Vatra Veche, supliment aniversar la centenarul Nicolae Steinhardt
Revista târgumureseană Vatra Veche, după ce a marcat cum se cuvine în numerele de peste an Centenarul Nicolae Steinhardt, consacră un supliment al numărului 11/47(noiembrie 2012), deloc tardiv, aceluiasi eveniment cultural (Nu cred că acest eveniment trebuie limitat la o singură lună, iulie, de aceea revista Vatra Veche a ilustrat pe parcursul întregului an destinul lui Nicolae Steinhard; precizează poetul si publicistul Nicolae Băciut, editorul revistei, p.3). În sumarul suplimentului se consemnează evenimentele omagiale din 29-30 iulie de la Rohia si Baia Mare si se reîntâlnesc semnăturile mai tuturor acelora care, de-a lungul anilor, s-au apropiat de personalitatea monahului si de opera acestuia, ei aducând noi si mereu interesante mărturii despre autorul Jurnalului fericirii. Prezentă la Rohia si la Baia Mare (Biblioteca Petre Dulfu), Editura Polirom a adus o parte din tipăriturile seriei de autor a proiectului editorial N. Steinhardt, initiat de Mănăstirea Sf. Ana, lucrări apărute în îngrijirea unor personalităti culturale ori eclesiastice (Jurnalul fericirii; În genul… tinerilor; Articole burgheze; Dăruind vei dobândi; Principiile clasice si noile tendinte ale dreptului constitutional; Primejdia mărturisirii; Între viată si cărti; Escale în timp si spatiu; Geo Bogza un poet al Efectelor, Exaltării, Grandiosului, Solemnitătii si Patetismului; Eseu despre conceptia catolică asupra iudaismului; Iluzii si realităti evreiesti; Critică la persoana întâi; Incertitudini literare; Monologul polifonic; Prin altii spre sine), cele mai multe dintre acestea fiind cel puţin la a doua editie. Suplimentul aniversar editat de Nicolae Băciut ordonează profesionist si inspirat o serie de materiale cu si despre Nicolae Steinhardt, el însusi având sansa de a fi stat de vorbă sau de a fi întretinut o fecundă corespondentă cu ovreiul legionar, cum îi plăcea lui Steinhadt să-si spună adesea. Fiul inginerului Oscar Steinhardt, scolit la Zürich, unde avusese sansa de a fi coleg cu Albert Einstein, Nicolae, după scoala primară din Pantelimon, vine în Bucuresti la Liceul Spiru Haret, unde va fi coleg cu Al. Ciorănescu, Rafael Cristescu, C. Noica, Al. Paleologu, Dinu Pilat, Mircea Eliade si multe alte viitoare personalităti ale vietii culturale si stiintifice românesti, liceul bucurestean fiind constant o prestigioasă institutie de învătământ. Nicolae Băciut rememorează într-un interviu date cruciale din viata lui Nicolae Steinhadt, multe dintre ele cunoscute deja cititorilor Jurnalului, adăugite în paginile revistei cu noi relatări, cum ar fi de pildă cele ale lui Nicolae Munteanu (Eul biografic, p. 16) sau cele ale lui Dumitru Velea (p.19) despre chipul lui Iisus pe cruce făcut de un preot craiovean din firimituri de pâine în penitenciarul de la Jilava, singurul obiect de cult căruia i se închinau detinutii celulei în care fusese adus si Steinhardt, dar care, ca evreu nebotezat, nu participa la rugăciuni: Brusc,caraliul tranteste usa si, fără niciun cuvânt, ridică bucăţica de pâine cu chipul lui Iisus si o aruncă în mijlocul camerei, si-o calcă. Izbeste cu talpa cizmei, încercand s-o sfarme. Nu se poate. Izbeste mai tare, cu toată forţa si greutatea. Izbeste cu disperare, dar nicio fărâmă de pâine nu se rupe din chipul lui Iisus. Innebunit, aleargă afară, urlând. De atunci, pe caraliul acela nu l-au mai văzut, dar între ei a apărut un nou crestin: evreul Nicolae Steinhardt – povesteste mai târziu fiul preotului craiovean. Suplimentul aniversar al Vetrei Vechi acordă spatii largi acestui moment de răscruce, botezul ortodox (15 martie 1960), săvârsit în taină de ieromonahul basarabean Mina Dobzeu, nas de botez fiind în celula Jilavei fostul sef de cabinet al maresalului Antonescu, Emanuel Vidrascu, iar martor era fostul coleg spirist Al. Paleologu – taina botezului se va desăvârsi prin mirungere si împărtăsanie abia după patru ani, în libertate relativă, la Schitul Darvari. De această convertire deloc întâmplătoare (vezi art. despre convertirea la ortodoxie, p.34) se leagă si deschiderea ecumenistă a lui Steinhardt, despre care vorbeste (p.54) Claudia Vasloban. În temniţa comunistă, cunoasterea lui Dumnezeu vine pentru iudeul din lotul Noica pe calea revelatiei, cum am văzut, simultan cu calea apofatică si se consolidează mai târziu, catafatic, în monahism. Botezul lui Steinhardt se face mai târziu cu optsprezece ani decât cel al lui Hristos, după ce omul de cultură trăise marile zbuciumări ale secolului al XX-lea care-l fac să penduleze când pentru solutia Zenoviev (ignorarea în orice chip a sistemului opresiv), când pentru cea de tip Bukovski-Churchill (a reactiei subversive), altele decât cea a defensei, a trădării si sinuciderii adoptate în Arhipelagul Gulag al lui Soljenitîn (Monica Bergan; Nicolae Steinhardt – miracolul esential, p.13). Persecutia securistă îl determină pe Steinhard la o falsă introvertire, unde criteriul întemeiază o altă axiologie în virtutea căreia Eugen Barbu e o jigodie, însă Groapa si Săptămâna nebunilor sunt două splendide realizări (p.3), Arhezi are valoare doar ca poet, Mihail Dragomirescu nu este chiar un nerod, Vianu este doar respectabil fără a fi si simpatic (p.5). O revizuire a judecătii de valoare admite monahul de la Rohia doar în ce-i priveste pe Cioran, pe Noica si pe Eliade, motive care nu l-ar mai lăsa să înceapă cu aceleasi Incertitudini literare (Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1980). Nicolae Băciut, în sumarul acestui supliment aniversar nu numai că punctează momentele cruciale ale vietii monahului Delarohia si ale evolutiei lui literare (Sunt un franctiror care scrie despre ce i-a plăcut si îsi permite să nu respecte regulile si canoanele criticii, retine si Mircea Mot, p.10), dar editorul aduce si o varietate de informatie biobibliografică (Alte mărturii ale lui Marcel Lupse despre N. Steinhardt, consemnate de Călin Emilian Cira, p. 49; Steinhardt-ovreiul legionar, în comentariul Mironei Ioanoviciu; Despre omul authentic, văzut de Loredana Tuchilă etc.), precum si povestea unei taine (p.11) despre care Steinhardt nu a vorbit niciodată, cea a unei iubiri lumesti, discrete, profunde si sincere, pe care a simtit-o pentru o fostă student la Franceză (viitoarea soacră a Ecaterinei Tarălungă, semnatara articolului, cea care publică de altfel si o poză făcută de cei doi la Călimănesti, la 28 august 1932. Dincolo însă de aceste aspect care dau culoare vietii chiar si în cazul unui monah, sumarul revistei lui Nicolae Băciut reuseste să omagieze cum se cuvine tot ceea ce se leagă de numele lui Nicolae Steinhard, cel care, asemenea lui Rostovtev, avertiza că Occidentul se va sinucide în secolul al XX-lea, aidoma Imperiului Roman, trepat, mai întâi în1938 (München), apoi în 1944 (Yalta), în 1953 (Berlin), urmat curând de convulsiile Europei de est (Budapesta – 1956; Praga – 1968; Varsovia – 1980) ce vor conduce în cele din urmă la căderea Cortinei de Fier întru care a nădăjduit, după un Jurnal al nefericirii, Nicolae Steinhadt, fără a o mai apuca însă, asemenea altui monah celebru, Arsenie Boca.
|
Iulian Chivu 11/18/2012 |
Contact: |
|
|
