Paparudele
Cu origini in stravechile mistere tracice, datina „paparudelor” este o invocare rituala a ploilor, facuta la vreme de seceta in mai toate regiunile tarii, cu deosebire in cele mai amenintate de seceta, cum sunt Oltenia, Muntenia, Dobrogea, dar care se regasesc si in Moldova si Campia Transilvana.
Dimitrie Cantemir in a sa „Descriptio Moldavie” pomeneste si descrie acest obicei, atat de popular in vremea aceea la sate, dar si in micile targuri. Denumit „papaluga”, obiceiul paparudelor in Moldova, era descris ca fiind un „joc” al fetelor foarte tinere, de pana-n 10 ani, care, imbracate in frunze, foi si iarba, jucau pe ulitele satelor, oprindu-se la portile caselor, unde gospodina le uda cu apa, in timp ce acestea invocau ploaia, cantand :
„Papaluga, luga/ Coboara din cer/ Deschide portile/ Da drumul ploilor/ Sa cresca granele”. Obiceiul era practicat in Tarnave, in Campia Transilvana unde era numit „papaluga” ; in Sangeorz si Hunedoara unde era numit „babaruta” sau „mamaruta” si unde, fetita era inlocuita de un baiat ; dar si in Oltenia, Muntenia si Macin-Dobrogea unde era numit „paparudele” si unde textul era astfel : „Paparuda-uda/ Vino de ne uda/ Cu galeata-leata/ Pentru toata gloata/ Sa sunam cheitele/ Sa cura ploitele/ Sa dea cu ulciorul/ Sa despice cerul/ Cand oi da cu sapa/ Sa cura ca apa”. Invocatia este lunga si are multe alte variante dupa regiunea geografica in care se desfasoara ritualul si poate fi : „Paparuda uda/ Vino de ne uda/ Ca sa-nceapa ploaie/ Sa cura siroaie/ Cu galeata-leata/ Peste toata zloata”. Invocatia si jocul aveau menirea de a aduce ploaia, iar casei la care paparudele nu se opreau, se spune ca nu-i mergea bine tot anul. Frunzisul care forma „imbracamintea” paparudelor era socotit „bun de leac”. La inceputuri obiceiul era practicat in a treia joi sau a treia duminica dupa Paste, fiind foarte cunoscut intre cele doua razboaie. Treptat, paparudele au inceput sa iasa ori de cate ori era seceta, fara a se mai respecta o data precisa.
Caloianul
Un alt obicei de invocare a ploilor era Caloianul, zis si Scaloianul sau Ienele, practicat in Oltenia, Muntenia si Dobrogea unde seceta era mai frecventa. Cete de copii imbracati in foi de boji faceau o papusa de lut – Caloianul – pe care o impodobeau cu flori, lumanari si-i puneau si-o cruce. Inmormantarea simbolica avea loc la rau, unde i se dadea drumul Scaloianului sa pluteasca si pe care, copiii il insoteau de pe mal in plutirea lui, fiind udati de gospodari in timp ca scandau invocatia: „Iene, Iene, Scaloiene/ S-a dus ma-ta la Ploiesti/ Ca sa ia cheitele/ Sa descui portitele/ Sa cura ploitele/ Ca s-a uscat graiele…” Acolo unde nu era un rau in apropiere, Caloianul era dus la o fantana, unde copiii puteau fi udati si unde, ritualul inmormantarii simbolice era urmat pana la ingroparea sa in apropierea fantanii.
Obiceiul paparudelor a inceput sa dispara de-acum cateva decenii. Se pare insa ca in zilele noastre, pe undeva, prin Oltenia, au aparut deja paparudele.
Mai in gluma, mai in serios, iata ca, dintr-odata, toti ne amintim de invocatia paparudelor ; nici nu trebuie sa ne miram, la cat de disperati sunt satenii – si nu numai ei - de seceta cumplita care ne parjoleste.
Asa reinvie datinile…
|
Mitel Popa 10/2/2012 |
Contact: |
|
|
