Din volumul in lucru : ,,Imagini din ecoul vietii".
Pridvorul versului
Când mã ascund cuvintele în umbre,
desi lumina are ecoul de cristal,
caut dimensiuni noi în vesnicie
cu versul adus pe creasta unui val.
Voi tine neascunse trãirile
în frumusetea venitã din tristete,
brodând fãptuirile timpului trecut
cu rugãciunea care naste blândete.
Am intrat în poezie lângã absolut,
pe valuri si avalanse obosite
de frunzele uitãrii eului inflorit
în iubirile care nu sunt pãrãsite.
Versul nu este o singurãtate
întinsã pe al sperantei covor,
dar ne pune în miresme de soartã
ecoul venit de sus dintr-un pridvor.
Imagini din ecoul vietii
Semnele venite dintr-o periferie
ascund rãsuflarea diminetii din umbre,
punând în tãcere cupa amintirilor
din scrisorile gândurilor fãrã timbre.
Desi în timp sunt aburite privirile,
poteca sentimentelor tine sus un dor,
care reface taina gândului nerostit
uitat dincolo de poarta presimtirilor.
Imaginea minunii din ecoul vietii
n-o ucide trecerea timpului obosit,
iar în boarea întunericului din suflet
se tot nasc nimicuri din gândul adormit.
Eu mai caut în lumina copilãriei
soapta valului care ascunde regrete
si pun prezentul si trecerea timpului
într-o rugãciune pe al inimii perete.
Ascuns în cuvânt
Timpul nu uitã soaptele secundei
în opalescenta adusã de un nor,
iar eu am împãrtit ciorchine de vis
si nu voi gãsi un loc într-un clasor.
Pãdurea aduce taina nemuririi
prin frunza adormitã în zadar,
dar florile ascultã infinitul
si n-am sã le ascund într-un ierbar.
Mã ademenesc scenarii cu ecou
fiind actor din actul diminetii
si când am crescut oglinzi în suflet
n-am dorit sã am o statuie a vietii.
Aduc nãdejdi în pasii gândurilor
care zboarã din cer spre pãmânt,
linistind vâltoarea preablândã.
Eu am sã rãmân ascuns în cuvânt.
Lumina linã
Amintirile ne aduc soaptele
prin izvoarele rãmase statui,
dar noi nu le întelegem tainele
într-un haos care e al nimãnui.
As vrea sã fim barajul murmurului
adunat din orizontul iubirii,
nãscut din cãrarea pãmântului
luminatã de surâsul privirii.
Dacã rãmân o frunzã sau o floare
as vrea sã nu credem stelele mute,
iar fruntea istovitã de sudoare
sã fie în ecoul care sã ne-asculte.
Potecile nu rãmân în înserare
spre marginea lumii care plânge,
dacã comorile le tinem la soare
stiind cã doar lumina învinge.
|
de Constantin Rusu 10/15/2012 |
Contact: |
|
|
