Lângă amintiri
Aud murmurul râului pus pe linistire
lângă trilul de ciocârlii plin de uimire,
doar salcia atinge pentru mângâiere
cu ramurile sale a apei adiere.
Din apa de izvor cu limpeziri de argint
aleg cărări de frunze, un simplu labirint,
unde codrul mă cheamă să vin fără frică
să văd sub frunze umbrele ce se ridică.
Să înteleg că muntele spre vârf mă cheamă
la tabloul casei unde aveam o mamă
si s-aduc plecăciune pe-un dor nemărginit
către cerul albastru cu un nor neclintit.
As vrea să mai văd câmpia înfloritoare,
să pun pe tristete un zgomot de tractoare,
să nu las soarele să răsară în zadar,
numai ca să topească încă un ghetar.
Depărtarea
Buchetul de flori pe brazda gândului meu
e un zâmbet pe depărtarea uitată.
Numai vesnicia ne murmură mereu
că florile nu evadează niciodată.
Depărtarea nu-i a rătăcirii soră,
dar valul stă numai în marea albastră,
adiind într-o nemuritoare horă.
Totusi el mai întelege iubirea noastră.
Iubirea mă priveste cu sentinte nescrise
si nu doresc să fac afise din pleoape,
pribegia mi-o ascund uitată-n vise
pe-o rătăcită plută adusă de ape.
Serile cu soare pierdut în orizont
mi-au luat în amurg destinul amăgitor
lăsându-mi depărtarea cu un singur cont:
să nu-mi fie tineretea un fruct trecător.
Asa sau altfel
Urlăm în ploaie întrebări neîntelese,
câinii destepti nu mai au tinichea în coadă,
un nebun aruncă bolovani spre mirese
si adoră iubiri uitate în mansardă.
Vârtej de gânduri bune nu se asfaltează,
vârtej de anotimp e un strigăt aburit,
vârtej de uragane nu mai obsedează,
vârtejul de frunze triste parcă a pierit.
Azi se vindecă esecul si disperarea
cu pastile de orgoliu si umilintă,
grindina de esecuri sugrumă cărarea
si aruncă buruieni peste suferintă.
Pot să văd frunze fluturând pe-o melodie.
Pot să simt drumurile pentru ratiune.
Pot să cred în iubirea care ne adie.
Pot să plec aruncat într-o perfectiune.
|
Constantin Rusu 9/1/2012 |
Contact: |
|
|
