Poveste închipuită
Povestea izvorâtă din lacrimi fericite
Capătă grimasă-n săgeata bărbătească,
Unde floare-adună fumuri de ispite
În păcatul nostru de aprinsă iască.
Tu, închipuire, în pietre n-ai crezut
Picioare poticnite cu asfalt de dor,
În falsul ce mimează un război pierdut
Se revoltă sternul păsării în zbor.
Mă condamnă visul si crezul cel rebel
Când aripa-n grabă porneste spre înalt,
Proces verbal pe stele scrise-ntr-un castel
Rămas peste zidirea unui cal în salt.
Poveste rătăcită din oasele ceresti
Îmi potrivesc vertebra versetului curat,
Acolo unde tu, virtute, mă găsesti
În lumina lumii vesnic însurat.
Mă răsfată clipa pe-un bulgăre solar,
Răzbat din superstitii în lumea mea reală
Si îmi scriu poemul vietii pe-un focar
Pecetluind durerea cu fire de beteală.
E clipa linistirii întinsă în eclipsă,
Mi-i dor de un cutremur înnoitor în toate
Si tăvălesc în ceruri amprentele ce-s lipsă
Cu inima zdrobită de goliciuni desarte.
Toiagul de rugină
Încercat de dor prezentul
Răgusit de epitete –
Inima pune-n deceptii,
Cu poeme să se-mbete.
Trag machiaj peste artere
Si sub putredă răbdare
Pun pe corzile secundei
Alăptarea care doare.
Ard pe turle de biserici
Oasele de curcubeie
Si-n blestemul de iubire
Sarpele îl fac femeie.
Încercat este Adam-ul
Pus pe obosite gânduri
Unde Domnul pune-n rime
Biblii noi în mii de rânduri.
Si în pieptul meu unghere
Sunt stropite cu lumină,
Puse toate-n sentimente
Pe toiagul de rugină.
Semn trecut în mare
Unghiile tricotează semne-n gât,
În gâtul tău ce invadează marea,
Îmi explic balansul pentru viată
Ce-n tristete si-a pierdut cărarea.
Acum stiu unghiul de lumină neagră
Ce a cuprins un felinar de stele,
Tristetea jucăriei a căzut
Pe partea mea lipsită de inele.
Te-am vrut privire vie spre înalt
Adăpostind în sânul tău surâsul
Si în peretii cruzi de-nchipuire
Îsi face loc în rană plânsul.
Sunt tolănite semne-n goliciune,
Se tricotează unghiuri după unghiuri,
Lumina aspră doar inundă marea
Când tu spusă ai fost la abuzuri.
Mi-i inima un bulgăre de artere
Ce-mi palpită trupul cu poeme,
Pe ceasul epicentrului din viată
Secunda ta trecută-n mare geme!
Intrarea în iesire
Cum văd intrarea în iesire
Si pasărea din oul ei,
Îmi văd iubirea-n răsărire
Pe lungi tomnatice alei.
Si hoinărind prin vieti plouate
Cu ochi sorbiti de gelozie
Înving semnalele curtate
Din temnite de vesnicie.
Si de-mi prefir valea si dealul
Îmi văd fărâma de surâs,
În mine poticneste calul
Ce m-a purtat către apus.
Struneste-mi plumbul din artere
Groapă de inimă trecută,
Acolo unde curg mistere
Si lumea toată este mută.
Intrarea în iesire este
Ca pasărea din oul ei,
Un capăt dulce de poveste
La terminarea de scântei.
Osul linistirii
Soapta luminii – efemeridă în zbor,
Asprime sfredelită de-un poem de dor,
Se-naltă clopot pasnic peste căsuta mea
În care ard cu tine la ceaun o stea.
Latră un câine la pantofii mei,
Pe-o pâine rumenită se bat vreo sapte zmei,
Tu umpli orizontul cu pletele prelungi
Si-n iz de fructe coapte cu rodii mă ajungi.
Sunt, iată, doar lumina, soapta ei,
Ce întărâtă ruga sângelui din miei
În duritatea gurii veacului sfios
Cu linistirea pusă cruce os pe os.
Natură banală
Iubesc rătăcirea în necuprins,
Celuloza mărului de îngeri pătrunsă,
Imboldul de-a intra la tine în casă
Pe usa de lumină supusă.
Sunt incurabil pe sotronul atârnat de stele -
Flori presărate pe dinti de rechin,
Muguri străvezii se întind sub coaja
Fructului uman pătruns de destin.
Iubesc urma zăpezii iesind din acvariu,
Diminetile aprinse frumos cu amnarul,
Scânteie pornită pe harta hipodromului
Unde nechează-n hematii armăsarul.
Din mine, din tine îngerii gustă:
Culoare, seminte si forma carnală,
Rătăcirea-n necuprins rămâne poveste
Când Dumnezeu îsi pictează natura banală.
Zâmbet si tăcere
Sunt la clipa când
Functionează îngerii.
Pe partea stângă a lui Dumnezeu
Se zâmbeste,
Pe partea dreaptă
Se distribuie minuni nevăzute.
Sunt la ora delapidării.
Zâmbetele si minunile
Îmi fac inima decapotabilă
Si în crezul progresiv
Devin întrebător
Cuptorului
Cu unde malefice
Venite din calendarele
Mayase,
Descoperite
De termoviziunea
Râsului în gura mare.
Sunt la ora când
Îngerii tac,
Eu tac
Si Dumnezeu zâmbeste
De atâta asteptare.
Circuit
Prin inelele rădăcinilor
Pădurea îsi varsă sângele,
Toamna colorează
Templele cu frunzele.
Soarele
Se îngroapă-n ele,
Nedreaptă prăbusirea
Îsi piaptănă gâlceava
În vânturi rebele.
Chiar si groparul
Râde
Trăgând peste sine
Stejarul.
|
Marin Moscu 10/23/2012 |
Contact: |
|
|
