Propietarul furtunii si vuietul duhului
- Vorbe de duh-
*Acoperis de rugă să fiu, asa cum cuvertura de-azur acoperă orizontul.
*Oglinzi virtuale: oglinzi în devenire, oglinzi deformatoare, oglinzi...
*Mi-am inventariat dusmanii ca să stiu pentru cine să mă rog.
*Nu-i da omului de băut cu de-a sila. Când îi va fi sete, te va căuta sigur.
Însă e bine să ai ulciorul cu apă proaspătă pregătit.
*Doamne, dacă n-o să am masă de scris, o să-Ti scriu stând în genunchi.
*Doamne, dacă n-o să am condei, Îti scriu cu un deget.
*Doamne, de-o să-mi iei si hârtia, nu-mi rămâne decât sufletul. Pe el Îti voi scrie.
*Îti scriu pe azurul din zare, pe curcubeu, pe suvitele ploii, pe frunze si pe nisip.
*Îti scriu, Doamne, iar dacă nu, o să-ti vorbesc, cu vocea mea slabă.
*Stiu că vei auzi jeluirea mea, plânsetul si strigarea. Tu îi auzi pe toti si le răspunzi pe măsura Milostivirii.
*O să-mi asculti, chiar si tăcerea.
*Si orice miscare a pleoapei, orice bătaie de inimă.
*Pământul de sub genunchi nu ti-l poate fura nimeni.
*Si toate, toate, Tie îti apartin, chiar si eu, cu toate slăbăciunile mele.
*Că Tu, Doamne, m-ai învătat zi de zi, plânsul BUCURIEI PERFECTE.
*Cruce de carne flămândă să fiu, as vrea, pentru Tine.
*Fiecare cere câte ceva celuilalt. Nimic neplătit nu rămâne. Nici măcar păcatele noastre care trebuie îndestulate cu Sângele lui Dumnezeu. Stie cineva ce gust are Sângele lui Dumnezeu?
*Nici în ceasul din urmă scriitorul nu poate spune: opera mea e sfârsită. Cu totii plecăm de aici lăsând opera propriei vieti nedesăvârsită.
*Infinită e Opera lui Dumnezeu care mereu creează, construieste, edifică din nimic, pe temelie trainică si solidă: Patima, Moartea si Învierea Domnului nostru Isus Cristos – Misterul Credintei.
*Fericirea – greu de atins – o dată scăpată din mână.
*Zâna pădurii – de ajuns siesi – scăldându-se-n apele lunii.
*Nostalgia – demon pervers care nu te lasă să fii multumit.
*Doar cine locuieste departe de munte îl doreste cel mai mult.
*Doar cine n-a văzut marea rămâne deseori cu ochii în zare.
*Dorul e strâns legat de tot ceea ce îti lipseste.
*Apanajul dorului – absenta si asteptarea.
*Si în cele din urmă, lucrurile se asează într-un fel sau altul. Dar cu câtă trudă, plânset, zbatere, până în pragul disperării. Dar mai ales, e nevoie de răbdare, frângere de sine si învingere a eului, care sunt esentiale.
*Dă-mi, Doamne ochi, să pot vedea lucrurile si oamenii, pe dinăuntru!
*Ce complicată-mi pare filozofia faptului mărunt!
*Filozofia lucrurilor mici ascunde întelesuri mari.
*Viata? Un mozaic de lucruri mici. Lucruri mari, doar Dumnezeu înfăptuieste.
*Câti sunt deprinsi a descifra tâlcul lucrurilor mici numite viată?
*Cu pasi mărunti pe Marele Drum al mântuirii.
*Nici un zid nu poate despărti iubirea atunci când ea există!
*Pentru iubire nu există ziduri de neescaladat.
*Cum să nu iubesti copacii, când tu esti un lăstar firav din Pomul Vietii!
*Dintre toate făpturile create de Dumnezeu, doar omul si pasărea pot cu adevărat să îmbrătiseze cerurile si pe Creatorul lor...
*Atât de frumoasă e toamna că vreau s-o împart cu Tine!
*Foarte frică nu-ti e – decât putină vreme – la început. Apoi teama devine treptat incertitudine.
*Toată viata s-a trudit să învete să vorbească si acum conversează de unul singur.
*A râs si s-a schimonosit. Si-a bătut joc de viată.
Acum viata s-a răzbunat si-l schimonoseste în fel si chip
si el nu se mai poate împotrivi.
*Cu fiecare suferintă mai urci o treaptă spre desăvârsire precum slefuirea pietrei de apa râului.
*Mă doare clipa netrăită, desi cândva mi-a fost ursită.
*Dacă mai e necesară poezia astăzi? E mai necesară ca oricând. Doar ea ne mai poate apăra de VUIETUL VREMII, făcându-ne să auzim deslusit VUIETUL DUHULUI, în noi si în afara noastră. POEZIA ESTE O STARE DE NECESITATE. O STARE DE URGENTĂ SPIRITUALĂ. Fără ea, vai, aerul devine i – res – pi – ra – bil.
*Un destin de scriitor este unul JERTFELNIC. Nu mai esti la dispozitia ta, esti prin toată fiinta, la dispozitia CUVÂNTULUI. Lui îi jertfesti clipele, orele, anii, fiinta ta întreagă. Jumătătile de măsură nu încap. Si în cele din urmă, te poti aseza temelie, la picior de altar, constient că ti-ai împlinit misiunea. Cultura, literatura, arta, nu se fac doar în concediu, în week-end, în timpul liber. E necesar un exercitiu de dăruire totală, ca în iubirea adevărată.
*Cine a citit poezie, va mai citi. Cine nu a citit, este poftit să o facă, drept una din modalitătile tămăduitoare de suflet. Care-ti conferă confort si odihnă sufletească, stare de bine, bucurie foarte asemănătoare cu fericirea.
*Ce-mi place? Îmi place să fiu culegător de mărgăritare în nisipul desertului. Să descopăr comori sufletesti si să le pun în valoare. Să-mi ajut confratii mai tineri, începători să guste si ei din negrăita bucurie pe care ti-o poate da scrisul.
*Ce nu-mi place? Îngustimea de spirit, meschinăria cu care sunt priviti cei care au reusit, prin eforturi proprii să ajungă la un oarecare nivel de afirmare.
*Nu-mi place înghesuiala neghioabă la împărtirea laudelor. Prefer să stau deoparte si să astept recunoasterea.
*Scriu ca să mă întâlnesc cu mine, cu Dumnezeu si cu oamenii.
*Cine nu a trăit o clipă de orbire, cât un veac?
*Vitraliu – arta din cioburi colorate –în baie de lumină.
*Vrau ca asupra mea să vegheze Ochiul lui Dumnezeu, nu ochiul dracului.
*Cuvintele mă înteleg pe mine, dar oare eu înteleg toate cuvintele?
noiembrie, târziu
|
Cezarina Adamescu 11/28/2012 |
Contact: |
|
|
