Anotimpul clepsidrei
ÎNTRE DOUĂ LUMI
caut în adâncuri
cântecul apei
să-l aduc mai aproape
valul ripostează
basii în re minor
lovesc gleznele
în apărarea dreptului de autor
- nu te lupta cu mine
să facem un duet
când zorii nu au apărut încă
legată la detectorul de armonii
învăt să descifrez
la lumina pietrei
tu acompaniază
cu bătăi în umbre
ocolindu-mă
ca pe o stâncă
rupe doar aschii verzi
se retrage
diminetile se trezesc
în recital de albatrosi
NOAPTEA
a atipit
pe un colt de timp
în clepsidră
se făcuse nisip
măcinat de o fată
cu degete de altădată
noaptea...
umblă cu ochii închisi
si dincolo de irisi
cineva
desenează un nume
anume
ca un vesnic poem
deschid ochii spre viată
e frumos - strig:
si nu mă mai tem.
FRUNZA CADE
rătăcitoare-Ti sunt
căile tale Doamne
se pierd precum frunza
într-o palmă de fată
niciodată
pe aceeasi parte
în Sfânta carte
toate cele sunt spuse
doar frunzele nesupuse
pleacă toamna
si vin primăvara
cu gâze-n spinare
în câte-o floare
pe bătătură
când tăranii înjură
că nu plouă de Paste
si totusi totul renaste.
eu eram sub o frunză
timpul vroia să m-ascunză
iar vremea
mi-a pus rădăcină
de materială lumină
si-a trebuit să mă prefac
în sământă înaltă
de mirabil copac...
OCEANUL
de fapt
am traversat
doar o lacrimă
căpitanul
am fost noi
cei mai doi
naufragiati ai fanteziei
pe insula poeziei
ce pârjoleste ca holera
încă pe mirifica Terra
aceasta scăldată-n napalm
si abandonati într-un basm.
domnule
de ce-ti biciuiesti sfintele?
domnisoară
nu-ti scrie cuvintele;
asa sunt si viata si jocul
tineretea adevărul norocul
ti le dă Dumnezu
dar nu ti le bagă în sac
si dacă esti lacom - posac
într-o dimineată
afli că ai trecut prin viată
iar când somnul serii ne strigă
n-avem chisălită cu mămăligă.
gata...
în zori când ne vom trezi
cu rouă ne vom limpezi
si la lumina Sfintei-Treimi
vom citi si noi cartea semnată
de acesti doi poeti...ANONIMI.
IDILĂ
pictez de o vreme
gânduri pasionale
nu se mai găsesc
prin magazine artizanale
vând ouă ecologice
fără sământă rămâne
planeta albastreă.
redă-mi Doamne
jumătatea cealaltă
este foarte simetrică
cu cea primara coastă
pot face o altă fată
care să-mi zică mamă
Maică-Preacurată.
de unde vine muzica
cea divină se cântă
doar vinerea seara
când Sfânta-Vineri
vine să-si spele rufele
cele mai dumnezeiesti
iar eu privesc dintre unde
dar, oare de unde
stiu despre tinerete
dacă planeta albastră
fără sământă rămâne
când vând ouă ecologice
prin magazine artizanale
nu se mai găsesc
gânduri pasionale
pictez de o vreme - idile
PĂSTREAZĂ-MĂ CA DAR
dacă din tine
mă scazi pe mine
si rupi lacrima-n două
vom fi amândouă
singure cuc...
unde să mă duc
nu pot să trăiesc,
nici să iubesc...
te rog, asadar
păstrează-mă ca dar
voi sta cuminte
asa, ca înainte
nu-ti cad povară
să mă alungi spre seară
peste-a casei poartă
nu, asta niciodată!
VIS REAL
lângă al tău vis
iată ce-am de zis :
scurg pe manuscris
raza din iris
noaptea, ziua mare,
ca pe-o sărutare
ca gutuia, toamna
când rânjeste Doamna...
PRIMĂVĂRATICĂ
iubesc această noapte
pitită-n oglinda
diminetii
stele-mbrăcate în verde
încarcă mugurii
cu alb
mâine toti vor fi
iubire
v-o trimit la usa
inimii
lăsati-o deschisă
STARE
o păpusă de lut
vine dimineata
prin rouă de cântec
si mă duce cu ea...
acolo am înteles
de ce nu înteleg
cine sunt îngerii
si ascultam în genunci
rugăciunea din cer
cu parfum lerui-ler.
vai ce mică eram
eu nu bănuiam
că astfel visele
si manuscrisele
sunt totuna
dedintotdeauna.
spre seară
dintre faguri de ceară
am ales unul mai crud
si sub o umbră de dud
mi-am poleit sufletul
era gata cu umbletul:
m-am întors
acasă fecioară
obosită cum vin
tăranii de la moară
si m-am culcat
pe un pat de melasă
si am visat că mama
m-a rugat
să nu mai plec de acasă.
PRINTRE CUVINTE
port în buzunarul
sub formă de inimă
chipul mamei albind
cămăsi de in în Prut
îi murmur o doină
în limba mea
si-a voastră
noaptea la gura stelelor
spun povesti
dintre toate ierburile
cu leacuri divine
legate în doruri
sub pragul prispei
păstrez în ceruri
creanga de măr
si firul de busuioc
vreau să vă stiu
pe drumuri cu mult alb
sub care să crească pâine
un cor de mâini
caută printre cuvinte
copilul înfăsurat
de fâsia proaspăt ninsă
vrea să treacă podul de flori
INVITATIE LA ”REGALA”
Ce ideie minunată! Nu stiu dacă mai există asa ceva în literatura română, sau chiar a lumii. Lângă un poet septagenar ca George FILIP să semneze o poetă de doar 15 ani – Ana Maria GIBU, din Botosani. Din această simbioză a rezultat volumul de versuri REGALA, pot spune, o adevărată perlă poetică.
Vă redau integral mărturisirile de credintă al celor doi poeti,o îmbrătisare pe vesnicie, de
fapt un testament de la senectute spre cutezătorul vlăstar.
Dar mai multe veti afla la apropiata lansare de carte...
VICTOR ROSCA - scriitor - Montreal
CA O CLEPSIDRĂ
Ba da!...la umbra nucului bătrân creste iarbă verde. Cu o conditie: ca fetusul să nu aibă în palme la nastere, un ciocan si o daltă, ci doar palosul-laser al destinului poetic. Precum o clepsidră si fără echivoc. În cazul în spetă EU mă constitui în cupa unei clepsidre, probabil initiala matrice. EA, adolescentina, căprioara poetă este cupa din aval în care curge, se adună,...se înaltă si scoboară dintr-un taler în alt taler o infinitate de sentimente scrise în vers, cărora, uneori, le zicem POESSIS.
Pe mine si pe corespondenta mea ne despart un ocean imens, saizeci de ani calendaristici, munti de granit si de ratiuni si un anumit mod de interpretare a acelui MODUS VIVENDI.
...Atunci, când avea doar doisprezece ani, i-am spus sufletului ei secretul.
- Ana Maria, tineretea nu este o calitate, ci doar un anotimp. M-a privit cu toti ochii si mi-a răspuns:
- Te cred...Domnule poet...
Si a tinut minte. Publicase volumul ei de debut, apoi încă o carte...si acum are paispresece ani.
Avem împreună acelas Dumnezeu-Poet. Luati scrisele mele ca pe o sfântă mărturisire. Eu si poeta Ana Maria, părtile componente ale acestei metaforice clepsidră, nu ne-am propus niciodată să scriem împreună o carte.
Ne cunoastem de vreo cinci ani si ne-am văzut o singură oară, pe malul Mării mele cea Neagră. Cine nu crede în transhumantă se înseală!
Personal simt că în jocul nostru de-a clepsidra revărs în poeta Ana Maria GÎBU tot melosul, toate acumulările mele de o viată, si stiu că îi las un testament greu de împlinit.
Iar EA nu simte ce povară grea este mostenirea de la mine si scrie cu înversunarea specifică doar chematilor de destin în arena genialitătii.
În volumul nostru spontan alcătuit – REGALA – găsim paralelisme incredibile în interpretarea lumii atât de mică si atât de vastă. Ne doare acelas destin poetic. De aceea eu însumi, la umbra propriului meu NUC îi multumesc poetei Ana Maria Gîbu din Dorohoi, de a se fi lăsat născută, si de fragedă încălecând destoinicii ducipali ce galopează prin grădinile infinite ale poeziei.
O voi astepta în câmpiile elizee din Edenul promis.
George FILIP - Montreal
Clepsidra noastră , a poetilor, este o clepsidră usor atipică: măsoară timpul după vibratiile sufletul nostru vesnic nelinistit.
În cinci ani, toamna din cupa de sus si-a trimis toate comorile, grăunte cu grăunte, în cupa de jos a clepsidrei. I-a dat primăverii de aici avânt, putere, culoare, căldură, lumină.
Gânduri, soapte, iubire, sperantă, doruri, dureri nerostite au sfărâmat munti, au străbătut oceanul, au nivelat anii, au construit un pod de cuvinte-curcubeu care a unit două suflete rebele.
Iarba a ales răcoarea nucului bătrân si a învătat să respecte măretia toamnei, puterea nucului cu rădăcini întinse până în pământul drag al Tării, frumusetea fiecărei frunze care păstrează întipărită o fărâmă din sufletul poetului ...
Mai sunt multe frunze în coroana nucului.
Mai sunt multe pagini încă nescrise.
Mai sunt multe grăunte de eternitate ce asteaptă să fie dezvăluite.
Eu le astept...si când ultimul embrion de cuvânt va cădea cu infinită delicatete din cupa de sus, când ultima zbatere de lumină, ultima adiere a vietii se va înălta ca roua spre astre, când frunzele nucului bătrân vor ninge pentru ultima oară din înaltul copacului, EU- iarba verde si crudă - le voi cuprinde cu fire subtiri, dar puternice, le voi împleti în covoare vesnice si îmi voi absorbi znaga de a merge mai departe.
Voi continua ceea ce Maestrul a început cândva, demult, pe malul Mării lui cea Neagră.
Îmi voi culca sufletul în palmma dorureilor eterne si voi călători spre acolo, unde cerul atinge Pământul, unde curcubeul se închide în inima lui Dumnezeu.
Adun de pe acum cuvinte-mărgăritare pentru clipa când ne vom reîntâlni acolo unde poetii sunt suflete de copaci puternici. Acolo unde poetul george FILIP mio-a promis că mă va astepta, cândva , în Grădinile Elizee...
Ana Maria Gibu - Anotimpul clepsidrei
|
Ana Maria Gibu 10/10/2012 |
Contact: |
|
|
