Subiectiv : Prevestirile Casandrei
N-am crezut niciodată că si eu, afirmat si convins că sunt o fiintă ratională, as putea deveni într-o zi un fel de partizan înflăcărat în lupta mai mult ideologică, decât pentru putere, ce are loc în prezent, pentru Presedentia Statelor Unite.
Poate că n-as plăti prea multă atentie acesteia, dacă amintirile trecutului din România nu ar stăruii vii încă pe hard-drive-ul memoriei, precum prevestirile Casandrei din Troya, la gândul că istoria se poate repeta dinou aici, cu grave repercursiuni în America si în restul lumii.
Aflată în centrul scenei europene, România, în timpul dinainte si după cel de-al doilea război mondial, a fost obligată să danseze pe muzica dictată la Berlin sau la Moscova.
După o perioadă de reală renastere natională prin alipirea Transilvaniei pe trunchiul tării în 1919, intrată în vârtejul luptelor politice si militare din timpul anilor 1939-1945, tara a trebuit să lupte pe ambele fronturi cu si fără voia ei. În final a fost obligată să guste, umilă, binefacerile unui regim proletar demagogic, mincinos si fără scrupule, care timp de peste patruzeci de ani au sărăcit-o si-au stors-o de vlagă. Nimic însă nu a agravat mai mult decădera acestei tări, decât organizarea unui sistem de dezinformare al populatiei, prin agitatori de profesie, presă, radio si televiziune.
Minciuna, calomnia si atâtarea în masă a multimii contra unui grup mai înstărit al tării, au distrus ultimile urme de credintă, constiintiozitate în muncă, simt al datoriei, initiativă si loialitate.
Astăzi, când în vârful piramidei sociale se află cei mai înzestrati dintre cei ce-au fost crescuti în crezul unei ideologii comuniste, cine are chemarea si forta să schimbe în constiinta oamenilor, ceea ce li s-a îndopat cu de-a sila de peste patru decenii. Rezultatele vorbesc de la sine dar nu au capacitatea să urle în urechile celor ce nu au ochi să vadă putin mai departe decât vârful nasului, că pe partea cealaltă a lumii, milioane de oameni stăruie dar nu pot reversa daunele făcute de asa-zisii iubitori de dreptate socială.
După ce-ai fost întoxicat odată cu o măncare ce nu ti-a priit, chiar si mirosul de la distantă al acelui fel, î-ti dă senzatii neplăcute. De patru ani încoace văd ce se întâmplă în lume si nu e zi în care stirile să alunge norii de pe cerul sperantei că mâine va fi mai bine. Dinpotrivă, stire după stire adânceste în mine hâul pesimismului. Nu cunosc un alt timp în care să fi fost atât de îngrijorat de soarta copiiilor si nepotilor mei, ca acum.
Mi-am smuls copii din România comunistă înfruntând frica, necunoscutul si lunile petrecute în lagăr, ca să-i aduc la un târm sigur, unde pot creste si trăi liberi si în deplină securitate. Dar anii din urmă mi-au zdruncinat credinta.
Ca într-un cosmar, revăd din nou si aici aceleasi etape ce-au făcut din tara noastră, acel coltisor de rai, un platou pârjolit de sărăcie, deceptie si neîncredere. Istoria se repetă.
După alegerile din 2008, întreaga tară a fost fascinată să aibe un prim Presedinte democrat de culoare la Washington. Tănăr, viguros si inteligent, Obama a căstigat nu numai simpatia celor din America, dar a omenirii în asamblu. Exuberanta a atins proportii necunoscute în lume si înainte de-a promulga primul decret prezidential, lui Barack Obama i s-a oferit premiul Nobel. Apoi, a apucat zdravân hăturile tării si a început să mâne de unul singur America, cu si fără aprobarea Congresului si a deputatilor din Senat, iar mare parte din timp, fără participare la comunicările zilnice din Situation Room la Casa Albă.
Desi democratii populau în primii doi ani, majoritatea locurilor din Congres si în Senat, de patru ani de zile America nu are un buget. Toate promisiunile lui Obama dinaintea alegerilor au rămas numai în mintea alegătorilor, pentru că din toate, numai una singură s-a materializat în lege, „The Obamacare” Privind anturajul lui, Presedintele este înconjurat de cei mai vociferi militanti ai marxismului la care se adaugă apartenenta sa la această ideologie, ce-si resfrânge roadele în toate decretele semnate la Casa Albă. Cu militanti de acest tip, la care se adugă agitatorii plătiti ai uniunilor au fost organizate în întreaga tară grupările de „ocupanti” preluate de socialisti pretutindeni. Premiera sa pe scena internatională a fost făcută cu prilejul vizitei la Cairo, unde si-a criticat tara pentru politica ei imperialistă în lumea a treia. De atunci prestigiul Americii pe plan international a scăzut progresiv chiar sub limitele istoric joase din timpul lui Carter, fără a discuta despre gravitatea atacului terorist de la 11 septembrie 2012 din Libya în care administratia a refuzat să acorde ajutor militar cerut de consulatul din Bengazi. Surprinzător este faptul că presa, radioul si televiziunea păstrează o atitudine indiferentă, încercând să musamalizeze activitatea democratilor de la Casa Albă iar în campania electorală ajutând la dezinformarea publicului prin difuzarea de stiri false.
Părerea mea astăzi, este că ne aflăm în fata unui moment istoric de cotitură în care pe de-o parte avem o administratie , adăpostită de presă si televiziune, iar pe de altă parte, un candidat la presedentie, cu experientă în business, modest si dornic să îndrepte toate greselile făcute de actualul presedinte. Desi nu există garantia că toate stricăciunile vor fi înlăturate, cei dornici de-o adevarată schimbare vor avea sansa ca la alegeri s-o obtină.
Thornhil ON
|
David Kimel 11/7/2012 |
Contact: |
|
|
