Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Pe teme de imigratie : Noi conditii pentru sponsorizarea sotilor

I: Anul acesta, în luna august, am fost în România si m-am căsătorit. As dori să-mi sponsorizez sotia, să poată veni si locui în Canada împreună cu mine, cât mai repede, dacă se poate. Credeti că o astfel de aplicatie ar avea succes si cam cât ar dura?

R: Intrebarea dvs. vine la un moment oportun, deoarece sunt noutăti în legislatia de imigratie privind sponsorizarea sotilor. Cu timp în urmă, ministrul imigratiei a anuntat că departamentul se preocupă intensiv cu schimbarea conditiilor de obtinere a statutului de rezident permanent prin sponsorizarea sotilor. Această preocupare este rezultatul faptului că, de mult prea multe ori, sistemul a fost abuzat prin obtinerea statutului de rezident bazat pe căsătorii frauduloase, care aveau ca scop doar aducerea respectivei persoane în Canada.

Astfel că, începând cu data de 25 octombrie 2012, s-au introdus schimbări în modalitatea de obtinere a statutului de rezident. Sponsorizarea se va face la fel ca si până acum, însă viza de rezident se va emite conditionat, temporar, si nu permanent ca până acum. Persoanele căsătorite sau într-o relatie de trăit împreună de mai putin de doi ani si care nu au copii împreună în momentul sponsorizării, vor primi o viză de rezident provizorie. Abia după ce sponsorul si persoana sponsorizată vor trăi împreună pentru o perioadă de doi ani, vor putea să aplice să li se ridice restrictiile si să obtină viza de rezident permanent. Aceste schimbări se aplică tuturor aplicatiilor depuse după data de 25 octombrie.

Există două exceptii de la această regulă. Prima exceptie este că nu se aplică noua regulă în cazul în care sponsorul decedează în timpul perioadei de doi ani de rezidentă conditionată. Cea de-a doua exceptie se referă la relatii abuzive, si anume, regula nu se aplică în conditiile în care există probe doveditoare că sponsorul abuzează sau neglijează persoana sponsorizată, sau lasă alte rude / persoane să abuzeze persoana sponsorizată. Dar, trebuie să existe dovezi că persoana sponsorizată a trăit cu sponsorul până când a apărut una din situatiile de mai sus.

De asemenea, persoana sponsorizată nu va putea să sponsorizeze un alt sot/sotie decât după o perioadă de cinci ani.

I: Un prieten de-al meu a aplicat în afara Canadei pentru statutul de refugiat si ar dori să vină în Canada ca refugiat recunoscut sau acceptat. Cum ar putea să facă acest lucru?

R: Prietenul dvs. va trebui mai întâi să fie aprobat ca refugiat de către Comisia ONU pentru refugiati, sau de către un alt stat. Documentul de recunoastere este absolut indispensabil în aplicatia pe care o poate face ulterior pentru a se reloca în Canada. Există posibilitatea ca prietenul dvs. să fie apoi sponsorizat de un grup de 5 persoane din Canada (G5), sau de către sponsori ai unei comunităti (CS). Aplicatia pentru sponsorizare se va trimite apoi împreună cu aplicatia pentru rezidentă la Centrul de procesare creat pentru acest scop in Winnipeg, Manitoba (CPO-Winnipeg). Incepând cu data de 18 octombrie 2012, toate aceste aplicatii pentru relocare a refugiatilor (sponsorizare si aplicatie pentru rezidentă) sunt trimise la Winnipeg pentru verificarea dosarului. După o verificare minutioasă a documentelor, dosarul va fi trimis pentru prelucrare la oficiul de vize din tara respectivă, care va definitiva cazul si va emite viza de rezidentă. Numai cei care au fost deja aprobati ca refugiati pot fi sponsorizati si pot aplica pentru rezidentă în Canada.

I: Am venit în Canada cu un permis de studii si după terminarea programului de doi ani, am aplicat si am primit un permis de lucru valabil pentru trei ani. As dori să aplic pentru rezidentă permanentă. Ce program credeti că este cel mai bun pentru mine?
R: Desigur că ar fi nevoie de mai multe informatii legate de situatia dvs. La prima vedere însă, m-as aventura să presupun că aveti cel putin un an experientă de muncă în Canada, într-o ocupatie care v-ar permite să aplicati pentru rezidentă în clasa de experientă canadiană (CEC). Chiar foarte de curând, ministrul imigratiei a anuntat cresterea numărului de aplicatii în această categorie, care vor fi aprobate în 2013. De la data introducerii programul în 2008, au fost aprobate 2500 aplicatii în 2009, 6000 de aplicatii în 2011, iar în 2013 se vor prelucra până la 10000 de aplicatii în această categorie. Guvernul canadian preferă această categorie deoarece aplicantii au studiat si au lucrat deja în Canada, fiind integrati în viata si economia canadiană.

Mihaela Boeriu este consultant certificat în imigratie si practică în acest domeniu din 1993. Puteţi trimite întrebările dvs. pe adresa de e-mail: mihaela@cgsconsultants.com
Răspunsurile date sunt generale si nu cuprind toate detaliile unui caz specific, pentru care ar fi bine să consultaţi un specialist în emigraţie canadiană.





Mihaela Boeriu mihaela@cgsconsultants.com    11/22/2012


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian