Nicolae Badiu - „România care contează”
De la „România într-un sah etern" la „România care contează", jurnalistul, analistul, omul de televiziune si scriitorul Nicolae Badiu, întors parcă din orasele vietii în orasul comunicării, mereu aplecat pe o vioară cu o atentie minutioasă, si-a adîncit experienta asupra documentelor omenesti si-a maturizat arta într-o carte solid închegată, de proportie remarcabilă si de o luciditate surprinzătoare în echilibrul ei interior, apărută în acest an la Editura „Euro Press". Pătrunderea psihologică si observatia inteligentă a relatiilor sociale constituie latura forte a cărtii. Consemnarea demnă, sinceră, ca semn al maturitătii literare, reuseste să mentină o linie ideatică evidentă itinerariului ce merită cercetat cu atentie, centimetru cu centimetru: de la „vrajba ca metodă de management", la „preacurvia, doctrină politică natională", „de la bască, la cagulă", de la Blaga, la unguri, de la Dumnezeu, la „felinarul din spatele cărutei", de la Ceausescu, la caracterul românesc, de la „vremea probabilă în parlament, la „luminita din capătul bordelului", de la „cotele apelor tulburi, la „România totală si imnurile sale", veti afla „cine e Nicolae Badiu" si ce înseamnă „să rămâi român în plină criză", fără „alternativă la Apocalipsă". Ceea ce dă originalitate si farmec cărtii, poate mai mult decît caracterul realist, este acel imponderabil care pluteste deasupra paginilor, ca o aromă subtilă si pretioasă: regretul pentru lucrurile nimicite de haosul implacabil, si accentul vibrant de compătimire fată de personajele sale si fată de eterna suferintă omenească. Scriitor european în larga si buna acceptie a cuvîntului, Nicolae Badiu alege pentru carte teme variate, analizează contexte si moravuri, dorind să pună un „fundament de nezdruncinat" opiniilor proprii. Condeiul său înregistrează aspectele umoristice ale societătii în care abuzul si stupiditatea îsi dau mîna ca să îngreuneze viata omului de rînd. Timbrul, pe rînd, grav, sentimental, polemic, cu tranzitii de la revoltă la compasiune, face din „România care contează" cea mai împlinită carte a autorului, o satiră socială si politică cuprinzătoare, care implică o răspicată denuntare a fătărniciei Puterii, a pervertirii exponentilor săi într-un mediu în care totul gravitează în jurul banului.
Ar fi gresit să credem că volumul este o iremediadă pe frontispiciul timpului, sau un război cu prezentul. De retinut reactia în lant provocată de aceste tablete în constiinta culturală românească a vremii. Din dorinta dialogului cu românii de pretutindeni, Nicolae Badiu joacă totul pe o singură carte. Si cîstigă pozitia unui scriitor pe care timpul nu-l poate face să tacă, a unei voci care a evadat demult din ceea ce criticii numesc tripla închisoare a literaturii: a unei provincii, a unui curent, a unei religii literare. Reflectiile si tabletele rostite cu acelasi zîmbet ironic, dau la iveală unda de vivacitate intelectuală si modul original cum sînt utilizate notele care ironizează si polemizează. „România care contează" are un potential enorm. Nicolae Badiu focalizează asupra elementelor de interes, cititorul este abordat cu atentie, fără un lux al detaliilor. Stiind să le aleagă pe cele cu adevărat relevante, autorul propune cititorului un alt model de lectură, un mozaic deosebit de captivant. Prezentul ca dezumanizare este, în mare, panorama textelor, autorul nu se multumeste cu functia (jurnalistică) de consemnare, ci ia atitudine împotriva despărtirii tematice si valorice a apelor de uscat. Atunci cînd vine vorba despre „major, nobil, popular, frivol", întotdeauna îsi armonizează cuvîntul cu tonul „tumultoasei existente a societătii noastre". Sub toate aspectele, cartea creează interes si tensiuni interioare în economia constructiei teoretice si eseistice a cititorului, pentru că ea realizează o substantială modificare de viziune prin pozitia auctorială si prin perspectivele asupra lumii investigate.
Recursul la tablete si reflectii ca mijloace de reliefare a atmosferei, de caracterizare sau de concluzionare, clarifică inevitabil mesajul scriiturii. Vocea autorului creditabil, implicat în formula monologului confesiv, indică acel salt în autenticitate si firesc, permite investigarea psihologicului, a reactiei si a emotiei trăite pe viu. Optînd pentru un realism psihologic, Nicolae Badiu nu creează un mediu propice integrării personajelor sale, ci (re)construieste corectiv realitatea exterioară, obiectivă, pornind de la cea interioară, ca extinctie si reflex ale ei sau în contrast cu aceasta. Cadrul este viu prin actiunea personajelor, prin detaliile relevante care trăiesc si functionează simbolic. Autorul le dispune în planuri de obiectivare, calculînd nivelul de perceptie favorabil sugestiilor vizate, le însufleteste prin lumini, umbre, sunet si culoare. Parcă asumîndu-si rolul unei echipe de televiziune, Nicoale Badiu îmbracă textele într-o diversitate de sugestii ce conduc spre ideea unei perceptii plastice a realitătii. Se poate vorbi de un impresionism al relatării, de un fel de monolog-echidistantă fată de sugestia proustiană sau fată de deschiderea simbolică woolfiană.
Nicolae Badiu organizează un teatru personal de luptă cu scenarii rostandiene, cu personaje si situatii din cele mai diverse, cu reprezentări vii, nu ale unei umanităti abstracte, ci fatete ale complexitătii omenescului concret. Esentială este inteligenta artistică a autorului, vizibilă în adaptarea formei la continut, în căutarea efectului si a moralei. Iată cum un om de televiziune ne familiarizează cu aspectul războiului scris de bună calitate. Apoi multe si de folos sînt temele pe care cartea le odrăsleste, cititorul este transbordat pe platoul fiecăreia dintre ele, cu impresia că le poate controla în totalitatea lor fiintiativă. Pentru acest autor sagace, sobru si aulic, unit dezarmant cu un Dumnezeu al său, care îi permite să pătrundă direct la inima lucrurilor, nu există decît un singur mod de a-l lăuda: citindu-l. Cine a străbătut „România care contează" stie deja că această carte va rezista vîntului de obscurantism si va avea repercutie asupra constiintelor culturale. Am încercat, potrivit unui dicton vechi, să scriu despre cartea sa cu aceeasi cerneală cu care a fost scrisă. Cu alte cuvinte, referintele mele critice, asa cum spunea Jean Pierre Richard, sînt o prelungire a scrisului său, menită să-i tină demersul scriitoricesc în permanentă stare de trezire.
Art - Emis
|
Maria Diana Popescu 9/15/2012 |
Contact: |
|
|
