Mers in baston
Marsaluiesc in rand cu Universul…
O picatura de fraternitate…
As vrea sa-mi fie bland si pasnic mersul…
In marea goana, sa abdic, din toate…
Si ce frumos goneam si eu, odata…
In herghelia care se tot zbate,
Spre tara de niciunde, cea visata…
Atata cat puterea noastra, poate…
Doar amintirea, ca un clopot, bate,
Mai slab, mai stins, din ziua cea de ieri…
Azi, lumea merge spre eternitate,
Eternitatea – catre nicaieri…
TABLOU CU NATURA CRONICA, PARTIAL VINDECATA
A venit aici, sa scrie,
Un pomelnic pe hartie…
Scrie drept langa altar,
Fratii de abecedar…
Scrie cum scriam si eu,
Oamenii lui Dumnezeu.
Scrie greu, ca-i greu ‘nainte,
Sa iti tii parintii, minte…
Scrie numele intr-una:
Tata, mama - bunul, buna
Dinspre tata, dinspre mama,
Cand ii scrie, ii si cheama…
Scrie numele din sat…
Din bordei, si din palat…
Scrie numele, le-nvie…
Din oras… din vesnicie…
Scrie dascalii, colegii…
Si puternicii, si blegii…
Scrie rudele, vecinii…
Buruienile… si crinii…
Scrie preotii si scrie
Oamenii de omenie…
Pacatosii… si curatii…
Vinovati, nevinovatii…
Si de-odata, cand ma simte,
Tot vorbindu-si, inainte,
Se ridica, pleaca-n goana,
Sa vorbeasca - la icoana…
Cum o intelege-n pace,
O icoana care tace!…
Vocile ce-o ard intr-una,
Cum le-mpaca ea, prea buna!…
A venit aici, sa scrie,
Drept de la psihiatrie,
In Biserica, sfielnic,
O femeie, un pomelnic…
Raport de stare
Ora 6 dimineata. In Biserica-i lumina,
Si-i pustie. Doar cu mine. Ca un Rai, patruns de vina.
Nu sunt ordine. Apeluri. Incidente. Telefoane.
Nu-s roboti, ca sa apese niste oameni, pe butoane…
Poate vesnicia toata, e de stat o vesnicie,
La o vorba cu-o icoana, in Biserica pustie.
O privesc. Si ma priveste. Stam ca doi lasati la vatra,
Fara voie, voi fi primul, ce-i voi arunca o piatra…
Si cocosul, de afara, a cantat numai odata.
Sunt satul. Si am caldura. Si lumina. Lepadata
mi-e credinta. Dar e bine, in Biserica pustie,
ca esti tot cu mine, Doamne, si eu, paznic, Iti sunt Tie…
Si raman privind altarul, cu icoane argintate,
E Iisus, prezent, aicea – n-am ce-I spune, din pacate…
Doar raportul meu de stare, insirat pe-o poezie,
De-mpartit, in loc de paine, in Biserica pustie…
Privind…
Privind pe autostrazi, aceste dricuri,
Ce-si poarta-n goana marile nimicuri,
Atat energie arsa-n van,
Cand ni se ia, la circ, ultimul ban,
Ma-ntreb ce starv de Architect anost,
A proiectat un Rai, atat de prost?
Cu lume ce se muta intr-o goana,
Cu munca pana cazi, pentru pomana,
Cu Regi IT, si sclavi, ce-n libertate
Isi vand intreaga viata, pe bucate?
Cu munti de-ntaietate si prostie,
Indivie, rautate, lacomie,
Si cu lozinci de lux, pentru cireada –
Sa concureze numai, si sa creada!…
Se spune ca religia e vetusta…
In locul ei, o alta, mai ingusta,
Ridica-n cer, faclia de placere…
Statuia ce Ofera, ce se Cere!…
Si in aceasta Opera Buimaca,
Esti asomat s-asculti aceeasi placa…
Prin chiar unicitatea ei infecta,
Atat de animala, si suspecta!
E totul confiscat de o paiata,,
O loaza, o tampenie, o matreata,
Un orator cu gura de canale,
Ce-si varsa-n lume dreptul ei la bale,
Si face dupa chipul ei afon,
Minunea intrupata, de-a fi om….
Privind pe autostrazi, aceste dricuri,
Ce-si poarta-n goana marile nimicuri,
Atat energie arsa-n van,
Cand ni se ia, la circ, ultimul ban,
Ma-ntreb ce viermi, ce muste, si bacili,
Au proiectat un Rai de imbecili?
|
