Val-David, Qc : câmp si loc istoric comunitar
Introducere
În satul Val-David, Québec, cam la circa 80 de Km distantŕ de orasul Montréal, se aflŕ Câmpul Românesc, «satul românesc», strada Predeal-Trudeau, Podul Românilor, parcul românilor, «un colt de tarŕ româneascŕ», locuri si terenuri pline de viatŕ si culturŕ româneascŕ, mŕrturii vii si trainice de adevŕratŕ si curatŕ istorie comunitar romaneascŕ pe aceste meleaguri nord-americane.
Pe alte meleaguri din “neagra strŕinŕtate”
Cu exceptia Câmpului Românesc de la Hamilton, provincia Ontario, nu stiu si nu am mai auzit sŕ mai fie sau sŕ mai existe si prin alte provincii canadiene, ori state americane, astfel de parcuri, astfel de «plaiuri mioritice». Desi am avut numeroase ocazii sŕ mŕ informez despre comunitŕtile românesti din SUA, Australia, sau Noua Zeelandŕ, niciodatŕ n-am mai auzit sŕ existe si prin alte locuri pe unde au ajuns confratii si înaintasii nostrii, astfel de minunŕtii si astfel de realizŕri comunitare românesti. Eu insumi am trecut prin Austria, Germania, Franta (unde am si locuit mai bine de doi ani de zile), si nici în Europa de Vest nu am aflat de vrun câmp românesc sau de vreo poianŕ româneascŕ.
Peste tot, în mai toate marile metropole ale lumii unde s-au infiintat si comunitŕti românesti existŕ biserici, biblioteci, centre de culturŕ, monumente chiar, dar nu câmpuri, nu locuri în afara oraselor si în apropiere de câmpuri si pŕduri, exact «ca la mama acasŕ», si care sŕ fie propietatea românilor si a asociatiilor lor. Doar la Hamilton, în provincia Ontario, si la Val-David, în provincia Québec. Si amândouŕ în Canada.
Sŕ fie, oare, «de vinŕ» politica mult mai deschisŕ fatŕ de imigranti si fatŕ de comunitŕtile culturale ale acestei tŕri prin traditie o tarŕ deschisŕ si strŕinilor ? Posibil. Sau, poate, caracterul, românismul, dŕruirea si jertfirea celor care au decis sŕ-si refacŕ viata în aceastŕ tarŕ ? Si asta-i posibil. Ori, cel mai sigur, câte putin din amândouŕ : si românii care au realizat acestea au fost oameni desŕvârsiti si jertfelnici, dar si aceastŕ tarŕ le-a întins o mare mânŕ de ajutor si i-a primit la sânul ei cu bratele deschise.
În provincia Québec, dupŕ ce au ajuns la Montréal si în împrejurimi o seamŕ de refugiati politici care au fugit de sistemul instalat cu forta în tara noastrŕ la sfârsitul celui de-al Doilea Rŕzboi Mondial, în luna octombrie a anului 1952, cei ajunsi aici au infiintat Asociatia Românŕ din Canada (ARC), o asciatie de tip laic si prin intermediul cŕreia membrii si simpatizantii ei sŕ se poatŕ manifesta, atât în interiorul propriei lor comunitŕti cât si în fata autoritŕtilor canadiene. Sediul ARC-ului a fost mai întâi la Montréal, iar cu timpul s-a deplasat din ce în ce mai mult spre Val-David.
ARC la 60 de ani de existentŕ
Realizŕrile ARC-ului în cei aproape 60 de ani de existentŕ au fost si sunt destul de numeroase si variate : clŕdiri, manifestŕri, concursuri, pic-nicuri, etc. Dintre toate, cele mai frumoase si durabile au fost si sunt înfiintarea Centrului Cultural Român din Montréal, împreunŕ cu Biserica Ortodoxŕ Românŕ Buna-Vestire, dar si a Câmpului Românesc de la Val-David cu tot ce are el în apropierea sa : rezidentele a peste 20 de familii de români, stradŕ si pod numite în mod oficial cu nume românesc de cŕtre autoritŕtile locale si de stat în amintirea compatriotilor nostrii, etc.
Cei trei fondatori, mai tari decât cei trei muschetari
Toate acestea le datorŕm unor bravi si inimosi înaintasi de-ai nostri : Dl. Prof. Dr. Vasile Posteucŕ (1912-1972), Dl. Dr. Jean Tŕranu (1921-2009) si Dlui. Alexandru Fonta (1922-2005), ei fiind primii trei donatori ai pŕmântului care a devenit mai târziu «Câmpul Românesc de la Val-David, Qc». Încŕ de la început lor li s-au alŕturat multii altii : Nicu Naum, Petre Sultana, Iosif Bota, George Stanciu, Ion Diaconiac, Gheorghe Rŕileanu, etc. Dacŕ în luna septembrie 2012 se vor împlini o sutŕ de ani de la nasterea marelui poet al exilului românesc nord-american, Vasile Posteucŕ, dintre toti membrii exilului care au pus bazele ARC-ului si Câmpului Românesc, doar Domnul Petre Sultana (care va împlini o sutŕ de ani peste trei ani) si Dl. Iosif Bota mai sunt astŕzi martori vii ai acelor vremuri în care s-au pus bazele patrimonului nostru comunitar românesc din provincia Québec. Lor le urŕm «multi ani trŕiascŕ» si sŕ sperŕm cŕ peste câtiva ani lor le vom aniversa 100 de ani si la Câmpul Românesc.
Convingerea lor comunŕ : anticomunismul
Întâmplŕtor sau nu, pe toti acesti conationali de-ai nostrii, pe lângŕ limba vorbitŕ si tara unde s-au nŕscut, acesti pŕrinti spirituali ai noilor generatii de astŕzi, au mai avut un punct în comun, o convingere si o simtire comunŕ : anticomunismul si puternica lor dorintŕ de a nu-si pierde identitatea nationalŕ si strŕmoseascŕ, nici a lor dar nici a copiilor lor. Ei, exilatii si continuatorii culturii române în exil, fŕuritorii si creatorii tezaurului comunitar românesc din Canada a anilor 50, 60 si 70, cu totii au avut frati, rude, prieteni si apropiati persecutati si arestati de regimul comunist. De’altfel, marea lor majoritate de aceea au si fost obligati sŕ fugŕ unde vŕd cu ochii si sŕ pŕrŕseascŕ locurile natale : ca sŕ scape de eventualele arestŕri si persecutii. De i-ar fi prins comunistii pe Vasile Posteucŕ, pe Ion Tŕranu sau pe Alexandru Fonta, în mod categoric i-ar fi arestat si condamnat la zeci si zeci de ani de închisoare.
Vasile Posteucŕ, nŕscut în judetul Rŕdŕuti, încŕ înainte de a se instala comunismul în România fŕcuse parte din organizatia care lupta împotriva bolsevismului si sovietizŕrii popoarelor. Alexandru Fonta, nŕscut la Sighet, a luat parte la rezistenta armatŕ din Muntii Maramuresului care a luptat împotriva instalŕrii comunismului. Ca si ei, toti, sau aproape toti ceilalti membrii fondatori ai ARC-ului au fost «în linia întâi», atât în linia întâi împotriva comunismului (unii dintre ei luptând chiar pe frontul de Est în URSS), cât si în linia întâi la lupta si rezistenta dusŕ în Canada pentru pŕstrarea limbii si culturii noastre strŕmosesti.
Noi, cei care de bunŕ voie sau nu, ne-am pŕrŕsit locurile natale, noi nu mai putem spune «Eu ? Îmi apŕr sŕrŕcia si nevoile si neamul…» asa cum am învŕtat la scoalŕ, cŕci noi nu mai putem lupta pentru apŕrarea patriei. În schimb, putem, si chiar avem obligatia moralŕ de a o face, adicŕ de a ne zbate din toate puterile pentru a întretine si înfrumuseta aceste «pŕmânturi românesti». Buni sau rŕi, premergŕtorii nostrii conationali si-au fŕcut datoria si ne-au ajutat si pe noi sŕ avem ceea ce ne trebuie si de ce avem nevoie : cŕmin cultural, poiene de manifestŕri, etc. La judecata de apoi fiecare dintre noi dŕ socotealŕ de ceea ce a fŕcut si, mai ales, de ceea ce nu a fŕcut. La judecata de apoi nu dŕm socotealŕ de câte averi si câte bogŕtii ne-am strâns pe acest pŕmânt, ci de câte jertfe am fost capabili sŕ facem. Iar ei, semenii nostrii mentionati mai sus, au fŕcut mult benevolat dezinteresat în cadrul comunitŕtilor noastre, si de aceea numele lor vor fi vrednice de vesnicŕ pomenire. Cŕ au fŕcut mult sau putin, cŕ au jertfit mult sau putin, cŕ ne-au lŕsat mult sau putin, cŕ suntem sau nu cu bogŕtii comunitare, fiecare sŕ judece dupŕ propria lui pŕrere si putere de judecatŕ. În schimb, dacŕ nu ne mai putem apŕra sŕrŕcia, nevoile si neamul nostru acolo unde este, mŕcar aici în aceastŕ tarŕ sŕ ne apŕrŕm , nevoile si ceea ce avem românesc acolo unde trŕim.
Marian Costache
Montréal, Québec
Membru în Comitetul ARC
|
Marian Costache 9/1/2012 |
Contact: |
|
|
