P A G I N A C A N A D I A N A - 10 septembrie 2002
1. P r e o c u p a r i e s t i v a l e
Desi suntem in Septembrie nu trebuie inca sa abandonam
preocuparile estivale, deoarece lunile de toamna sunt de regula
foarte frumoase, cel putin in Ontario, cu padurea canadiana in toata
gama de culori de la verde la caramiziu si rosu inchis; iar
temperaturile sunt inca acceptabile. Si cred ca este cazul sa va
propun acum, ca pe langa alte "fabulous destinations" cum declara
reclamele turistice, niste obiective nu mai
putin fabuloase, dar foarte aproape si nu foarte scumpe: Toronto si
zona inconjuratoare. Sunt convins ca nu ati epuizat inca toate
locurile care merita sa fie vizitate.
Voi incepe din Nord, dar nu foarte departe, chiar foarte la
indemana, la 30 de minute de mers cu masina sau ceva mai mult, se
afla niste locuri placute, linistite, cu o anumita eleganta a lor,
in stil mai vechi, european (are cineva ceva impotriva?), vizitate
de multa lume, dar nu foarte aglomerate ca sa te deranjeze.
Unionville este un foarte civilizat si placut colt de lume din
Markham, la care se ajunge mergand spre nord pe Hw. 404 si apoi
spre est pe Hw7; merita vizitat in toate lunile de vara si de
toamna. Este o atmosfera linistita, diferita de Toronto si noi avem
nevoie de o schimbare de decor, de stil, de atmosfera. La un moment
dat, dupa ce ai vizitat locuri simpatice si boutique-uri cu un aer
traditional, chiar european, o oprire la un restaurant este foarte
binevenita; noi am gasit un local vienez in care ne-am simtit
foarte bine, poate si datorita aducerii la lumina a unor amintiri
placute din peregrinarile noastre prin Europa cu multi ani in urma.
Cred ca mai este si un restaurant italian pe acolo si altele mai
mici. Oricum, este un aer de relaxare, de recuperare si de ganduri
senine intr-o asemenea iesire de numai cateva ore.
O alta "escapada", o idee mai lunga, se poate face spre vest la
Kleinburg, o mica asezare din City of Vaughan, la care ajungeti sau
mergand spre nord pe Hw.400 si apoi spre vest pe Major Mackenzie
Dr.West, sau, daca preferati, pe Hw.27 pana ajungeti direct in
Kleinburg. Atractia principala a zonei sunt cunoscutele McMichael
Canadian Art Collection, galerii de arta canadiana instalate intr-o
cladire veche si intr-un parc minunat. Oraselul seamana
ca stil cu Unionville si este plin de turisti din imprejurimi si
din Toronto. Bineinteles ca se gasesc si restaurante bune, pe care
eu va recomand sa nu le evitati.
Aici este locul sa vin cu o lamurire foarte utila pentru toata
lumea, cred. Eu consider ca a cunoaste lumea, a te cultiva prin
calatorii si vizite in diverse locuri interesante, inseamna nu
numai a vizita muzee si alte cladiri si locuri vestite; trebuie sa
cunosti si oamenii si pentru asta trebuie mers, in primul rand, in
restaurantele din partea locului, in localurile cele mai
reprezentative, daca se poate. Restaurantele sunt locuri unde se realizeaza un contact foarte
special cu lumea, locuri care au un mesaj specific, important si
instructiv pentre oricine vrea sa dea mana cu civilizatia
locala.
Poate ca este bine sa ne reamintim acum ca masa nu este numai
un prilej de a ne alimenta cu caloriile si principiile hranitoare
necesare. Masa este in primul rand un eveniment social major in
ritualul nostru cotidian si merita tratata cu toata grija si
consideratia pe care mijloacele materiale ne-o ingaduie.
Doresc sa repet aici ca arta culinara este o parte integranta,
definitorie a unei civilizatii, a unei culturi nationale, si anume
o parte foarte interesanta, cu resurse de comunicare si educare
nebanuite. Luand masa la un restaurant anume, intr-o anumita
ambianta umana este intotdeauna nu numai
interesant, dar si foarte productiv pe taramul cunoasterii mediului
nostru social, despre care niciodata nu stim prea multe.
Traind in Toronto, zona cea mai multiculturala din lume, una
dintre caile cele mai eficiente de a intra in contact cu aceasta
lume diversa la extrem este sa cunoastem bucataria lor prin
restaurantele de profil respective. Cu recomandarea de fi prudenti
ca intotdeauna si de a lua totusi ceva informatii lamuritoare inainte
de a proceda, eu va doresc o experienta placuta!
2. Economie
Cel mai important eveniment al lunii August aici in Toronto nu
a fost, dupa mine, anuntul primului ministru Jean Cretien ca va
demisiona peste 18 luni, veste care ne-a lasat cam nelamuriti si
destul de confuzi, ci vizita lui Bill Gates, chairman-ul lui Microsoft si,
asa cum toata lumea stie, cel mai bogat om din
America, cu cele peste 80 de miliarde de dolari US, vizita care ne-a
lasat destul de lamuriti si mai putini confuzi. Interesul lui Bill
Gates pentru Toronto a fost facilitat si de faptul ca se afla prin
apropiere, adica se intorcea de la un turneu de bridge de la
Montreal, dar vizita lui nu a fost mai putin productiva din cauza
asta. Pentru ca trebuie sa recunoastem ca, desi averea lui a fost
adunata nu numai datorita calitatilor lui iesite din comun ci si
datorita unei sanse cu totul neobisnuite, totusi parerile unui
astfel de om au o greutate speciala si prezinta un interes aparte.
De la inceput Gates ne-a spus si de fapt ne-a confirmat ceva ce
stiam mai de mult si anume ca el nu crede ca va apuca ziua cand
computerele vor gandi si vor actiona ca oamenii.
"Not in my life time" spune Gates si adauga ca, spre deosebire
de unii "artificial inteligence enthusiasts", care inca sustin ca
este numai o chestiune de timp si de progres in domeniul hardware-ului
pana cand calculatoarele vor ajunge sa lucreze in linii mari
ca oamenii, adica sa ajunga din urma creierul uman, el, Gates, crede
ca asa ceva nu se va putea intampla curand (adica in viitorul
previzibil).
"It's not a numeric notion. You can't say, give me another
several factors of two and it will happen."
Nu este o chestiune de echipamente, spune Gates, ci o problema
de software, adica noi nu cunoastem aproape deloc felul cum
lucreaza creierul uman.
Este foarte adevarat si aceasta idee nu este deloc noua. Dupa
cate imi amintesc, oamenii ajunsesera inca de acum 20-30 de ani la
o concluzie similara, dar probabil ca aici, in America de Nord unii
uitasera (se vorbea de calculatoare din "generatia a cincea", pe
atunci, va mai amintiti?). Se stia de mult ca pentru a se ajunge la
programe "euristice", adica la programe care sunt in stare sa
invete din experienta, ceva absolut uman, ar fi necesar ca noi sa
stim mai mult cum lucreaza creierul uman, cu alte cuvinte creierul
sa inteleaga cum lucreaza el insusi! Si imi amintesc ca se
demonstrase ca asa ceva este teoretic imposibil!
O asemenea concluzie nu trebuie sa ne incurce, pentru ca va rog
sa va amintiti ca progresul cunoasterii omenesti nu a fost in
cursul istoriei nici uniform sau linear, si nici pemanent sau
continuu. S-a progresat in mod foarte neuniform. Sunt multe domenii
unde s-a batut pasul pe loc multa vreme, secole sau chiar milenii
si sunt altele unde cunoasterea nu a avansat mai deloc in ultimele
doua milenii si nici nu se arata ca va progresa curand. Iar acolo
unde s-a progresat, repet, acest fenomen nu a fost nici
constant, nici uniform.
Gates spune ca se progreseaza totusi in zonele mai putin
ambitioase ale softwere-ului, si anume ca recunoasterea scrisului de
mana "..it is just around the corner." In urmatoarele decade, progresul
in "next generation computer technology" va fi in "getting computers
to interact with humans in ways that are normal and natural."
"Think in terms of a tool that can listen to us, can talk to us,
and can recognize our handwriting."
Se lucreaza si la programe ce vor face posibila recunoasterea
gesturilor, ceea ce ar face posibile aplicatii interesante pentru
cei cu anumite disabilitati.
Citind si ascultandu-l pe Bill Gates, intelegem printre randuri
ca, dupa ani de progrese spectaculoase in computer technology, am
intrat acum pe un palier care nu stim cat va dura si unde
progresele sunt incrementale. Simpla crestere a capacitatilor
hardware-ului nu mai este suficienta sa impinga tot domeniul
inainte. Sunt acum necesare, in special, progrese in materie de
software ca sa poata sa se miste inainte toata panorama - aceasta
fascinanta stiinta: "computer technology".
3. A m i n t i r i d e s p r e T u d o r A r g h e z i
De data aceasta iata doua anecdote despre Tudor Arghezi, pastrate
prin traditia orala si care cred ca sunt autentice si, oricum, il
reprezinta foarte bine. Era in ultima parte a vietii sale, cand,
dupa ani grei de persecutii politice, interdictii si tot felul de
mizerii, Arghezi iesise la lumina. Fusese reabilitat fara nici o
explicatie, in 1954, fusese primit, in sfarsit, la Academia RPR in
1955 si era acum laudat de critica oficiala si sarbatorit in tara.
Vorbind la Academie (cu ocazia primirii poate) a spus
printre altele cam asa:
"Oamenii, cand imbartanesc se ramolesc in doua feluri: unii de
sus in jos, altii de jos in sus; eu sunt din a doua categorie."
Era in baston, dar mintea ii era clara.
A doua interventie a avut loc tot la Academie, se spune la o
sedinta. In anii aceia, '50-'60, toata lumea se straduia sa fie cat
mai pe linie, echivalentul destul de apropiat a ceea ce se numeste
astazi in America, "political correctness".
Cel care condusese sedinta era un tovaras mai tanar, cu un nivel
ideologic ridicat, cum se numea atunci oportunismul politic; fusese
foarte pe linie. La sfarsitul sedintei, scoate un pachet de tigari
straine, vestice (sa fi fost Kent, Camel sau Pall Mall sau altceva,
nu stiu) si aprinde, satisfacut, o tigara! Arghezi, uluit si
evident neobisnuit cu aceasta flexibilitate a moravurilor, nu s-a
putut abtine si l-a apostrofat pe loc:
"Pai bine tovarasi, una vorbim si alta fumam? "
A la prochaine,
|
Mihai Semedrea 9/6/2002 |
Contact: |
|
|
