Despre toleranta
„Dragostea înseamnă îngăduinţă”
Marc Levy
Cuvântul tolerantă vine din latinescul tolerare care înseamnă a suporta. Notiunea de tolerantă a apărut în istoria culturii europene la începutul secolului al XVI-lea, în strânsă legătură cu gândirea umanistă, întruchipată în mai multe personalităti, ca de exemplu cea a olandezului renascentist umanist, preot catolic, critic social, profesor Erasmus din Rotterdam (1469-1536) care a adoptat o atitudine împotriva ignorantei, superstitiilor si structurilor autoritare traditionale; a filozofului britanic John Locke (1632-1704) care a combătut absolutismul si tirania, apărând libertatea si dreptul si a văzut în puterea legislativă forta supremă căreia trebuia să i se supună puterea executivă si cea federativă, având menirea să apere comunitatea împotriva primejdiilor din afară; a poetului, romancierului, filozofului Voltaire (1694-1778) care a scris pamflete politice, lansând o adevărată cruciadă intelectuală împotriva fanatismului religios si nu numai. Amintesc o frază din scrierile sale: „Soarta naţiunilor a depins adesea de buna sau proasta digestie a primului ministru”. De asemeni scriitorul, filozoful german Gotthold Lessing (1729-1781) a pledat si el pentru toleranta fată de alte religii ale lumii, apărând în acest mod, libertatea religioasă. Alfred Fouillée (1838-1912) considera că evolutia nu poate fi obtinută fără psihic, adică sentimentul, dorinta, gândirea în libertate, că libertatea nu poate fi câstigată decât progresiv si nu poate fi concepută izolat, fiinta perfectă în sine fiind aceea care este bună pentru ceilalti, oamenii trebuind să lucreze împreună pentru „triumful bunătătii morale”.
Adevărata tolerantă, în spirit umanist, înseamnă însă mai mult decât o simplă „suportare”, ea presupune respectul opiniei contrare si este strâns legată de libertatea persoanei. Prin tolerantă se respectă deciziile altor oameni, grupuri, popoare, religii, alte moduri de gândire si puncte de vedere, alte stiluri si moduri de viată. Astfel, garantarea necesitătii spiritului de tolerantă este valabilă în politică, dar depăseste acest domeniu. Petre tutea arăta că „burghezul umanist al Renasterii, burghezul si proletarul vremii noastre, continuatori ai spiritului lui, sunt străini de ordinea reală întemeiată pe gândire, societate si natură”, specificând totodată calea pavată pentru zilele noastre: „…gratuitatea, rătăcirea, desfrâul, pierderea libertătii reale si mântuirii sub imperiul haosului, absurdului, al venirii de nicăieri si mersului spre nicăieri”.
În lumea modernă, toleranta este fără tăgadă necesară. Ea reprezintă armonia în diferente. Toleranta înseamnă bun simt, înseamnă a renunta la egoism si a întelege că ceea ce pentru tine este poate lipsit de importantă, pentru altul poate fi semnificativ. Lipsa tolerantei înseamnă egoism, iar egoismul este sursa răului în această lume. Trist este să constatăm că el sporeste o dată cu civilizatia ce pare să-l stimuleze si să-l întretină. Egoismul va descreste, afirmă unii, doar atunci când viata morală va predomina asupra vietii materiale. Când se va întelege că egoismul este cauza care naste orgoliul, ambitia, lăcomia, invidia, ura, gelozia, comportamente care rănesc puternic si produc tulburări în relatiile sociale, provocând permanente disensiuni, distrugând încrederea, făcând din prieten un adversar, atunci si numai atunci se va întelege că acest viciu este incompatibil cu fericirea, cu siguranta propriei noastre vieti. Egoismul este considerat ca o actiune al cărei rezultat este dorit numai de persoana respectivă, opusă fiindu-i actiunea altruistă, rezultatul căreia este dorit de mai multi.
Promovarea tolerantei si modelarea atitudinilor fată de diferite opinii, se face acasă în cadrul familiei, în scoli si la locul de muncă, mijloacele de informare în masă având si ele un rol constructiv, favorizând dialogul si dezbaterile libere si deschise, evidentiind pericolul intolerantei.
Toleranta înseamnă până la urmă armonie. Ea este virtutea care face ca pacea să fie posibilă si care contribuie la înlocuirea învrăjbirii cu pacea, lumina si armonia. Empedocle spunea: „Armonia este produsă din mai multe lucruri. Discordia produce mai multe lucruri dintr-unul singur.” Esenta armoniei constă în a aduna sunetele într-o simfonie, iar a discordiei în a dezbina, a auzi sunete false. Toleranta nu poate fi concepută numai ca o concesie, ci omul tolerant este cel care adoptă o atitudine de recunoastere si respect a persoanei umane si libertătilor ei fundamentale. De aceea ea trebuie practicată de către indivizi, grupuri si state.
Înainte de aparitia notiunii de tolerantă, se vorbea despre „bunul simţ” ca fiind cel ce făcea de multe ori regulile, atunci când părerile erau contradictorii. Nicolae Steinhardt amintea că Biserica întotdeauna a mers pe drumul echilibrului si al bunului simt, iar „pe cărările sofisticate au mers ereziile”. În ce constă bunul-simt? „Într-un lucru foarte simplu, anume că poti să ceri dovada tuturor lucrurilor si tuturor afirmatiilor”, afirma cineva; este în mod sigur un continut interior al nostru, pe care unii îl au, altii au nevoie să-l aibă. Istoricul Neagu Djuvara a vorbit de curând despre cinste, educatie, punctualitate, încredere, bun simt, onoare, despre energiile neamului nostru, despre importanta si păstrarea cuvântului dat si respectarea promisiunilor, despre sperantă, cât si despre schimbarea dramatică pe care comunismul a produs-o în acest sens, distrugând spiritul puternic înrădăcinat al neamului nostru.
Îmi povesteau bătrânii că pe vremea lor, când cineva promitea un lucru, cuvântul lui era sfânt si nu aveai nevoie de consimtământul în scris. Acea expresie „pe cuvânt de onoare” nu era luată în derâdere. Astăzi oamenii si-au pierdut onoarea, parcă si-au pierdut propria busolă, multi sunt dezorientati, nu stiu cum să actioneze, ce viclesug să folosească, nu stiu care este calea cea dreaptă pe care trebuie să meargă.
Biblia nu ne vorbeste de toleranţă, dar ne vorbeste de dragoste, despre respectul şi consideraţia pe care trebuie să o ai faţă de cel de lângă tine, despre o schimbare a omului, despre renunţarea la egoism, la păcate, acele negatii ale virtutilor care nu sunt plăcute Divinitătii. Oamenii au crezut că au ajuns la altruismul suprem iubindu-se între ei, dar a trebuit ca cineva să le deschidă ochii si să-i învete, că întreaga realitate a lumii trebuie iubită, îmbrătisată, făcută să retrăiască prin constiinta noastră. „La un astfel de altruism nu se ajunge decât prin etape”, ne spune filozoful Giovanni Gentile.
Toleranţa nu ne va duce spre o societate mai bună, ea poate duce spre anarhie, sustin unii, si va implica statul poliţienesc în rezolvare. Asa să fie oare? Care ar fi explicatia logică? Poate că toleranta nu rodeste pentru toti, putini fiind cei care îi înteleg binefacerea si în acest caz va fi necesară implicarea mai multor factori? Thomas Mann scria despre cele două principii disputate în lumea noastră: „Forta si Dreptul, Tirania si Libertatea”, ori cel de al doilea principiu, numai el poate înlesni toleranta, dragostea. Noi românii avem si un proverb: „Dragoste cu de-a sila nu se poate”, ea se propagă doar în starea de libertate, integrată si ea în bunul simt omenesc. În acest mod toleranta devine un factor civilizator, tinzând către o umanitate evoluată.
Ajungem cu gândirea la respectul necesar care trebuie să îmbrace toleranta cu haina sa. El priveste totdeauna numai persoanele si nu lucrurile pentru care am putea avea admiratie, chiar iubire sau teamă. De fapt si omul poate fi iubit, temut sau admirat, dar respectul este numai al omului pentru om. Scriitorul francez Bernard Le Bouyer Fontenelle (1657-1757) spunea: „Înaintea unui nobil eu mă plec, dar spiritul meu nu se pleacă, dar înaintea unui om simplu la care remarcăm cinstea, caracterul frumos, poate superior nouă uneori, spiritul se pleacă.”
Cine nu a întâlnit în viata sa astfel de oameni? Respectul este un atribut pe care nu-l putem refuza; chiar dacă în afară nu-l manifestăm întotdeauna, îl simtim în interiorul nostru. Asa ar fi normal, să acordăm respect celor din jurul nostru! Si ar mai fi normal să întâlnim cât mai multi oameni care să fie demni de respect. Rar se întâmplă astăzi!
Oamenii intuiesc starea jalnică din jurul lor, dar nu se străduiesc să-i depisteze cauza adevărată, aducând învinuiri false sau directionându-le fals, netinând seamă de respect, tolerantă, armonie, dragoste, neconstientizând faptul că vinovată este „starea necontrolată, neadevărată a plonjonului nostru”, a fiecăruia dintre noi, în viata nouă, schimbată, cu politici sociale capricioase si de multe ori imprevizibile.
Dar, după cum în viată lucrurile se desfăsoară având la bază principiul luptei contrariilor, după această perioadă de manifestare a egoismului, lipsei de respect, ură si vanitate, se speră că va veni si vremea când oamenii vor manifesta altruismul, respectul, dragostea si modestia.
Nu „cu de-a sila” ci din convingere! Meditând asupra vietii, simtul realitătii îi va ajuta la vindecarea marilor dezamăgiri, vor deveni mai întelepti, mai putin orgoliosi, mai împăcati cu sinele si cu semenii lor.
Raleigh, Carolina de Nord
|
Vavila Popovici 9/1/2012 |
Contact: |
|
|
