Val-David, Qc : câmp si loc istoric comunitar
Introducere
În satul Val-David, Québec, cam la circa 80 de Km distantā de orasul Montréal, se aflā Câmpul Românesc, Ģsatul românescģ, strada Predeal-Trudeau, Podul Românilor, parcul românilor, Ģun colt de tarā româneascāģ, locuri si terenuri pline de viatā si culturā româneascā, mārturii vii si trainice de adevāratā si curatā istorie comunitar romaneascā pe aceste meleaguri nord-americane.
Pe alte meleaguri din neagra strāinātate
Cu exceptia Câmpului Românesc de la Hamilton, provincia Ontario, nu stiu si nu am mai auzit sā mai fie sau sā mai existe si prin alte provincii canadiene, ori state americane, astfel de parcuri, astfel de Ģplaiuri mioriticeģ. Desi am avut numeroase ocazii sā mā informez despre comunitātile românesti din SUA, Australia, sau Noua Zeelandā, niciodatā n-am mai auzit sā existe si prin alte locuri pe unde au ajuns confratii si înaintasii nostrii, astfel de minunātii si astfel de realizāri comunitare românesti. Eu insumi am trecut prin Austria, Germania, Franta (unde am si locuit mai bine de doi ani de zile), si nici în Europa de Vest nu am aflat de vrun câmp românesc sau de vreo poianā româneascā.
Peste tot, în mai toate marile metropole ale lumii unde s-au infiintat si comunitāti românesti existā biserici, biblioteci, centre de culturā, monumente chiar, dar nu câmpuri, nu locuri în afara oraselor si în apropiere de câmpuri si pāduri, exact Ģca la mama acasāģ, si care sā fie propietatea românilor si a asociatiilor lor. Doar la Hamilton, în provincia Ontario, si la Val-David, în provincia Québec. Si amândouā în Canada.
Sā fie, oare, Ģde vināģ politica mult mai deschisā fatā de imigranti si fatā de comunitātile culturale ale acestei tāri prin traditie o tarā deschisā si strāinilor ? Posibil. Sau, poate, caracterul, românismul, dāruirea si jertfirea celor care au decis sā-si refacā viata în aceastā tarā ? Si asta-i posibil. Ori, cel mai sigur, câte putin din amândouā : si românii care au realizat acestea au fost oameni desāvârsiti si jertfelnici, dar si aceastā tarā le-a întins o mare mânā de ajutor si i-a primit la sânul ei cu bratele deschise.
În provincia Québec, dupā ce au ajuns la Montréal si în împrejurimi o seamā de refugiati politici care au fugit de sistemul instalat cu forta în tara noastrā la sfârsitul celui de-al Doilea Rāzboi Mondial, în luna octombrie a anului 1952, cei ajunsi aici au infiintat Asociatia Românā din Canada (ARC), o asciatie de tip laic si prin intermediul cāreia membrii si simpatizantii ei sā se poatā manifesta, atât în interiorul propriei lor comunitāti cât si în fata autoritātilor canadiene. Sediul ARC-ului a fost mai întâi la Montréal, iar cu timpul s-a deplasat din ce în ce mai mult spre Val-David.
ARC la 60 de ani de existentā
Realizārile ARC-ului în cei aproape 60 de ani de existentā au fost si sunt destul de numeroase si variate : clādiri, manifestāri, concursuri, pic-nicuri, etc. Dintre toate, cele mai frumoase si durabile au fost si sunt înfiintarea Centrului Cultural Român din Montréal, împreunā cu Biserica Ortodoxā Românā Buna-Vestire, dar si a Câmpului Românesc de la Val-David cu tot ce are el în apropierea sa : rezidentele a peste 20 de familii de români, stradā si pod numite în mod oficial cu nume românesc de cātre autoritātile locale si de stat în amintirea compatriotilor nostrii, etc.
Cei trei fondatori, mai tari decât cei trei muschetari
Toate acestea le datorām unor bravi si inimosi înaintasi de-ai nostri : Dl. Prof. Dr. Vasile Posteucā (1912-1972), Dl. Dr. Jean Tāranu (1921-2009) si Dlui. Alexandru Fonta (1922-2005), ei fiind primii trei donatori ai pāmântului care a devenit mai târziu ĢCâmpul Românesc de la Val-David, Qcģ. Încā de la început lor li s-au alāturat multii altii : Nicu Naum, Petre Sultana, Iosif Bota, George Stanciu, Ion Diaconiac, Gheorghe Rāileanu, etc. Dacā în luna septembrie 2012 se vor împlini o sutā de ani de la nasterea marelui poet al exilului românesc nord-american, Vasile Posteucā, dintre toti membrii exilului care au pus bazele ARC-ului si Câmpului Românesc, doar Domnul Petre Sultana (care va împlini o sutā de ani peste trei ani) si Dl. Iosif Bota mai sunt astāzi martori vii ai acelor vremuri în care s-au pus bazele patrimonului nostru comunitar românesc din provincia Québec. Lor le urām Ģmulti ani trāiascāģ si sā sperām cā peste câtiva ani lor le vom aniversa 100 de ani si la Câmpul Românesc.
Convingerea lor comunā : anticomunismul
Întâmplātor sau nu, pe toti acesti conationali de-ai nostrii, pe lângā limba vorbitā si tara unde s-au nāscut, acesti pārinti spirituali ai noilor generatii de astāzi, au mai avut un punct în comun, o convingere si o simtire comunā : anticomunismul si puternica lor dorintā de a nu-si pierde identitatea nationalā si strāmoseascā, nici a lor dar nici a copiilor lor. Ei, exilatii si continuatorii culturii române în exil, fāuritorii si creatorii tezaurului comunitar românesc din Canada a anilor 50, 60 si 70, cu totii au avut frati, rude, prieteni si apropiati persecutati si arestati de regimul comunist. Dealtfel, marea lor majoritate de aceea au si fost obligati sā fugā unde vād cu ochii si sā pārāseascā locurile natale : ca sā scape de eventualele arestāri si persecutii. De i-ar fi prins comunistii pe Vasile Posteucā, pe Ion Tāranu sau pe Alexandru Fonta, în mod categoric i-ar fi arestat si condamnat la zeci si zeci de ani de închisoare.
Vasile Posteucā, nāscut în judetul Rādāuti, încā înainte de a se instala comunismul în România fācuse parte din organizatia care lupta împotriva bolsevismului si sovietizārii popoarelor. Alexandru Fonta, nāscut la Sighet, a luat parte la rezistenta armatā din Muntii Maramuresului care a luptat împotriva instalārii comunismului. Ca si ei, toti, sau aproape toti ceilalti membrii fondatori ai ARC-ului au fost Ģîn linia întâiģ, atât în linia întâi împotriva comunismului (unii dintre ei luptând chiar pe frontul de Est în URSS), cât si în linia întâi la lupta si rezistenta dusā în Canada pentru pāstrarea limbii si culturii noastre strāmosesti.
Noi, cei care de bunā voie sau nu, ne-am pārāsit locurile natale, noi nu mai putem spune ĢEu ? Îmi apār sārācia si nevoile si neamul
ģ asa cum am învātat la scoalā, cāci noi nu mai putem lupta pentru apārarea patriei. În schimb, putem, si chiar avem obligatia moralā de a o face, adicā de a ne zbate din toate puterile pentru a întretine si înfrumuseta aceste Ģpāmânturi românestiģ. Buni sau rāi, premergātorii nostrii conationali si-au fācut datoria si ne-au ajutat si pe noi sā avem ceea ce ne trebuie si de ce avem nevoie : cāmin cultural, poiene de manifestāri, etc. La judecata de apoi fiecare dintre noi dā socotealā de ceea ce a fācut si, mai ales, de ceea ce nu a fācut. La judecata de apoi nu dām socotealā de câte averi si câte bogātii ne-am strâns pe acest pāmânt, ci de câte jertfe am fost capabili sā facem. Iar ei, semenii nostrii mentionati mai sus, au fācut mult benevolat dezinteresat în cadrul comunitātilor noastre, si de aceea numele lor vor fi vrednice de vesnicā pomenire. Cā au fācut mult sau putin, cā au jertfit mult sau putin, cā ne-au lāsat mult sau putin, cā suntem sau nu cu bogātii comunitare, fiecare sā judece dupā propria lui pārere si putere de judecatā. În schimb, dacā nu ne mai putem apāra sārācia, nevoile si neamul nostru acolo unde este, mācar aici în aceastā tarā sā ne apārām , nevoile si ceea ce avem românesc acolo unde trāim.
Marian Costache
Montréal, Québec
Membru în Comitetul ARC
|
Marian Costache 9/1/2012 |
Contact: |
|
|
