B. Fundoianu - poetul martir
Pe data de 14 noiembrie se împlinesc 114 ani de la nasterea unui poet martir care si-a dat viata în lagărele de la Auschhwitz.
Născut la Iasi pe 14 noiembrie 1898 într-o familie de mici comerciati , B. Fundoianu încă de mic are o înclinatie aparte fată de poezie, scriind versuri de la vîrsta de 8 ani. Scoala o face la Trei Ierarhi unde îsi uimeste profesorii cu bogătia lecturilor. Termină gimnaziul Alexandru cel Bun, apoi Liceul National din Iasi. Debutează cu Vin norii în Viata Nouă a lui Ovid Densusianu în 1914. Urmează Facultatea de Drept la Iasi.
Ca si Arghezi, pentru care avea o mare admiratie, el vrea să dea cuvântului energii uriase, capabile „ să schimbe obrazul lumii” . De la Iasi se mută la Bucuresti la aceeasi facultate cu un prestigiu deja format, intrând în atentia marilor scriitori ai vremii ca Arghezi, Ibrăileanu, Galaction, Ion Vinea, Felix Aderca etc.
Galaction spune despre el : „Acest Veniamin e un scriitor care nu seamănă cu toată lumea. Nimic nu e conventional, nimic cliseu în vagabondările lui prin lumea gândurilor si a cărtilor.”
Eseist, poet, sociolog si chiar filozof, bun cunoscător al literaturii franceze se bucură de simpatia scriitorilor dar este luat în vizorul huliganilor antisemiti care îl resping si-l ridiculizează ironic. Atmosfera creată de ei îl fac să părăsească tara în anul 1923 si să se instaleze în tare lui Voltaire. În Frana se confruntă cu mari greutăti, lucrează la Imprimeriile Gourmont, la o societate de asigurări, după care ca regizor la studiourile Paramount. Între timp colaborează la diferite reviste franceze. De partea intelectualitătii antifasciste, el semnează rânduri patetice cu o mare lucuditate politică: „ Prostia econoamă distruge universitătile, arde constiintele, fabrică obuze si tancuri, grăbită de a întinde peste tot întuneric salutar si lucrativ. Mizeria, haosul, neputinta si ignoranta progresivă si-au dat mâna pentru parada ineptiei în ciubote, cu pumnul pe masă, cu piaptul spoit de un patriotism subversiv si criminal.”
În anul 1939, datorită unei îndelungate activităti de scriitor, eseist, publicist, risipită în multe reviste franceze ca si aceleia de regizor la Paramount, recomandat de prieteni, B. Fundoianu obtine cetătenia franceză sub numele de Benjamin Fondane. Se înrolează în armata franceză ca soldat pentru a salva Europa de „tirania fascistă”. La 3 martie 1944 este arestat de gestapo împreună cu sora lui, Lina, fiind încarcerati mai întâi în lagărul de la Drancy, apoi transportati la Auschwitz unde au fost gazati la începutul lunii octombrie 1944, când armatele sovietice se aflau la numai 130 de km de acestă sinistră fortăreată a mortii.
Într-un ultim poem de dinaintea mortii lui, poetul scria următoarele cutremurătoare versuri:
„Să stiti, atunci, c-aveam si eu un chip
asemenea cu al vostru,
o gură ca a voastră, ce implora la fel,
că ochiul meu se inflama, plângând si el un stop de sare
când îl rănea un fir de praf,
sau când îl vizita visarea,
că răsărea pe pielea mea, străpunsă de un spin obraznic,
o dâră proaspătă de sânge, la fel de rosu ca al vostru.”
Întreaga poezie a lui B. Fundoianu capătă pecetea unei personalităti puternice, complexe si contradictorii, permanent frământată de diverse aspecte ale cunoasterii, frământare care-i conferă unitatea.
Fundoianu este un poet prin excelentă modern pentru care natura nu este o simplă însumare de calităti plastice, ci de fiecare dată altceva. Privelistile lui sunt mai de grabă „ privelisti sufletesti”. Poezia lui „năstea din negura mintii, ca o protestare intimă împotriva peisajului mecanic, de gloante, de sârmă ghimpată, de tancuri”. Anotimpul preferat al lui a fost toamna, o toamnă a tristetii, a melancoliei în fata procesului de decrepitudine a naturii. Peste bogătia toamnei, acest anotimp „pune tristetea-n lespezi a stupilor cu miere,
si în priviri cârceii pământului rotund.”
În stil bacovian, poetul are senzatia de izolare, de pustiu într-un târg de provincie uitat de lume.
În lirica erotică Fundoianu trece la expresia directă a sentimentelor, întrebuintând forme verbale la indicativ-prezent:
„Te-ador cu carnea tristă în care-am gâtuit
păsări de mare, albe, cu pântecul spoit,
si-as vrea să-ti spun aceea ce-i rit în adorare,
cu bratele întinse ca două sfesnicare.”
Sau:
„Femeie, pământ negru, te vreau si te iubesc,
te vreau, cum vreau, femeie, pământul bun si negru,
pământul proaspăt în care dormiră toti ai mei,
pământ tânăr în care mi-i tânără chemarea,
pământul unde-n urmă vreau să adorm si eu”
Lirica filozofică pune în centrul atentiei sentimentul tragic al desrădăcinatului cu rezonante tragice:
Era în mine ceea ce sparge ca să nască,
În mine-un demon care sedea pe continent,
Cu-o fată care plânge si una care cască,
În mine năzuinta de-a deveni dement.”
Expresia dezamăgirii, a disperării, a înstrăinării se articulează des în versuri de o mare simplitate:
„… de ce-am plecat atunci, de ce-am plecat
si cine m-a zvârlit pe drumuri?
Ce-aveam de spus oamenilor?
Sau ce-asteptam din partea lor?
Ce lucruri nestiute despre ei, despre mine?
Mizeria la fel ne bântuia,
Din suflet mai aveam un ciot
si mintea îmi era oloagă,-
de ce-am urcat atunci pe toate tribunele si pentru ce
am spus cuvinte greu de înteles?
De ce n-am spus:ÎNAPOI!
De ce n-am strigat: ÎNAINTE!
Nimic din ce-ar fi trebuit
Nici una din acele vorbe pe care oamenii le-asteaptă.”
Privită în ansamblu, poezia lui B. Fundoianu e mult prea profundă si tragică în zbaterea ei interioară, e în ea „ odiseia unui suflet tânăr” angajat în marea dramă a vietii.
As încheia mica mea expunere cu un fragment din poezia lui Virgil Teodorescu, „Oceanul inocentei, lui Barbu Fundoianu în amintire:
Tu,
Ce-ai sporit cenusa cuptoarelor naziste
c-un pumn de pulbere rătăcitoare,
si care-n anotimpurile triste
topeai în ochi poemul
ce pe un bulz de sare,
o biată carne ruptă de fiare si-ntrebări,
de vijelii lovită si de nisipul dunei,
de setea răsculată cu trombele din mări
când se răstoarnă în orbita lunei-
pornit din herta lumea s-o cutreieri,
si năzuind să spinteci pod cu pod,
decis să faci din blânda ta fiintă
vulcan de cugetări si suferintă…
Si asta pentru că a fost evreu…
Pe 14 noiembrie un mic omagiu…
|
Ion Ionescu - Bucovu 11/15/2012 |
Contact: |
|
|
