Avanpremierã editorialã - “Cugetãrile unui cãlugãr de la Muntele Gând”
„Lumina Cunostintei”
Privesc pe geam. Lumina zilei e mohorâtã, iar sufletul meu se umple de aceastã luminã. Încerc sã-l însoresc si de aceea îndrãznesc sã urc tot mai sus, pe Muntele Gând, pentru a afla lumina adevãratei iubiri. Am nevoie de dragoste, de acea dragoste care sã mã pãtrundã si sã mã facã fericit cã trãiesc. Aceastã dragoste o simt ori de câte ori pasii sufletului meu urcã tot mai sus, pe Muntele Gând, unde întotdeauna am gãsit o poianã de liniste si cugetare, pãtruns fiind de „Lumina Cunostintei” si de bucuria Marii Iubiri.
Praguri altãdatã imposibil de trecut, sunt depãsite azi de cugetãri inefabile ce îmi învãluie sufletul într-o diafanã perdea de luminã, prin care vãd trecând exilul meu voluntar, cu umbra lui crispatã fãcându-si loc prin multimea de copii cersetori de pe toate meridianele lumii, cãutând, ca pe o comoarã, identitatea pierdutã cândva, un fel de fata morgana, a cãrei vremelnicã aparitie tulburã si incitã spiritul vesnic nemultumit.
Exilatul sau emigrantul de orice fel, de oriunde si de oricând, desluseste mai bine prãpastia ce se adânceste între el si abundenta de avutie si de libertate la care aspirã. Spre a se salva, omul credincios îl cautã pe Dumnezeu, în vreme ce, sechestrati de realitate si îndepãrtati de Dumnezeu, alti oameni îsi asumã riscul de a se elibera prin ei însisi, fiecare luptându-se cu sine si cu semenii sãi. În iadul cunoasterii fãrã Dumnezeu, omul puternic se simte tot mai puternic, pe când omul slab slãbeste mai tare, iar în cele din urmã cad împreunã, pradã materiei, fiind spulberati de pãcatul care explodeazã sub tãlpile lor.
Dacã toti oamenii de pe pãmânt ar recunoaste existenta unui Creator unic, atunci ar trebui sã admitem cã Dumnezeu s-a nãscut si a creat omul într-o libertate deplinã si de aceea omul si-a dorit de la început sã gândeascã, sã trãiascã si sã creeze într-o libertate identicã aceleia în care Dumnezeu a creat si creeazã la nesfârsit.
O asemenea cugetare mi s-a ivit citind cartea „Dumnezeu s-a nãscut în exil,” un roman scris de Vintilã Horia. Titlul romanului se referã la Fiul Omului, înteles ca Dumnezeu întrupat, care s-a nãscut, a fost botezat, a trãit, a suferit si s-a jertfit pentru pãcatele oamenilor, întru mântuirea de tiranie, ceea ce i-a adus puterea Învierii, si, în final, Înãltarea la Ceruri, unde „sade de-a dreapta Tatãlului” si de unde va reveni pe Pãmânt, ca „sã judece viii si mortii.”
Aceastã sfântã poveste o aflã pentru prima oarã, în exilul sãu de la Tomis - din anii imediat urmãtori nasterii lui Iisus Hristos -, poetul roman Publius Ovidius Naso, personajul central al cãrtii, un pãgân neîncrezãtor în zei, dar aflat în cãutarea unui Dumnezeu unic.
Wakefiled / Nov 2012
|
George Bãjenaru 11/1/2012 |
Contact: |
|
|
