Cum l-am descoperit pe Dumnezeu
Punctul de plecare il constituie scientia nova, prin abordarea stiintifica a realitatii obiective in logica dialectica.
Teoria vortex a materiei este o concepție novatoare de tip configurațional pentru structurarea materiei pe diverse nivele de organizare, printr-o viziune dialectica asupra devenirii existenței, in care principiul „unitații și opoziției contrariilor”, formulat de filozoful german Georg Wilhelm Friedrich Hegel, joaca un rol esențial.
Se stie ca, materia si antimateria nu pot exista impreuna, deoarece se anihileaza reciproc, transformandu-se in energie. Conceptul de vortex are semnificatia de punte de legatura intre materia din Universul nostru si antimateria din Universul complementar.
Modelul vortex al devenirii existenței este sugerat de teoremele lui Gauss pentru campul gravitațional și campul electric, care pun in evidența surse de tip convergent (puțuri) și divergent (izvoare) pentru particule universale, al caror comportament poate fi descris riguros in cadrul mecanicii cuantice și al teoriei relativitații.
Referitor la legea atracției universale și legea lui Coulomb, se poate demonstra teoretic și verifica experimental ca vortex-urile convergente se atrag iar cele divergente se resping prin forțe invers proporționale cu patratul distanței dintre ele.
Oricarei microparticule i se poate asocia un vortex simplu sau reprezinta o anumita configurație a acestora.
In cadrul teoriei vortex pot fi explicate fara dificultate structurile elementare și interacțiunile fundamentale din Univers, existența antiparticulelor și fenomenul de anihilare, relația lui Einstein dintre masa și energie, expansiunea Universului, Black Hole(gaura neagra) si White Hole(gaura alba) etc.
Pentru a modela in cadrul general al existenței unitatea de contrarii particula-antiparticula, termenul de “vortex” trebuie inlocuit cu expresia “dipol vortex” , deosebit de sugestiva. Un dipol vortex este asociat unitații dialectice particula-antiparticula , avand doua stari posibile, și anume:
-starea normala, in care particula se afla in Universul nostru, iar antiparticula, in Universul complementar;
-starea inversata, in care polii vortex-ului au locația schimbata fața de cazul normal. Spre deosebire de starea normala, care este mai mult sau mai puțin stabila, cea inversata este instabila, avand o probabilitate foarte mica de realizare.
Antiparticulele generate artificial prin reacții nucleare in marile aceleratoare de particule sunt instabile, deoarece corespund unor dipoli vortex inversați fața de cei existenți, cu care se anihileaza, transformandu-se in particule universale in starea cuantica de fotoni. In cursul reacțiilor nucleare la energii mari pot sa apara pentru scurt timp și antiparticule in stari metastabile, ca de exemplu, pozitroniul. Procesele de anihilare sau de generare de particule exprima de fapt, descompunerea, respectiv refacerea configurațiilor dipolilor vortex din particulele universale primordiale. Deschiderea sau inchiderea unor dipoli vortex, inseamna apariția, respectiv dispariția simultana a particulelor și antiparticulelor corespunzatoare.
Interacțiunile aleatoare dintre particulele universale - prin ciocniri perfect elastice - asigura proprietațile de omogenitate și izotropie ale spațiului și uniformitatea timpului, prin care se justifica, pe baza operațiilor de simetrie, legi importante de conservare a unor marimi fizice (teorema Noether). Din invarianța funcției lui Lagrange fața de translațiile infinitezimale in spațiu, rotațiile spațiale infinitezimale și translațiile infinitezimale in timp, rezulta legile de consevare ale impulsului mecanic, momentului cinetic, respectiv a energiei mecanice totale.
Forța motrice a schimbului de particule universale intre cele doua lumi - coexistente in sens dialectic - este diferența de concentrație a acestora, care asigura devenirea existenței. Se poate afirma ca Universul in care traim se afla intr-o bucla de expansiune, iar Universul complementar se afla intr-o bucla de contracție. Faptul ca particulele și antiparticulele au aceeași pondere in Universul dual pare o ipoteza fireasca.
Un argument astronomic in favoarea teoriei propuse, este evoluția unor stele catre stadiul de gaura neagra („black hole”), un veritabil vortex care se manifesta la scara cosmica. Gaurile de vierme, numite și poduri Einstein-Rosen, reprezinta o extensie a gaurilor negre, dincolo de raza Schwarzschild, a unor soluții pentru ecuațiile teoriei relativitații generalizate. Ele sunt construcții topologice care „leaga printr-o scurtatura” zone indepartate ale Universului. In teoria vortex, podurile Einstein-Rosen asigura schimbul succesiv de particule universale intre Universul nostru și Universul complementar. Un bilanț pozitiv pentru schimbul global de particule universale prin vortex-uri este cauza expansiunii Universului.
De remarcat ca, teoria dipolilor vortex permite abordarea unitara și coerenta a informațiilor ștințifice actuale, cu o larga deschidere la interpretari filozofice și religioase, fiind un veritabil instrument al gandirii, cu funcții explicative și predictive deloc neglijabile.
Dificultațile de ințelegere a coexistenței Universului nostru cu Universul complementar pot fi depașite la nivel abstract in cadrul unui Univers cvadridimensional dual, avand in comun axa timpului, care poate fi analizat riguros prin aplicarea teoriei relativitații și a mecanicii cuantice.
In Universul cvadridimensional coordonatele spatiale si temporale sunt intrinsec legate intre ele, fiind descris in teoria relativitatii restranse printr-o metrica pseudoeuclidiana(Univers Minkowski), iar in teoria relativitatii generalizate metrica este neeuclidiana(riemanniana), avand tensorii dependenti de concentratiile de masa.
Pe de alta parte, coform mecanicii cuantice, localizarea microparticulelor se exprima in termeni de probabilitate si statistica matematica, patratul amplitudinii functiei de unda normate find egal cu probabilitatea de localizare a microparticulelor in unitatea de volum din spatiul configuratiilor, iar valoarea medie a unei marimi fizice coincide cu valoarea medie a operatorului asociat.
Universul in care traim rprezinta manifestarea “in actu” a existentei, iar Universul complementar poate fi interpretat ca manifestarea “in potentia” a existentei.
Universul complementar este “cheia ” demersului cognitiv pentru abordarea divinitatii, daca ne raportam la conceptul religios al “Lumii de dincolo ” in care se manifesta “Spiritul”, cu semnificatia de “Idee absoluta” in filosofia lui Hegel.
Spiritul, desi coexista cu materia, nu poate fi reprezentat spatial in Universul nostru, avand doar o dimensiune temporala, find matricea devenirii existentei, prin modelarea interactiunilor dintre dipolii vortex si aspiratia la perfectiune a fiintelor inteligente..
Faptul ca, omul sau orice alta fiinta inteligenta din Univers, au fost create “ dupa chipul si asemanarea cu Dumnezeu”, face trimitere la psihanaliza, in care psihicului uman este structurat pe trei nivele cognitive, mai precis, de constient, subconstient si inconstient. Desi comportamentul uman se bazeaza pe nivelul constient, subconstientul este un nivel intermediar spre inconstient, care asigura o legatura intrinseca cu divinitatea.
Informatia este modalitatea psihicului uman de a transpune la nivel costient legile universale ale manifestarii si devenirii existentei. Altfel spus, psihicul uman poate procesa informatia in mod direct sau prin intermediul calculatoarelor sau a altor mijloace tehnice concepute pe parcursul evolutiei culturii si civilizatiei.
Intr-o exprimare sugestiva, psihicul uman, este“ o poarta dintre intuneric si lumina”, pe care o deschidem progresiv in abordarea asimptotica a adevarului absolut prin adevaruri relative din ce in ce mai riguroase.
Se poate afirma ca, Biblia, Coranul, Tora sau alte carti fundamentale ale religiei transmit mesaje codificate, despre cine suntem, de unde venim si incotro ne indreptam.
In acest context, afirmatia lui Malraux ca, “ Secolul XXI va fi religios, sau nu va fi deloc”, capata semnificatii tulburatore despre statutul si rolul fiintei umane in Univers.
Nu ne ramane decat sa reflectam asupra enigmelor cunoasterii la frontierele dintre stiinta, filosofie si religie, ca posibilitate veritabila de a ne justifica existenta prin creativitate. Alfel spus, pe traiectoria devenirii umane, credinta trebuie integrata in demersul stiintific si filosofic al abordarii existentei sub semnul valorilor perene de bine, frumos si adevar.
Se pare ca avem un destin fascinant pe Terra, aceasta magnifica "nava" care poarta omenirea in istorie.
|
Vasile Tudor 12/2/2012 |
Contact: |
|
|
