevărul. În consecință, ea, intutia este realizată si evaluată ,,intrapsihic, adică prin constientizarea auto-reflecției, aprofundării si viziunii creative a fiecărei persoane. Trebuie precizat însă faptul că astfel de intutii directe apar doar în cazul în care avem control asupra propriilor procese mentale. Cu alte cuvinte, trebuie să avem abilitatea de a reflecta comprehensiv si de a contempla fară a fi influențați de interesele personale. Elementul important al înțelegerii, cunoscut ca intutie, este de încredere doar când apare pe baza experienței.
După cum se stie, în viața de toate zilele, găsim diferite grade si tipuri de intutie: unii sunt mai înzestrați cu intutie în înțelegerea altor persoane (ascultarea acestora, manifestarea unei anumite simpatii față de ele etc.), alții sunt mai buni la ,,intuirea conexiunilor dintre fapte si teorie, la detectarea conexiunilor si relațiilor ascunse, la interpretarea sensului cu acuratețe sau la realizarea întregului ,,tablou din doar câteva părți. O înțelegere care ,,intuieste un întreg, ajungând în profunzimile sale fie prin experiență, fie prin rațiune este, cel puțin parțial, un act creativ, venit din reflecție interioară, care depăseste orice gândire analitică.
Se poate, de asemenea, vorbi despre ,,intutii care vin ,,ca un al saselea simț si au rolul de a ne arăta stări de lucruri ascunse percepțiilor normale. Acestea nu pot fi ignorate de căutătorii adevărului deoarece unele dintre ele s-au dovedit destul de corecte. Istoria stiinței si istoria în general au , înregistrate, în toată lumea, nenumărate întâmplări de acest fel.
În aflarea adevărului, nu putem exclude nici inspirația profetică, nici alt fel de ,,mesaj din surse de informație precum transa sau contactul cu un mediu, cu spirite care au părăsit trupul sau ființe astrale mai înalte. Acestă chestiune nu înseamnă că trebuie să punem pe picior de egalitate iluminarea autentică ce a fost prezentă în textele clasice încă din antichitate, cu moralismul dogmatic, profetic si exclusiv, care are o natură părtinitoare non-universală.
În demersul nostru, pentru claritate, mai adăugăm si faptul că adevărul (făcând abstracție de teoriile adevărului din Antichitate si până în prezent) are multe aspecte si niveluri la care poate fi abordat (chestiune mai greu aceptată de mulți. ,,Mai multe adevăruri, niciun adevăr- Țuțea). În condtia anterior formulată, înțelegerea umană este o calitate a minții mature care abordează sensul realității si adevărul atât de aproape, cât este intelectual posibil. Ceea ce este adevărat sau fals pentru noi depinde mai ales de facultățile mentale, precum discernământul si gândirea sănătoasă. Atunci însă când toată lumea crede că a cunoaste si a exprima adevărul în orice domeniu este mai important decât alte valori precum compasiunea, pacea interioară sau lipsa violenței din vorbă si faptă, adevărul, ca atare, are de suferit.
Pe de altă parte, este o diferență clară între fapt si adevăr. Un fapt este adevărat, dar adevărul nu este doar factual, ci un standard supra-factual. Un fapt poate fi observat cu ajutorul unuia sau mai multor simțuri, apoi descris si înregistrat, însă orice afirmație factuală sau teoretică, oricât de bine fondată în observație si rațiune, nu poate cuprinde adevărul esențial si final al unei chestiuni.
Desi adevărul este criteriul pe baza căruia decidem ceea ce este si ce nu este esențial ca si calitate ce aparține înțelegerii în general, înțelegerea propriu-zisă ține cont nu numai de fapte si de teorii, ci si de valori ce provin din identificări profunde de sens si scop, exprimate în viață. Se poate spune că adevărul este ceva care trebuie trăit, adică experiența personală în toate aspectele sale, experiență care reprezintă adevărata bază a înțelegerii. Acest chestiune poate părea obscură, până când ne dăm seama că singurul vehicul al adevărului este mintea ființei umane. Adevărul nu este un fel de cantitate neutră, obiectivă sau neanimată, ca informația sau teoria care pot fi înmagazinate, transmise, vândute si consumate. El este, fără îndoială, o valoare în sine, una strâns legată de veridicitate, valoare care informează constiința prin care decidem chestiunile de corectitudine si dreptate.
În sensul general, în viața de toate zilele, adevărul are inevitabil legatură cu ideea de a face bine si a evita răul. În relațiile umane, acesta, de obicei, înseamnă atât evitarea minciunilor, cât si afirmarea faptelor, asa cum sunt ele. El, adevărul, este asociat cu deschiderea minții, inclusiv neascunderea oricăror fapte care pot afecta judecățile despre obiecte sau fapte. O astfel de deschidere este posibilă doar atunci când avem încredere în ceilalți. Cu alte cuvinte, adevărul si încrederea merg mână în mână, asa cum fac decepția si teama..
În general, adevărul depinde de înțelegerea generală a întregului si nu neapărat de înțelegerea unor detalii care pot fi irelevante. Prin cunoastere, înțelegem tot felul de informații despre lume, despre ce este în ea si cum este în ea, despre experiența practică sau rezolvarea problemelor. Tot ceea ce cunoastem se învață în cea mai mare parte prin educație si pregătire, prin experiență de viață, prin a trage concluzii din chiar greselile noastre. Oricare ar fi domeniul din care acumulăm cunoastere, prin analiză si comparație ne dăm seama că adevărul sau falsitatea cunostințelor diferă sau au cel puțin nuanțe diferite de la un obiect la altul.
Într-un fel se pune problema cunoasterii în cadrul stiinței dreptului, stiințelor naturale, studiilor de istorie si altfel se pune în stiințele umanistice sau stiințele politice, însă, când se pune problema omului, standardul general de determinare a cunostințelor despre lume este consensul social.
Sunt multe de spus în acest domniu, însă mai adăugăm doar faptul că toate marile tradtii ale lumii sunt de acord, mai mult sau mai puțin, că înțelepciunea se ridică la ceva mai mult decât cunoasterea unor fapte despre lume. Înțelepciunea este înțelegerea matură într-o formă vie, nu una care poate fi inregistrată, măsurată, redată si consumată. Înțelepciunea autentică este considerată destul de rară si poate fi formulată ca fiind acel nivel de constientizare a lumii si sinelui care include în mod necesar percepțiile interioare. Ea apare odată cu înțelegerea propriu-zisă care se bazează, în principal, pe experiență personală, auto-examinare, muncă permanent constructivă, reflecție adâncă sau contemplarea vieții si existenței ca întreg. Înțelepciunea diferă de cunoastere tocmai prin faptul că ea este o calitate inseparabilă a caracterului si persoanei. Nu orice persoană care are un tip de activitate mentală, activitate care implică memoria, rațiunea, judecata etc., este înțeleaptă.
,,Filosofia vieții sau înțelepciunea este celebră pentru că ea nu poate fi transferată prin nici o metodă normală de educație sau de literatură. Acesta se datorează parțial si importanței relative a elementului de intutie interpretativă, sferei înțelegerii, autocunoasterii implicate, precum si formei în care se acționează, adică formei în care orice abordare este dusă până la capăt. Atunci când teoria si practica sunt în conflict, echilibrul interior al individului este afectat si, prin urmare, înțelegerea nu mai este autentică (...) Tradtia secolelor susține că un înțelept apare în calea oricui cel puțin o dată în viață, dar rar el este văzut si ascultat. Calea spre adevăr este presărată cu certitudini abandonate. Nivelul purității morale, clarității mentale, veridicității intelectuale si stabilității emoționale decide adevărul pe care ne putem baza. Când orizontul se lărgeste, valurile se astâmpară si furtunile dispar, mai multe aspecte ale adevărului ne vin la îndemână
R. C. Priddy, Beyond Science. On the Nature of Human Understanding and Regeneration of Its Inherent Values, http://home.no.net/rrpriddy/indexbey.html
Ca să nu plictisim, mai amintim doar că interacțiunea socială sau culturală si ,,topirea orizonturilor sunt precondtiile celor mai înalte forme posibile de înțelegere a lumii si a vieții noastre. Extinderea constiinței noastre asupra diversității umanității este o necesitate si mai mare pentru înțelegerea lumii de azi. Cunoasterea singură nu usurează viața unei persoane sau înțelegerea vieții ca întreg.
Mda! O să îmi ziceți: ,,prea multă vorbărie. Viața e alta! O fi cum îmi spuneți numai că fără ea, fără partea asta de cunoastere, cum am putea analiza sau măcar intui tuta de Românica? Am văzut-o, cu toții, la televizor. Te crucesti fie si când doar cască gura. Încurcă pe Creangă cu baba Floarea, scula cu prefectura, câtă vreme tuta are o singură chestiune în minte: să satisfacă pe oricine (are bani), în pat. Asa sunt, fireste, (ca să mai amintim de celebrul clasic în viață) si jotinele, urinelele, cioc(ciolinele), parcă toate niste cacavele. În astfel de situații, când e vorba, cum am spus, de satisfacții, Țârdel, Sfârlogel, al de limbric si de-i ca ei sunt doar pe post de sase. Umbră, degeaba, pământului! ,,Pst, vine tuta!
Nouă ne rămâne, totusi, să intuim cum se urcă tutele pe tine si cum se face că nu mai scapi de ele. Caz aparte! Se pare că nu ar ține de stiință, de carte... Eu cred că ar fi mai bine să întrebăm fie pleosnta, fie păduchele!
Până aflăm, să auzim de bine!
Al vostru, pentru vesnicie,
Titus
pt conf Nicolae Balasa
|
Nicolae Balasa 12/6/2012 |
Contact: |
|
|
