Poeme de dragoste
gotic târziu
toamna alunecă pe frunze,
un gotic târziu printre raze difuze,
festilele ard printre brazi
si rozele moarte cad la pământ,
ard pletele blonde
de fete pe cer,
ducând cu ele povesti de iubire,
se rup printre pomi goluri de întuneric,
se-aude departe un cântec suav,
baladă de toamnă târzie,
flaute dulci
ce deschid tăceri
pe gânduri de taină.
fire putrezite, mătăsoase
de păiejeni
legând o mătrăgună de alta,
au împânzit balta,
apele privesc spre cer,
aud prin întuneric
cum râurile plâng,
câmpii de teamă
si mori de vânt,
doar în cuvânt…
a plecat si Don Quijote acasă,
zeii se trag spre bătrâna vatră,
iluzia surâsului
moare pe o petală de trandafir.
joi, 6 septembrie 2012
desi e toamnă…
desi e toamnă si e trist,
tu îmi zâmbesti ca primăvara,
în ochiul tău de ametist,
creste albastră, lăcrimioara.
vreau să culeg din necules
ispita de pe buza ta
si să m-aleg din neales
c-un zâmbet…sau asa ceva.
din ne-nviati vreau să-nviez
să-ti fur o pleapă si un ochi,
se te dizolv, să te creez,
în lume să nu te deochi.
să ne vedem curând venind
pe o potecă solitară,
să ne iubim asa cu jind,
cum ne iubeam întâia oară.
iubirea ta să fie rit,
sub cerul toamnei ce ne leagă,
cu sufletul întinerit,
să bucurăm o lume-ntreagă.
luni, 10 septembrie 2012
când ramurile toamnei
chiar dacă toamna asta
încearc-a ne-ntrista
privesc la primăvara
din tineretea ta
si dacă cineva
ne-ar face numai rău
privesc la ochii-ti limpezi
si la surâsul tău.
ascult la trilul dulce
din glasu-ti diafan,
ce farmecă auzul
celui mai rău profan,
doar crînuletul gingas
al dulcelui tău brat
ar fi de-ajuns pe viată
a-l strânge cu nesat.
când ramurile toamnei
se-apleacă tremurat,
îmi trece asa prin minte
un zvon îngândurat,
cum că te-as pierde,dragă,
în timpul de demult
si-ti caut iar surâsul
si vreau să ti-l ascult.
si azi mă-ntreb, iubito,
de unde-ti culegeai
acest surâs gingas
al chipului bălai?
răsai acum
din zbucium si dureri
să-mi amitesti de-apururi
de zilele de ieri.
miercuri, 12 septembrie 2012
să nu mă părăsesti
să nu mă părăsesti pe veci,
să nici nu vii, să nici nu pleci,
rămâi în rama ta mereu
să nu te părăsesc nici eu.
să te rotesti mereu pe cer,
prin astrii noptii ce nu pier,
să te confund mereu cu luna
ca să-mi fii dragă-ntotdeauna.
as vrea să mă rotesc cu tine
în lumile-adolescentine,
si să trăim si tu si eu
aceslas basm mereu, mereu…
fiorul limpede-l păstrează
doar din privirea ta o rază
din ce a fost, alege-acum,
tot ce în noi a fost mai bun.
si dacă printre anii grei
ai strălucit mereu prin ei,
te chem mereu a câta oară,
neprihănita mea fecioară.
să nu mă părăsesti pe veci,
să nici nu vii, să nici nu pleci,
în umbra serii când se lasă
să fim în doi, mereu la masă.
joi, 13 septembrie 2012
si visele pieriră…
o frunză-ndoliată,
urmarea unui gând,
pe semne iar e toamnă,
cu sufletul plângând.
fosnea lumina serii,
pe undeva pe sus,
vărsa culoarea mierii
o lună spre apus.
se-auzea un clopot
treceau spre ape cerbii,
era că nu mai pot
să pască firul ierbii.
se aplecau spre mal,
sălcii să se adape,
cu fiecare val,
făceau oglinzi pe ape.
pe seară ne primiră,
sub galbenul frunzar,
pe mine cu o liră,
pe tine c-un pahar.
băurăm din licoarea
cea dulce si amară,
pe iarbă unde boarea,
cădea întâia oară.
pe acel tărm închis,
cântarăm cu o liră
romanta unui vis.
si visele pieriră…
vineri, 14 septembrie 2012
Luna- portocală amară
Luna bătea prin ramuri lungi
În seara dulce de pe lunci,
Venea tăcerea peste noi,
Precum o vulpe prin trifoi,
Ce se-asternea încet pe jos,
Când totul părea de prisos…
Tăcerea cu mii de-ntrebări
Precum nelinistea din mări,
Se strecura în amintiri
Ca ruina printre vechi zidiri
Si luna cu fata de ceară
Părea o portocal-amară,
Pe care-o -nghiteam în gând,
Când te vedeam mereu plângând...
A fost iubire sau n-a fost
Sau întrebarea n-are rost,
Acum când printre anii mei
Mi-apar adesea ochii tăi,
Sub farmecul noptii târzii,
As vrea adesea ca să vii
Si-n seara asta de april,
Să-ti văd iar chipul de copil
Si, întristato, de demult,
As vrea ca glasul să- ti ascult.
9 noiembrie 2011
.
Ana mea
Te cer legende noi, tu, Ana mea,
Manole s-a-ntrupat în dulci izvoare,
Tu ti-ai topit durerea într-o floare,
Sacrificată acolo într-o stea.
Răsai din nou din fulgere si nori,
Frumoasă ca o falnică regină,
Si cazi la mine în vatră în grădină
Să te culeg adesea dintre flori.
Să te ascund în ochi-mi, să te tiu,
Ca giuvaerul cel mai drag din lume,
Să te zidesc în sufletul meu viu
Cu cărămizi din aur si din hume.
O, glasul tău a fost atât de trist,
Durerea ta a fost atât de grea,
Sacrificată astăzi ca un Crist,
Tu, visul mei pribeag, tu ,Ana mea.
Eu vin la tine ca un nou Manole
Să te zidesc de vie în cuvânt,
Să te înalt pe soclu în rigole,
Să-ti dau o nouă viată, să te cânt.
8 noiembrie 2011
toamnă târzie
luna noptilor cea argintie,
stă între moarte si-ntre vesnicie,
autumnale torte ard pe culmi,
se scutur frunzele din vechi salcâmi.
în melancolic cântec de vioară
cad albe brumele îndecuseară
si se răsfată stelele pe cer
în drumul lor de noapte, efemer.
bruma rece pe fosnitul de foi,
ajunge-n suflete până la noi
si o descoperim cu strigăt mut
si c-un înfrigurat necunoscut.
din răsărit vine miros de iarnă
amestecat cu abur de povarnă,
zorii au vuietul dulce de- aramă,
pruncii se scoală-n dorul de mamă.
un ram mai bate-n geamuri parcă,
ar vrea ca vara să se mai întoarcă
să taie drum cu raze temerare
printre costise si printre izvoare.
trecut-a viata noastră de prisos
ca frunza lui octombrie pe jos,
tot ascultând cum vine peste noi
această iarnă cu zăpezi si ploi…
30 octombrie 2011
te simt împrăstiind parfum
te simt împrăstiind parfum,
vânzând bezele în alcov,
ti-am desenat chipul în mov,
si nu te văd decât prin fum.
erai atâta de cuminte
de mi te-am pus, femeie,-n cânt,
erai un viscol de cuvinte,
erai si soare, dar si vânt.
vor trece încă anotimpuri
si eu te-astept la usa mea
si călători vom fi prin timpuri,
eu un luceafăr, tu o stea.
23 octombrie 2011
o, azalee
esti tu cea care
visele-mi torceai,
esti tu cea care
te topeai în mine,
esti tu cea care
risipită-n vânt,
erai sământa
florilor divine?
o, azalee, dulce,
ca o fragă,
cât te-am iubit
si cât mi-ai fost
de dragă,
astăzi te-ai rătăcit
printre dureri
si nu-ti mai amintesti
cum a fost ieri.
20 octombrie 2011
romantă
iubito, vino mai aproape
să ne-asezăm la dulci povesti,
să ascultăm cântecul toamnei
cum bate vântul în feresti.
un psalm cântat duios de îngeri
îngână sferele albastre
si se -mpletesc cu dulci romante
din tineretea vietii noastre.
când luna –nnebunea pe cer
si noi într-o iubire sfântă
stăteam la poartă nopti întregi
ascultând frunzele cum cântă.
astăzi când timpul a trecut
si zilele ne par mai grele,
nu ne-au rămas decât povesti
si-n degete două inele.
când toamna trece peste noi,
ca piaza reaua din povesti,
as vrea să dăm ceasu-napoi
si, Doamne, să ne-ntineresti!
|
Ion Ionescu Bucovu 9/15/2012 |
Contact: |
|
|
